Lună: octombrie 2018

Îţi scriu pe frunza toamnei

 

Se cerne frunza-n vântul dulce-amar,
Prin văi mai e nuanţă de căldură,
Ne-nvăluie al toamnei drag tropar,
Din stropi gingaşi, din ploaia cea mai pură.

 

Peste câmpii cosite de curând,
Eu te aştept şi dorul meu te cheamă,
Sub nuci bătrâni inima să-ţi ascult,
Iar tu, ce-ascund în ochi… să iei în seamă.

 

Îţi scriu pe frunza toamnei iar şi iar,
Îţi scriu că te iubesc şi fără tine
Nu ştiu cum să mai cresc, nici să răsar
Şi nici să trec pe puntea de suspine…

 

Culori de toamnă adunate-n snop
Şi bruma nopţii ce-a uitat să fie…
Mi-am pus pe ochii umezi de potop
Tu nu ştii, însă toamna ştie , ştie…

 

Îţi scriu pe frunza rătăcită-n vânt,
Cu o peniţă înmuiată-n stele:
Că te iubesc în Cer şi pe Pământ…
Iar pentru tine plâng… cu micşunele…

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 0 comentarii

”O scriitoare modestă și sensibilă …”

Astăzi puținii și adevărații mei prieteni (de pe fb) din grupul format pt ei, au primit și ultimul episod din cartea ”Întâlnirea cu mine”. Deja așteaptă următoarea carte 🙂

Iată câteva dintre comentariile de la postarea respectivă:

 

Nela CostinNela  Am străbătut odată cu Samira prin tot ce pătimește omul ! Dar dacă te naști din iubire răspândești iubire, daca nu, o scriitoare modestă și sensibilă Mihaela Ion se numește va învăța cum să primiți iubire, dar și cum sa o dăruiți ! Mult succes și incarca repede bateriile că vine iarna și noi citim ! Te pup !

 

Turcanu AureliaTurcanu  Doar tu poți reda cu atâta frumusețe și finețe, viața exact cum ar trebuie sa fie – cea mai frumoasa poveste de dragoste pentru că s-a născut din suferință –

 

Oana Oana s-a terminat? 😢

Postat de Mihaela Ion in Impresii de la cititori, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 106

 

Zilele treceau, săptămânile la fel, lunile la fel. Fericiţii părinţi, tresăreau de bucurie, la fiecare gângurit al fetiţei, iar emoţiile au depăşit de mult, orice limite, atunci când Victoria a spus, pentru prima dată: „tata”. 
-Alex, ai auzit? Fetiţa noastră a spus „tata”!
„Ta-ta”, – a repetat fetiţa, întinzând mânuţele către Alexandru. Bărbatul a luat-o în braţe şi, cu lacrimi în ochii i-a sărutat mânuţele. Ea a început să se joace, să râdă,să-l strângă cu mânuţele ei mici pe tatăl ei, când de mâini, când de faţă. În joaca ei, ca într-o explozie de bucurie a rostit: „ma-ma… mama”. 
-Bravo, Victoria! Bravo, fetița mea! – a zis Alex. 
Samira a început să plângă de fericire: 
-Nu mi-am închipuit, ca voi auzi vreodată, adresat mie, acest miraculous cuvânt: „mama”… 
Fetiţa, trecea din braţele tatălui, în braţele mamei şi invers, ca într-un joc desăvârşit al fericirii…

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii