Telefonul e viu, are braţe şi gură
Are suflet de sticlă spartă
,,Ce mai faci, prinţesă?”
,,Tu?” Dintr-o altă viaţă
În care dansam când Dumnezeu cânta,
Într-un oraş care plângea în hohote
,,De ce mă cauţi?”
Te-am acoperit cu durere
Şi am trântit cortina neagră
Ţi-am tras pe roată absenţa, până a înviat
Ţi-am răstignit numele în substantive comune
De ce te prefaci în telefon care vorbeşte singur,
Nu cu o femeie care a murit…
Încăperea mirosea ca atunci,
Creierul telefonului s-a dezmeticit:
,,Pentru că tu m-ai iubit.”
Clara Mărgineanu
Comentarii recente