Lună: iulie 2018

Atâta fericire…

 

Sunt zile în care rămân uimită de atâta fericire și de atâta iubire…

Astăzi a fost una dintre ele…

Să mă adun puțin pt ”Întâlnirea cu mine” 🙂

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 48

 

Când a auzit cuvântul ”biserică” Samira a tresărit şi a început să dea semne de agitaţie. Duhurile rele care puseseră stăpânire pe sufletul ei începuseră să se răscolească. La primul impuls a vrut să-l respingă pe  Alexandru, să se desprindă din braţele lui, să ridice tonul la el… Iubirea din sufletul lui însă, i-a dat putere să se abţină. Bărbatul a simţit că ceva se întâmpla cu ea şi a continuat:

  -Samira, pe mine doar Dumnezeu m-a ţinut pe linia de plutire. Am trecut prin clipe grele, am avut momente de revoltă, am cunoscut dorinţa de răzbunare, am urât oamenii, mi-am dorit să am puterea să fac rău… până într-o zi când, mergând la şcoală de la Casa de Copii, am găsit pe drum o iconiţă cu Maica Domnului şi Pruncul. Dacă iniţial am trecut nepăsător pe lângă ea, după câţiva paşi, o forţă nevăzută m-a obligat să mă întorc. Şi m-am întors. În momentul în care am luat iconiţa de jos, primul cuvânt care mi-a apărut în minte a fost : Mama. De atunci am ştiut că Maica Domnului este şi mama mea şi tot de atunci sunt nedespărţit de iconiţa aceea. Iconiţa este în buzunarul de la cămaşă, în locul unde ţi-ai aşezat capul Samira.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 47

 

  Fata a oftat. Alexandru a simţit că în sufletul ei se dădea o luptă. Soarele era de mult pe cer. Razele lui intrau prin fereastră şi le mângâiau trupurile.

Samira a închis ochii. Mângâiată de razele soarelui şi în braţele omului care ştia deja că o iubeşte, a aţipit. Era pentru prima dată, după un timp îndelungat în care simţise numai nelinişte, când adormea în siguranţă. Alexandru simţind că a aţipit parcă îi era teamă să şi respire. Ar fi făcut orice numai să îi aducă liniştea femeii care trăise într-o nefericire totală, având  de toate , dar neavând nimic.

O ţinea în braţe şi o simţea pe cât de mare, pe atât de neputincioasă. După un timp, Samira s-a trezit şi l-a strâns în braţe.

  -Am adormit Alexandru şi mi-a fost atât de bine. Am uitat de mine, am uitat de cum arăt, şi de cine sunt şi m-am odihnit.  Acum sunt convinsă că tu eşti singurul om care îmi vrei binele şi care îmi poţi da acest bine. Îmi pun viaţa în mâinile tale Alexandru. Pentru că eu nu ştiu ce sa mai fac cu viaţa mea. Poate îţi pun pe umeri o povară mult prea grea, dar tu ai spus că vrei să mă ajuţi. Ai idee ce avem de făcut?

   -Da, Samira. În primul rând trebuie să mergem la biserică.

Va urma

 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Scrisoare către iudele de pe lângă ÎPS Teodosie

 

Astăzi vorbesc despre voi iudele din viața ÎPS Teodosie. Am scris cândva că am încheiat orice legătură cu duhovnicul meu în speranța că îl veți lăsa în pace, că mă veți lăsa în pace. Nu ați făcut-o. Acum vă spun că nu mă voi îndepărta niciodată de ÎPS Teodosie.

De când am publicat lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, v-ați stârnit ca niște uragane dușmănoase. Ba că Înaltul mă vorbește de rău, ba că nu știu ce face și ce vă face, ba una, ba alta. V-am spus și în particular, acum vă spun și public. Nu cred nimic din ce mi-ați ”pus în temă”! Și chiar dacă ar fi fost așa, chiar dacă dintr-o slăbiciune omenească, deși sunt sigură că nu a fost, eu duhovnicului meu i-aș ierta totul așa cum și Înaltpreasfinția sa, de-a lungul timpului, mi-a iertat multe.

O iudă a mers până acolo unde să spună că rămân lângă Înaltul pt că citez ”îl mănânc de bani”. Am scris și în carte, mai scriu și aici, Înaltul m-a ajutat atunci când chiar am avut nevoie și m-a ajutat așa cum i-a ajutat pe mulți. Pe voi însă iudelor, v-a îmbrăcat, v-a încălțat, v-a ținut în școli, v-a făcut pe mulți dintre voi din niște copii sărmani, oameni cu funcții. Și voi ați uitat tot. Ați uitat mâna părintească a Înaltului care vă dădea ultimul ban din buzunar. Glasul care vă îndemna și vă încuraja când nu mai aveați putere să mergeți mai departe. Ați uitat zâmbetul acela cald pe care îl vedeați de câte ori îi treceați pragul. Ați uitat că la mese Înaltul se asigura să nu vă lipsească vouă nimic, iar Înaltpreasfinția sa mânca la urmă ce mai rămânea. Ați uitat tot. Nu vi s-a lipit nimic de suflet pt că nu a avut de ce.

Astăzi căutați aliați să-l loviți. Astăzi v-ați trezit că ați fost fie nedreptățiți, fie folosiți, fie marginalizați. Dacă ați fost așa, de ce ați rămas atât timp lângă Înaltul? De ce n-ați plecat? Lumea asta e mare.

De ce n-ați plecat? Vă spun eu. Pt că ați tot sperat să fiți pt Înaltul filtre. Să ajungă la Înaltpreasfinția sa doar cine doriți voi. Ați uitat că nu vă aparține, că nu e al vostru, ci e al nostru al tuturor. Faptul că Înaltul are poarta deschisă pt oricine îl caută, vă deranjează teribil, pt că voi sunteți niște egoiști fără scrupule care vă hrăniți cu invidie, ură și alte sentimente de acest fel.

Îl pândiți de după colț, vă faceți strategii pt că sunteți mai rău decât animalele. Nici câinele nu mușcă mâna celui care îl hrănește.

Vouă iudelor care veți mai încerca să-mi îndrugați ceva rău despre duhovnicul meu vă spun: indiferent dacă mă vorbește de rău sau nu, dacă are bani sau nu, dacă are funcție sau nu, pt mine OMUL TEODOSIE este un miracol.

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii