Lună: martie 2019

Duminica poveștii de prostit oameni

și de rotunjit venituri.

Ieri a fost ”Duminica iertării”. Mă uitam amuzată cum unii pretinși slujitori ai Domnului își ”cereau iertare” în  fața credincioșilor. Și asta face parte din fișa postului, nu? Postului a se citi funcție, statut, nu Postul Paștelui. :))) Câtă ”evlavie”, câtă ”smerenie”, cât teatru ieftin și de prost gust…

Mă întreb, ieri în ”Duminica iertării”, câți dintre slujitori și-au cerut iertare sincer FAȚĂ DE CEI CĂRORA CHIAR LE-AU GREȘIT? Câți și cum au încercat să șteargă suferința care au provocat-o semenilor lor cu bună știință?

Mulțumesc fostului meu duhovnic, Arhiepiscopul Teodosie, pt că, în urma acțiunilor sale, m-a trezit și m-a făcut să văd lucrurile așa cum sunt, nu așa cum voia să mă facă să cred că sunt.

Vă îmbrățișez, pe voi, cei sinceri.

Săptămână minunată să avem!

În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie

IPS Teodosie – un actor grabit

IPS Bartolomeu îmi scria…

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Eu nu arunc ani din viață!

Urmează pauza, dar nu înainte de a răspunde la o întrebare.

După ce am postat din nou un fragment din lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, mai mulți prieteni m-au întrebat, de ce mai postez din această carte, dacă fostul meu duhovnic a făcut ce a făcut.

Am postat și voi mai posta fragmente din lucrarea respectivă, pt că eu nu arunc la gunoi ani din viață. A fost o perioadă grea din viața mea, dar foarte frumoasă, o perioadă în care am învățat foarte multe lucruri și în care mi-am găsit drumul, mi-am definit identitatea. Pt vremurile acelea, în care Arhiepiscopul Teodosie era Eroul meu, îi mulțumesc foarte mult și astăzi și îi voi mulțumi mereu.  

Nu știu de ce a ales să calce în picioare atâta dăruire, atâta sinceritate, atâta încredere… Nu știu de ce a ales să lovească mișelește un om care i-a pus sufletul la picioare, dar știu că, sfântul acela coborât din icoane, nu mai există. Eroul meu a murit și nu are măcar un mormânt unde să-i aprind o lumânare. În locul lui a rămas un om rece, nepăsător, mincinos, neasumat, nerecunoscător, etc.

Mi-e dor de Eroul meu, de răbdarea lui, de blândețea pe care o avea sau pe care o mima, mi-e foarte dor, dar el… nu mai e…

Lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, rămâne… o mărturie a vremurilor acelora… Tot ce am scris acolo a fost adevărat sau cel puțin așa am perceput eu lucrurile atunci… Mai sunt 10 exemplare din cartea mea de suflet… Singurele care cuprind doar anii de început, în care găsisem printre muritori, un semn al nemuririi…

Dacă voi mai reedita lucrarea respectivă, voi mai adăuga câteva capitole în care se vor regăsi și nefericitele întâmplări petrecute după apariția cărții. De ce? Pt că eu nu vreau să fiu o mincinoasă, nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața voastră.

Până la ruptura definitvă dintre mine și duhovnicul meu, am făcut tot ce mi-a stat în putere să păstrez legătura cu omul care m-a apropiat de Dumnezeu. Am trecut multe cu vederea, am iertat, mi-am cerut iertare, am suferit, am plâns, am așteptat, m-am umilit… de ce? Pt că, de foarte mult timp, am învățat să fac lucrurile în așa fel încât să nu regret nimic. Am învățat să nu închid o ușă și apoi să spun: ar mai fi trebuit să fac asta… și n-am făcut.

Până la următoarea postare, vă îmbrățișez cu multă căldură și vă spun că, o viață trăită fără regrete, este o viață petrecută pe un câmp cu flori…   

În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie

IPS Bartolomeu îmi scria…

IPS Teodosie – un actor grabit

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 4

Hotărârea luată nu i-a adus deloc liniștea, dar îi dădea, cel puțin pentru moment, garanția că îi va fi tot mai bine din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere al imaginii.

O mașină care a frânat brusc, l-a făcut să ridice privirea. Abia atunci și-a dat seama că era foarte departe de casă. A luat telefonul din buzunar să vadă cât era ceasul.  Nu doar că trecuse de mult de miezul nopții, dar avea și un sms de la soția sa. Îl primise cu o oră în urmă, iar în sms îl întreba cât mai întârzie. În zarva orașului, dar și în zarva gândurilor sale, nu a auzit semnalul sonor al telefonului. Soția, știind că fusese chemat de Arhiereu, nu a îndrăznit să-l sune. Era îngrijorată. Întârziase prea mult totuși. Preotul care nu se simțea încă în stare să vorbească, i-a trimis și el un sms. I-a spus că nu a avut telefonul cu el și că va mai întârzia puțin.

S-a uitat la cer cu strângere de inimă. Parcă și stelele se ascundeau de privirea lui. A început să pășească încet, cu teamă, cu neîncredere. În sufletul lui se deschisese un hău întunecos și rece. Învățase trădarea, simțise gustul ei amar, dar și veninul ei dulce. Conștiința însă, se zbătea să supraviețuiască, simțindu-se amenințată de eventualele îndreptățiri ale preotului.

Zdruncinat de zbaterile lui interioare, a ajuns acasă. Pășind încet, a trecut pragul și a mers mai întâi în dormitorul copiilor. I-a privit ca pe niște comori. ”Pentru voi am ales să trădez. Trebuie să vă asigur o viață liniștită. Voi aveți dreptul să fiți fericiți” și-a zis în gând, încercând să mai acopere din glasul conștiinței.

Soția a auzit ușa și a mers și ea în dormitorul copiilor. L-a întrebat în șoaptă dacă mănâncă, el i-a răspuns scurt că, nu, apoi s-au retras în dormitorul lor. Oftând, a plecat să facă un duș în grabă, sperând că până se va întoarce, soția lui va adormi. Nu a fost așa.

-Ai pățit ceva? l-a întrebat imediat ce a intrat pe ușa dormitorului.  

-Nu. Sunt doar obosit, i-a răspuns laconic.

-Sigur?

-Foarte sigur. Hai să dormim! E târziu, a spus și s-a așezat cu spatele la femeie. Dându-și seama că-i alimentează suspiciunile, s-a întors și a luat-o în brațe.

-Noapte bună, dragul meu, i-a spus și a adormit în brațele soțului ei.

”Și pentru tine voi face ceea ce mi-a cerut Arhiereul” și-a spus, încercând să se tot îndreptățească.

În timp ce pentru preot noaptea respectivă devenise un calvar, pentru Arhiereu era noapte de distracție și nu numai.

Șoferul aștepta ca o stafie în întuneric. Pe de o parte, cu ochii minții îl vedea pe ierarh zâmbind cu țigara în mână, pe de alta, auzea cântecele de petrecere și aplauzele ce răzbăteau de la subsolul restaurantului. Orele treceau. Pe la ora patru dimineața, orchestra a tăcut. Se auzeau voci tot mai stinse. Petrecăreții începuseră să părăsească restaurantul.

-Luați cartușul asta de țigări, să le aveți în casă, a zis politicianul dându-i Arhiereului țigările pe care le avea în servietă.

-Vă mulțumesc! a spus ierarhul zâmbind.

Au mai schimbat câteva cuvinte, apoi s-au despărțit.

Șoferul, când l-a văzut pe Arhiereu intrând în mașină cu acel cartuș de țigări, a înlemnit.

-Nu te mira, i-a spus relaxat, punând țigările pe bancheta din spate. Oamenii aceia nu știau de Dumnezeu și pentru a-i câștiga, a trebuit să mă comport ca ei. Sfântul Apostol Pavel ne spune: ”Să te faci tuturor toate, ca pe toți să-i dobândești”. Chiar dacă a fost pentru prima și ultima dată când am fumat, m-am apropiat de ei. Mi-au promis că vor veni la biserică. Și pentru a fi și mai convingător, să vadă că nu-i judec, am primit și cartușul de țigări, pe care, când voi ajunge acasă, bineînțeles că îl voi arunca.

Șoferul l-a crezut, dar nu pentru mult timp. Minciuna Arhiereului avea să țină până în ziua în care și-a trimis șoferul să-i cumpere țigări.

Ajuns la casa arhierească, a luat cartușul de țigări, a coborât în grabă și a mers direct la baie. Șoferul s-a retras tulburat și obosit peste fire.

Se făcuse deja ora 4.30. Arhiereul, sub dușul fierbinte, a închis ochii și a oftat. Apoi a deschis ochii și s-a uitat pe fereastră. Era încă noapte, iar noaptea îl înspăimânta cel mai mult. Și-a luat halatul de baie și a mers în dormitor. Candela ardea ca într-o șoaptă fierbinte. A oftat din nou și și-a acoperit fața cu mâinile. Imaginea acelui copil mort, nu-i dădea pace. A tras brutal cartușul de țigări de pe măsuța din anticameră și agitat, a luat un pachet. Și-a aprins o țigară și a deschis larg fereastra. Ofta și fuma… în noapte… fuma și ofta. Din când în când se uita la ceas, numărând parcă minutele…

Până la ivirea zorilor, Arhiereul fumase aproape un pachet de țigări. A strivit o ultimă țigară de marginea scrumierei și s-a uitat din nou la ceas. Era deja 6.30. A respirat ușurat. Mai trecuse o noapte. S-a spălat pe dinți, și-a dat cu mult mir pe mâini, s-a îmbrăcat, și-a luat engolpionul și a plecat la birou.

O nouă zi îi dăduse șansa să intre din nou în slava deșartă, să fie Arhiereul pe care trebuia să-l respecte lumea. Scăpase de omul care-l sufoca… de gândurile care dădeau buzna peste sufletul lui atunci când rămânea singur. Funcția îi dădea posibilitatea să fugă de el, să se îndepărteze tot mai mult, să fie o mască, un robot programat să zâmbească și să vorbească frumos, de cele mai multe ori.

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 3

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii

Mâine

un nou fragment din romanul în lucru ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”

Candela ardea ca într-o șoaptă fierbinte. A oftat din nou și și-a acoperit fața cu mâinile. Imaginea acelui copil mort, nu-i dădea pace.

 

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii