Lună: octombrie 2022

Arhiereul: ”Mi-e teamă că răbufnesc…”

Ceea ce urmează să vă povestesc este ceva foarte tulburător… A fost un moment care s-a întipărit adânc în sufletul meu, care a schimbat multe în lumea mea interioară, dar și în lumea lui.

Nu-l căutați prin articolele despre ierarhii pe care am spus că-i apreciez ca oameni, pentru că nu-l veți găsi! Nu am scris niciodată despre el, deoarece simțeam că va veni o vreme în care voi vorbi despre acel moment răvășitor, pe de o parte, iar pe de alta, arhiereul și-a dorit să nu se știe că suntem apropiați și că mai ținem legătura.  

Mi-e greu să scriu, dar nu greu în sensul de apăsător, ci de emoționant.

S-a întâmplat în anul 2019… după ruptura de fostul meu duhovnic și implicit de Biserică. S-a întâmplat după ce – sub influența șocului pe care l-am avut din cauza comportamentului celui care mi-a fost duhovnic – îi sunasem pe toți, pe cei pe care-i cunoșteam și le spusesem că, dacă voi mai ține legătura cu ei, să nu mai aibă pretenția să mă adresez cu formulele: ”Înaltpreasfințite, Preasfințite sau, după caz, părinte.” La momentul acela, evident, îl sunasem și pe arhiereul despre care voi vorbi.

O vreme nu am mai răspuns niciunui reprezentant al Bisericii. După ce s-au mai așezat lucrurile, după ce am înțeles sensul celor întâmplate, am început să răspund telefoanelor și mesajelor de la ei. Nu aveau nicio vină pentru comportamentul inuman al celui căruia i-am pus sufletul la picioare timp de 20 de ani. Mi-a fost clar de la început acest lucru, dar aveam nevoie de un timp în care să stau departe de toți și de tot ce avea legătură cu religia care mă înrobise atâta vreme.

Vestea

Într-o seară, după ce colindasem prin oraș, mă îndreptam spre casă. La un moment dat a sunat telefonul. Era un călugăr care, printre altele, m-a întrebat:

-Ai auzit ce a pățit arhiereul X?

-Nu. Ce a pățit?

-E într-o cumplită depresie. De aproape o săptămână nu a mai fost la birou. Ultima dată când a fost văzut la o slujbă… era băut, a șoptit. Tu ai mai vorbit cu el? Știu că erați apropiați.

-Nu. N-am mai vorbit de vreo trei săptămâni, dar acum, după ce mi-ai spus ce mi-ai spus, o să-l sun.

-Nu cred că-ți răspunde, dar încearcă!

Am mai vorbit puțin apoi am închis.

L-am sunat pe arhiereu. Așa după cum intuise călugărul, nu mi-a răspuns. I-am dat un sms în care i-am scris că aș vrea să ne vedem.

Mi-a răspuns scurt: ”Când?”

”Mâine”, i-am scris.

După vreo 30 de minte, m-a sunat. Era, într-adevăr, băut. Nu-l auzisem și nu-l văzusem niciodată într-o astfel de stare.

-Nu are rost să bateți atâta drum pentru un putregai ca mine.

-Nu sunteți putregai, sunteți om, i-am spus. Mai presus de toate sunteți om. Dacă vin pe la ora 17.00, e ok?

-Eu zic să nu veniți, dar dacă țineți neapărat, veniți când doriți! Nu plec nicăieri. Nici măcar pe lumea cealaltă, mi-a răspuns sufocat de durere sufletească.

-Aș veni mai devreme, dar mai am niște drumuri de făcut. Ne vedem la ora 17.00.

-Bine. Doamne ajută!, a spus și a închis.

Întâlnirea

În următoarea zi, când am ajuns la reședința sa, mi-a deschis, fără să mă privească. Mirosea a alcool.

M-a invitat în birou și cu un gest scurt mi-a făcut semn să iau loc. Era răvășit de tot. Obosit, neîngrijit, îngândurat. A așezat coatele pe masă și și-a prins capul între palme.

-Nu vreți să mă priviți?, l-am întrebat, încercând să leg un dialog.

-Nu pot… De ce ați venit?, a adăugat… după un moment de tăcere.

-Să vă văd, am răspuns sec.   

-Ați venit să vedeți cum beau?, m-a întrebat aproape șoptind.

S-a ridicat de pe scaun, a luat dintr-un dulap un pahar și o sticlă cu Whisky.

Când a vrut să-și toarne în pahar, i-am luat paharul.

-Nu vreau să beți față de mine! Nu pentru că m-ați ”sminti”, ci pentru faptul că vă faceți rău. Ce e cu dumneavoastră? De ce faceți asta?, l-am întrebat, deși… nu l-aș mai fi întrebat nimic.

-Pentru că asta mi-a mai rămas de făcut.

-Vorbiți prostii. Sunteți un om cu foarte multe calități sau daruri de la Dumnezeu… dacă vreți.

-Om? Sunt un ratat. Nici măcar eu nu mai cred în mine, dar mă străduiesc din răsputeri să-i fac pe alții să creadă. Păi… nu sunt eu un mincinos? Sunt. Păi… nu sunt eu un ratat? Sunt.

-De câți ani ne cunoaștem?, l-am întrebat răvășită de atmosfera apăsătoare.

-De foarte mulți ani, mi-a răspuns fără să mă privească.

-Știți bine că, pentru mine, acum… sunteți un om, nu ierarh. Un om care are și defecte și calități, dar și momente de cădere. Ce anume v-a adus în starea asta?

