Lună: decembrie 2019

Vestea promisă!

Am promis că vă dau o veste. Tulburătoare, înălțătoare, neașteptată…

După zile și nopți în care inimile noastre își strigau timid iubirea, după alte zile și nopți de incertitudini, de temeri și de standarde impuse, după întrebări cum ar fi : ce va zice lumea? Dacă nu e bine? Ce ne oferim? Oare suntem în stare?… După lupte nedrepte între inimă și rațiune, între simțăminte și șabloane… a fost o seară în care, l-am prins de mână și am simțit cum… cu ochii lui mari mi-a îmbrățișat toată ființa. De-atunci au urmat alte zile și alte nopți în care știam că ne iubim, în care ne iubeam… în care ne iubeam!!! …

O iubire de poveste care depășește orice barieră și orice șablon… o iubire efervescentă în care nu mai sunt eu, nu mai este el, nu mai suntem noi… suntem o ființă, un întreg care, dintotdeauna, parcă a fost așa.

Și… era noapte… era lună… răsăriseră stelele… iar din iubirea aceea spumoasă a apărut el… COPILUL… coborât de sus, prin noi, în noi, în acel întreg. Nu mai era timp, nici spațiu… era Paradis, era iubire, erau șoapte, atingeri, lacrimi,  era desăvârșirea întregului… el… COPILUL!!! …

Da. Sunt însărcinată!!! … Însărcinată cu… un nou proiect.  :)) Un roman de dragoste… o dragoste care dărâmă bariere, șabloane, temeri, nesiguranțe… O iubire care surprinde și care ninge cu lacrimi… până la urmă… de fericire!!!

Ah!!!… Dacă ați ști … cine e tatăl!!!….

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 2 comentarii

Un suflet jucăuș…

Aroganța aceea pe care am văzut-o atunci, mai târziu, aveam să înțeleg că era, de fapt, timiditate. Momentul la care mi-am dat seama de asta, a fost una dintre zilele mele de naștere, când, cu ajutorul duhovnicului meu, devenisem mai apropiați și când a vrut să-mi ofere un dar. Nu știa cum să facă, ce să-mi spună, într-un final, a șoptit:

-Asta e pentru tine! La mulți ani!

I-am mulțumit și am zâmbit. Era ca un copil scos la tablă, care se pierduse de tot de teama unei întrebări la care nu ar fi știut răspunsul.

Amintirile legate de Arhiepiscopul Varsanufie sunt foarte multe. Ar putea face chiar subiectul unui roman. Aici voi reda doar câteva dintre ele, care definesc latura bună, latura nobilă a sufletului său și sensibilitatea sa. Sinceră să fiu, doar pe acestea vreau să le păstrez.[1]

Într-o zi am trecut pe la Preasfinția Sa, pe-atunci, să-i duc niște documente. Era la birou. M-a primit bucuros, iar după ce am vorbit despre materialele respective, la un moment dat a zis:

-Mi-e foame. Vrei să mâncăm ceva?

-Da, am spus, dar nu prea văd ce, pentru că, într-adevăr, nu era nimic de mâncare pe birou sau prin împrejurimi.

-Încuie ușa! m-a îndemnat, timp în care a luat din sertarul biroului două pungi cu pufuleți cu surprize.

-De ce să încui ușa? Ce nu aveți voie să mâncați? am întrebat oarecum uimită.

-Normal că am voie să mănânc, dar dacă intră cineva și vede că ditamai episcopul mănâncă pufuleți cu surprize, ce crezi că zice? m-a întrebat zâmbind.

Am luat câte o pungă de pufuleți și când am găsit surprizele, câte o mașinuță în fiecare pungă, dar alt model și de altă culoare, s-a bucurat ca un copil.

-Ia uite ce mașinuță frumoasă! a zis încântat. La tine ce e?

-Tot o mașinuță, i-am răspuns. O vreți?

-Da. Colecționez surprize, a spus ștrengărește.

În timp ce mâncam pufuleți, îl priveam zâmbind.

-Râzi de mine? Vezi, până și tu râzi de mine că mănânc pufuleți.

-Pufuleții ca pufuleții, dar surprizele mă amuză, de fapt reacția dumneavoastră și bucuria de a descoperi ce jucărie se află în pungă.

După ce am servit ”masa” la birou, a ”ascuns” mașinuțele în sertar și și-a continuat activitatea. Atunci mi-am dat seama că, arhiereul acela sobru, cu înfățișare de anahoret, are un suflet jucăuș… de copil.

[1] Mai ales pentru faptul că, după conflictul acela nedorit, dar alimentat de terțe persoane care i-au întins o cursă Arhiepiscopului Varsanufie, în care, din păcate a căzut, a fost foarte sincer și mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Din acest motiv, iertarea mea față de Înaltpreasfinția Sa este deplină și sunt convinsă de faptul că nu va mai pica în astfel de curse.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

În aceea zi…

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii