A părăsit această lume din cauza unor atacuri subtile

Sfârșit de septembrie, sfârșit de viață, sfârșit de drum… Un drum frânt fără nicio explicație, o tinerețe apusă, cel mai probabil în rugăciune. Nimeni nu poate ști ce s-a întâmplat în acea seară. Doar Dumnezeu știe cum și de ce a trebuit să plece. Nimeni nu poate ști de ce Paraschiva a murit în genunchi la marginea patului cu mâinile împreunate ca la rugăciune. Se poate bănui doar, că se ruga. De ce? Nici până în ziua de azi nu s-a găsit răspunsul.

Blânda Paraschiva a plecat cu această taină în mormânt… Ceea ce și-a amintit unul dintre cumnații Paraschivei, după înmormântare, mă face să cred că tânăra  a părăsit această lume din cauza unor atacuri subtile.[1] Clipa morții a găsit-o în îngenuncheată fizic, dar înălțată spiritual. Din iubirea inimii Paraschivei și din durerea îmbrăcată în credință a celor rămași, sufletul ei poate strălucește ca un diamant în lăcașurile Raiului.

… … … 

Au ajuns acasă… În casa cu cerdac dintre munți nimic nu mai era la fel… Îngerul morții amprentase totul cu suferință … Mirosul de tămâie încă persista… lumânările arse încă fumegau… Candela era aprinsă… Masa era goală… rămăsese doar umbra sicriului ca o hologramă nemiloasă…

… … … 

Timpul  prietenos sau nu a trecut. A sosit și ziua în care tânărul Macedon venit de la seminar, a cumpărat un buchet de flori, o lumânare și a mers pentru prima dată la mormântul ei… singur… el… și gândurile lui.

Îmbrăcat sobru, într-un costum negru, rămas în picioare lângă mormânt cu florile și lumânarea în mână, privea înmărmurit. Lacrimi de durere și de dor se rostogoleau pe fața lui. Își căuta sora, dar ea nu mai era. Într-un plâns înfundat s-a aplecat lăsând să se desprindă florile din mână  pe mormântul tăcut. Lumânarea aprinsă o pusese deja în felinarul de lângă mormânt. Ghemuit lângă locul de veci al Paraschivei parcă o aștepta să se întoarcă dintr-o poveste. O aștepta să vină din lumea necunoscută și îndepărtată, dar să vină. Cu palma deschisă a atins mormântul într-o mângâiere duioasă.

-Mi-e dor de tine surioară, a șoptit.

Lacrimi calde cădeau pe mormântul rece. Paraschiva își dormea somnul de veci… În cimitir era liniște… Liniștea veșniciei… Doar suspinele tânărului Macedon mai străbăteau lumea tăcerii… Aplecat peste mormântul ei, a început să se roage. Știa că sora lui este printre îngeri și că dacă nu-i putea șterge lacrimile, îi putea mângâia sufletul… În amintire îi era vie, vie, caldă și bună… o ființă solară care îi îmbogățise anii copilăriei… Paraschiva nume de sfântă… Nume de fiică, de soră, nume de soție, nume de mamă… Paraschiva povestea unei vieți trăite în  iubire…

Septembrie – acea toamnă… urmată de alte toamne, de alți ani… Momentul în care tânărul Macedon a fost pentru prima dată singur la mormântul celei pe care a iubit-o atât de mult, a rămas o amintire… Astăzi… Paraschiva este pomenită la Liturghiile arhierești și nu numai, de același frate iubitor, cu același dor și aceeași durere îmbrăcată în credință. Astăzi… Paraschiva este pomenită de Înaltpreasfințitul Teodosie. 

Va urma

Fragment din

 

2 comentarii

ungureanu mariana

textul acesta ma face sa mi pretuiesc si mai mult surioara si pe cei dragi!

Acest fragment seamana cu fragmentul din cartea Calugarul……Martirie si Parintele Damian .cand a murit ….dureros…

Lasă un răspuns