Lună: mai 2019

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 4

Pt momente ca acestea veți rămâne Părintele meu, indiferent de alegerea dvs

                                           *** *** *** 

Mi-am sprijinit fruntea de zidul rece al clădirii… Clopotele băteau, toca se auzea și ea… Am închis ochii pentru a-l vedea măcar în amintiri pe duhovnicul meu, pentru a-i vedea chipul său zâmbitor și mâinile acelea care binecuvântau, fără încetare, de la ușa reședinței până în fața Sfântului Altar.

La un moment dat am auzit vocea preotului care a dat binecuvântare pentru începerea slujbei. Îmi plângeau ochii, îmi plângea și inima. Mi-era dor de vocea duhovnicului meu… De zilele, de nopțile de priveghere, de toate clipele petrecute alături de Părintele meu spiritual. Din muntele de amintiri s-a desprins, ”vorbindu-mi”, o seară în care, venind la reședința duhovnicului meu, l-am găsit foarte trist. După ce m-a întâmpinat s-a așezat pe fotoliu oftând. Nu mă privea. Atât cât reușisem să-i surprind privirea am observat că ochii săi aveau urme de lacrimi.

-Ce ați pățit, Preasfințite?

-Nimic. Totul e bine… a zis cu privirea în pământ.

-Preasfințite știți doar că vă cunosc foarte bine și că nu aveți cum să vă ascundeți de mine. Că nu vreți să-mi spuneți e una, dar că nu ați pățit nimic, nu am cum să cred.

A tăcut.

-Și dacă nu vreți să-mi spuneți înseamnă că nu aveți suficientă încredere în mine, am continuat, deși nu v-am dat nici un motiv să nu aveți. Alții da, dar eu nu.

-Bine. Vă spun, a zis oftând. Dar vă rog să nu-l judecați! Nu vreau să vă dau prilej să judecați pe cineva, chiar dacă acel cineva se face vinovat de un anumit lucru. Vreau doar să-l vedeți ca pe un om cu neputințe. Atât.

-Da. Știu. Omul e bun, diavolul e rău, am zis ironizând cumva ceea ce tot încerca să mă convingă.

-Păi da, diavolul este autorul moral al tuturor relelor.

-Am intuit că asta îmi veți zice. Spuneți! Vă ascult!

Și mi-a povestit…

-Nu pot să fac asta, e împotriva canoanelor. Una e smerenia, alta e compromisul, a încheiat.

-Mda! Mă gândeam că vă aruncați să vă ”smeriți” lăsând… Ce tupeu… ce jocuri de culise…

-Vă rog!

-Bine. Nu mai zic nimic în legătură cu subiectul… Și acum de ce sunteți atât de trist? Vă e teamă că veți fi presat?

-Nu. Nici vorbă. Sunt trist pentru cel care a primit atât de adânc sugestia diavolului și care se pare că nu dă semne că s-ar trezi.

-S-a supărat pe Preasfinția Voastră. Așa-i?

-Da, dar eu o să mă rog pentru el. Are nevoie de rugăciune…

Prin fiecare cuvânt, prin fiecare gest, prin fiecare privire Părintele meu îmi predea câte o lecție. În seara aceea începusem să înțeleg faptul că trebuie să fiu mai tolerantă cu neputințele oamenilor. Să nu accept compromisul, dar nici să-l detest pe cel care m-ar fi îndemnat să îl fac. În seara aceea începusem să învăț faptul că mila e mai presus decât dreptatea. Că adevărata dreptate doar Dumnezeu o poate face. Începusem să văd limitele omului și nemărginirea Lui Dumnezeu.

Duhovnicul meu, care mă cunoștea foarte bine, simțise probabil că se întâmplase ceva în sufletul meu. Dintr-o dată tristețea de pe chip i-a dispărut. Și-a recăpătat zâmbetul acela cald și inconfundabil.

-Ne rugăm pentru el? Promiteți-mi că vă rugați alături de mine! Faceți-mi această bucurie!

-Promit, i-am zis privindu-l cu nesfârșită admirație.

-Știam că veți face asta, știam, a spus zâmbind. Vă mulțumesc mult. ”Milă voiesc, și nu jertfă”, să nu uitați asta! Mila topește mulțime de păcate și de nedreptăți.

Va urma   

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 3

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Prin filtrul prostiei

 

Unii citesc trecând totul prin filtrul prostiei. Cum să înțelegi din articolul ”Cu 20 de ani în urmă…” că am vrut să-l ”demasc” pe fostul meu duhovnic? Probabil asta v-ați dori voi, să ”demasc” ceva. Vă doriți degeaba. 

Și pt că sunteți puțin plecați de pe orbita rațiunii sau de tot plecați, :))) vă explic ca la… așa cu liniuță:

-Arhiepiscopul Teodosie are multe calități, dar și un mare defect – încrederea totală în oameni și de cele mai multe ori, în cine nu trebuie

-dacă pe niște documente există semnătura domniei sale, nu este atât de vinovat cum spun unii, cât sunt vinovați cei care l-au pus să semneze, fără să-i explice care este situația reală. Să nu uităm că, fostul meu duhovnic este călugăr, nu jurist, avocat etc. A semnat ce i s-a dat să semneze în urma explicațiilor eronate ale celor interesați.

-Arhiepiscopia Tomisului are departamente, fostul meu duhovnic nu avea timp să inspecteze în fiecare zi ce se întâmplă la Nazarcea, că doar nu e inginer agronom. Dacă cei responsabili i-au spus că se lucrează, Arhiepiscopul Teodosie chiar a crezut că acolo se lucrează. A crezut pt că, repet, are foarte mare încredere în oameni. 

Dacă nu puteți ”fabrica” ceva bun de lăsat aici, v-aș ruga să aveți bunul simț să nu mai spuneți nimic, pt că nu aveți de unde să știți ce simt eu în această situație și nu aveți de unde să știți … multe. Și asta pt că nu vreau să povestesc sau să ”demasc” așa cum demult se așteaptă. Nu se va întâmpla! Nu am ce să spun de rău despre fostul meu duhovnic. Pt mine rămâne părintele meu indiferent ce a făcut sau ce ar face.

Cu 20 de ani în urmă

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Cu 20 de ani în urmă

i-am spus că va ajunge la închisoare, deși sper din tot sufletul să nu fie așa.

În viață sunt lucruri pe care dorim să le păstrăm doar pt noi, dar sunt situații în care unele dintre ele se cer spuse. 

Relatarea de mai jos făcea parte dintre acele lucruri, evenimente, etc … făcea…  

Fostul meu duhovnic – Arhiepiscopul Teodosie era Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pe vremea aceea eram foarte apropiați, după cum știți cei care urmăriți blogul și cei care ați citit lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”. Ne vedeam zilnic, de multe ori, și la birou și la reședință.

Eram la curent cu toate activitățile domniei sale și îi cunoșteam foarte bine modul de lucru. Printre multele atitudini, acțiuni pt care îl apreciam, exista și o mare nemulțumire. Îl tot vedeam că semnează documente, cereri, etc. fără să le citească.

-Nu mai semnați fără să citiți!, i-am zis revoltată într-o zi. Sunteți inconștient? Știți cât vă poate costa o semnătură pusă unde nu e cazul?

-Dar oamenii vin la mine cu probleme, de ce ar veni cineva să-mi facă rău? m-a întrebat privindu-mă nedumerit.

-De răutate, ură, invidie ați auzit? Țineți minte ce vă spun, cu încrederea asta oarbă în oameni, o să ajungeți la închisoare.

M-a privit și mi-a dat un răspuns halucinant:

-Dacă va fi să ajung, dacă va îngădui Dumnezeu, nu-mi fac probleme. Și acolo sunt tot oameni.

-Să vă ierte Dumnezeu pt că nu știți ce spuneți, am zis închinându-mă, dar punându-mi în gând să-i dau o lecție din care speram să învețe ceva.

Cu următoarea ocazie în care m-am întâlnit la Arhiepiscopie cu zeci de oameni cu grave probleme financiare și nu numai, ”adunați” de prin deplasările pe care le făceam, mi-am pus planul în aplicare.

De obicei mă vedeam cu cei cu probleme la Arhiepiscopie, le arătam cum să facă o cerere, le strângeam pe toate, mergeam eu cu ele la semnat pt a câștiga timp, apoi le înapoiam și beneficiarii mergeau să ridice ajutorul.

În timp ce ei scriau, am scris și eu o ”cerere” la care, după primul paragraf, am ”continuat” cam așa:

”Subsemnatul Teodosie Snagoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, recunosc faptul că nu sunt vrednic pt această funcție pt că…” și am înșirat o mulțime de nereguli și slăbiciuni, apoi am încheiat cam așa: ”considerând că este mai necesară mântuirea, dar și liniștirea conștiinței, mă retrag din această funcție pe care nici nu mi-am dorit-o, dar nici nu am capacitățile necesare pt a face față unei demnități ca aceasta” . Am inserat-o printre celelalte cereri și am mers la birou. Deși i-am zis din nou să citească ce semnează, nu a citit, A SEMNAT , după care mi-a înapoiat solicitările.

Luând ”cererea” respectivă am insistat să o citească.

-Nu mai citesc, doar ați fost dumneavoastră cu ei.

Am tot insistat până a citit. Văzând ce a semnat, a rămas cu ”solicitarea” în mâini și privea șocat când la hârtia semnată, când la mine.

-Nu pot să cred că dumneavoastră mi-ați făcut una ca asta, nu pot să cred, repeta uluit.

-Ca jurnalist, pot să decupez jumătatea asta de cerere cu semnătura dvs și să o public? Pot, am spus luându-i coala din mână.

Mă privea nedumerit și nu mai știa ce să spună.

-Eu v-am făcut asta pt a vă da o lecție din care sper să învățați ceva, dar alții vă vor pune să semnați diverse pt a vă înfunda, i-am spus rupând ”cererea” și aruncând-o la gunoi.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 3

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Uneori… e nevoie de un salt…

”Nu sunt vrednic să mă întristez, fiindcă n-am întristat dinadins nici pe altcineva.” – Marc Aureliu

Dans acum, pt că mai târziu am să vă povestesc cevaaaa… 

 

”Azi te voi vedea din nou…

Hai să petrecem ca iubirea asta să crească din ce în ce mai mult”

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii