Lună: ianuarie 2022

Destin frânt

”Un singur cuvânt ne poate izbăvi de tot greul si durerea vieții: cuvântul iubire.” – Sofocle

Preotul: ”Pe cumnata mea… am iubit-o…”

Pentru o clipă am rămas fără reacții, fără cuvinte. Eram în fața unui preot, sub influența băuturilor alcoolice, care îmi spunea printre lacrimi grele că… pe cumnata lui a iubit-o. Nu puteam pune pe seama alcoolului cele mărturisite. Era prea multă durere în atitudinea lui, în cuvintele rostite, în lacrimile sale.

-Părinte, ridicați-vă să vă schimbați! Aveți cămașa udă. O să răciți, dacă mai stați așa, am spus, după un moment de tăcere. De unde vă aduc un maiou și o cămașă?

-Adu-mi numai o cămașă! Uite… de-acolo, a spus arătându-mi, cu fața jumătate afundată în pernă, ușa unui dulap pentru haine.

Am luat o cămașă, la întâmplare, timp în care voia să se ridice, încercând să pună piciorul direct în cioburile de la paharul spart.

-Nu coborâți, părinte!, i-am spus. Stați puțin să strâng cioburile!

 Am strâns cioburile cu o mătură și un făraș, pe care le-am găsit la bucătărie, apoi l-am ajutat să se ridice, să dezbrace hainele ude și să îmbrace cămașa uscată.

-Mihaela, ție trebuie să-ți spun, dacă nu, simt că fac implozie, a zis prinzându-mă de încheietura mâinii drepte.

-Vă ascult, părinte!, am îngăimat.

-După ce am terminat facultatea, arhiereul din vremea aceea, care mă remarcase, mi-a zis că are o parohie bună și că, dacă mă căsătoresc repede, mă numește paroh… acolo.

Aveam o prietenă atunci, dar relația noastră era fără viitor. Spunea că ea nu vrea să trăiască o viață târându-se prin biserici, înconjurată de lumânări, colivă, colaci și babe îmbrobodite. Una dintre prietenele mamei a zis că la ea în sat e o familie, care are o fată de măritat, o familie bună.

Am mers cu ea și când am intrat în casă, am văzut două fete, două surori. Și privirea și inima, mi s-au lipit de cea mică și sunt sigur că și ea a simțit la fel. Între noi s-a creat o legătură inexplicabilă. Poate a fost acea… ”dragoste la prima vedere”. Dar…  până să pot alege, mama fetelor a spus: ”Ea e de măritat”, arătând către soția mea. Legătura nevăzută dintre noi (”dragostea la prima vedere”), a fost înăbușită, fracturată… brusc… de cuvintele femeii. 

                                   ***

Ne vedem luni, 31 ianuarie. 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Preotul: ”Pe cumnata mea… am iubit-o…”

 ”Singurătatea sapă canioane în sufletele noastre, atât de adânci și întinse încât te poți pierde în ele pentru totdeauna de negăsit, pentru totdeauna de necăutat.” – Edward Lee

În cei 20 de ani petrecuți printre călugări, călugărițe, preoți, prin mănăstiri și biserici de parohie, am cunoscut tot felul de oameni, situații, povești tulburătoare.

Înainte de sărbători vă anunțam că, acum, după ce am scăpat de încorsetarea religioasă, pot vorbi deschis despre lumea ascunsă în spatele dulamelor și veșmintelor preoțești.

Continuarea acestei serii este deschisă chiar acum și chiar de această poveste răvășitoare.

Cândva… am cunoscut (printre multele familii de preoți) și familia preotului despre care vă voi povesti. El și ea. Doi oameni total diferiți, ca fire, dar, cu mine, foarte prietenoși.

Preotul era un om aplecat spre meditație, sensibil, cult, empatic și foarte vesel. Preoteasa era o femeie primitoare, dar rece. Uneori părea lipsită de orice urmă de sensibilitate. Era darnică… la modul acela de îți punea pachetul în brațe fără să spună vreun cuvânt.

Preotul era altfel. Mai întâi dădea din sufletul lui, apoi din buzunar, din cele materiale. Îi vizitam des. Timpul petrecut în casa lor era un timp de calitate. Vorbeam despre literatură, despre muzică, despre artă în general.

După niște ani, preotul, lipsit de mângâierea de care avea nevoie din partea soției, s-a refugiat în alcool. La vremea aceea credeam că doar acesta era motivul. Mai târziu… aveam să aflu că era mai mult decât atât.

Într-o zi… m-a sunat soția preotului și mi-a spus sec:

-A murit soră-mea… într-un accident de mașină. Sunt la morgă. Mergi, te rog, la părintele și vezi ce face! Sper să nu-l găsești mort de beat. Cu o săptămână în urmă sărbătoream cei 37 de ani pe care i-a împlinit sora mea, acum… așteptăm să ne-o aducă… într-un sicriu.

Am luat un taxi și am mers la casa preotului. Ușa era descuiată, iar părintele, așa după cum intuise soția lui, băuse… mult.

Două sticle de whiskey (goale) erau la marginea patului și un pahar spart. Stătea în pat. Avea fața afundată în pernă și plângea în hohote. Era lac de sudoare. Deși avea și maiou, cămașa îi era udă de parcă ar fi ieșit de sub duș.

-Părinte, Părinte, vă pot ajuta cu ceva?, am întrebat dezorientată.

-Mihaela… a murit cumnata mea… iubirea vieții mele… pe cumnata mea… am iubit-o…, a zis… înecându-se de plâns.

Cuvintele păreau zdrobite, lacrimile amare… viața arsă… Alcoolul nu-i anesteziase durerea… i-o adâncise.  

                                        ***

Mâine, 28 ianuarie – Destin frânt” – continuare.

 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Mitropolitul Daniel: „Mănăstirea Petru Vodă – acolo, la rugăciune în boscheți” – 2

 

Mențiune: Mitropolitul Daniel a spus „boscheți”. Forma corectă este „boschete”. Mai greșesc și geniile iluminate! 😊

Centrul cultural pastoral de la Durău se numea Sf. Daniil Sihastrul. Era obsesia mitropolitului de a-și asocia numele cu anahoreți care au dus o viață, aș spune, contrară vieții lui Dan Ilie Ciobotea.

A construit acel obiectiv turistic cu multă trudă. Hotelul Casa Pelerinul, preluat de la fostul ONT, este și acum administrat de directorul – stareț Hariton Negrea de la Petru Vodă, om de nădejde al lui Daniel.

Pe vremea aceea bugetele locale erau sărace. Îmi povestea tatăl unui tânăr preot hirotonit pe Valea Muntelui cum a reușit să-l facă preot pe fecioru-său. S-a dus în audiență la Daniel care l-a întrebat direct dacă nu are cum să-i facă rost de un camion de cherestea calitatea întâi. Munteanul a dus-o la Centrul aflat în construcție, iar băiatul a primit parohie. Dar câte povești de genul acesteia nu circulau prin Moldova! O să vă relatez altă dată cu ce deschidea ușa mitropolitului un preot din parohia Hăbășești – Strunga din județul Iași. Instructiv educativă este povestea preotului.

La intrarea în Centrul cultural pastoral de la Durău l-am întâlnit pe blândul episcop Vasile Someșanul. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu-l cunoșteam, dar am dedus că este episcop după engolpionul pe care-l purta. Neașteptat de repede și simplu mi-a explicat cum să ajung în sala de conferințe, acolo unde se afla și mitropolitul Daniel. Am intrat în sală și am asistat la discuții. Participa și vestitul arhimandrit bucureștean Iustin Marchiș.

Nu mai rețin tema, dar mi-a atras atenția la un moment dat că Daniel a făcut o glumă pe seama faptului că musulmanii se închină la o piatră. Atunci am înțeles că toată activitatea lui  proecumenistă era o piesă de teatru. A jucat-o bine din moment ce mulți l-au declarat apt pentru patriarhie pentru că era un om al progresului. Ajuns patriarh, s-a transformat într-un conservator mercantil.

Într-o pauză de ceai și cafea, după bunul plac, din holul Centrului Pastoral reușesc să-i cer mitropolitului o discuție între patru ochi. Toată lumea a plecat în sala de conferințe și am rămas noi doi.

El, sigur și stăpân cu toiagul-sceptru în mână. Eu, un om încă încrezător în voia Domnului.

I-am expus pe scurt faptul că sunt student la teologie pastorală la Sibiu și că aș dori un transfer la Iași. I-am explicat că, fiind la a doua facultate, în anul 2003 nu au existat locuri la Iași. Nu cunoșteam mecanismele alocării de locuri pentru studenți.

Mitropolitul îmi expune o teză ridicolă: „Știți, cei de la Sibiu sunt axați mai mult pe tematica specifică Ardealului, a luptei cu greco-catolicii și protestanții. Noi, aici la Iași abordăm altfel teologia moldoveană.”. Am rămas stupefiat. Știam că mai bine de jumătate dintre sinodali făcuseră studiile de teologie la Sibiu, inclusiv cel din fața mea. Cum să fac pe deșteptul și să-i subliniez că bate câmpii? Am tăcut, smerit.

