Lună: august 2020

Desfrâu și beții la mănăstirea lui Teodosie

 

Mănăstirea din Dorna-Arini nu mai este de mult loc de rugăciune, ci mai degrabă e loc de spurcăciune.

În acest material voi reda mărturisirea unei credincioase care, fiind la Dorna-Arini, a surprins apucăturile lui M., administratorul mănăstirii, administrator numit de Teodosie.

„Am mers acolo „invitată”. Am făcut „din milă” tratamentul (căci eu nu plăteam ceva).

Deoarece aveau prioritate cei cu vouchere și cei care plăteau cash; eu rămâneam la urmă – dacă mai era chef și timp, deși eram cumva „protejata” lui Teodosie.

Stând acolo… vedeam diferiți „OASPEȚI”(??!) ai d-lui M. cu toată familia, prietenii, cățel, purcel care serveau la masă numai bunătăți, ce le dorea suflețelul, care se autoserveau cât și cum doreau cu tot felul de băuturi alcoolice și răcoritoare de la vitrinele frigorifice.

Chef de chef până la ore târzii! Și cazarea… pe măsură! Am rămas surprinsă și nu înțelegeam cum într-un loc „sfânt” se fac astfel de „băute”, cum la o distanță mică de mănăstire dl. M. dormea cu amanta (ulterior am aflat de la o doamnă, obișnuită a locului că, certându-se cu amanta pe care o văzusem eu în acea perioadă, a alungat-o și, desigur, nu a stat singur, a adus nenumărate mândruțe).

E permis așa ceva într-un asemenea loc? După dezmățul cu femei al lui M., vine și Teodosie cu băieții lui, apoi se apucă să citească Molitfele Sf. Vasile cel Mare.

Cât o să-i mai rabde Dumnezeu?

Când a început pandemia, domnul „cel mare”, Marius, a dat afară personalul auxiliar și chiar și dintre asistente. Când a fost să le recheme, le-a rechemat doar pe acelea care nu întrebau când li se dau salariile și când le mărește salariul? Deci pe cele care erau… SUPUSE! 

Cine va pune capăt acestor mizerii? Și când?” – V. D.

Următorul articol pe această temă – luni, 7 septembrie, a.c 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Mănăstirea din Dorna – Arini – bolgia faptelor obscure

 

Dorna Arini, – locul unde s-a născut și a copilărit Teodosie – cometa iadului, după cum l-a numit un preot din Constanța.  

Cred că nu mai e nevoie să precizez că, pe terenul moștenit de la părinții lui, Teodosie a construit o mănăstire, distrugând ferma Nazarcea și falimentând Arhiepiscopia Tomisului, după cum declara fostul protopop Marius Mustață în reportajul de mai jos. 

”Reporter: Teodosie a donat terenul moștenit de la părinții săi Bisericii (un hectar) și a decis să construiască pe el o mănăstire. Lăcașul a înghițit și terenurile din jur, ajungând să măsoare 20 de ha. Apoi a fost ridicat aici în timp record un hotel de lux. Când totul a fost gata, o enigmatică stareță (care nu mai e de găsit) i-a cedat lui Teodosie hotelul, două case și 19 ha de teren, după care a dispărut. Așa au rămas măicuțele cu biserica, chiliile și clopotnița, iar Petrescu (alias Teodosie) cu singurul imobil profitabil, – hotelul. În apartamentele hotelului sunt amenajate dușuri cu hidro-masaj. Valoarea investiției sare de 4 milioane de euro. Cu ce bani s-au făcut investițiile de la Dorna-Arini ne spune cel care a supravegheat lucrările, fostul protopop, preotul Marius Mustață. 

Pr. M. M.: Banii au plecat din Arhiepiscopia Tomisului. Sume foarte mari de bani, materiale, muncitori, donații care se primeau la Arhiepiscopia Tomisului ajungeau la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Profitul care se încasează la acel hotel (care este dotat cu SPA, cu jacuzzi, la care cabinele de duș au sistem audio)… În spațiul acelei mănăstiri există societăți comerciale (hoteluri, bază de tratament, fabrică de prelucrare a laptelui), care își desfășoară activitatea în proprietatea unei fundații al cărei președinte este Î.P.S. Teodosie, iar membrii fundației sunt toți frații dumnealui. Pe fundație au trecut toate bunurile de valoare (hotelul, terenurile și tot ce poate fi profitabil). Șefa centrului medical care funcționează în interiorul mănăstirii spune că tot ce se întâmplă aici se face pe bază de voluntariat.” 

Teodosie, jonglând cu cele sfinte, – crede el -, a închinat (chipurile!) această mănăstire Maicii Domnului, hramul fiind ”Acoperământul Maicii Domnului”. Procedând așa, consideră că o face pe Maica Domnului datoare să-i acopere toate mizeriile. Oficial spune că a pus acest hram deoarece mama lui avea mare evlavie la Maica Domnului și că-i citea în fiecare zi ”Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”.  

Îi invit pe călugării și pe preoții cunoscători ai exegezei acatistelor să-mi lase un mesaj în care să-mi spună dacă în urmă cu aproape 100 de ani exista acest acatist și dacă, în condițiile în care cărțile religioase erau extrem de puține, creștinii aveau acces la acest acatist. Haideți să-i demontăm minciunile cățărătorului pe biserici (și nu numai)! 

În cadrul acestei mănăstiri, după cum se știe, există o bază de tratament (dar și de agrement) care se află în posesia unei fundații aparținând rudelor lui Teodosie. Priviți fotografia de ansamblu a acestei mănăstiri și veți vedea, dacă nu ați înțeles până acum, care e credința lui Teodosie – o bisericuță mică și o bază de tratament și agrement imensă. 

În cei 20 de ani în care m-am spovedit la Teodosie, – ani în care am văzut un diavol ca pe un sfânt -, am fost de multe ori la mănăstirea Dorna-Arini. Ba, mai mult, am fost chiar înainte de a se înființa mănăstirea devenită loc al dezmățului.  

Prima dată am ajuns în acel loc (mirific de altfel) la înmormântarea mamei lui Teodosie, – o eroină care a dat naștere la 17 copii, printre care și acest denaturat cu mitră. Eu, care am văzut și simțit evoluția, mai bine zis, involuția, din punct de vedere spiritual a acelui loc, vă pot spune că, la înmormântarea mamei lui Teodosie, deși era un moment trist, duhul acelui loc avea o încărcătură aparte care așeza, cel puțin în sufletul meu, o secvență de cer.  

În timp, locul acela, devenind un loc al ”relaxării” și nu numai pentru Teodosie și băiețeii lui, și-a schimbat de tot vibrația. De la o vizită la alta îi spuneam că nu mă mai simt bine în acel loc și că duhul lui a început să devină un duh respingător, dar… atunci dădeam vina pe cei care locuiau sau se perindau pe acolo.  

Să descriem totuși realitatea din spatele aparențelor. În ”colțul de Rai” de la Dorna-Arini construit de Teodosie se întâmplă lucruri nu doar dubioase, ci și periculoase pentru suflet.  

De câte ori am fost acolo, deși sunt o fire prietenoasă, nu am simțit să interacționez cu personalul mănăstirii. Când nu eram cu Teodosie, preferam să mă retrag fie în camera în care eram cazată, fie pe munții din spatele mănăstirii.  

De multe ori îi spuneam că personalul de acolo mi se pare ciudat, închistat, îl tot întrebam dacă e sigur că cei pe care îi adăpostește acolo îi slujesc cu adevărat. Având totală încredere în el voiam să-l feresc de eventuale dezamăgiri, neștiind că cei de acolo sunt aleși fie după chipul și asemănarea lui, fie sunt victime de-ale lui aruncate în acel infern din care nu mai pot scăpa.  

În urma publicării lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, în care l-am descris pe fostul meu duhovnic ca pe un sfânt (așa cum credeam că e și așa cum îmi sugera că ar fi), preoții revoltați de imprudența mea de a publica o astfel de carte au început să-mi dea tot felul de informații. Cei care îmi urmăriți blogul știți în ce sens s-au îndreptat lucrurile.  

Atrocități peste atrocități, de la homosexualitate și pedofilie la tot felul de ilegalități și strategii făcute în miezul nopții în case conspirative dotate cu sisteme de bruiaj pentru a nu putea fi înregistrat sau filmat. În timp au apărut și martori și dovezi. Printre multele informații pe care le primeam și le primesc au fost și sunt și informații despre mănăstirea de la Dorna-Arini.   

”Colțul de Rai” este de fapt un colț de iad bine camuflat în spatele florilor colorate și ale slujbelor interminabile ale lui Teodosie. 

Înainte de a enumera câteva dintre neregulile care au devenit reguli în mănăstirea de desfrâu și nu numai a lui Teodosie, fac apel la Î.P.S. Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei, să cerceteze și să pună în rânduială atât lucrurile cât și personalul acelei mănăstiri. 

Înaltpreasfințite Părinte, știu că a îndrepta lucrurile în acea mănăstire e o misiune aproape imposibilă atât timp cât cei de acolo îl vor recunoaște pe Teodosie ca stăpân și atât timp cât el va avea acces nelimitat în mănăstirea din care a făcut o antecameră a iadului. Mizez însă pe înțelepciunea Înaltpreasfinției Voastre și pe cuvântul spus la întronizare, și anume că „la Înaltpreasfinția Voastră nu merge cu aranjamente”.  

De la Teodosie știu că există un protocol între el și fostul Arhiepiscop al Sucevei, Î.P.S. Pimen, prin care Înaltpreasfințitul îi dăduse mână liberă să facă ce și cum dorește în acea mănăstire, ceea ce s-a și întâmplat. Înaltpreasfinția Voastră puteți nu doar să modificați acel protocol, îl puteți chiar anula.  

Ar fi interesant de știut cum au ajuns călugărițele și surorile în acea mănăstire, de unde vin și care a fost motivația pentru care au ales acea mănăstire. De ce spun acest lucru? Pentru că, în mănăstirea respectivă, există o soră, sora G. Din dorința de a nu o expune, nu-i voi da numele, în schimb voi trimite toate datele la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Povestea acestei biete femei este una pe cât de tristă pe atât de dramatică. Și pentru că timpul nu-mi permite să intru în detalii aici, spun doar că această femeie a fost o femeie singură pe care Teodosie a convins-o să-și vândă casa, i-a luat banii, i-a vândut iluzii, după care a aruncat-o la mănăstirea din Dorna-Arini, sub bagheta ”magică” a stareței care (din surse foarte sigure) știu că o torturează psihic amenințând-o că, spre exemplu, dacă mai stă de vorbă cu mireni, îi ia scufia (de parcă i-ar lua viața), că o dă afară din mănăstire și că va ajunge pe drumuri (ceea ce ar fi și adevărat, căci femeia nu mai are pe nimeni). Să nu credeți că Teodosie este străin de comportamentul stareței! Și, pentru că sunt sigură că el a instituit teroarea în acea mănăstire, îl întreb de ce-i este teamă ca această femeie să ia legătura cu mireni? Îi e teamă că biata femeie își spune povestea?  

Târziu, Teodosie, prea târziu. Povestea ei a ajuns la mine și o voi reda într-un articol ulterior. Cea care a fost martoră la teroarea aplicată de stareță asupra bietei femei mi-a spus că e sigură că amărâta aceea escrocată de Teodosie nu e doar amenințată, ci și bătută. 

Un punct ”forte” al acelei mănăstiri se pare că ar fi o rețea de prostituție, administrată din umbră chiar de Teodosie. Gurile ”rele” spun că unele dintre călugărițele de acolo, dar și altele aduse de prin alte părți, ar fi închiriate pe post de dame de companie unor oameni de afaceri, dar și unor politicieni. Ba, mai mult, se pare că unele partide nocturne și nu numai se desfășoară chiar în clădirile de lux ale bazei de tratament, adică lângă bisericuța mică de lemn, în incinta mănăstirii. 

Ar mai fi de verificat, Înaltpreasfințite Părinte, ce legătură și ce influență are Teodosie cu și asupra mănăstirii Sfântul Nectarie din localitatea Bârnărel, unde slujește foarte des, cel mai adesea, noaptea.  

Prin autoritatea pe care o aveți ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, puteți să-i interziceți lui Teodosie să mai slujească noaptea și să mai rostească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după bunul plac. Înaltpreasfinția Voastră știți în ce condiții se rostesc aceste Molitfe și mai știți și ce hotărâre a luat Sfântul Sinod în legătură cu aceste rugăciuni, și anume să fie citite doar la nevoie și doar cu o pregătire prealabilă.  

Teodosie mi-a spus că Preafericitul Părinte Patriarh i-a atras atenția de multe ori atât în legătură cu slujbele de noapte, cât și în privința Molitfelor. Atunci l-am întrebat ce va face? El mi-a răspuns: „Zic ca el și fac ca mine”. 

Măcar pe teritoriul Arhiepiscopiei Înaltpreasfinției Voastre ați putea să-i interziceți să se mai folosească de credincioși pentru slujbele de noapte, deoarece el asta face. Nu poate dormi noaptea (link-ul mai jos) și atunci împușcă doi iepuri dintr-o dată: pozează și în mare rugător și se și folosește de credincioși pentru a-i ține de urât.  

Și tot prin autoritatea pe care o aveți, îi puteți interzice să-i mai trateze pe credincioși ca pe demonizați, aruncându-le la fiecare slujbă blestemele din Molitfe asupra demonilor care, chipurile, sunt în credincioși. Oamenii nu-și dau seama că sunt tratați ca niște demonizați, dar Înaltpreasfinția Voastră îl puteți opri din nebunia lui. 

Sunt multe de spus… din păcate, timpul nu-mi mai permite. Mă opresc aici, cu promisiunea că voi reveni.  

Înaltpreasfințite Părinte Calinic, iertați îndrăzneala de a vă aborda în acest fel, dar nu pot rămâne indiferentă la suferințele oamenilor. Dacă măcar pe biata soră G. o veți salva din acel infern, pentru mine înseamnă mult. Din păcate, se pare că nu e singura căreia Teodosie i-a luat casa și a aruncat-o în acel loc. Am informații că ar mai fi câteva femei în aceeași situație. 

Înainte de a încheia, vă mulțumesc anticipat și vă asigur de toată prețuirea mea!

Următorul articol pe această temă – luni, 31. august. a.c  

 

 

Pe aceeași temă…

Teodosie – forme grave de depresie

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Teodosie… îi tratează pe credincioși ca pe… demonizați!

Aș avea și eu multe de adăugat în legătură cu cele menționate de Leonard , dar nu voi face acest lucru.

Pt că am nevoie de o pauză, voi posta doar ce a scris el… Nu știu cât voi lipsi din mediul on-line, dar voi lipsi. Până la următoarea postare… vă spun… să aveți grijă de voi… de sufletele voastre… Nu le lăsați libere prin lume, pt. că nu știți de ce hățișuri se pot prinde…

Leonard Coca

T3odosie , bolnavule după imagine , ÎNCETEAZĂ să te afirmi pe seama moliftelor !!!
ACTORULE SECOND HAND , respectă decizia Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 care a hotărât că moliftele nu se pot citi ORICÂND si ORICUM !
Dragii mei , această copie xerox de arhiepiscop , își bate joc de tot ce inseamna Biserică si Sacru .
Moliftele nu se citesc cum le citeste ăsta , aiurea n târg . Citirea lor , de exemplu , ca si ieri , 16 august , nu are nici o justificare liturgică .
Moliftele trebuie citite cu atentie , însoțite de post si spovedanie , atât din partea episcopilor , preoților cât și a crestinilor .
Moliftele sunt niste blesteme adresate diavolului si se citesc in mod special persoanelor demonizate , posedate . Deci pregătirea trebuie să fie foarte serioasă în prealabil . Trebuie să fii SPOVEDIT înainte . citite aiurea , efectele negative se pot întoarce asupra ta . De aceea , duhovnicii înțelepți citesc foarte rar aceste MOLIFTE.
TE65OdosIE poruncea , ieri la slujbă , diavolului să iasă din niste oameni care nu păreau demonizati .. ei venise pentru Liturghie , pentru un cuvânt de învățătură , nu pentru CIRCUL oferit de por65C .
Moliftele nu trebuie citite ptr tot poporul ! o .k , de Sfântul Vasile , în rest doar in cazuri speciale , motivate .
Teo3DOSie FOLOSESTE CITIREA MOLIFTELOR CA PE NIȘTE FORMULE MAGICE, doar ca să iasă el in evidență .
Dar ce mă miră , vorba scriitoarei Mihaela Ion , le a citit el la INVIEREA cu repetitie , d apoi ieri …
Deși Patriarhul Daniel i a atras atenția , el le citeste in continuare după cum i se scoală Preacurvasariei Sale
..
Priviți oamenii din video . Vă par demonizati ? Deci ce rost are să l ascultați p ăsta care stă cu cur#ul pe călcâie , certandu se cu șeful lui DRACU , ca o muiere n călduri ?!..
Unde e pregătirea ta specială pentru citirea moliftelor ,
teoDOSiOOO ?!…
Nu ti se pare periculos să ti bati joc de acei creștini nevinovati ? Nu era suficienta puterea Sfintei Liturghii ?

 

 

https://web.facebook.com/leonard.coca.18/videos/174526857570034/ 

Leonard Coca

Cu riscul de a supăra pe cineva , voi dezvălui un mesaj al Patriarhului Daniel..IERTAT SĂ MI FIE CĂ NU POT SĂ TAC…
ADRESEZ un mesaj preoților din Constanța ( preoților , nu popilor cărora le place să dea non stop limbi in cu3R unui muribund NESPĂLAT si INFEC65t… )
Sfintiile Voastre , Părintilor , ca frate teolog al vostru , fără nici o frustrare si dorința de răzbunare , stiu că suferiti in tăcere , voi si familiile voastre datorită faradelegilor Incul65tului , care , culmea , cică vă este ierarh si Vă reprezintă…stiu că nu sunteti apreciati , ci doar storsi..stiu că sunteti dezamăgiți si totusi aveti puterea sa i încurajați pe ceilalți , să l mărturisiti pe Hristos , să spuneti că in Biserica e lapte si miere.. iar recunoștința por65cului de la poarta 1 , e simpla indiferență cu care sunteti tratați..
Patriarhul Daniel are un crez , un principiu , nu vrea să cateriseasca aiurea..să nu se întoarcă împotriva Sa..nu Vă închipuiți că in Sinod toti sunt Sfinți..
LUI TEODOSIE ii e teamă , nu de bârfe și dobrogeni , CI de REVOLTA voastră , justificată si ÎNDREPTĂȚITĂ !!!
AVETI DEMNITATE SI STRIGATI VĂ DUREREA , NEMULTUMIRILE ! NU VĂ POATE CATERISI PE TOTI !
Mesajul Patriarhului Daniel este acesta , parafrazez : ” DE 30 preoți am nevoie să l reclame si il caterisesc ” !
Preoților , aveti demnitate ! DOBROGEA , VOI SI DOBROGENII MERITATI UN ALTFEL DE ARHIEREU !!! Nu de o copie xerox , stersa si expirata , aterizata accidental In scaunul ARHIERESC , un ateu circar fără de Hristos !!!

George Ciulei Asa este! Asa a spus. 30 de preoti activi, daca il reclama, acest individ o sa fie retras…., dar avem nevoie de asumare si sange ortodox, in instalatie, sange de marturisitori impotriva pacatelor acestui teodosie.

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

O sinteză pentru omul grăbit – IPS Calinic al Sucevei și Rădăuților

IPS Calinic – ierarhul care seamănă cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare… și poate nu întâmplător…

Aseară vorbeam cu Leonard Coca despre IPS Calinic, despre predica deosebită pe care a rostit-o, despre OMUL care înnobilează funcția.

La un moment dat, Leonard mi-a zis că, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, îi dă un sentiment  de veșnicie, că îl duce în contextul veșniciei… Și da, are dreptate!

Ascultați predica Înaltpreasfințitului – o adevărată încântare.

”Atât sfârșitul pământesc al Maicii Domnului, cât și pururea-fecioria Maicii Domnului, iubiți credincioși, rămân taine încă nerevelate în complexitatea lor minții omenești; și fiind taine, aș spune împreună cu poetul: «eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea-mi tainele ce se ascund în flori, în ochi, pe buze ori în morminte».” – IPS Calinic

Cine este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților?

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii