Lună: martie 2021

IPS Calinic – „Pasărea Spin într-o altă versiune”

Offf!!! Cum să mai încep și acest articol? Mă bântuie Teodosie… El pe mine și eu pe el… Știu din surse foarte sigure că și eu îl bântui. 😊

Măi „Tati”, măi, mare iubire se pare că a fost între noi de nu mai scăpăm unul de altul 😊. Până și IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care nu cunoaște toate detaliile, spune că povestea noastră a fost un fel de Pasărea Spin într-o altă versiune. 😊. Citește ce a scris! Merită. Bine, tu nu meriți cum și ce a scris despre tine, dar merită să citești doar.

Nu știu cine a trimis acel mesaj cu întrebările respective, dar când am citit: ea însăși fiind „nomen odiosum” pentru I.P.S. (cum ar zice antecesorul său vecin exilat Publius Ovidius Nasso)… nu știam ce să fac!?! Să râd sau să plâng?

Bine, măi „Tati”, măi, de la fiica ta duhovnicească, de la singurul om loial din viața ta, de la confidenta și prietena ta am ajuns „nomen odiosum”? Ce demoni înverșunați ți-au schimbat inima? Ți-au schimbat-o sau de la început a fost așa și nu am văzut-o eu din prea multă iubire? Oricare ar fi adevărul, nu mai caut răspuns. Nu mă mai interesează. M-ai vindecat de tine. Pentru totdeauna. Rămâne să vezi dacă tu te vei vindeca de mine vreodată, pentru că nu vei mai găsi pe nimeni care să-ți stea la picioare, din iubire, 20 de ani, „nu ca un ostatic, ci ca un om liber”, după cum spune IPS Calinic.

Înaltpreasfinția Sa este foarte delicat și spune că relația noastră nu a degenerat pentru că suntem două persoane foarte serioase, dar realitatea este alta. Eu sunt cea serioasă și cea care a văzut în tine un sfânt coborât din icoane, în timp ce tu, la adăpostul nopților în care nu erai cu mine, erai în dormitor cu tineri, mulți dintre ei minori. Ți-am mai spus și îți spun și acum. Nu vei ieși din viața asta până când nu se va afla adevărul despre tine – CU PROBE. Dumnezeu nu va îngădui fariseismul tău până la sfârșit. Sunt sigură de asta.

Tot IPS Calinic spune că suntem două caractere puternice și din acest motiv au apărut neînțelegeri.

Înaltpreasfinția Sa este un om mult prea delicat, după cum am spus… Teodosie și caracterul puternic – baba și mitraliera. Da, eu am un caracter puternic, iar după loviturile lui Teodosie am devenit și mai puternică, dar cățărătorul pe cisterne, biserici, taburi, băieței etc. este o mămăligă întinsă. Vorba domnului jurnalist Constantin Cumpănă, dacă îi iei odăjdiile și crucea e un nimeni, o caricatură obosită…

Tot IPS Calinic a spus, după cum am amintit mai sus, în glumă se pare, că… povestea noastră e un fel de Pasărea Spin într-o altă versiune. Poate ar fi trebuit să fie, dar eu nu am priceput, nu am perceput nimic omenesc în „îngerul” din fața mea. Nici în zilele petrecute împreună, dar nici în nopțile – multe la număr -, unele petrecute chiar în dormitorul arhieresc.

Să vă povestesc ceva, pe scurt; detalii veți găsi în volumul 2 al lucrării „Mai mult decât o carte – Adevărul”. Vă povestesc așa… ca să aveți de cine să râdeți. Acum râd și eu de mine, de ce n-ați râde și voi?!?

Prima noapte în care m-a invitat în dormitorul arhieresc a fost, bineînțeles, la București. M-a chemat la miezul nopții pentru un motiv pueril. Mi-a deschis și am mers direct în dormitor. Voi descrie dormitorul, cu lux de amănunte, în volumul ce urmează să fie publicat. Acum spun doar că, imediat ce am pășit în dormitorul lui, am fost fascinată de o icoană cu răstignirea Mântuitorului, în mărime naturală. Câte ceva din acest episod am descris și în volumul 1 al lucrării „Mai mult decât o carte – Adevărul”, dar am stilizat după cum mi-a cerut pentru că, bineînțeles, nu a fost de acord să spun că icoana se afla în dormitorul lui.

Deci… imediat ce am intrat în dormitor, ne-am așezat pe pat, unul lângă celălalt, nu unul pe o parte a patului și altul pe cealaltă (avea pat de mijloc)… Iar eu am început să mă minunez de icoana respectivă. L-am întrebat de unde o are, am vorbit despre cât de expresiv era chipul Mântuitorului, despre culori, despre nuanțe, despre nopțile de „priveghere” pe care mi le închipuiam (ca o spălată pe creier) că le avea etc.

Pornind de la icoana aceea am vorbit toată noaptea, la inițiativa mea, despre răstignire, Înviere, Înălțare…, iar lui numai de asta nu-i ardea… 😊 Privind în urmă mi-amintesc de faptul că el tot încerca să schimbe subiectul, să mă întrebe ce mai e pe la redacție, ce deplasări voi face…, iar eu îl bombardam cu întrebări despre Pătimirile Mântuitorului, răstignirea, Învierea și Înălțarea Lui.

Da, Înaltpreasfințite Părinte Calinic, era „Pasărea Spin” dirijată de mine înspre o altă versiune 😊. El a tot spus că am fost îndrăgostită de el, bine, printre alte mii de femei 😊, pentru că el e bărbatul fătălău, pardon, fatal. Tastatura asta… mă încurcă. Scrie ce vrea 😊. Obraznică. Dar… ce să vedeți!? Nu eu îl chemam noaptea, ci el pe mine.

Nu am spus că a fost îndrăgostit de mine și nici nu voi spune asta, dar cert este că a avut mare nevoie de mine.

Noaptea, când mă chema să stau cu el și, mai ales, când mă invita în dormitor, poate simțea nevoia de o strângere de mână, de o mângâiere, poate omul din el obosea și aștepta să fie văzut și înțeles de mine, numai că… eu nu vedeam în el omul… eu vedeam în el… îngerul…

Pentru câte mi-a făcut, aș putea să-i pun în spate toate nemerniciile lumii, dar nu voi face asta. Dacă aș face așa ceva, nu aș mai putea fi împăcată cu mine.

Nici măcar după ce m-a scos din viața lui, nu l-am suspectat că ar fi vrut să fie o altfel de relație între noi, chiar dacă s-a comportat ca un bărbat refuzat și m-a târât PE NEDREPT prin toate noroaiele.

În cei 20 de ani în care am stat lângă el, nu a făcut niciodată vreun gest necugetat la adresa mea, nu a bătut niciun apropo, nu a încercat nici măcar „din greșeală” vreo atingere „altfel”… Lângă el, din punctul ăsta de vedere, m-am simțit în mare siguranță. Dacă nu ar fi fost așa, nu aș fi rămas atâtea nopți lângă el.

După ce am încheiat legătura cu el, vreme îndelungată am regretat că, în cei 20 de ani, nu am înțeles că și el e om. Ba, mai mult, mi-am dat seama că l-am chinuit foarte rău în nopțile acelea în care aștepta să văd că omul din el a obosit și că… poate avea nevoie de o mână caldă pe fruntea încordată de atâtea griji. Atât. Nimic mai mult.

Și călugării și ierarhii sunt și ei tot oameni. Au aceleași nevoi ca fiecare dintre noi. Și ei au nevoie de un loc sigur în inima cuiva, de o mângâiere, de o îmbrățișare caldă, de o încurajare sinceră…

IPS Bartolomeu Anania spunea că orice călugăr are nevoie de o prietenă femeie, deoarece acesta e semnul normalității. Prietenă, nu neapărat iubită sau amantă. Zicea că… cine spune că nu are nevoie, ori minte, ori e homosexual.

După cum ați văzut, în lumea monahală apar tot felul de deviații comportamentale și sexuale tocmai din acest motiv, pentru că statutul îi încorsetează și îi privează de normalitatea pe care Dumnezeu a pus-o în oameni. Foarte puțini sunt cei care își pot pune firea la zid, și asta, de multe ori, după vârste înaintate.

Subiectul acesta poate îl voi trata într-un articol viitor.

Mă opresc aici, nu înainte de a-i mulțumi mult Înaltpreasfințitului Calinic pentru aprecieri. Pentru aprecierile nemeritate la adresa lui Teodosie, poate îi va mulțumi el însuși. Ce zici „Tati”? Poți?

Șocant!!!

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

”Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide.”

Ce poveste uluitoare de dragoste! Poetul Ştefan Augustin Doinaş şi marea balerină Irinel Liciu au trăit împreună vreme de o jumătate de secol. Când el a murit, la 25 mai 2002, ea a mers acasă şi s-a sinucis. 

O pereche cum rar s-a mai întâlnit. S-au iubit atât de mult, încât în ziua în care soțul ei a murit, marea balerină a României Irinel Liciu a mers acasă și a luat un pumn de somnifere. S-a îmbrăcat frumos, şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină. S-a aşezat la biroul lui Ștefan Augustin Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide.”

Vezi articolul integral: https://www.click.ro/news/national/poetul-stefan-augustin-doinas-si-sotia-lui-au-murit-aceeasi-zi

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii

Elena Negri – pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui Alecsandri.

Dragostea aceasta i-a inspirat poeziile “Lăcrămioarele”, care, prin suflul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui…

Sufleteşte văzută, ea era de o inteligenţă cu totul deosebită, de o conversaţie plăcută şi interesantă, afectuoasă şi atrăgătoare în manierele ei, discretă şi blândă, muzicantă, cu dragoste mare de poporul român şi cu milă de cei umili, de “cei orfani de soartă”, cum le zicea ea. Prin firea şi nobleţea aspiraţiilor ei spirituale, era suflet din sufletul lui Alecsandri. Ea fu cea dintâi femeie din aristocraţia Moldovei care-l admiră sincer şi-l felicită, scriindu-i, la primele lui poezii şi la piesele lui de teatru, pe care le recomanda cu entuziasm societăţii ieşene. “Elena Negri, zice Ion Ghica, ne susţinea în societate.” Tânără încă, despărţită de un bărbat ce nu ştiuse să-i inspire iubire, ea răspunse idealului celui mai înalt de femeie al lui Alecsandri şi el o iubi cu toate puterile inimii lui…

Seara în care o auzi Alecsandri cântând pentru întâia oară, a rămas pentru poet ca una din cele mai frumoase din viaţa lui;în versurile scrise de el la Mânjina se vede farmecul înamoratului la cântecul femeii iubite:

…Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte
Ce revărsa în lume armonioase şoapte,
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta,
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteia de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.

De-odată-un glas de înger, o sfântă armonie
Plutind uşor în aer ca vântul ce adie,
Se scoborî prin stele din leagănul ceresc:
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Ferice de acela ce c-o simţire vie
Slăveşte armonia şi’nalta poezie !…

Vezi articolul integral: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/elena-negri-vasile-alecsandri-dragoste-si-moarte

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii