Lună: septembrie 2018

Întâlnirea cu mine – 90

 

Mergeau, ţinându-se de mână şi, din când în când, îşi spuneau cât de mult se iubesc. La un moment dat Alexandru s-a oprit. A strâns-o cu putere de mână pe Samira şi i-a arătat un loc de vis-a-vis:
– Uite, Samira, peste drum, în faţa magazinului aceluia, este o gură de canal! Acolo am dormit, multe nopţi. În oraşul de sub oraş… căci, da, sub acest oraş, mai este o lume. Am trăit momente îngrozitoare. Nefericiţi ca şi mine, tineri şi bătrâni, îşi găseau refugiul la întuneric, în pământ, sub tălpile nepăsătoare ale oamenilor care trăiesc deasupra. Acolo, am cunoscut cel mai degradant mod de a exista. Mult alcool, multe droguri, multe obiecte ascuţite, mulţi oameni tăiaţi pe mâini…
Alexandru a oftat şi şi-a şters sudoarea frunţii. Amintirile, mult prea dureroase, îi răscoleau sufletul, asemenea unei furtuni nestăvilite.
– Oamenii, indiferent de vârstă, cei de sub pământ, cei degradaţi şi fără nici o speranţă se tăiau pe mâini, crezând că, aşa, prin durere fizică, îşi eliberează durerea sufletească – a continuat Alexandru, oftând din adâncul sufletului. Era o iluzie, care aducea şi mai multă durere şi mai multă lipsă de speranţă…
Sub ochii mei, de multe ori, s-au petrecut violuri. Tineri beţi şi drogaţi, abuzau fetele fără apărare, singure pe lume, ca noi toţi de altfel. Pe unele le-am apărat, pe altele însă nu am putut – eram imobilizat de alţii, care aveau aceleaşi intenţii cu primul violator şi, care, îşi aşteptau rândul. Sub ochii mei, din vieţi nefericite, s-au născut alte vieţi… Unele dintre tinerele violate, au adus pe lume copii. Şi ce să să facă, o tânără mamă care nu se putea apăra, nici măcar pe ea? Ce putea să facă, pentru copilul ei? Toate şi-au luat pruncii în braţe şi i-au abandonat, fie pe lângă tomberoane, fie în scările blocurilor, pe unde au putut, fiecare. Din abandon, s-a născut un alt abandon. După ce-şi abandonau copii, se întorceau în canal, într-o “casă” neagră şi nesigură. Le vedeam triste câteva zile, apoi îşi găseau refugiul în ţigări, băutură sau droguri.
De multe ori m-am rugat ca, pe acei copilaşi, să-i găsească nişte oameni, care să le poată oferi, ceea ce noi n-am avut: căldură, iubire, siguranţă…

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Într-o falsă smerenie înfricoșătoare – un octogenar explodează și el

 

Am primit un e-mail …. nu știu unde să-l încadrez … 🙂 surprinzător nu e, interesant nici atât, de luat în seamă, sub nicio formă… jenant, da, aceasta este categoria. Categoria ”scrisorilor” jenante sau penibile cum vreți. Este cu atât mai jenant cu cât e-mailul este semnat de un pensionar care a avut cândva o funciție. Și care credeți că e problema ”domniei sale”? Evident lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”.

Pe semnatar l-am întâlnit de câteva ori în biroul Înaltpreasfințitului Teodosie, Preasfințitului, pe atunci. Deși nu știe nimic despre viața mea, nu am fost niciodată apropiați,  acum să aflu cu stupoare lucruri, fapte, despre relația mea cu duhovnicul meu. Cum ar fi că la ”îndemnul” ”domniei sale”, duhovnicul meu a venit prima dată la ai mei și alte aberații scornite de un pensionar care se pare că nu are ce face.

Îmi amintesc perfect: prima dată când Preasfințitul, pe atunci, se pregătea să meargă la ai mei la țară, domnul respectiv era în biroul duhovnicul meu. Părintele meu spiritual, cu delicatețea-i deja cunoscută, m-a întrebat dacă sunt de acord să meargă și respectivul. Dacă ar fi fost după mine aș fi spus nu, pt că de când l-am văzut nu mi-a inspirat încredere. Dar pt că n-am vrut să îmi supăr duhovnicul, am spus că nu mă deranjează. După mai bine de 20 de ani constat că intuiția nu m-a înșelat.

În e-mailul respectiv se ridică în slăvi ascuns în spatele unei înfricoșătoare măști a smereniei. Mă ceartă mascat că am publicat lucrarea  ”Mai mult decât o carte – Adevărul” fără acordul Înaltpreasfințitului Teodosie, etc.

Am citit în diagonală pt că nu acord timp și interes unor astfel de ”îndrumători”.

În marea sa mândrie ascunsă a vrut să ”mă îndrepte” fără să-i cer părerea, ajutorul nici atât. Cei care se aruncă să ”îndrepte” pe cineva fără să li se ceară, chiar ei au nevoie de îndreptare.

Care este scopul unei astfel de reacții? Dvs și alții ca dvs vreți să mă determinați să-i cer o poziție oficială Înaltpreasfințitului în legătură cu lucrarea? Nu o voi face. Nu-mi voi pune duhovnicul într-o astfel de postură nici măcar la nivel de discuție, așa că vedeți-vă de treburile dvs în cazul în care aveți totuși ceva de făcut.

Am primit scrisori oficiale de mulțumire din partea Preafericitului Părinte Daniel și din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, (cărora le mulțumesc încă o dată). Neoficial m-au felicitat atât alți ierarhi, cât și o mulțime de preoți, călugări, călugărițe și mireni.

Părerea unor părelnici, mă interesează fix DELOC.

Pe voi, cei care aveți curajul să fiți așa cum sunteți, fără măști, vă îmbrățișez cu drag.   

Mai mult decât o carte – Adevărul a ajuns la Preafericitul Părinte Daniel

IPS Teofan – scrisoare de mulțumire

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 2 comentarii

Oare as fi dispusa sa imi sacrific fericirea…

 

Buna seara, doamna! Sunt fericita posesoare a cartii Calugarul si Alexandra, a gasit-o nasa mea intr-o librarie si mi-a cumparat-o. Am citit-o astazi. Ma simt datoare sa va spun ce am inteles eu dintre randuri. Dar, mai intai, o sa va spun ca personajul meu favorit este Ciprian. Pentru simplitate si smerenie, pentru felul lui curat si sincer, pentru ca de la el si de la Alexandra am inteles ca adevarata noastra fericire si felul in care ne putem gasi pe noi, este sa ne gasim in slujba altuia. Sa fim utili si de ajutor, asta ne e scopul.

Daca la Calugarul m-am intrebat ce am facut eu pentru altul (pentru ca de acolo am inteles ca e usor sa dam vina pe persoane/situatii, dar de fapt, conteaza ceea ce facem noi pentru cei din jurul nostru), cartea Calugarul si Alexandra m-a facut sa ma intreb cate as putea indura pentru ca persoanele pe care le iubesc sa isi urmeze scopul real? Oare as fi dispusa sa imi sacrific fericirea pentru fericirea lor? Le randuieste Dumnezeu pe toate, dar tarziu intelegem ca toate sunt spre binele nostru.

Multumesc pentru lectie!

A. S.

Postat de Mihaela Ion in Impresii de la cititori, 0 comentarii