-Toate. Toate câte au fost până acum. Viața mea e terminată. Atât Îl mai rog pe Dumnezeu, să pot să tac până la sfârșit, să le iau pe toate cu mine, dar am momente în care mi-e teamă că răbufnesc și spun tot.  

Își frângea mâinile și își fixase privirea pe mânecile dulamei.

-Un lucru cred că aș putea să vi-l spun, dar vă rog, dacă vreți să spuneți, să faceți asta după ce voi pleca din această lume, a continuat povestindu-mi nu unul, după cum menționase, ci mai multe lucruri… răvășitoare.

Îmbrățișarea

Mâinile îi tremurau, privirea îi era încă ațintită pe mânecile dulamei. După un timp… a întins mâna să ia paharul.

L-am prins de mână. A tresărit și m-a privit scurt. Avea ochii plini de lacrimi.

A vrut să tragă mâna din mâna mea, dar eu l-am prins cu ambele mâini. M-a strâns încet de mână și a început să-i transpire palma.

-Ridicați-vă!, i-am zis după câteva secunde.

-De ce?, m-a întrebat speriat.

-Vreau să vă îmbrățișez! Aveți nevoie de o îmbrățișare caldă. Vă asigur că gestul meu nu are nicio conotație sexuală.

S-a ridicat. L-am îmbrățișat. Și-a sprijinit capul de tâmpla mea. A început să tremure și să ofteze. Era dezorientat, confuz, speriat. Avea mâinile pe lângă corp, nu a îndrăznit să răspundă gestului meu, dar și-a lipit tot mai mult capul de tâmpla mea. 

Ierarhul… de la care foarte multă lume lua binecuvântare și cerea sfaturi, era în brațele mele și tremura ca un copil crescut la orfelinat, pe care dacă-l iei în brațe… plânge, pentru că nu știe ce vrei să-i faci.

Sper să nu se găsească vreunul care să interpreteze că tremura din alte motive. Vă asigur că nu.

De 15 ani beau… zi de zi, ca să uit de toate, a zis, desprinzându-se ușor din brațele mele. Am baxuri întregi de băutură, dar mâine le arunc pe toate.

Ne-am așezat ținându-ne de mână.

-Mă bucur să aud asta, am șoptit.

-Vă mulțumesc pentru tot!, a spus strângându-mă de mână, înainte de a-și desprinde mâna din mâna mea.

Din ziua aceea ierarhul respectiv nu a mai băut. În lungile noastre dialoguri… de după întâlnirea respectivă, mi-a spus multe și a înțeles multe.

Multe am înțeles și eu. Am înțeles că, în cei 20 de ani pe care i-am petrecut prin biserici, oamenii la care mergeam pentru a primi susținere, chiar ei aveau acută nevoie de susținere; cei de la care așteptam o vorbă bună, chiar ei erau cei care aveau nevoie de un cuvânt de îmbărbătare; cei la care mergeam cu speranța că mă vor înțelege, chiar ei aveau nevoie să fie înțeleși; cei la care speram să găsesc iubirea în forma ei pură, erau total lipsiți de iubire.

Nevoia de iubire

După un timp de la acea întâlnire, m-a sunat un alt ierarh, care era, cum altfel (?), în depresie.

Printre altele i-am zis:

-Cred că o să înființez un Centru pentru recuperarea emoțională a ierarhilor, unde o să-i tratez cu îmbrățișări și cu multă iubire.

Da, da… e nevoie. Vă dau eu un teren în eparhia mea.

-Asta înseamnă că veți fi primul ”client”.

-Evident.

(va urma)

Articole greu de digerat

 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 1 comentariu

Bucurie

Te-ai dezvoltat dinăuntru în afară. Nimeni nu te poate învăța, nimeni nu te poate face spiritual. Nu există alt învățător decât sufletul tău. Swami Vivekananda

Ceai și poezie…

Postat de Mihaela Ion in Citate, Fotografii, 0 comentarii

Dr Joe Dispenza: ”Mi-am reconstruit coloana vertebrală”

Dr. Joe Dispenza este licențiat în științe la Facultatea Evergreen State și este doctor chiropractician al Universității Life, unde a absolvit cu brio. Studiile sale postuniversitare sunt în domenii precum neurologia, neuroștiința, chimia și funcția creierului, biologia celulară, formarea memoriei, îmbătrânirea și longevitatea.

Deținând o capacitate extraordinară de a explica noțiuni foarte complicate pe înțelesul tuturor, principala sa convingere este că fiecare dintre noi deține potențialul măreției și abilități nelimitate.

Ca cercetător, pasiunea doctorului Joe se situează la intersecția celor mai recente descoperiri din domeniile neuroștiinței, epigeneticii și fizicii cuantice, fiind interesat de explorarea științei din spatele remisiilor spontane. El folosește aceste cunoștințe pentru a ajuta oamenii să se vindece de suferințe, de boli cronice și chiar de boli în faze terminale.

Ca autor prezent în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți, dr. Joe a scris: Tu ești placebo: Cum să îți transformi mintea în materie făcând-o să conteze, care explorează capacitatea noastră de a ne vindeca fără medicamente sau intervenții chirurgicale, ci prin intermediul gândului.

A mai scris: Breaking the Habit of Being Yourself: How to Lose Your Mind and Create a New One și Evolve your Brain: The Science of Changing Your Mind, ambele detaliind neuroștiința schimbării și a epigeneticii.

A avut apariții în filme precum: HEAL (2017); E-Motion (2014); Sacred Journey of the Heart (2012); People v. the State of Illusion (2011); What IF – The Movie (2010); Unleashing Creativity (2009); și What the #$*! Do We Know? & Down the Rabbit Hole (2005).

Sursa: https://www.cartepedia.ro/autor/joe-dispenza-5231 

Delectare

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii