Lună: martie 2022

20 de ani de depresie

Vă recomand să citiți acest articol DOAR dacă:

1 – vă puteți desprinde de capcana minții;

2 – puteți lăsa loc de întrebarea: ”Și dacă totuși… e adevărat?”

3 – puteți citi cu detașare, fără să îndreptați degetul acuzator spre un om pe al cărui drum nu ați mers.

Dacă nu îndepliniți aceste 3 condiții, vă rog să vă opriți aici!

                                       ***

3 decembrie 2018. Seara în care am fost aruncată într-un vid existențial. 20 de ani de încorsetare religioasă, încorsetare care pentru mine devenise un mod de viață. Acel mod de viață s-a risipit în mai puțin de un minut.

Momentul în care fostul meu duhovnic a deschis ușa reședinței și m-a invitat să plec – asta ca să nu spun că m-a dat afară din casă – a fost momentul trezirii mele, trezire pe care am refuzat-o timp de 20 de ani, deși semne au fost destule.

Spre exemplu: în lucrarea ”Mai mult decât o carte- Adevărul”, am povestit cum, deși fostul duhovnic insista/ aducea tot felul de argumente, nu voiam să sărut moaștele ”Sfântului Dimitrie Basarabov”. Cu tact, ca să nu spun cu viclenie demonică, m-a convins că TREBUIE SĂ SĂRUT ”sfintele moaște”, deoarece TREBUIE să înving această ”ispită de la diavol”.

Neuroendocrinologul Robert Sapolsky, profesor la Universitatea Stanford, a declarat că părerea lui este că: religia este asemănătoare unei boli mintale.

Profesorul a adăugat că obiceiurile religioase sunt o formă de comportament obsesiv-compulsiv și că oamenii religioși se află într-un spectru al bolilor mintale.” – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-neurolog-spune-ca-religia-este-o-boala-mintala-758816

După 20 de ani de stat în genunchi prin biserici și mănăstiri, de pupat lemne pictate și oase, pot afirma că: DA, RELIGIA ESTE O BOALĂ MINTALĂ, de care am fost și eu atinsă, căreia i-am fost captivă 20 de ani.

Teodosie, cu măiestria unui vânzător de iluzii și distrugător de suflete și de vieți, profitând de firea mea spirituală… m-a transformat într-o habotnică.  

După ce m-a convins că E PĂCAT dacă nu sărut ”sfintele moaște, că mă ispitește diavolul, că atrag mânia lui Dumnezeu, că mă împotrivesc mântuirii etc”, drumul ”salvator” pe care îl descoperisem, prin intermediul ”sfântului coborât din icoană”, avea să se transforme într-un calvar.

 

Manipularea prin teamă și prin vină

 

Semănând în sufletul meu teama de pedeapsă și vina, din firea veselă care eram… m-am transformat, fără să-mi dau seama, într-o depresivă care căuta alinarea mereu și mereu la duhovnic și la biserică.

M-am abandonat, mi-am strivit personalitatea, mi-am subjugat sufletul predându-mă cu totul în mâinile fostului duhovnic ”prin care vorbea Dumnezeu”… așa după cum îmi spunea mereu.

Devenisem o prelungire a lui, un om fără personalitate, care gândea cu mintea duhovnicului, imita comportamentul lui și aștepta să i se dea ”fericirea” cu porția. El era stăpânul meu, ”salvatorul” meu, îndrumătorul meu. Îmi încuiasem propria-mi viață și îi predasem lui cheile.

Hainele colorate pe care le purtam le-am înlocuit cu haine cernite. Nu mai purtam pantaloni nici măcar prin casă. Și în casă stăteam îmbrăcată în haine negre: bluze largi, cu mâneci lungi și fustă lungă neagră. Învățasem că: ”femeia în pantaloni e urâciune înaintea lui Dumnezeu”. De machiaj… nici nu putea fi vorba. Renunțasem la tot ce-mi aducea bucurie. La muzică, la dans, iar lecturile care-mi înălțau sufletul le-am înlocuit cu lecturi ”duhovnicești”.

De la o zi la alta… ”calea mântuirii” omora viața din mine, feminitatea, omul… mă transformam într-o femeie – robot programată de ”duhovnic”, o abonată a bisericilor căreia i se ștergea… DE TOT… personalitatea… încet, dar sigur. Stima de sine scădea, nu mă mai interesa cum arăt, pentru că trupul TREBUIA ”să nu ispitească pe nimeni, TREBUIA disprețuit și pus la zid prin posturi aspre, privegheri, rugăciuni…

Tânăra luptătoare și plină de viață ”murise” lăsând loc unei marionete mânuite de duhovnic.  Lua hotărâri în locul meu, știa ce e mai bine pentru mine… ÎNTOTDEAUNA. Nu făceam nimic fără binecuvântare, deoarece ”duhovnicul mi-era măsura”.

Cei care-mi urmăriți blogul știți că am urmat diverse cursuri de dans. Îmi plăcea mult să dansez. Dansul îmi dădea o stare de bine, dar… ”era păcat să dansez”, așa că… am renunțat. Dansul l-am înlocuit cu metaniile, metanii care mă făceau să mă simt vinovată, nevrednică etc.

