Lună: octombrie 2021

Pădurea care vindecă

 

V-am promis că vom vorbi despre cărțile citite în vacanța care tocmai s-a încheiat (linkul mai jos).

Prima dintre ele este „Pădurea care vindecă – Shinrin-yoku, metoda japoneză pentru o viață lungă și fericită”, o carte care te poartă prin magia naturii.

Autorul cărții, Qing Li, nu doar că ne demonstrează cât de importantă este natura pentru noi, dar  ne arată și cât de mult ne-am îndepărtat de ea, prezentând niște studii foarte interesante.

Tot în această carte ni se sugerează metode prin care putem aduce natura în casă, atunci când timpul nu ne permite să mergem noi în natură.

Cartea „Pădurea care vindecă” se citește foarte repede, deoarece are multe ilustrații, care pe mine m-au purtat în povestea pură și enigmatică a naturii.

Vă las câteva imagini edificatoare.

Voi ați citit această carte? Dacă da, aș vrea să-mi lăsați în comentarii impresiile voastre.

Ne revedem miercuri, 20 octombrie, când vom avea un nou fragment din romanul „În trup străin”, dar și o postare surpriză.

 

Trăind în mai multe lumi

Postat de Mihaela Ion in O carte pe săptămână, 0 comentarii

„Nu pleca…”

Bărbatul, care uitase că e tată, își strângea nervos bagajul fără să-i pese de lacrimile soției lui, de lacrimile și de zbuciumul bietei fete prizoniere într-un trup de bărbat.

-Să nu îndrăzniți să mă căutați! Mi-e scârbă de niște creaturi infecte ca voi. Să vă duceți dracului cu schimbarea voastră de sex, cu tot!, le-a aruncat cuvintele cu sadism, din ușă, și-a luat bagajul și a plecat.

Damian a sărit din pat și, într-o ultimă încercare disperată, a vrut să-l prindă de mână înainte de a ieși pe ușa apartamentului.

-Nu pleca, tată!, l-a implorat plângând.

-Eu nu sunt tată pentru un nebun ca tine, ai înțeles?!, a zis arătând amenințător cu degetul către bietul copil. De azi sunt mort pentru tine; mort, înțelegi?! Și așa ești și tu pentru mine, a spus și a ieșit fără să se mai uite în urmă.

Femeia și-a amintit cum Damian a căzut în genunchi și și-a lipit palmele și fruntea de ușa închisă, plângând în hohote.

Și-a amintit cum nu putea să-l dezlipească de ușa pe care tatăl lui o închisese pentru totdeauna.

Nu uitase nimic, nimic din calvarul prin care trecuse și trecea alături de unicul ei copil, pe care și-l dorise și pentru care se rugase, ani de-a rândul, să-l aibă… ca pe o mare binecuvântare.

Și-a amintit cum, după plecarea tatălui, au început drumurile pe la medici, pe la psihiatri, pe la psihologi, pe la biserică… Ar fi mers oriunde, numai să-i ușureze sufletul copilului de o așa povară.

Își strânsese șorțul de bucătărie în pumni, ca și cum ar fi vrut să se țină de ceva pentru a nu cădea în gol… În golul disperării…

Revedea cu ochii minții prima zi în care au mers să-i schimbe garderoba Serenei, acela fiind primul pas către tranziție. Își amintea cum în ochii ei triști, sfâșiați de durerea plecării tatălui, apăruse un pic de lumină, când a ieșit din cabina de probă îmbrăcată cu prima rochiță. O grea și cumplită luptă s-a dus și în sufletul ei de mamă. Nu doar că nu-și închipuise niciodată așa ceva, dar nu văzuse nici măcar un film sau nu citise măcar o carte în care o mamă născuse un băiețel, pe care îl crescuse 15 ani, neștiind că în el se răzvrătea fata, mai apoi femeia care „locuia” clandestin în trupul străin. Acceptase ideea, din iubire pentru copilul ei, dar se străduia din răsputeri să facă și ea tranziția la nivel psihologic, apoi la nivel sufletesc, să se obișnuiască să i se adreseze ca unei fete, să îi spună Serena în loc de Damian.

Și-a amintit cum, după ce Serena a împlinit 18 ani, a mers disperată la fostul ei duhovnic – în care avea nemărginită încredere și îl vedea ca pe ultima speranță -, să-i ceară niște bani împrumut pentru a completa suma necesară operației de corecție a sexului, operație care ar fi adus liniștea în trupul mult prea chinuit al fetiței ei.

Fostul ei duhovnic, „omul lui Dumnezeu”, nu doar că nu a ajutat-o, dar a și batjocorit-o spunându-i că e mai nebună decât băiatul ei, a amenințat-o că va arde în focul iadului și că își va trage și copilul după ea. La modul cel mai umilitor i-a spus că nu o mai primește la spovedit, deoarece el nu vrea să spovedească femei date, de bunăvoie, pe mâna satanei.  

Nici nu ar mai fi fost nevoie să-i spună și că nu o mai primește la spovedit, oricum nu ar mai fi venit, după umilința îndurată.

Doar mirosul prăjiturii cu vișine, pe care o făcuse după plecarea Serenei, a trezit-o din gândurile ei tulburător de dureroase. 

Fragment din romanul „În trup străin”.

                                            ***

Următoarea postare luni, 18 octombrie.

”Lasă-l să plece!”

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

15 octombrie – ziua mea de naștere

În acea toamnă, în acel 15 octombrie, se copseseră și gutuile. Mama, trezită de dimineață, se pregătea să plece la serviciu. Putea încă să meargă la muncă. Era însărcinată în 8 luni și o zi.

Pregătindu-se pentru o nouă zi, a spălat și o gutuie, după care a pus-o într-o punguță, pe masă, deoarece nu avea geanta la îndemână.

Plecând în grabă, a uitat gutuia galbenă și frumoasă pe masa din bucătărie. Era în autobuz, în drum spre locul de muncă. Privea îngândurată pe geamul mijlocului de transport în comun. La un moment dat, a văzut pe stradă o femeie care se înfrupta cu poftă dintr-o gutuie. A deschis geanta, convinsă fiind că a luat gutuia pe care abia aștepta să o mănânce. A căutat și a tot căutat. Gutuia rămăsese pe masă și avea să fie cea care-mi deschidea, prematur și periculos, drumul către lume. Deși a încercat să-și schimbe gândul, deși o colegă i-a dat o gutuie, gândul îi era la gutuia care rămăsese pe masă. Câteva ore mai târziu, i se declanșa nașterea… mult prea devreme…

M-am născut, din punct de vedere medical, fie fără nicio șansă de supraviețuire, fie condamnată la o viață fără nicio perspectivă. Cu toate acestea, m-am mai născut cu ceva. Cu o structură de învingătoare. Am mai vorbit despre asta. Las linkul mai jos.

Astăzi, când împlinesc 23 de ani sau 19… nu mai știu sigur 😊 sau poate 25 cu 5 în față și 2 după?! Calculați voi! Am datele reale pe Facebook.

Astăzi, nu mă mai interesează vârsta biologică, mă interesează vârsta spirituală, iar din punct de vedere spiritual, mai ales acum, sunt foarte, foarte, foarte tânără.

Astăzi, după ce am trecut prin multe hârtoape ale vieții, după ce am fost „trântită la pământ” de loviturile unor oameni în care am avut nemărginită încredere și de multe ori am crezut că nu mă mai pot ridica; astăzi… după ce parcă am trăit mai multe vieți, căutându-mi propria-mi viață, sunt liniștită, împlinită, fericită.

Și tot astăzi, eu, neregăsita din anii din urmă, care de multe ori și-a dorit să evadeze din această lume, vă spun că nu doar fiecare vârstă are frumusețea ei, ci și fiecare zi, fiecare oră, fiecare secundă. Poți fi fericit la orice vârstă. Fericirea este un dar divin, pe care omul îl găsește în interiorul lui doar atunci când în sufletul lui e liniște și armonie.

Iar la mine în suflet… așa e.

Vă îmbrățișez și vă iubesc, prieteni, iar pe voi, neprieteni, încerc!

Și, pentru că v-am promis două fragmente pe săptămână din volumul „În trup străin”, mai târziu ne vom întâlni cu personajele romanului.

La mulți ani, mie, la mulți ani, vouă! Și în fiecare zi e ziua noastră.

Pe mai târziu, prieteni!

Tac, dar și tăcerea poate fi…

Ziua mea de naștere

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 2 comentarii

”Lasă-l să plece!”

„[…]Epuizată sufletește, a pus telefonul pe frigider și s-a prelins pe lângă perete, ghemuindu-se pe gresia din bucătărie. Nu mai plângea, nu mai avea lacrimi, nu mai respira… suspina din adâncul ființei, unde se adunaseră atâtea dureri.

Și-a amintit de ziua în care i-a spus soțului ei că băiatul lor suferă de disforie de gen și că trebuie să facă o operație costisitoare de corecție a sexului.

Soțul ei tocmai ce terminase de servit cina. Când a auzit, a măturat cu mâinile totul de pe masă, spărgând farfurii, pahare și tot ce mai era în acel moment pe masa din bucătărie și a început să urle:

-Ce să facă?! Să se transforme în femeie?! Ați înnebunit? Stricatelor! Dracu’ a mai văzut? Cum să-ți tai mădularul, să-ți faci o gaură și să zici că ești femeie?

În zadar încerca să-i explice că aceasta este o problemă medicală și că altă rezolvare nu există. El urla încontinuu:

-Cum, dracu’, să se transforme în femeie?! Dacă tu îl susții să facă asta, plec și n-o să mai știți de mine. Niciodată. Niciodată, înțelegi?

Și-a amintit cum a plecat, nervos, la Damian în cameră, a trântit ușa de perete și a început să urle:

-E adevărat ce spune mă-ta?! Vrei să te faci femeie?!

-Sunt femeie, tată, i-a răspuns Damian. Numai că sunt o femeie în trup de bărbat.

-Ești pe dracu’ să te pieptene, a zis și i-a dat, cu sete, o palmă peste față. Prefer să te omor decât să te văd curvă în casa mea.

Damian a început să plângă și s-a ghemuit pe pat, lângă perete.

Bărbatul s-a urcat după el. A vrut să-l lovească, brutal, cu picioarele.

Biata femeie s-a aruncat în fața copilului ei și a strigat cu disperare:

-Omoară-mă pe mine! Omule, e copilul nostru, e copilul tău…

-Ăsta nu e copil, e drac, drac, a repetat cu ură. Eu nu pot să îndur o asemenea rușine. Să vă duceți dracu’! Plec din casa asta, a spus nervos și a ieșit din cameră.

Femeia și-a amintit cum și-a luat copilul în brațe, care plângea cu pumnii la gură și tremura din toate încheieturile.

-O să fie bine, o să fie bine. Lasă-l să plece! Eu n-o să te părăsesc niciodată, niciodată. Muncesc pe brânci, copilul meu, și te ajut să fii ceea ce simți că ești.

Damian, care abia împlinise 15 ani, se ghemuise la pieptul mamei și plângea, tremura… fără întrerupere. Femeia plângea și ea. Lacrimile ei curgeau pe capul nefericitului copil, se prelingeau pe frunte și se amestecau cu lacrimile lui[…]”

Fragment din romanul „În trup străin”.

Următoarea postare vineri, 15 octombrie.

Cu ce-am greșit?

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii