3 decembrie 2018 – 3 iunie 2019 – 6 luni în care n-am avut cum să iau legătura cu fostul meu duhovnic. M-a blocat peste tot. Nu mi-a lăsat nici măcar o portiță prin care să-i pot spune, ca unei cunoștințe măcar: sărbători fericite; la mulți ani! etc. Singura variantă de a-i mai transmite câte ceva, și această încorsetată cumva, este blogul.
Sunt deja 6 luni de când îmi pun foarte multe întrebări și mai ales întrebarea de ce? 6 luni în care s-au schimbat foarte multe, din multe puncte de vedere. 6 luni în care am fost și sunt încă presată, ademenită, amenințată, când dintr-o parte, când din altă, când din ambele.
Au fost zile și nopți în care m-am întrebat dacă vreau să-mi ”împac” firea mea de om care striga ”Răstignește-l! Răstignește-l!” sau să trec dincolo de ea și să spun : ”Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face!”
Au fost alte zile și alte nopți în care m-am întrebat dacă vreau să mai calc și eu în picioare cei 20 de ani pe care, deja, îi călcase fostul meu duhovnic; dacă vreau să pun peste toată frumusețea acelor ani greutatea unui fel de a-mi face dreptate cu iz de trădare; dacă vreau și dacă mă lasă inima să fac un rău pe care să nu-l mai pot îndrepta; dacă prefer dreptatea mea sau dreptatea Lui Dumnezeu; dacă; dacă; dacă…
În tot acest timp, pe lângă cei care mi-au fost alături, parcă îl ”auzeam” pe fostul meu duhovnic: ”aveți răbdare până mâine, astăzi s-ar putea să greșiți!”. Și am avut răbdare, până mâine și până la un alt mâine și alt mâine… Ce bine ar fi fost dacă și-ar fi dat acest sfat și domniei sale, înainte de a face tot ce a făcut împotriva mea.
Cu toate că sunt o fire rebelă, cu stări și ”nebunii” de artist, uneori prea încăpățânată, alteori prea expansivă, fostul meu duhovnic a fost singurul om de care am ascultat cu toată încrederea. Singurul pt care de multe ori m-am întors din drum, de multe ori m-am abandonat, mi-am abandonat încăpățânarea… Dacă toată lumea mi-ar fi spus într-un fel și fostul meu duhovnic îmi spunea în alt fel, eu credeam ceea ce spunea domnia sa…
A fost foarte greu să-mi scot din minte, din inimă, din suflet, din subconștient, acea seară de 3 decembrie, în care am simțit ură, foarte multă ură în privirea fostului meu duhovnic, în vocea sa. Timpul, din păcate, a dovedit că nu m-am înșelat. Sunt 6 luni de când i-a întors spatele singurului om, după cum a spus cândva chiar domnia sa, față de câteva persoane, care nu l-a trădat, nu l-a mințit, nu l-a abandonat niciodată. Și iată: nici măcar acum… după toate câte au fost.
Un lucru pot spune aici, petrecut în acea seară de 3 decembrie, și anume, faptul că îl întrebam: de ce mă urâți? Spuneți-mi, vă rog! De ce mă urâți?
Domnia sa repeta:
-Vreau să încheiem această legătură!
-Am înțeles, îi spuneam uimită peste fire, dar de ce? De ce mă urâți? Simt multă ură în privirea dvs , multă ură și în glasul dvs. De ce mă urâți?
Niciun răspuns, nici atunci, nici până acum. Ultima imagine cu fostul meu duhovnic, deși în adâncul sufletului meu sper totuși să nu fie ultima, este imaginea unui străin care mă privea cu ură și care intra în sufragerie și ieșea din sufragerie, invitându-mă să plec, asta ca să nu spun dându-mă afară din casă. În seara aceea mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav cu fostul meu duhovnic și că nu a mai rămăsese nimic din cel care a fost.
Ceea ce mă înspăimântă cel mai mult este faptul că slujește așa, scindat în suflet și mai și rostește Moliftele Sf Vasile, știind că a călcat în picioare sufletul unui om care i-a făcut numai bine. Mă înspăimântă și faptul că la fiecare slujbă spune: ”iertați și uitați răul făcut”, iar domnia sa urăște fără motiv. Mă tem să nu-l oprească Dumnezeu, din toate, într-un mod tulburător și aici nu mă refer la dosarele din instanță.
Cu această ocazie vreau să lămuresc niște lucruri, mai ales pt cei care cred că le știu pe toate.
Până la momentul la care fostul meu duhovnic a comandat pagina aceea de fb, denigratoare la adresa mea, eu nu am spus nimic, nici măcar celor mai apropiați. Ca drept dovadă, pe data de 12 decembrie 2018, am scris articolul: ”12 decembrie – ziua duhovnicului meu”, iar pe data de 26 decembrie, am publicat articolul: ”Cel care L-a născut pe Hristos în inima mea”, deși, din seara de 3 decembrie nu mi-a mai răspuns la tel, după care mi-a blocat nr și blocat a rămas până azi. (mai jos aveți dovada celor menționate)
Pe această cale, vreau să le mulțumesc celor care mi-au fost alături în acele momente dificile și care îmi sunt alături și azi. Mulțumesc prietenului meu, preoților care s-au rugat pt mine, făcând chiar privegheri speciale, fapt care m-a impresionat foarte mult, dar și unor ierarhi care au înțeles de ce nu mă mai pot adresa cu formulele: Preasfințite, Înaltpreasfințite și de ce nu le mai pot spune: sărut mâna! Le sunt profund recunoscătoare și îi asigur de tot devotamentul meu.
Fără Dumnezeu și fără acești oameni trimiși de El, aș fi căzut sigur, pt că am fost lovită la rădăcina existenței mele – credința.
Deși a fost cumplit, astăzi, firea mea de om nu mai strigă : ”Răstignește-l! Răstignește-l!” s-a supus unei stări mai înalte care spune: ”Iartă-l, Doamne, că poate nu a știu și nu știe ce face!”
12 decembrie – ziua duhovnicului meu
Cel care L-a născut pe Hristos în inima mea
În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie
Comentarii recente