Urmează a doua șarjă. „Noi, la Iași avem obiceiul de a trimite candidații la preoție să facă un stagiu de câteva luni printr-o mănăstire, pentru a cunoaște mai bine viața ortodoxă”. Mințea. Nu exista o asemenea practică, dar spera că mă va descuraja. Cine vorbea despre experiența din mănăstirile ortodoxe? Daniel care a intrat pe porțile Sihăstriei în blugi, director adjunct de Institut ecumenic la Bossey, și după vreo două săptămâni a ieșit monah bun de cocoțat pe scara ierarhică. Părintele Iustin îmi povestea cu tristețe, cum naivul părinte Cleopa și-a comandat straie noi când a fost anunțat că va trebui să fie nașul de călugărie al unei somități teologice venită din țări străine. A avut mână bună bătrânul călugăr, mai ales când Sfânta Securitate i-a profețit viitorul de aur al tânărului monah.

Părintele încă avea un dinte pentru Ilie Cleopa. Proaspăt ieșit din închisoare, după 16 ani de stagiu în carcere, s-a dus grăbit să se spovedească la cunoscutul duhovnic al Sihăstriei Neamțului. Când a aflat că monahul Iustin făcuse pușcărie, a început să scoată cărțile cu canoane de pe rafturi și să-i invoce faptul că nu le-a respectat neascultând de stăpânirea comunistă atee. După 16 ani de asceză, Cleopa îi pregătea confratelui Iustin noi canoane de pocăință pentru păcatul de a-și fi iubit Neamul său românesc. Auzind părintele Iustin asemenea grozăvenii canonice, în condițiile în care el era absolvent de seminar teologic, s-a lecuit de renumitul duhovnic fără carte și s-a lăsat în voia smeritului Paisie Olaru.

Dar să revenim la discuția cu mitropolitul. Eu las deoparte orice și îi replic pe măsură: „Știți, Înalt Preasfinția voastră, am anticipat un pic lucrurile acestea și locuiesc de doi lângă o mănăstire. M-am mutat din centrul Bacăului aici, aproape de Durău, lângă Mănăstirea Petru Vodă.”.

Doamne, ce față a făcut. „Cum, dar dumneata n-ai găsit să te muți oriunde în altă parte, pe lângă o mănăstire mai serioasă (sic!) decât acolo la Petru Vodă, la rugăciune prin boscheți?”.

Am înlemnit. Deci zvonurile ajunse la urechea mea despre rivalitatea Daniel -Iustin se confirmau. A încheiat plictisit cu o promisiune lapidară: „Terminați studiile la Sibiu și după aceea mai vorbim”.

A intrat în sala de conferințe. Eu am rămas descumpănit în urma dialogului inedit. Cunoscusem multă lume până atunci. Stătusem la masă cu oameni de toate categoriile și din toate clasele sociale. Dar nimeni nu îndrăznise să mă jignească într-o asemenea măsură și cu o totală lipsă de tact. Mojicie tipică! Acum m-aș dori să-i răspund mitropolitului ajuns patriarh, după câte cunosc și pot proba.

De atunci am început să-i dau dreptate părintelui Iustin care-i disprețuia pe ierarhii Bisericii și-mi spunea adeseori, parcă pentru a nu uita: „Vasile, eu dacă nu ajungeam în pușcărie, acum eram la masă cu ăștia pe care-i critic. Aș fi fost acolo sus cu ei. Asta a fost voia lui Dumnezeu, să nu ajung ca ei.”.

Am hotărât să intru și eu în sala de conferințe și am asistat discret până la final. Când am ieșit, m-am îndreptat către Daniel și i-am sărutat dreapta (așa cum era cutuma) iar el m-a binecuvântat pe creștet și mi-a spus: „Vezi Vasile, deja ai crescut, ești mare! Urmează și tu viața Sfântului Vasile cel Mare”.

Înțelesese că un om de-al lui Iustin Pârvu trecuse peste toate ofensele primite și avusese tăria să asiste în continuare la conferință. Probabil că dacă l-aș mai fi întâlnit după terminarea facultății, l-aș fi convins să accepte hirotonirea mea. N-a mai fost să fie după iunie 2007.

În inima mea  a rămas un grăunte de nădejde. În imaginația mea, mitropolitul mă încercase, iar eu rămăsesem cu impresia că mi-a profețit că voi sluji la spitalul (devenit azil de bătrâne) pe care visa să-l construiască în anii aceia bătrânul Iustin Pârvu.

Surpriza cea mare a fost însă când peste nici două săptămâni, cine credeți că intra pe poarta Mănăstirii Petru Vodă la „rugăciune prin boscheți”? Însuși IPS Daniel, cum îi plăcea să i se spună. Venea să sfințească „boscheții” din Petru Vodă. Mă întreb și acum cine era boschetarul ortodoxiei: Iustin Pârvu sau Daniel Ciobotea?

În discursul ținut la un moment dat în timpul slujbei de sfințire, a mulțumit părintelui Iustin pentru darul pe care i l-ar fi dat și care ajunsese în spitalul Providența. Câteva zeci de mii de euro plecaseră din visteria lui Iustin Pârvu în buzunarele lacome ale mitropolitului Daniel. Și cât se luptase până atunci ca să-l convingă pe bătrân să-i dea cuvenita taxă de protecție!

Am aflat ulterior ce forțe se desfășuraseră în ascuns pentru marea împăcare. Un zelos profesor de matematică din Piatra Neamț împreună cu un cunoscut om de afaceri tot de la poalele muntelui Pietricica, ucenici vechi de-ai părintelui, au mers la Iași pentru a purta tratative cu mitropolitul. S-a lăsat greu convins să accepte gestul de iertare arhierească. Se poate că sunetul arginților i-a înmuiat inima încrâncenată sau vreun glas din ceruri (sic!).

Lasă că au fost și alte intervenții pe linie de servicii mai puțin divine.

(va urma)

 Vasile Militaru – teolog

Material neprelucrat.

 

 

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 1 comentariu

Mitropolitul Daniel: „Mănăstirea Petru Vodă – acolo, la rugăciune, în boschete”

Vă amintiți articolul

„Aceasta este marea crimă care trebuie demascată”

?

Am spus că: intenționez să aduc în atenția voastră poveștile de viață ale multor victime ale acestui sistem (B.O.R.), care devine tot mai periculos și se întinde ca o plagă peste sufletele naivilor, distrugându-i (pe mulți) pentru totdeauna.

Noi dezvăluiri ale teologului Vasile Militaru.

Material neprelucrat.

”Pe mitropolitul Daniel Ciobotea l-am întâlnit în toamna anului 2005. Eram de doi ani student al Facultății de Teologie din Sibiu, secția teologie ortodoxă pastorală, și părintele Iustin Pârvu îmi spusese: „Vasile, încearcă să găsești un ierarh care să te hirotonească.”. Era sigur că, fiind la a doua facultate – prima o absolvisem din anul 1991 – și având vârsta de 38 de ani, cu o relație stabilă de căsătorie de 17 ani, voi obține ușor o hirotonie. N-a fost să fie așa. Părerea despre mine și-o formase în cei cinci ani de când ne cunoșteam, dintre care ultimii doi petrecuți la Petru Vodă.

Bătrânul se afla într-o relație tensionată cu ierarhul locului – mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care era și arhiepiscop al Iașilor. A mărturisit-o inclusiv în cărțile privind viața sa și era comentată de călugării din Mănăstire, dar și de unii preoți din parohii nemțene.

„Ai mei, de pildă, oamenii Bisericii! Adeseori zic: Dar de ce mergeţi acolo, la legionarii aceia?(…) Mai am câte o discuţie pe ici, pe colo, cu câte un creştin care îmi spune speriat că a fost ameninţat de către vreun preot: A, vă duceţi la Petru Vodă? Că nu ştiţi ce-o să păţiţi voi la un moment dat, când o să vă întrebe cineva ce căutaţi voi la Petru Vodă!

Şi asta n-o spun acum nici securiştii, nici alţii de teapa lor. Asta o spun acum preoţii, cu care slujim împreună aceleiași cauze. Îl slujim pe Dumnezeu.”. (pp238-239 Grația Lungu Constantineanu, Părintele Iustin Pârvu: viața și învățăturile unui mărturisitor)

O parte din aceste cuvinte aparțineau chiar mitropolitului care-și amenința studenții de la teologie, pe vremea când preda Dogmatica la facultatea înființată de el.

Părintele refuza lumânările trimise de la Iași pe motiv că sunt prea scumpe și călugării mănăstirii le produceau la un preț mai mic și din ceară curată adusă de credincioși. De asemenea, o serie de reviste și publicații trimise de oamenii lui Daniel nu erau vândute la pangar. Aceste aspecte au atras furia mitropolitului care ajunsese să amenințe prin ședințele de la centrul eparhial că trimite fiscul în control la Mănăstire sau că-i dărâmă, într-o noapte, cu buldozerul ctitoria lui Iustin Pârvu. Preotul Vasile P. – ucenic de-al părintelui – mi-a mărturisit aceste discuții la vremea respectivă.

Mitropolitul era atât de mânios încât refuza de ani de zile să mai hirotonească preoți pe seama Mănăstirii iar părintele Iustin își trimitea dintre călugări pe la alți episcopi din țară care-i hirotoneau. După un scurt stagiu pe la episcopiile respective, proaspeții ieromonahi se întorceau la mănăstirea de metanie ca să acopere programul de slujire.

Părintele Iustin, după cum îmi mărturisise, dorea să mă așeze ca preot la Schitul de maici aflat la 300 metri de locuința personală. Numeroși călugări hirotoniți, fiind sub 30 de ani, avuseseră ispite grele cu unele călugărițe, majoritatea dintre ele fiind tot tinere. Preoții călugări refuzau deja slujirea la Schitul de maici iar părintele aducea preoți de mir (căsătoriți) care nu aveau pe unde sluji.

Deși pictura bisericii era terminată din anul 2000, Daniel amâna sfințirea acesteia. Nici părintele Iustin nu era așa de încântat de venirea lui Daniel, având în vedere că acesta nu călcase niciodată în curtea mănăstirii în cei 14 ani de când ajunsese pe meleagurile moldave. Plantat mitropolit la Iași, după un scurt stagiu de vicar la Timișoara, proaspătul călugăr Daniel fusese primit cu ostilitate de preoțimea moldoveană. Făcuse parte din gruparea eretică „Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii” până și-a obținut „pohta ce pohtise” – hirotonia întru episcop. Era renumită poziția lui proecumenistă, jucată pentru ocuparea următoarei poziții vizate – patriarh al Bisericii.

Atitudinea de dispreț față de venerabilul patriarh Teoctist și tensiunile provocate constant în Sfântul Sinod împreună cu o gașcă de tineri ierarhi, după chipul și asemănarea sa, erau arhicunoscute.

În aceste condiții eu încercasem toată vara anului 2005, după susținerea examenelor la Sibiu, să intru într-o audiență la Daniel Ciobotea.

Geamuri din termopan fumurii și o ușă cu acces obținut prin interfonul de la intrare (numai cu acord), întâmpinau orice „nepoftit” la Palatul mitropolitan. A fost unul dintre șocurile privind „transparența” din lumea bisericească, în condițiile în care avusesem posibilitatea să discut, până la acea vreme, cu directori de societăți, cu patroni de firme și cu politicieni de renume din România. În condiții mult mai transparente decât opacitatea mitropolitană.

Am ales calea faxului și a corespondenței prin poștă, cerând de mai multe ori o banală audiență la IPS Daniel.

Aveam să aflu la sfârșitul Facultății, când îmi susțineam examenul de licență de la profesorul Constantin Necula, de ce Daniel ținea să i se spună IPS și nu ÎPS. Hâtrul Constantin Necula, mai tânăr decât mine, dar mai abil într-ale celor bisericești, a explicat unui alt profesor examinator că IPS vine de la Iluminatul. Nu a spus dacă trebuie folosiți doi de l, adică illuminati.

M-am contrazis de mai multe ori cu bătrânul Iustin, care-mi spunea că principala calitate a lui Daniel este cea de mason. Eu îi replicam că cea de fost adept al Sfintei Securități este mai importantă în greutatea mitropolitului bănățean devenit moldovean și apoi dâmbovițean. Peste ani, când Daniel, ajuns patriarh s-a repliat într-un conservatorism ortodox, uitând de accesele ecumeniste afișate anterior, părintele Iustin mi-a dat dreptate. Dar el era bucuros că scăpase de Daniel de la Moldova.

Cum Paisie Teodorescu, secretarul prea iubit al mitropolitului, ajuns mai târziu șef de cabinet patriarhal, n-a catadicsit să răspundă solicitărilor mele scrise, am ales o altă cale.

Aflând de la radio Trinitas că Daniel va fi prezent la sfârșitul lunii octombrie 2005 la centrul său de la Durău, m-am deplasat acolo pentru a-l contacta.

Când să intru în centul pastoral de la poalele Ceahlăului, dau peste călugărul Lavrentie C. care ieșea și se îmbarca în microbuzul mănăstirii. Naivul Lavrentie mă întreabă: „Urmați dumneavoastră?”. El tocmai fusese trimis de părintele Iustin să fie hirotonit de mitropolitul Daniel. Aveam să aflu mai târziu că se încheiase un acord de cooperare între cei doi, Iustin și Daniel. Pacea era consfințită prin acceptarea hirotonirii întru preoție a unui călugăr desemnat de părintele Iustin. Călugărul avea să devină noul stareț al Mănăstirii Petru Vodă, tot în urma unui acord secret.”

Va urma.

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii