Lună: iunie 2020

Povara din aripi… frânte

Într-o seară, ce părea obișnuită, se chircise în palmele mele un suflet sălbăticit de durere.

Avea în mâini … nevăzută… o povară din aripi frânte, pe care o târa prin hârtoapele unei vieți nefericite.

Își plângea lacrimile neșterse de nimeni, iar degetele începuseră să-mi ardă de durerea sufletului care se metamorfoza în fluvii de cuvinte… revărsându-se unele peste altele, ca-ntr-o cascadă a unei Golgote… venite din adâncul adâncului.

Țipa tăcând și tăcea țipând… ca-ntr-un domino aruncat din trecut în prezent.

Căuta iubirea fugind de ea și fugea căutând iubirea.

Contradicții tăioase… trăgeau de un suflet mult prea obosit.

Călătorea prin amintiri, prin stări, prin vise, prin neîmpliniri… purtând covârșitoarea povară a anilor petrecuți în dureri sfâșietoare.

Ascultam, îi ascultam inima… inima ce trecuse de granițele trupului…

Deodată… am zărit în adâncul ei… gingășia unui copil care avea mânuțele întinse către Soare.

Atunci am știut că… sufletul acela sălbăticit de durere, își va lua povara făcută din aripile-i frânte și o va transforma în… Înviere.

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Omul vers şi chitară

Trece prin ninsoare şi prin arşiţă, mereu cu chitara în spate
spre sufletele celor născuţi să se hrănească cu crivăţ şi iubire
Zâmbeşte unui gând doar de el ştiut, încarcă văzduhul
şi eternitatea cu tăcerile adânci, dintre versuri,
Omul vers şi chitară, cel care ne despică tristeţile
cu mâini blânde pentru a picura balsam între artere
E frumos, e demn, e luminos,
Am vrea să îi adiem vocea din undele radio
şi să îi capturăm imaginea din televizor,
Îi bem cântecele până la înălţimea celei mai însângerate beţii,
Ne vindecă de moarte şi de jale, prin vers şi acorduri sonore,
Omul vers şi chitară trece printre noi, cu dragostea de mână,
Mi-l imaginez uneori, cu capul sprijinit în pumni,
Mi-l imaginez obosit şi singur, sprijinindu-se de chitară ca de o cârjă,
Îi aud sufletul izbindu-se de sunete,
Să nu atingeţi Omul vers şi chitară!
Mâinile vă vor rămâne vopsite cu poeme de dragoste, vor durea,
De acea durere nu te mai spală decât taina ascunsă în miezul chitarei,
El descântă suflete şi trece mai departe, paşii săi presară vis şi dorinţă,
Se răspândeşte în mulţumi, precum flacăra lumânării,
fără să piardă ceva din fiinţa sa,
Îl iubim până la uitare, îl chemăm în gând şi apare
din lumina tinereţii noastre,
Ne zâmbeşte, ne cântă, ne scrijeleşte sufletul,
Ne face cu mâna şi ne lasă cu tâmpla zdrobită de melancolie,
Îi putem scrie scrisori, uneori, pe aripi de nori,
Nu contează dacă le va deschide, ci doar că ne-a făcut să le scriem,
Omul vers şi chitară este o promisiune eternă. 

Clara Mărgineanu

 

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii

Vis cu zbor şi frânghie

O să zbor, îţi spuneam, o să zbor! Auzeam prin ninsori, cum adică?
În galopul forţat către cer, m-am izbit în tavanul de sticlă,
S-a rupt şiragul, perlele au desenat pe podea,
O pasăre mică, semăna cu inima mea,
A coborât un fulger, a mângâiat-o, apoi,
Am ştiut că inima ta pierdea, în alt război…
Ia o frânghie, auzeam în coşmar, undeva te va duce!
Să joc cu ea spânzurătoarea, să o aşez în formă de cruce?

Ireală, în lumina verde, a păşit către mine o nălucă de piatră
Îi auzeam trecutul, trăise numai vară,
Venea de cândva, de odinioară, m-a întrebat, într-o doară:
Pe tine nu te-a ucis nimeni, niciodată?

De abia de atunci, visul avea să se scrie,
Când mi-am făcut din frânghie, bijuterie.
De abia de atunci, citesc hieroglifele din pustiu,
Privesc tavanul prin ochi de sticlă. Acum ştiu.

(Clara Mărgineanu, 21 ianuarie, 2018)

 

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii

Fericităăă!

Sunt foarte fericită… foaaarte!!! Am primit… în dar… priviți și voi… câte cărți… de la Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Ați văzut un copil cu brațele pline de daruri, care nu știe la care să se uite, de care să se bucure? Așa mă simt și eu. Îl ador pe IPS Calinic!!! Îl ador!!!

Vă mulțumesc din suflet!!! Vă mulțumesc!!! Pt cărți, pt dedicație, pt cuvinte, pt că existați în viața mea, pt tot!

Nu știu cu ce să încep?!?! Și totuși… voi începe să citesc… ”Minunea de a fi!”, cartea pe care mi-ați scris impresionantele cuvinte. Vă mulțumesc!

 

IPS Calinic: ”Vai de noi!”

 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 1 comentariu