Lună: octombrie 2020

Odă Mamei Sufletului meu

 Mi se întâmplă foarte rar să rămân fără cuvinte și… totuși… mi se întâmplă. Mary Ungureanu… copleșitor… Mulțumesc! Mulțumesc…

Vă mulțumesc tuturor, pt mesaje, pt flori, pt daruri…

”La mulți ani binecuvântați ție, Mamă, care m-ai învățat să îmi fiu mamă Sufletului meu acum, Far de Lumină vieții mele, tihnă și înțelepciune interiorului meu, vibrație înaltă și soare în acțiunile mele, bucurie și veselie Simțurilor mele, recunoștință și armonie în experiențele mele , Adevăr și sete de Viu, dorință de cunoaștere, putere să îndrept către mine cele mai pure Sentimente, curaj să îmi accept natura Dumnezeiască, Binecuvântare să-mi aduc Cerul în mine, Voința de a-mi crea Raiul meu pe Pământ!!!

Odă Ființei Iubitoare cu inima caldă și natură îngerească ce ești.

Odă Spiritului tău Creator ce oglindești și manifesti Măreția lui Dumnezeu și Inteligența Sa.

Odă Canal de Energie Divină ce își lasă profund amprenta energetică în Sufletul celui care se deschide!

Mă înclin!!” – Mary Ungureanu

Astăzi, de ziua mea…

 

Postat de Mihaela Ion in Impresii de la cititori, 1 comentariu

Astăzi, de ziua mea…

O zi altfel… o stare altfel…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Pentru toate darurile, pentru toate lecțiile înțelese la timp sau mult mai târziu, pentru Raiul pe care până la urmă l-a coborât în inima mea.

Au fost ani în care, de ziua mea de naștere, de multe ori închideam telefonul… Nu voiam să aud pe nimeni, nu voiam să interacționez cu nimeni…

De ziua mea de naștere, mai ales de ziua mea de naștere, vedeam cum treceau caravanele anilor încărcate cu suferință, cu lacrimi, cu neajunsuri, cu vise spulberate…

Vedeam cum trece viața și mă întrebam dacă voi cunoaște vreodată iubirea, fericirea, bucuria unui răsărit de soare…

Astăzi, de ziua mea, privesc și nu-mi vine să cred… Privesc în adâncul sufletului meu și văd cum – din toate rănile trecutului – a răsărit o grădină cu flori colorate și înmiresmate.

Când măsuram viața în ani, mă durea fiecare pas, fiecare zi trecută, fiecare zi care venea. De când măsor viața în vise și în speranțe, mă bucur de fiecare clipă, de fiecare zi care vine sau care pleacă.

Pentru mine, acum, nici nu contează numărul anilor adunați, contează cum îmi este sufletul, iar sufletul meu este adolescentin. Trăiesc așa cum vreau și cum simt. Mă joc, dansez, cânt, fac drumeții, scriu, desenez, iubesc, trăiesc… Trăiesc, pentru că de existat am existat destul…

Mulți ani, prea mulți, când mi se întâmpla ceva care îmi bulversa viața, mă întrebam „de ce?” și-L mai întrebam și pe Dumnezeu de ce. Din momentul în care am înțeles că trebuie să descifrez mesajul acelei întâmplări, nu să mă plâng, nu să mă revolt, nu să găsesc vinovați, totul s-a schimbat. Am înțeles că fiecare întâmplare avea rostul ei, că ascundea o lecție pe care trebuia să o învăț.

Viața e minunată… așa… cu toate ale ei. Viața e ca un rebus în care, dacă ai greșit o literă, fie nu găsești cuvântul potrivit, fie schimbi cu totul sensul lui. Din acest motiv, viața trebuie mai întâi înțeleasă, pentru a putea fi trăită.

Aș spune multe acum, dar mai am și de sărbătorit… fericirea…

Astăzi… de ziua mea, aș fi vrut să vă ofer cartea <<”Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, dar, pentru că au apărut multe neprevăzute (ale mele și ale altora), vă las un fragment care sper să vă placă.

Înainte de fragmentul promis, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru timpul petrecut alături de mine.

Fiecare zâmbet pe care vi l-am putut oferi mi-a adus o fericire în plus, fiecare speranță pe care v-am dat-o mi-a înmulțit și mie speranța, fiecare emoție stârnită de rândurile pe care le-am scris s-a întors în cascade de emoții.

Vă mulțumesc pentru că sunteți aici! Unii din iubire, alții din apreciere, alții din curiozitate, alții din invidie, alții din ură, alții din interes…

Tuturor vă mulțumesc! Și cei cu gânduri bune și cei cu altfel de gânduri mă motivați să merg mai departe. Am învățat să-i accept pe oameni așa cum sunt. Am învățat să primesc iubirea celor care mă iubesc și să transform ura celor care mă urăsc în motiv de a fi și mai fericită. Cum se poate asta? Simplu. Cei care mă urăsc mă fac să fiu și mai fericită, pentru că nu am cunoscut sentimentul care pe ei îi sufocă și îi macină.

Vă îmbrățișez pe toți!

Pe cei care mă iubiți vă îmbrățișez cu iubire, pe cei care mă urâți vă îmbrățișez cu toleranță și compasiune, în speranța că într-o zi Lumina divină va spulbera întunericul din voi.

La mulți ani, mie!

La mulți ani, vouă! În fiecare zi poate fi ziua noastră.

 

Fragmentul promis:

Unde suntem de fapt? Unde trăim? Ne-a arătat pandemia. Într-o lume iluzorie, în minciună, în fuga de noi, mulți în dorința de mărire, în mândrie, în nesupunere, nici măcar atunci când este imperios necesar.

Existăm la întâmplare, în mijlocul oamenilor, dar în izolare de noi înșine. Existăm netrăind, risipindu-ne viețile prin bazare improvizate din resturi de gânduri și de amintiri. Ne decimăm prezentul în traume din trecut nevindecate, neasumate și nerecunoscute. Ne ascundem prin lumea exterioară, fugind de lumea interioară. Ne întâlnim pentru a petrece… petrecere zgomotoasă și obositoare. Pe-trecere. Pe care trecere? Petrecând, pășim, de fapt, pe trecerea dintre zile, dintre ani, fără scop, fără sens, fără a înțelege de ce am trecut, petrecând… De ce îi căutăm pe alții abandonându-ne pe noi? De ce… de ce… atâtea de ce-uri…

 

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Ganduri, 3 comentarii

Cre(ș)tini mincinoși…

Vâlvă mare pe internet… după cum vedeți…

Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dezminte!

Iată!

Circulă această informație pe internet. Nu este adevărat, noi nu avem la Catedrala Mitropolitană sau la paraclis o astfel de icoană. Poate e din altă parte. – Constantin Sturzu

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii