Lună: februarie 2022

Becul cu lumina fosfenica – oglinda și remediul sufletului

Decembrie 2021. Sărbătorile de iarnă. Între Crăciun și Anul Nou a ajuns în casa mea, ca un dar miraculos, becul cu lumina fosfenica. 

DEX-ul denumește fosfena ca: ”Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. Phosphène. Senzație care apare sub forma unor puncte luminoase atunci când închidem ochii și apăsăm cu degetele pe pleoape”, asta în cazul unei acțiuni asupra retinei sau a pleoapelor, dar… lumina fosfenică este cu totul altceva.

Nu am scris nimic despre acest miraculos bec… până acum, deoarece am vrut să văd dacă este un bec obișnuit sau chiar are unele particularități care sunt demne de menționat.

M-am documentat, am citit, am vorbit cu terapeutul Nicu Ghergu despre acest bec, dar cu toate acestea nu am scris despre el. Simțeam că nu era momentul… încă. Acum, după aproape două luni de când este în casa mea, timp în care ”ne-am împrietenit, ne-am spus secrete” 😊, pot vorbi despre el.

Deși pare imposibil ca un bec să poată reflecta stările sufletești, nu e deloc așa.

După ce l-am întâmpinat cu drag, în prima seară, am stins lumina în dormitor și am aprins becul cu lumină fosfenică. Încă din prima secundă am simțit o stare de pace și de bucurie.

La bucătărie am spoturi, care erau aprinse. După câteva minute petrecute în preajma becului cu lumină fosfenică, am mers la bucătărie să-mi fac un ceai. Am făcut o grimasă. Parcă trecusem într-o altă lume… obositoare. Mi-am făcut totuși ceaiul și m-am întors în dormitor la lumina aducătoare de pace și de bucurie.

Aceasta a fost prima seară și prima experiență trăită în preajma becului cu lumină fosfenică. Din seara aceea și până acum, această lumină miraculoasă (și nu este un cuvânt mare, ci o realitate), mi-a alungat stările de oboseală, m-a făcut să am un somn profund și odihnitor, mi-a adus multă căldură, și… cel mai important lucru, mi-a arătat starea interioară și elementele exterioare care mă influențau în mod negativ.

În toată această perioadă, de când am becul cu lumină fosfenică și până în prezent, am avut timp să văd și fosfena, care se formează ca un oval colorat, în diverse culori.

Prima dată când am privit lumina becului, 30 de secunde, acea lumină albă s-a colorat în albastru. După ce mi-am mutat privirea am văzut un oval albastru (fosfenă), care îmi aducea multă bucurie, iar când închideam ochii acea fosfenă se colora într-un verde plăcut și cald.

Repetând acest exercițiu, la un moment dat am observat că, după ce priveam 30 de secunde lumina becului care se colora în albastru, când mutam privirea, fosfena era de culoare închisă (maro). La vederea ei starea mea nu era prea bună. Când închideam ochii fosfena se colora, din nou, în albastru.

Am început să observ ce anume influența culoarea fosfenei și implicit starea mea. La un moment dat, foarte atentă fiind la ce se întâmpla înainte de a vedea fosfena de culoare închisă, am observat că, după un dialog cu un om care tot timpul se victimizează, dar nu face nimic pentru a schimba ceva în viața lui, fosfena aceea era de culoare închisă.

Atunci, mi-a fost foarte clar că trebuie neapărat să închei orice interacțiune cu acea persoană plină de energii negative, care, fără să-mi dau seama, se folosea de energia mea, invadându-mi viața cu energia ei negativă. După ce am întrerupt orice interacțiune cu acea persoană, totul a revenit la normal.

Pentru cei care doresc să-și cunoască mai bine sufletul, care doresc să experimenteze bucuria luminii fosfenice, las linkul către acest bec incredibil https://www.tratamentenaturiste.ro/produs/bec-cu-lumina-fosfenica-diametru-18-cm/ .

Poate prețul vi se pare ”exagerat”, dar… oare… sufletul nu merită 400 de lei? Uitați-vă în jurul vostru! Pe câte lucruri mai puțin utile ați dat mai mult de 400 de lei? Pentru bucurie, liniște și mai ales pentru ”incursiunea pe cărările sufletului”, 400 de lei înseamnă puțin.

Dintr-un alt articol veți afla cum a descoperit Dr. Lefebure minunata lumină fosfenică și ce boli poate vindeca.

Terapeutul Nicu Ghergu, căruia îi mulțumesc pentru recomandări și pentru daruri,  folosește această lumină binefăcătoare, în terapiile sale, cu rezultate incredibile.

„Îţi luminezi sau întuneci viaţa prin ideile la care consimţi.” – Neville Goddard

Am trecut la ”munca de jos”…

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii

Sărbători fericite!

Am împodobit bradul.

Cum de ce?

Nu v-am spus că

Am trecut la ”munca de jos”…

?

Când treci la ”munca de jos” și vrei să ții pasul cu toate, o mai iei și pe arătură 😊.

Vreți să vedeți bradul?

Iată-l! 😊

 

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Ce se afla sub patul unui călugăr?!

Din perioada în care am fost extrem de bătută în cap și mi-am pierdut timpul pe la biserici și mănăstiri, – fără niciun rost și fără nicio perspectivă -, am o mulțime de povești adevărate, care merită știute. Vă dați seama câte am putut vedea în 20 de ani stând nu doar printre „peștișori”, ci și printre ditamai rechinii? De multe ori m-am întrebat de ce a trebuit să petrec atât timp într-o instituție care nu are de-a face sub nicio formă cu Dumnezeu cel adevărat? Și am găsit răspunsul. Ca să am ce vă povesti vouă, acum 😊.

                                            ***

Într-o duminică eram la o mănăstire din Arhiepiscopia Bucureștilor. După Liturghie starețul m-a invitat la masă. Mergând către stăreție și-a adus aminte că uitase să-i spună ceva unui preot călugăr.

-Sunați-l!, i-am zis.

-N-am telefonul la mine și nici nu vreau să fiu deranjat după masă. Mergi tu la el la chilie să-i transmiți că …? (și mi-a spus ce avea de spus).

Eu, cum le făceam pe toate „pentru Dumnezeu” (așa cum sunt prostiți toți cei care merg la biserică), am și plecat către chilia călugărului respectiv, care mă cunoștea, bineînțeles.

Ajunsă la chilia „părintelui” și văzând că ușa e întredeschisă, am întrebat:

-Părinte, sunteți acasă?, știind deja că la el aveau acces mai mulți călugări și tineri.

-Intră!, mi-a răspuns ucenicul lui favorit „de chilie”, care era, BINEÎNȚELES, minor și care mă cunoștea și el.

Când am intrat, ucenicul era jumătate sub patul călugărului și „se lupta” să scoată de acolo o ditamai punga plină cu bani. Fiind cuvertura ridicată, am văzut că sub pat erau îngrămădite o mulțime de pungi pline cu bani. Am rămas mută de uimire. Un simplu călugăraș, care nu avea pe atunci mai mult de 23 de ani, dosise sub pat o avere. Făcută din ce? Din banii pe care cre(ș)tinii îi dau pentru pomelnice și alte servicii religioase.

„Ucenicul” minor a reușit până la urmă să scoată de sub pat o pungă cu bani, și-a deschis rucsacul și a pus mai mult de jumătate din punga înțesată de bancnote (și să nu credeți că erau bancnote de 1 leu sau de 5 lei).

-Mai cu milă, i-am zis șocată. Sunt banii Bisericii, am continuat.

Așa era percepția mea la vremea aceea. Cu alte cuvinte, eram mai proastă decât prevedea legea 😊.   

-Are balta pește, a zis ucenicul minor, care se pare că era mai „deștept” decât mine. (Și cum n-ar fi fost, dacă împărțea un pat de o persoană cu acel călugăr?!) Ăștia sunt banii lu’ popa, nu ai Bisericii. Nu vezi ce-i aici?, a continuat arătându-mi pungile cu bani. 

-Am să-i transmit ceva părintelui, am zis uluită.

-Zi-mi mie! Are treabă. E cu niște muieri proaste, dar cu bani, la biserică. Iar vine cu buzunarele pline.

-O să-l sun, am îngăimat.

-N-are telefonul la el. Zi-mi mie, că oricum nu se ferește de mine.

Și cum s-ar fi ferit, atât timp cât popa îi suna pe părinții minorului și le spunea că are de lucru cu ucenicul și că nu vine acasă, că îl cazează la mănăstire, dar, de fapt, îl caza în camera lui și în patul lui de o persoană.

Așa că voi, „muierilor proaste”, umpleți buzunarele multor călugări, pentru ca ei să trăiască pe picior mare și să-și întrețină amanții (de cele mai multe ori) minori.

Într-un alt articol vă voi vorbi despre cât de disprețuite sunt femeile de cei mai mulți dintre călugări (ca să nu spun de majoritatea).

                                              ***

Ne revedem luni, 14 februarie.

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Preoteasa „veselă”

Vă amintiți de popa din

Primiți cu tocătorul?

Să vă povestesc și varianta „preoteasa”.

În multele case în care am locuit eram „abonată” la parohia din zonă, când nu „rupeam” porțile și ușile mănăstirilor. Mergând foarte des în parohiile respective, începusem să ne cunoaștem destul de bine. „Îmbroboditele” stăteau la rugăciune, dar și la șuetă.

Într-o zi m-a sunat o enoriașă, apropiata preotesei, și mi-a zis:

-Stai, stai, să mă potolesc (râdea în hohote)! A venit preoteasa pe la mine.

-Și de-aia râzi așa?

-Nuuuu, stai să vezi! A venit de două ori. Dimineață și în urmă cu vreo 15 minute (era după-amiază). Dimineață mi-a adus o farfurie cu vreo 5-6 felii de cozonac. Am mâncat o felie și i-am spus că e foarte bun, rugând-o să-mi dea și mie rețeta. Mi-a zis că nu o știe, pentru că i l-a adus maică-sa, dar o întreabă și îmi spune. Dimineață era trează. Acum, când a venit, era moartă de beată. M-am trezit cu ea în bucătărie. Văzând farfuria pe masă, îmi zice: „Iau și eu o felie de cozonac”. I-am făcut semn să ia. A mâncat o felie și mi-a zis: „Auuu, dar bun mai e. Când l-ai făcut?” M-am făcut că tușesc. Nu mai puteam de râs. După un timp i-am zis: „Păi, nu mi l-ai adus matale, coană preoteasă?” Ea, mirată, m-a întrebat: „Io l-am adus? Când?” „Dimineață, coană preoteasă”, am bălmăjit. „Ei, atunci, dacă ți l-am adus io, îl mănânc, că mi-e foame”. Și l-a mâncat pe tot.

-Bine că nu ți-a cerut și rețeta, am zis râzând.

-La cât era de băută, ce rețetă să-mi mai ceară? Dar… stai să vezi. După ce l-a mâncat, m-a întrebat dacă mai am.

Preoteasa „veselă”, nici după ce mâncase cozonacul, n-a înțeles că ea îl adusese 😊.

Postat de Mihaela Ion in Povesti adevarate, 0 comentarii