20 de ani n-am dansat, deși sufletul meu tânjea după asta. După ce am rupt legătura cu Teodosie și după ce mi-am revenit cât de cât, primul lucru pe care am simțit să-l fac… a fost… să dansez.

Era seară. Am căutat piesa ”Once upon a December” – Anastasia, am făcut câțiva pași… am căzut în genunchi și am început să plâng. E păcat!… Păcat!…”. Subconștientul meu îmbâcsit de religie ”striga” mai tare decât piesa pe care o ascultam…  

M-am ridicat și am încercat, din nou, să dansez… La fel… Subconștientul ”striga, striga”…

Am înțeles că efortul meu era inutil. Trebuia destructurat programul acela odios. M-am așezat pe scaun și mi-am prins capul între palme. Zăgazul lacrimilor se dărâmase de tot. Am ascultat piesa iar și iar și iar. Am început să caut în amintirile mele locuri și timpuri în care am dansat… Am început să caut bucuria pe care o simțeam… în momentele în care dansam… Am trecut prin cea mai cumplită vale a durerii, când am conștientizat cum mi se furase viața; când am conștientizat că personalitatea mea era distrusă; că în locul bucuriei de a trăi, religia îmi pusese peste suflet vălul morții ascuns în spatele promisiunii ”unei alte vieți (dincolo de moarte) fericite și veșnice”.

Mintea – și ea îmbâcsită de dogme – începuse să-mi joace feste. Începuse să-mi spună că nu mai e nimic de făcut, că e prea târziu să mă reinventez, că am o vârstă, că nu mai am putere, că nu-mi mai pot găsi un alt drum etc…

În timp ce mintea mă sabota, sufletul striga: ”Trăiești! Viața poate să înceapă în fiecare zi!”…

Mă opresc aici, dar nu înainte de a vă spune că… acest articol a fost o piatră de încercare pentru mine… din două motive:

1 – am zis că simt că a venit timpul să vă spun anumite lucruri, fără să știu care va fi reacția mea în momentul în care mă voi apuca se scris, deoarece poți verifica vindecarea rănilor doar când apeși pe ele;

2 – în cazul în care, la începutul sau în timpul redactării acestui material, starea mea s-ar fi schimbat, m-aș fi oprit. Aș fi înțeles că rănile mele nu sunt vindecate și că trebuie să mai aștept. În cazul acesta ar fi trebuit să amân promisiunea făcută, fapt care nu mi-ar fi adus un confort sufletesc.

Din fericire… acest articol, care este începutul unei serii, mi-a certificat faptul că rănile sufletești sunt vindecate. Redactarea lui nu mi-a schimbat starea, nu m-a coborât din frecvența în care sunt, nu m-a făcut să-mi dea nici măcar o lacrimă, de plâns… nici nu poate fi vorba.

Ba, mai mult, după finalizarea articolului… ce credeți că am făcut? Am dansat. 😊  

Iubesc…

Vă iubesc!

                                          ***

P.S. Așa după cum am spus, voi continua seria mărturisirilor, dar asta va fi… printre altele articole… atunci când timpul îmi va permite.

                                         ***

Articol susținut de https://www.tratamentenaturiste.ro/despre-terapeutul-nicu-ghergu/

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, IPS Teodosie - relatări, 3 comentarii

Un pas mai departe…

 

Bine v-am regăsit, prieteni și neprieteni! 

Uneori, când ai stări antagonice, simți nevoia să fii doar cu tine, alteori… simți nevoia să fii doar cu persoana iubită.

Din 3 decembrie 2018 am experimentat ambele stări. Și nu doar pe acestea. 3 decembrie 2018 – momentul în care am murit pentru o viață trăită în minciună și m-am născut pentru VIAȚA TRĂITĂ ÎN ADEVĂR. Sunt într-o continuă schimbare, într-o continuă renaștere.

Simt că a venit timpul să vă spun anumite lucruri. Așa că… un pas mai departe… și aici… îl voi face joi, 31 martie.

Vă îmbrățișez!

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu

Vacanța ”de iarnă”

A venit iarna.

Compunere. 😊

Introducere: Ninge.

Cuprins: Copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun.

Încheiere: Și eu 😊

P.S. Am nevoie de o pauză. Trebuie să învăț poezia, să împodobesc bradul, să fac prăjituri pentru Moș Crăciun, să curăț hornul etc. 😊

Ne vedem luni, 21 martie.

Vă îmbrățișez.

Vă iubesc.

Să fim buni… într-o lume nebună!

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

”Dacă îți lipsește iubirea, îți lipsește viața.”

Iubirea este viață. Și dacă îți lipsește iubirea, îți lipsește viața. – Leo Buscaglia

Nu ne oprim din iubit atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să mai iubim. – George Bernard Shaw

Dăruiește-i persoanei pe care o iubești aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne. – Dalai Lama

Iubesc…

Vă iubesc.

Ne vedem luni, 7 martie. 

Postat de Mihaela Ion in Citate, 0 comentarii