Lună: ianuarie 2019

De puține ori mi se întâmplă să rămân fără cuvinte. Aceasta este una dintre ele. Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, mi-a făcut o nemărginită bucurie.

”Fapte izvorâte din milă”, cuvântul Preasfinției Sale, pentru cartea ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”, dă un alt sens și o altă greutate cărții.

 Preasfințitul Galaction, este arhiereul care a dat cele mai multe binecuvântări pentru carte religioasă. A citit și citește atât de mult, încât, atunci când sunteți în fața Preasfinției Sale, vă puteți considera în fața unei biblioteci imense. 

Vă mulțumesc, Preasfințite Părinte!

Fapte izvorâte din milă

Un reporter i-a adresat unei persoane aflate în închisoare următoarea întrebare: De ce sunteți aici? Răspunsul a venit sec: pentru că sunteți dumneavoastră în libertate. Totdeauna starea noastră capătă alt sens atunci când o comparăm cu a altora. Problema este aceea a înțelegerii celuilalt și a reflectării la ceea ce înseamnă frumusețea și împrejurările vieții fiecăruia dintre noi.

Scriem acest cuvânt pentru că noi nu am căzut pradă nemiloasă dependenței de droguri. Acest fapt, însă, nu înseamnă că putem sta deoparte, privind cu „deosebită îngrijorare” ce se întâmplă în viața acestor oameni pe care slăbiciunile firii i-au adus în situațiile nefericite ale dependenței de droguri.

Sfatul dat de trăitorii credinței este acela de a face binele fără să judecăm, pentru că atunci nu mai putem vindeca. De aceea, gândul nostru, când așezăm aceste rânduri, nu este acela de a judeca, ci de a mângâia și, dincolo de mângâiere, să așezăm rugăciunea curată izvorâtă de prețuirea aproapelui.

Ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, cel Întreit în Persoane, suntem chemați să aducem în lume modelul iubirii dumnezeiești, iubindu-ne unii pe alții. Și, dacă refuzăm să ne iubim unul pe altul, înseamnă că ne pierdem adevărata noastră personalitate umană. Astfel, nu există nicio persoană adevărată până ce nu sunt cel puțin două persoane, sau trei, sau mai multe, în dialog una cu cealaltă. Învățătura creștină în termenii personalității noastre umane este categorică: „am nevoie de tine pentru a fi eu însumi”^[1].

În epoca noastră domnește o nemaiîntâlnită incoerență în viziunea asupra vieții. Aceasta este legată și de schimbările vertiginoase care s-au petrecut și se petrecut în lume. Înainte de a se instaura deplin o stare a lucrurilor, se schimbă și se creează una nouă, care cere o nouă abordare a ei. Omul nu mai are puterea de a urmări toate evoluțiile acestea, rămâne dezorientat și sfârșește în confuzie și în impas. Și este relevant faptul că neputința cea mai mare în fața întrebării despre sensul vieții se semnalează tocmai astăzi, când omul realizează progrese extraordinare în știință și tehnologie, extinzându-și stăpânirea și dincolo de planeta pe care o locuiește și reușind să-și cartografieze propriul sistem genetic. Astfel, „neputința aceasta a omului apare ca o tragică ironie”^[2].

Un medic psihiatru prezintă într-o lucrare de specialitate faptul că „majoritatea societăților bine organizate le oferă tinerilor, într-un fel sau altul, o cale de a se ipoteca și, astfel, de a da un sens vieții lor. În caz contrar, s-ar putea să-și petreacă timpul simțindu-se bine, cum se mai întâmplă și acum în câteva locuri din lume, situație în care nu e deloc simplu să diferențiezi învingătorii de învinși…”^[3]. Oamenii pe care nu-i interesează ipotecile de bani au o altă variantă: dependența de substanțe. În felul acesta corpul lor este ipotecat pe viață „și ipoteca nu poate fi achitată complet niciodată, așa că, acești oameni joacă întotdeauna pe miză reală”^[4].

Fără Dumnezeu, care transcende dimensiunea vieții, noastre nu poate exista o găsire și o regăsire a unui sens al vieții. Știm că această lume nu poate deveni niciodată o lume fără suferință, fără boală, fără spitale, dar ceea ce mai știm este că Hristos ne spune că însăși suferința poate deveni o biruință a Lui. „Hristos a murit și de aceea moarte este transformată; Hristos a suferit și de aceea suferința este transformată; Hristos trăiește și de aceea viața este transformată”^[5]. 

Toți suferim în viață, mai mult sau mai puțin, de o boală, de un necaz, de singurătate, de bătrânețe, de trădarea unui prieten, fiind însă o deosebire între  o suferință și o altă suferință. Există suferința pe care nu o accepți și din cauza căreia te plângi lui Dumnezeu și oamenilor și care te chinuiește și  te degradează, dar există și suferința asumată, care te liniștește și care îți cultivă credința că Dumnezeu are cu fiecare o rânduială tainică. Important este, ca din clipa din care începem să suferim, să ne asumăm suferința ca fiind a noastră după modelul lui Hristos. Astfel, suferința asumată primește un sens, devenind suportabilă și mântuitoare.

Cartea doamnei Mihaela Ion, Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor este o radiografie a situațiilor limită, dar, în același timp, și o prezentare către cititor a ceea ce înseamnă grija față de semeni și puterea iubirii și a cuvântului bun.

Autoarea ne arată că există o diferență crucială între a ne fi milă de cei în suferință și a face efectiv milă. Trecerea de la sentiment la faptă este cheia Împărăției cerurilor, dar în același timp și împlinirea umanului în dimensiunea vieții care ne-a fost rânduită de Dumnezeu.

Considerăm de folos să aducem în fața cititorului finalul unui curs legat de dependența de droguri prezentat studenților de la Facultatea de Psihologie: „Autocontrolul este una din virtuțile primare ale vieții creștine. Creștinii sunt învățați să dețină controlul asupra proceselor de luare a deciziilor. O minte clară este crucială pentru autocontrol, ceea ce afectează, la rândul nostru, capacitatea noastră de a crește în viața creștină”. 

Un gânditor creștin spunea că „Dumnezeu ne este șoaptă în plăceri, ne e glas în conștiință, dar țipăt în durere: ea este megafonul cu care El trezește o lume surdă”^[6], știind că pentru Dumnezeu „nu este câtuși de puțin măgulitor că Îl alegem pe El ca alternativă la infern: și totuși El acceptă și acest lucru”^[7].

Binecuvântăm apariția acestei cărți și nădăjduim ca ea să fie o mărturie în timp și a altor fapte de bine pe care cititorii le vor face spre slava lui Dumnezeu și bucuria oamenilor.

Alexandria, 28.01.2019         

† G A L A C T I O N

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

[1] Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, Tainele vindecării, traducere Florin Caragiu, ed. Basilica, București, 2013, pag.63;

[2] Georgios Mantzaridis, Morala creștină, traducere Diacon. Drd. Cornel Constantin Coman, ed. Bizantină, București, 2006, pag. 401;

[3] Eric Berne, Ce spui după „Bună ziua”? – Psihologia destinului uman, traducere Anacaona Mîndrilă-Sonetto, ed. Trei, București, 2006, pag.244;

[4] Eric Berne, Ce spui…, pag.245;

[5] Pr. Alexander Schmemann, Liturghie și viață, traducere Pr. Viorel Sava, Basilica, București, 2014, pag.155;

[6] C.S. Lewis, Despre minuni, traducere Sorin Mărculescu, ed. Humanitas, București, 2017, pag.429;

[7] C.S Lewis, Despre minuni, pag.431.