Lună: octombrie 2018

Zilele treceau, săptămânile la fel, lunile la fel. Fericiţii părinţi, tresăreau de bucurie, la fiecare gângurit al fetiţei, iar emoţiile au depăşit de mult, orice limite, atunci când Victoria a spus, pentru prima dată: „tata”. 
-Alex, ai auzit? Fetiţa noastră a spus „tata”!
„Ta-ta”, – a repetat fetiţa, întinzând mânuţele către Alexandru. Bărbatul a luat-o în braţe şi, cu lacrimi în ochii i-a sărutat mânuţele. Ea a început să se joace, să râdă,să-l strângă cu mânuţele ei mici pe tatăl ei, când de mâini, când de faţă. În joaca ei, ca într-o explozie de bucurie a rostit: „ma-ma… mama”. 
-Bravo, Victoria! Bravo, fetița mea! – a zis Alex. 
Samira a început să plângă de fericire: 
-Nu mi-am închipuit, ca voi auzi vreodată, adresat mie, acest miraculous cuvânt: „mama”… 
Fetiţa, trecea din braţele tatălui, în braţele mamei şi invers, ca într-un joc desăvârşit al fericirii…