Lună: octombrie 2019

Liniștea – calea către cer

Cei doi muncitori veniți să ajute în gospodăria mănăstirii, l-au văzut pe Mitropolitul Teofan plimbându-se singur prin curte, dar nu au îndrăznit să se apropie și să îl întrebe ceva. Nu erau însă singurii care aveau să-l vadă mergând preocupat prin curte.

-Uite-l pe Înaltul, a zis o călugăriță care avea ascultare la bucătărie, după ce din instinct, a privit pe fereastră.

Cealaltă i s-a alăturat uitându-se și ea la Mitropolitul lor care mergea cu privirea în pământ.

-Dar ce o fi căutând? Pare foarte îngândurat, a zis mirată.

-Așteptăm să vedem sau mergem să-l întrebăm dacă îl punem ajuta cu ceva? a întrebat cea care îl văzuse prima.

-Eu zic să așteptăm! Dacă ar fi avut nevoie de ajutor, l-ar fi chemat pe părintele duhovnic. Poate se roagă și ni se pare nouă că ar căuta ceva.

Nu au terminat bine de făcut presupuneri, că l-au văzut pe Mitropolitul Teofan aplecându-se și luând, de pe jos, o sârmă. A desfăcut-o să vadă ce lungime are și a plecat către pădure.

-Înaltul se îndreaptă către pădure ținând în mâini o sârmă? Doamne ferește! Ce o fi având de gând? a zis stupefiată cea de-a doua.    

-Hai să-l urmărim! Ne facem de lucru pe la marginea pădurii. Adunăm lemne, căutăm câte ceva, vedem noi!

Cele două călugărițe au început să-l urmărească din umbră. L-au văzut că a intrat în pădure, și-a ridicat colțurile dulamei și le-a prins la centură, apoi a început să adune crengi de brad. Le-a legat cu sârma găsită prin curtea mănăstirii și a urcat muntele, a tot urcat. Urca, mai aduna crengi de brad, apoi iar urca. Măicuțele l-au urmărit până la momentul în care au crezut că Mitropolitul Teofan le-ar fi văzut, apoi s-au întors.

-Ce face, soro, cu acele crengi de brad? Își face bordei în munți? a întrebat ca pentru sine cea care îl zărise prima pe Mitropolit.

-Se pare că da, a zis cea de-a doua. Hai că la asta nu mă așteptam! Să urmărim acum când coboară!

Și-au urmărit… Orele treceau. Pe seară, l-au văzut pe șoferul Înaltpreasfințitului Teofan plecând singur. Au crezut că ierarhul lor va rămâne la mănăstire, dar… nu a fost așa. Pe Mitropolitul Teofan, l-au văzut coborând din munți, în zorii zilei următoare, când abia deschiseseră bucătăria. Tot atunci l-au văzut pe șoferul Înaltpreasfințitului intrând pe poarta mănăstirii.

-Nu se poate așa ceva! Mitropolitul nostru a dormit în pădure. Incredibil! Incredibil! a zis una dintre ele.

-Cum o fi dormit? Sunt atâtea animale sălbatice în munții ăștia. Cum de nu i-a fost teamă? Că doar nu e pustnic cu experiență! s-a minunat și cealaltă.

După o noapte petrecută în munți, într-un bordei, abia început sau poate finalizat de Înaltpreasfinția Sa în acea noapte, Mitropolitul Teofan, cobora dintr-o mașină luxoasă, în fața reședinței, de unde urma să plece la birou.

Mulți, cu siguranță, îl invidiază pentru facilitățile pe care le are, pentru palatul imens, pentru mașinile în care se urcă… Mulți îl judecă pentru ceea ce văd, dar ceea ce nu se vede, se contabilizează acolo sus. Doar Înaltpreasfinția Sa știe cum se raportează la Dumnezeu. Doar Dumnezeu îi cunoaște tainele sufletului și lacrimile vărsate în intimitatea trăirilor sale.

Îl vedem cu mitră strălucitoare, cu veșminte aurite, dar nimeni nu-i cunoaște adevăratul veșmânt al sufletului. Dumnezeu ne-a lăsat să mai întrezărim câte ceva din viața neștiută a Mitropolitului Moldovei ca să înțelegem că Înaltpreasfinția Sa nu este doar cel pe care îl știm noi, este mai mult decât atât.

Aflând tot mai multe noutăți despre viața Mitropolitului Teofan, am înțeles la ce s-a referit părintele în momentul în care a spus: ”atunci când doarme la reședință”. Adică nu prea doarme.

Mai târziu, aveam să aflu că, cel care ocupă cea mai înaltă demnitate în ierarhia bisericească, după Patriarhul BOR, își petrece nopțile prin bordeiele din munții de pe lângă mănăstirile: Horaița, Pângărați, Sihăstria Neamț…

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Mai multe amănunte surprinzătoare despre Mitropolitul Teofan, veți găsi în volumul 2  al lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul” 

Un semn al smereniei

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 18

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Colectiv – 4 ani de la tragedie…

64 de tineri ”îngropați” în flăcări – niciun vinovat…

Până și cerul plânge… în amintirea lor… 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Un semn al smereniei

Atunci când credeam că am aflat destule despre viața neștiută a Mitropolitului Teofan, am avut surpriza să văd că, ceea ce mi-a fost dat să aud, era doar începutul.

Din cuvintele părintelui ”Tu știi unde doarme, de fapt, Mitropolitul Teofan, atunci când doarme la reședință?” se deducea clar că Înaltpreasfințitul nu doarme numai la reședință. În acel moment m-am gândit la zilele în care este plecat din eparhie și e nevoit să rămână peste noapte în altă parte, dar nu era așa.

Mai târziu aveam să aflu o întâmplare care ar putea fi haioasă, dacă nu ar fi surprinzătoare. Se făcuse igienizarea pădurilor din munții de pe lângă Mănăstirea Durău. În perioada aceea a venit și Mitropolitul Teofan într-o vizită scurtă. I-a spus părintelui duhovnic[1] să-și continue activitatea deoarece se va plimba puțin, apoi va pleca. Părintele l-a întrebat dacă dorește să-l însoțească, iar Mitropolitul Teofan a spus că nu. Duhovnicul s-a retras, iar superiorul său s-a plimbat prin curtea mănăstirii puțin, după care s-a făcut nevăzut.

La un moment dat, cel care îngrijea animalele, a venit la fânărie să ia niște fân pentru grajd. Când a ajuns, a văzut că, pe la mijloc, fânul era presat, semn că se afla ceva sau cineva acolo. Hotărât să vadă cine se ascundea în fân, a pășit grăbit și… a rămas blocat.

-Înaltpreasfinția Voastră…  aaa-ici? a îngăimat nemaiputând să mai facă vreun pas.

-V-am speriat? a întrebat Mitropolitul.

-Ăăă… Da. Mă iertați, nu mă așteptam să vă găsesc în fânărie! Știam că sunteți în mănăstire, dar credeam că sunteți cu părintele duhovnic. Mă iertați că v-am deranjat, poate vă odihneați, poate vă rugați, a înșirat grăbit niște cuvinte.

-M-am așezat puțin. Cea mai bună odihnă, pentru mine, este în fân.

Muncitorul a luat binecuvântare, și-a mai cerut o dată iertare, apoi a plecat. După ce s-a îndepărtat câțiva pași, un alt muncitor, care a apărut de niciunde, îl tot striga. S-a întors și i-a făcut semn să tacă.

-De ce să tac? Auzi…

-Sssst! l-a întrerupt. Mai taci odată! Înaltul e aici!

-Unde? a întrebat în șoaptă.

-În fânărie. Se odihnește, se roagă, nu știu ce face, dar am fost să iau fân pentru animale și l-am găsit acolo.

-Doamne ferește! s-a minunat fratele respectiv. Are ditamai palatul, aici are apartament de protocol și Înaltpreasfinția Sa doarme în fân?

-Ca să vezi și tu! Dacă spunem cuiva, nu ne crede.

Muncitorii au plecat la ale lor, iar Mitropolitul Teofan, după ce a mai stat puțin în fânărie, a început să cerceteze curtea mănăstirii. După un timp, cei din mănăstire, aveau să-l surprindă într-o ipostază și mai șocantă.

[1] Nu voi preciza nici anul și nici numele părintelui duhovnic, pentru că cel care mi-a povestit m-a rugat să nu fac acest lucru și îi respect dorința. Îl apreciază foarte mult pe Mitropolitul Teofan și a dorit neapărat să surprind și acest moment. ”Ar trebui ca lumea să-l cunoască așa cum e, nu așa cum pare că e. Din acest motiv vă povestesc”, a spus.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Unde?

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Mă retrag

Știți momentul acela în care vezi sau auzi ceva, primești ceva, rămâi perplex și nu știi ce să pui: virgulă, punct, să te întrebi sau să te miri? Și până te hotărăști le pui pe toate: , . ? ! :))) 

Mă retrag o săptămână, cred, dar vă las aici câteva articole pt când… vă e dor … :)))

Unde?

”Veșnicia s-a născut la sat” – 2

Departe de lume…

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu