Am primit exemplarele semnal…

Scuze pt calitatea fotografiilor, dar am fost nerăbdătoare să împart bucuria cu voi.

Acum vă pot da mai multe amănunte despre carte. Coperta va fi cartonată, iar formatul B5 17/25… prima mea carte … mare… MARE… 

Pentru întreg tirajul trebuie să mai avem puțină răbdare, fiind cartonată se leagă mai greu… 

Merită așteptarea. Veți vedea…

În momentul în care voi primi tot tirajul vă voi spune cum puteți intra în posesia ei…

Mereu am fost rănită în adâncul sufletului de minciună, de răutate şi de agresivitate. Dar de cele mai multe ori am reuşit să trec peste relele zilei fără dureri și fără întristare, cu ajutorul rugăciunii și al duhovnicului meu, care întotdeauna m-a îndemnat stăruitor să iert.
În vremurile pe care le trăim, acompaniate savant de dezlănțuita fantezie a răului, s-au depășit de mult granițele simplei minciuni. Ele rodesc parcă într-un triumf diavolesc, inundându-ne întreaga realitate. Un triumf copleșitor, de n-ar fi vremelnic desigur, care izbutește să dea în mod teribil, chip înspăimântător binelui și farmec învăluitor răului. Totul la niște dimensiuni uriașe, cu complicitatea uluirii neputincioase, a tăcerii noastre, a unui fel al nostru de a fi ”mic”, deghizat în falsă smerenie apărătoare de locuri comode pentru ”căldicei”.
În ceea ce mă privește, s-a cam umplut paharul. Atât de mult și atât de dureros, încât a venit timpul să mărturisesc cum, de atâta vreme cel prezentat a fi întruparea răului, mi-a salvat sufletul și care, în ciuda a tot și a toate, îmi veghează drumul sinuos înspre Lumină…

 

Calitatea hârtiei este foarte bună…

Cartea are peste 300 de pagini…

M-a oripilat linșajul mediatic la care a fost și este supus Înaltpreasfințitul Teodosie. De ce o așa furtună mediatică? Știu, dar prea puțin, spre deloc important este acest lucru acum. Altceva are o importanță majoră: Adevărul!
Trebuie să spun ce știu. Trebuie să mărturisesc ce trăiesc. Altminteri mă îmbolnăvesc de indignare.
Așa că m-am hotărât să aștern pe hârtie gânduri, stări, sentimente, amintiri, pe nerăsuflate, trecând peste orice îndemn la tăcere al duhovnicului meu. Știu că n-o să-i placă această mărturisire a mea în public. Nu de voi, plăsmuitorii de rele mă tem, ci de duhovnicul meu. Am făcut ceva ce nu îi va fi pe plac. Dar asta doar pentru că durerea sufletului meu a devenit de neîndurat.

Mihaela Ion

Lasă un răspuns