Ajunul Crăciunului

2019.

Pt că am fost foooarte cuminte, :))) îl aștept pe Moș Crăciun. Primele daruri de sărbători, le-am primit, deja, de la un ierarh drag sufletului meu, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Și nu doar că am primit, ci și primesc în fiecare clipă, deoarece chiar Preasfinția Sa este, în viața mea, un dar minunat, care mi-a fost alături și atunci când nu înțelegeam că-mi este.

Evenimentele care au schimbat multe în sufletul meu, nu doar că au selectat oamenii din viața mea, dar mi-au arătat cine a fost și este sincer și cine a fost interesat.

Printre, din fericire, adevărații prieteni care mi-au rămas aproape, este și Preasfințitul Galaction, care ocupă un loc special în inima mea. De ce? Pt că… exact în acea perioadă dificilă pt mine și Preasfinția Sa a avut niște probleme de sănătate destul de serioase, pe care le-a pus pe locul doi, ocupându-se mai mult de starea mea sufletească decât de problemele sale. Nu voi intra în amănunte… acum, dar pt asta, Preasfinția Sa rămâne în topul celor mai importanți oameni din viața mea, oameni care au venit în drumul meu ca mari binecuvântări.

Darurile pe care le-am primit m-au bucurat foarte mult și îmi sunt de mare folos. Printre ele, am primit și Pastorala de Crăciun și o felicitare. M-am gândit dacă să postez sau nu fotografii cu darurile de la Preasfinția Sa și, din respect pt cei care nu vor primi nici măcar un zâmbet de sărbători, am hotărât să postez doar imagini cu Pastorala și cu felicitarea de Crăciun. Acestea, poate, le vor fi de folos și celor care nu au pe nimeni și care se simt singuri de sărbători.

Vă mulțumesc din suflet… PĂRINTELE MEU, pt tot ceea ce sunteți și mai ales pt faptul că ați rămas OM!

 

 

Lasă un răspuns