Lună: decembrie 2019

”Spovedesc florile…”

Într-o zi am mers la Mănăstirea Radu Vodă și, în grădina de lângă reședința Preasfințitului Varsanufie, am văzut un călugăr ghemuit. Mi s-a părut că ar fi Preasfinția Sa, dar parcă nu-mi venea să cred. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era chiar Arhiereul Varsanufie.

-Ce faceți aici? l-a întrebat.

-Spovedesc florile, a spus zâmbind.

-Ce sugestiv! Păi, atunci să le spovedesc și eu, am zis și am început să smulg ierburile dintre flori. Și ce facem cu ”păcatele” astea dintre flori? am continuat în aceeași notă.

-Le aruncăm la gheenă, așa cum sunt aruncate și păcatele celor care se spovedesc.

-Mă uimiți! Răspunsurile dumneavoastră mă fac să cred că ați avea mare succes dacă ați scrie… măcar un roman.

-M-am gândit la asta, chiar am și făcut unele însemnări, dar nu am timp. Scrii tu și pentru mine și asta mă bucură enorm. Nu ți-am spus niciodată, dar îți spun acum. Să știi că de multe ori m-am regăsit în ceea ce scrii. Și acesta este un motiv pentru care îți citesc materialele, înainte de publicare, cu mare interes. Într-o zi mă gândeam că, într-un fel, tu ești și produsul meu.

-Oarecum da. Și pentru asta vă sunt recunoscătoare. Dacă duhovnicul meu m-a susținut și m-a încurajat la început, dumneavoastră nu doar că m-ați încurajat, dar v-ați și implicat în tot ceea ce înseamnă ”nașterea” unei cărți.

Și chiar așa este. Multe dintre subiectele cărților pe care le-am scris până la plecarea din București a Arhiepiscopului Varsanufie, acum, au fost sugerate de Preasfinția Sa. La toate cărțile, indiferent dacă subiectul era ales de mine sau de Preasfinția Sa, mi-a fost alături de la început până la apariția cărții. Îi citeam în fiecare zi ce scriam, la final făcea eventualele corecturi, alegeam împreună imaginile pentru copertă, decideam împreună varianta finală a coperții. Din acest motiv aveam și un ”ritual”: de fiecare dată când mai tipăream o carte, primul volum din primul pachet desfăcut, i-l ofeream Preasfinției Sale și… momentul acela se transforma în sărbătoare.[1]

În anii petrecuți alături de Arhiepiscopul Varsanufie, pe atunci, episcopul, am descoperit la Preasfinția Sa calitățile unui om foarte responsabil și muncitor. De multe ori l-am auzit spunând că cea mai mare încredere are în ceea ce face Preasfinția Sa și că preferă să muncească suplimentar, decât să se bazeze pe cineva care ar face lucrurile fără dăruire. Și când spunea că preferă să muncească, nu se referea doar la munca de birou, ci și la muncă fizică. Eu l-am văzut pe Preasfințitul Varsanufie[2], în ipostaze în care prea puțini l-au văzut. Și când l-am văzut prima dată, nu-mi venea să cred că un arhiereu poate face o așa muncă brută.

Într-o seară, eram la Mănăstirea Radu Vodă. La un moment dat a venit și Preasfințitul Varsanufie dintr-o deplasare. Era foarte bine dispus și deși abia ajunsese la mănăstire, m-a invitat să mergem la birou pentru a sta puțin de vorbă.

[1] Voi aminti totuși câteva subiecte (titluri) sugerate de Arhiepiscopul Varsanufie: Gânduri pentru cei ce suferă; Călăuza; Cu Hristos în spatele gratiilor; Ruine spirituale
[2] Voi folosi această formulă, atât timp cât mă voi referi la perioada petrecută la București

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Un suflet jucăuș…

Old Watch

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Un suflet jucăuș…

Aroganța aceea pe care am văzut-o atunci, mai târziu, aveam să înțeleg că era, de fapt, timiditate. Momentul la care mi-am dat seama de asta, a fost una dintre zilele mele de naștere, când, cu ajutorul duhovnicului meu, devenisem mai apropiați și când a vrut să-mi ofere un dar. Nu știa cum să facă, ce să-mi spună, într-un final, a șoptit:

-Asta e pentru tine! La mulți ani!

I-am mulțumit și am zâmbit. Era ca un copil scos la tablă, care se pierduse de tot de teama unei întrebări la care nu ar fi știut răspunsul.

Amintirile legate de Arhiepiscopul Varsanufie sunt foarte multe. Ar putea face chiar subiectul unui roman. Aici voi reda doar câteva dintre ele, care definesc latura bună, latura nobilă a sufletului său și sensibilitatea sa. Sinceră să fiu, doar pe acestea vreau să le păstrez.[1]

Într-o zi am trecut pe la Preasfinția Sa, pe-atunci, să-i duc niște documente. Era la birou. M-a primit bucuros, iar după ce am vorbit despre materialele respective, la un moment dat a zis:

-Mi-e foame. Vrei să mâncăm ceva?

-Da, am spus, dar nu prea văd ce, pentru că, într-adevăr, nu era nimic de mâncare pe birou sau prin împrejurimi.

-Încuie ușa! m-a îndemnat, timp în care a luat din sertarul biroului două pungi cu pufuleți cu surprize.

-De ce să încui ușa? Ce nu aveți voie să mâncați? am întrebat oarecum uimită.

-Normal că am voie să mănânc, dar dacă intră cineva și vede că ditamai episcopul mănâncă pufuleți cu surprize, ce crezi că zice? m-a întrebat zâmbind.

Am luat câte o pungă de pufuleți și când am găsit surprizele, câte o mașinuță în fiecare pungă, dar alt model și de altă culoare, s-a bucurat ca un copil.

-Ia uite ce mașinuță frumoasă! a zis încântat. La tine ce e?

-Tot o mașinuță, i-am răspuns. O vreți?

-Da. Colecționez surprize, a spus ștrengărește.

În timp ce mâncam pufuleți, îl priveam zâmbind.

-Râzi de mine? Vezi, până și tu râzi de mine că mănânc pufuleți.

-Pufuleții ca pufuleții, dar surprizele mă amuză, de fapt reacția dumneavoastră și bucuria de a descoperi ce jucărie se află în pungă.

După ce am servit ”masa” la birou, a ”ascuns” mașinuțele în sertar și și-a continuat activitatea. Atunci mi-am dat seama că, arhiereul acela sobru, cu înfățișare de anahoret, are un suflet jucăuș… de copil.

[1] Mai ales pentru faptul că, după conflictul acela nedorit, dar alimentat de terțe persoane care i-au întins o cursă Arhiepiscopului Varsanufie, în care, din păcate a căzut, a fost foarte sincer și mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Din acest motiv, iertarea mea față de Înaltpreasfinția Sa este deplină și sunt convinsă de faptul că nu va mai pica în astfel de curse.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

În aceea zi…

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

În aceea zi…

Între timp, Preasfințitul Varsanufie luase în serios cuvintele duhovnicului meu, încă de când era doar starețul Mănăstirii Radu Vodă, fiind tot mai atent cu mine. Și eu mă apropiasem de Preasfinția Sa. Nu doar pasiunea pe care o știa duhovnicul meu mă făcuse să mă apropii de Preasfințitul, ci și alte lucruri pe care le aveam în comun: iubirea pentru flori, pentru păsări, pentru animale și pentru natură.

Nu îl simțeam ca pe un părinte, dar îl simțeam ca pe un frate mai mare, ca pe un prieten în preajma căruia eram în siguranță, care știam că-mi vrea binele și care era mereu acolo pentru mine. Și pentru că ne vedeam și vorbeam foarte des, într-o seară l-am rugat să-mi vorbească la per tu.

-M-aș simți mult mai bine dacă mi-ați vorbi la per tu. Pe lângă faptul că suntem apropiați de vârstă, vă simt și ca pe un prieten, iar acest ”dumneavoastră”… parcă nu-și are locul.

Și cum făcea tot posibilul să-mi fie bine, nu doar că a acceptat, ba mai mult:

-Dacă asta vă doriți, îți dorești, s-a corectat, așa voi face. Același lucru poți să-l faci și tu.[1]

-E-n regulă. Vă mulțumesc!

Prin toate întâlnirile, prin toate convorbirile pe care le aveam, încet, încet îl descopeream pe omul Varsanufie care la început nu-mi făcuse, deloc, o impresie bună.

Am spus, deja, că l-am cunoscut, în reședința duhovnicului meu, la trei zile după ce s-a călugărit. Într-o zi veneam de la redacție și cum la părintele meu în casă eram ca acasă, am intrat strigând încă de pe holul de la bucătărie:

-Măicuțelooor, mi-e foame!

Când am intrat în bucătărie, am văzut în capul mesei un călugăr mâncând ciorbă.

-Măăă…. scuzați! am zis coborând tonul. Doamne ajută, Părinte! am continuat.

Călugărul nu m-a privit. A clătinat puțin din cap, în semn de salut și a continuat să mănânce.

-Serviți puțină ciorbă? m-a întrebat una dintre călugărițe.

-Da. Sigur. Mulțumesc, am spus aproape în șoaptă.

După ce mi-a pus ciorba în farfurie, l-am întrebat pe călugărul despre care nu știam nimic, dacă îmi permite să mă așez la capătul celălalt al mesei.

Nu mi-a răspuns, nu m-a privit, în schimb a lăsat lingura în farfurie, le-a mulțumit maicilor și a plecat.

-Cine e ”sfântul” ăsta care nu stă cu femeile la masă? le-am întrebat pe călugărițe.

-E Părintele Varsanufie! S-a călugărit de câteva zile. Mai multe nu știm despre Sfinția Sa. Preasfințitul vă poate da detalii.

-Abia aștept să vină, am zis oarecum revoltată.

La scurt timp după ce am servit masa, a venit și duhovnicul meu.

-Ce bine că ați venit! A fost mai devreme, aici, un ”sfânt” pe care zice că-l cheamă Varsanufie.

-Și de ce sunteți ironică? m-a întrebat sesizând tonul.

-Păi… cum aș putea să fiu când vorbesc despre un astfel de om nemaivăzut, am zis și i-am povestit. Vi se pare normal să se comporte așa? am întrebat după ce am terminat relatarea.

-Ce ați fi vrut să facă? E călugărit de trei zile.

-Cum ce să facă? Se se poarte normal… ca un om. Ce a vrut să-mi demonstreze? Că e sfânt?

-Sunteți prea aspră. Nu-l cunoașteți și îl judecați. Nu vă gândiți că a venit din lume și că aici e totul nou pentru el? Are nevoie de o perioadă de acomodare. Când o să-l cunoașteți o să vedeți că este un om foarte bun.

-Bun? Daaa, foarte bun!!!

-Vorbiți acum așa, dar o să vedeți că o să vă placă în timp. Aveți cam aceeași structură sufletească…

-Mă jigniți! l-am întrerupt. Cum să mă asemăn sufletește cu un om care nici măcar nu știe să salute.

-Haideți să depășim momentul! Nu ajungem la niciun rezultat! Sunteți prea pornită acum. Ce-ați mai făcut astăzi? m-a întrebat schimbând subiectul.

Subiectul l-am schimbat, dar impresia mea a rămas aceeași.

[1] Pentru unitatea cărții, voi păstra pronumele de politețe, formula oficială, dar în realitate i-am vorbit și îi vorbesc la per tu.  Alături de Arhiepiscopul Varsanufie am trăit momente foarte frumoase, multe dintre ele le voi descrie aici.  Ca om, are un fond foarte bun, dar avea un mare defect: era ușor influențabil, acum parcă și-a mai revenit. Poate și experiența își spune cuvântul.  Fiind 15 ani lângă el, am avut posibilitatea să-i văd multe laturi ale personalității.  Am observat de-a lungul timpului că, era oglinda celui de lângă el. Dacă era în preajma unui om bun, era un om foarte bun, dacă era în preajma unui om viclean, comportamentul celui de lângă el îl influența mult. Când lucram la vreun proiect și eram mai mult timp împreună, era un om minunat, când venea dintr-un mediu cu alte influențe, era altul. Într-o seară chiar i-am spus că are o fire cameleonică. Nu s-a supărat, dar cuvintele mele l-au pus pe gânduri.  Când am avut conflictul pe care l-am avut și pe care acum îl regretă, pentru că de la el a pornit, eu doar m-am apărat și am făcut apel să se oprească pentru faptul că eram sigură de existența unor factori diabolici care îl puneau la cale să intre în război cu mine. Nu l-am atacat deoarece îl cunoșteam foarte bine și știam că, din proprie inițiativă, nu ar fi făcut niciodată ce a făcut.  Din păcate a avut parte de oameni care l-au folosit, apoi l-au abandonat. Sper să fie mai atent și să selecteze  cu mai multă băgare de seamă oamenii de care se înconjoară, deși, fiind într-o astfel de funcție, este destul de greu  să facă acest lucru, deoarece măștile oamenilor sunt din ce în ce mai rafinate.

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Am promis…

oferte, cadouri, surprize. 

Chiar dacă, de la o vreme, le fac pe toate pe repede înainte, reușesc să mă țin de cuvânt :)))

Iată:

Mai mult decât o carte – Adevărul – 50 lei

Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor – 30 lei

Pachetul – 80 lei plus o carte cadou: Ruine spirituale sau Gânduri pt cei ce suferă.

                                          * * *

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania – 13 lei

Amintiri despre Părintele Nicodim Bujor – 13 lei

Amintiri despre Părintele Damaschin Ștefan – 13 lei

Viața în pustie – 15 lei

Din tainele Mănăstirii Pasărea – 8 lei

Preț întreg – 62 lei .

Pachetul – 52 lei

                                              * * * 

Suspinul din Altar – 15 lei

Călugărul – 20 lei

Călăuza – 10 lei

Preț întreg – 45 lei + Împărăția poveștilor – cadou

                                                       * * * 

Împărăția poveștilor – 40 lei

Bucătăria veselă – 40 lei

Preț întreg – 80 lei.

Pachetul – 60 lei

                                                         * * *

Varianta cadou : Împărăția poveștilor +  Bucătăria veselă + o jucărie de pluș  – 70 lei

În limita stocului disponibil

 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 2 comentarii