Lună: august 2019

Puterea harului rupe zăgazurile pământului

Minunea de la Mănăstirea Sfântul Trifon, Cernetu, Teleorman

Și tot călătorind prin Rai, trecând prin sate, prin mănăstiri, peste locuri pustii, am ajuns într-un spațiu în care parcă și Dumnezeu se odihnea.

Am coborât din mașină. Peste pacea din suflet s-a așezat și mai multă pace. Soarele se pregătea să apună ascunzându-se în spatele dealului împădurit. După un drum în care câmp era în stânga și-n dreapta tot câmp, răsărise un deal spectaculos pe care, ținută parcă în palmele Lui Dumnezeu, înflorise o mănăstire. Reală, dar ireală în același timp.

Am imortalizat câteva cadre cu soarele adunându-și ultimele raze palide pentru a lăsa loc lunii. Era liniște. O liniște înălțătoare.

Am intrat în curtea mănăstirii. Biserica era deschisă, luminile aprinse, darrr… ceva sau cineva m-a îndemnat să merg mai întâi la pârâul care curgea printre pietre, ca o poveste din Paradis. Simțeam că pârâul acela are ceva special, deși mă întrebam, în același timp, ce poate fi atât de special la un pârâu?

Am făcut din nou câteva fotografii și câteva filmări, apoi am intrat în biserică. Acolo ne aștepta Părintele Anatolie, un preot tânăr, unul dintre cei trei preoți slujitori ai mănăstirii.

Părintele ne-a primit cu gingășia unui copil care ar fi dat tot ce avea celui venit în vizită la el.

Discret, pt că nu voia să deranjeze, s-a retras în Sfântul Altar și ne-a lăsat să admirăm, în liniște, biserica. Cel care mă însoțea amuțise de atâta frumusețe. Eu aș fi cuprins totul într-o imagine, într-o stare, ceea ce era imposibil.

Candele, sfinți, sfinte moaște, lumină, pace, binecuvântare… În seara din lume, zori de Rai.

Am ieșit din biserică în curtea mănăstirii. Pârâul mă atrăgea ca un magnet. L-am întrebat pe Părinte dacă firicelul acela de apă jucăuș are vreo poveste aparte. Atunci am aflat că, într-adevăr, pârâul avea o poveste tulburătoare. Se născuse odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii.

Se întâmpla în anul 2016. O mănăstire la început de drum, punerea unei pietre de temelie ce se anunța obișnuită, câțiva credincioși, un sobor de preoți în fruntea căruia era Preasfințitul Galaction.

În atmosfera aceea specifică slujbelor religioase, a venit și timpul în care Preasfințitul Galaction a rostit:

-Se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul ”Izvorul Tămăduirii”.

În momentul în care ierarhul locului a rostit hramul bisericii, a țâșnit apa de la rădăcina unui copac făcându-și cărare către locul în care se pusese piatra de temelie.

-Preasfințite, de unde o fi venind apa aceasta? a întrebat în șoaptă starețul mănăstirii.

Preasfințitul Galaction i-a făcut semn să meargă să vadă de unde venea apa, care până la momentul acela nu era.

Părintele stareț a constat cu uimire că apa țâșnise pur și simplu de la rădăcina unui copac. Puterea harului a rupt zăgazurile pământului trimițând către mănăstire apă curată și binefăcătoare. La slujba punerii pietrei de temelie au participat nu numai oamenii, cerul, păsările, copacii, dar și apa răsărită din adâncurile pământului.  

Pârâul, născut din puterea cuvântului, a curs pe traiectoria aleasă de el, până în ziua în care s-a început construcția bisericii. Apoi, pt că nu putea fi construită biserica peste apă, a fost deviat pe lângă lăcașul de cult.

Înainte de a pleca, pe lângă darurile oferite, Părintele Anatolie mi-a dat și o sticlă cu apă din apa ce a izvorât miraculos ca un semn divin. Vă spun cu sinceritate că aceea este cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată.

Dacă rostirea hramului ”Izvorul Tămăduirii” a chemat din adâncurile Pământului acel izvor, este foarte posibil ca el să fie chiar un izvor al tămăduirii.

Programul mănăstirii

Zilnic 8.30 -11.30 – Acatist, Sfânta Liturghie și Litia mica pt cei adormiți – parastas

Ultima sâmbătă din fiecare luna, de la ora 19.00, Taina Sf. Maslu

 

 

Daruri din darurile primite de la Părintele Anatolie.

Vă mulțumesc, Părinte!

Pași prin Rai…

Postat de Mihaela Ion in Alexandria, 1 comentariu

Avalanșă de iubire

Mergând prin Rai, am ajuns la Mănăstirea Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – Brânceni – Județul Teleorman. 

Programul se încheiase deja, dar Raiul tot Rai rămăsese. La poarta mănăstirii am întâlnit doi îngerași, o fetiță și un băiețel, însoțiți de mama lor. Fetița, când m-a văzut, a venit grăbită, la mine, cu mânuțele întinse. Am luat-o în brațe și am întrebat-o cum o cheamă.

-Elena, mi-a răspuns mama ei. Nu poate vorbi. O tot duc la logoped, dar din păcate, până acum, poate să pronunțe doar: da.

Elena se agățase de mine și mă tot săruta când pe un obraz, când pe celălalt. La un moment dat a întins mânuța către aparatul de fotografiat:

-Mmmm, mmmm, ”a zis” mângâindu-mă pe față cu cealaltă mânuță.

-Vrei să-ți fac fotografii?

-Da, a rostit clar și a coborât din brațe.

A urmat o ședință foto la care, chiar, ne-am distrat. Apoi Elena a întins din nou mânuțele să o iau în brațe și-mi arăta că vrea să mergem în parc.

Am mers și în parcul de lângă biserică, unde a urmat o altă avalanșă de iubire. La momentul la care i-am spus că trebuie să plec, dar că ne vom mai vedea, m-a strâns tare cu mânuțele ei mici și mi-a arătat către mașină.

-Vrei să mergi cu mine la București? am întrebat-o uimită pt faptul că nu se mai dezlipea de mine.

-Da, a spus hotărâtă.

-Elena pleci fără mami?

-Da, a spus din nou.

-Ce s-a lipit de dumneavoastră. Nu-mi vine să cred, a zis femeia. O să plângă, rău, acum.

-Nu, nu o voi lăsa cu lacrimi pe obraz. Rămân cât va fi nevoie.

Și am rămas până am convins-o că ne vom mai vedea și că nu o pot lua la București pt că frățiorul ei are nevoie de ea.

Ne-am despărțit foarte greu, dar zâmbind.   

Te iubesc, Elena! Vă iubesc, îngerași!

Pt publicarea fotografiilor am acordul mamei copiilor.

Luni – 26 august:

Puterea harului rupe zăgazurile pământului

Minunea de la Mănăstirea Sfântul Trifon, Cernetu, Teleorman

 

Pași prin Rai…

Postat de Mihaela Ion in Alexandria, Teleorman, 1 comentariu

Apel de la un număr necunoscut

După o zi frumoasă, dar obositoare totuși, mă pregăteam de odihnă. Darrr… a sunat telefonul. Un număr necunoscut, nu că ar fi pt prima dată. 

O voce de bărbat mi-a spus:

-Am citit de 10 ori ”Călugărul și Alexandra”, iar în seara asta m-am apucat să o citesc din nou. N-ați vrea să treceți la un alt nivel? Să scrieți o poveste de dragoste dintre un stareț, ca să nu zic arhiereu și o femeie? 

-Și ce titlu să aibă? Starețul sau Arhiereul și Alexandra? am întrebat zâmbind.

-Starețul sau Arhiereul și Alexandra, Casandra, cum vreți, numai să fie! 

-Nu știu. Să-mi întreb prietenii, i-am spus tot zâmbind. Reveniți cu un telefon zilele viitoare.

Și iată că vă întreb :)))

Și dacă tot e cineva care a citit romanul de 10 ori, să ne amintim:

Calugarul si Alexandra…

 

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu