Lună: noiembrie 2020

Măcar glas de-aripă nu e…

Măcar glas de-aripă nu e, timpul e dogoritor
Cântul ți-l înalță-n fluier, singuratice păstor!
Din câmpia arzătoare Rudra*-aude-a ta cântare
În auz tot se preface de ascultă visător
Cântă, cum, umplut de pace singuraticul păstor.
Și deodată-ntreaga boltă o cuprinse ca un mire
Plin de chinuri și de sete de la greaua despărțire,
În jur fulgeră și tună toate tobele-mpreună,
E mustos jilavul aer, cerul e un singur nor…
Doar în plâns de fluier mai e singuraticul păstor.

Rabindranath Tagore

*Rudra (îngrozitorul) – numele zeului Shiva ca strașnic
distrugător.

Zadarnicul ,,De ce?”

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 0 comentarii

Zadarnicul ,,De ce?”

 

 

”Prin intermediul gândului lui Hristos, minții lui Hristos, să  înțelegem mai bine ceea ce se întâmplă cu noi și cu întreaga lume”. Mersesem și eu pe drumul în care voiam să cunosc doar cu mintea ce se întâmpla, dar și pe drumul în care, nu doar că îi dădusem voie, dar Îl și rugasem pe Dumnezeu să vină El la cârma corabiei gândului meu, corabie care simțeam că se scufundă.

În zilele și nopțile în care toată ființa mea era răscolită de întrebarea ”de ce?” (care se multiplica în mii și mii de de ce-uri), când mintea mea se zbătea să găsească un răspuns la sfredelitoarea întrebare, la << Zadarnicul ,,De ce?”>>,[1] așa cum spunea prietena mea, poeta și jurnalista Clara Mărgineanu, mi-a fost greu, mi-a fost imposibil, m-am revoltat, m-am clătinat, am căzut din lumina lui Dumnezeu, mi-au încolțit în minte gânduri de răzbunare… Obosisem…

Când nu mai eram pe marginea prăpastiei, ci începusem deja să alunec în hău, obosită, fără speranță, cu dureri nu doar sufletești… într-o noapte… mi-am dat seama că eu, ca om, sunt depășită de situația ce simțeam că mă topește de la o zi la alta.

M-am dat la o parte și L-am chemat cu disperare pe Dumnezeu pentru a-I preda toată suferința, toată revolta, toate întrebările… L-am chemat pe Dumnezeu să-I predau totul, să facă El ce știa că era mai bine…

În acea noapte s-a făcut liniște în mintea mea, în sufletul meu, în toată ființa mea… O liniște ciudată, ca un gol… Parcă nu mai era nimic… Îmi simțeam sufletul și mintea ca două gări goale… care așteptau niște trenuri încărcate cu diamante…   

[1] ,,De ce?”. Unii oameni, dintre cei pe care, poate, i-aș fi putut iubi, au sărit gardul unde nu îți venea să crezi. De ce oameni în care ai crezut cu lacrimă sfântă de sinceritate, cărora le-ai încredințat bobul tău de durere, te judecă, te vorbesc aiurea, te trădează? De ce ruda ta de sânge declară negru pe alb că tu nu exiști?

Distilez tristețea sub insomnii și multe cărți de rugăciuni. Cât de mult aș fi putut greși în această viață? Cât de mult aș avea de plătit? Ce ursitoare, oare, mi-au desenat traseul, jefuindu-l de focul bucuriei unui copil orfan?…
A câta viață e asta și cât mai e de plătit? În vântul nopții simt în artere briceagul zilei de mâine. Mă ridic din trecut în pragul iernii, mulțumind nespus, prin aceste cuvinte, multor semeni. Celor care au apreciat, uneori, rostirea unui vers frumos. Celor care au văzut în vrăbii zgribulite, vulturi de argint. Celor care au declarat război deschis indiferenței. Doar cine iubește dincolo de dincolo va înțelege versul de acum:

,,Uneori, cine pierde câștigă!”                                                                                           
Vă mulțumesc prieteni buni, de aproape sau de departe, știuți sau neștiuți! – Clara Mărgineanu – 17.01.2018

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

Nu mă cunoșteam…

 

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, 1 comentariu

Duhovnic… străin cuvânt…

După cum am spus într-un articol, vremea izolării pentru mine a fost una foarte prolifică.

Atunci, lucrând la cele 3 cărți menționate (articolul mai jos), mi-am dat seama cât de străin mi-a devenit cuvântul ”duhovnic”. Mi-a aparținut cândva, dar… parcă… într-o altă eră, într-o altă viață…

În cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, veți găsi detalii tulburătoare, pe care nu am dorit să le scriu… aici… în momentele acelea…

Se tipăreșteee!!!!!!

Nu mă cunoșteam…

„Să vezi iarăși” – 2

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 1 comentariu

Nu mă cunoșteam…

M-am întors la spectacolul nocturn derulat prin ”ecranul” ferestrei… Peste el se suprapunea dansul jucăuș al aburului izvorât din cana de ceai…

Mi-am adus aminte de una dintre întrebările care mi-a frământat existența, după prima lovitură dată de fostul meu duhovnic: De ce mi-am pus viața la dispoziția unor oameni care nu meritau nici măcar să treacă pe strada mea?

După zile și nopți de introspecții, mi-am dat seama că am făcut asta deoarece nu mă cunoșteam. Căutam în ei ceea ce eu credeam că nu am. Au fost câteva persoane cărora le-am acordat frâiele vieții mele pe termen scurt, retrăgându-mă la timp, la primul semnal că nu reprezentau ceea ce căutam, dar… când l-am întâlnit pe fostul meu duhovnic, predarea mea a fost totală și pe termen foarte lung… 20 de ani…

… … …    … … …    … … … 

”Nu te teme, om al lui Dumnezeu! Pace ție!”

Nu mă mai temeam de mult… Barometrul vieții îmi măsurase de prea multe ori timpul în atacuri, abuzuri sufletești, suferințe… 

 

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

 

Se tipăreșteee!!!!!!

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 0 comentarii