Lună: august 2019

Dor de tine… dor

Un vânt de vară îmi străbate seara…

În gând te-alint, îți spun că te ador,

Acorduri line mângâie chitara,

Visez că ești aici … și ce mi-e dor!!!

 

În suflet mi-ai lăsat cuvinte calde,

Mi-e dor, tu bine știi cât mi-e de dor,

Pășesc prin seara plină de smaralde,

Până ajung la tine… timp măsor.

 

Oare ce faci? Oare citești o carte?

Sau te gândești la mine și visezi?

Îmi ești aici, deși îmi ești departe,

În suflet te păstrez… și mă păstrezi.

 

Un vânt de vară-mi răscolește gândul

Și amintiri se-adună în sobor…

De am străbate doar în doi Pământul,

Tot dor de tine mi-ar fi… foarte dor!!!

 

Ridic acum stiloul de pe foaie,

Te-aștept în vis, căci te iubesc, tu știi…

Dorul pe gene-mi joacă-n stropi de ploaie,

Iubitul meu… visez pân-ai să vii…

 

15 august 2019

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Nu am lăsat în aer povestea

cu zborul meu. Am zburat, de asta vă pot asigura.

Cum poate mâna să atingă floarea pe care doar sufletul o poate atinge?

Nu pot alege ceea ce-i mai bun. Pe mine ceea ce-i mai bun m-alege.

Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.

Când vocea liniştii îmi atinge cuvintele, Îl cunosc şi astfel mă cunosc pe mine. – Rabindranath Tagore

 

 

Postat de Mihaela Ion in Citate despre iubire, 0 comentarii

Ce seară!!!

Cerul înstelat, acasă și … 

“Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apărea. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă”.   – Osho

Nevoia de noi

Postat de Mihaela Ion in Citate despre iubire, 0 comentarii

Puterea harului rupe zăgazurile pământului

Minunea de la Mănăstirea Sfântul Trifon, Cernetu, Teleorman

Și tot călătorind prin Rai, trecând prin sate, prin mănăstiri, peste locuri pustii, am ajuns într-un spațiu în care parcă și Dumnezeu se odihnea.

Am coborât din mașină. Peste pacea din suflet s-a așezat și mai multă pace. Soarele se pregătea să apună ascunzându-se în spatele dealului împădurit. După un drum în care câmp era în stânga și-n dreapta tot câmp, răsărise un deal spectaculos pe care, ținută parcă în palmele Lui Dumnezeu, înflorise o mănăstire. Reală, dar ireală în același timp.

Am imortalizat câteva cadre cu soarele adunându-și ultimele raze palide pentru a lăsa loc lunii. Era liniște. O liniște înălțătoare.

Am intrat în curtea mănăstirii. Biserica era deschisă, luminile aprinse, darrr… ceva sau cineva m-a îndemnat să merg mai întâi la pârâul care curgea printre pietre, ca o poveste din Paradis. Simțeam că pârâul acela are ceva special, deși mă întrebam, în același timp, ce poate fi atât de special la un pârâu?

Am făcut din nou câteva fotografii și câteva filmări, apoi am intrat în biserică. Acolo ne aștepta Părintele Anatolie, un preot tânăr, unul dintre cei trei preoți slujitori ai mănăstirii.

Părintele ne-a primit cu gingășia unui copil care ar fi dat tot ce avea celui venit în vizită la el.

Discret, pt că nu voia să deranjeze, s-a retras în Sfântul Altar și ne-a lăsat să admirăm, în liniște, biserica. Cel care mă însoțea amuțise de atâta frumusețe. Eu aș fi cuprins totul într-o imagine, într-o stare, ceea ce era imposibil.

Candele, sfinți, sfinte moaște, lumină, pace, binecuvântare… În seara din lume, zori de Rai.

Am ieșit din biserică în curtea mănăstirii. Pârâul mă atrăgea ca un magnet. L-am întrebat pe Părinte dacă firicelul acela de apă jucăuș are vreo poveste aparte. Atunci am aflat că, într-adevăr, pârâul avea o poveste tulburătoare. Se născuse odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii.

Se întâmpla în anul 2016. O mănăstire la început de drum, punerea unei pietre de temelie ce se anunța obișnuită, câțiva credincioși, un sobor de preoți în fruntea căruia era Preasfințitul Galaction.

În atmosfera aceea specifică slujbelor religioase, a venit și timpul în care Preasfințitul Galaction a rostit:

-Se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul ”Izvorul Tămăduirii”.

În momentul în care ierarhul locului a rostit hramul bisericii, a țâșnit apa de la rădăcina unui copac făcându-și cărare către locul în care se pusese piatra de temelie.

-Preasfințite, de unde o fi venind apa aceasta? a întrebat în șoaptă starețul mănăstirii.

Preasfințitul Galaction i-a făcut semn să meargă să vadă de unde venea apa, care până la momentul acela nu era.

Părintele stareț a constat cu uimire că apa țâșnise pur și simplu de la rădăcina unui copac. Puterea harului a rupt zăgazurile pământului trimițând către mănăstire apă curată și binefăcătoare. La slujba punerii pietrei de temelie au participat nu numai oamenii, cerul, păsările, copacii, dar și apa răsărită din adâncurile pământului.  

Pârâul, născut din puterea cuvântului, a curs pe traiectoria aleasă de el, până în ziua în care s-a început construcția bisericii. Apoi, pt că nu putea fi construită biserica peste apă, a fost deviat pe lângă lăcașul de cult.

Înainte de a pleca, pe lângă darurile oferite, Părintele Anatolie mi-a dat și o sticlă cu apă din apa ce a izvorât miraculos ca un semn divin. Vă spun cu sinceritate că aceea este cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată.

Dacă rostirea hramului ”Izvorul Tămăduirii” a chemat din adâncurile Pământului acel izvor, este foarte posibil ca el să fie chiar un izvor al tămăduirii.

Programul mănăstirii

Zilnic 8.30 -11.30 – Acatist, Sfânta Liturghie și Litia mica pt cei adormiți – parastas

Ultima sâmbătă din fiecare luna, de la ora 19.00, Taina Sf. Maslu

 

 

Daruri din darurile primite de la Părintele Anatolie.

Vă mulțumesc, Părinte!

Pași prin Rai…

Postat de Mihaela Ion in Alexandria, 1 comentariu