Lună: iulie 2018

Atâta fericire…

 

Sunt zile în care rămân uimită de atâta fericire și de atâta iubire…

Astăzi a fost una dintre ele…

Să mă adun puțin pt ”Întâlnirea cu mine” 🙂

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 48

 

Când a auzit cuvântul ”biserică” Samira a tresărit şi a început să dea semne de agitaţie. Duhurile rele care puseseră stăpânire pe sufletul ei începuseră să se răscolească. La primul impuls a vrut să-l respingă pe  Alexandru, să se desprindă din braţele lui, să ridice tonul la el… Iubirea din sufletul lui însă, i-a dat putere să se abţină. Bărbatul a simţit că ceva se întâmpla cu ea şi a continuat:

  -Samira, pe mine doar Dumnezeu m-a ţinut pe linia de plutire. Am trecut prin clipe grele, am avut momente de revoltă, am cunoscut dorinţa de răzbunare, am urât oamenii, mi-am dorit să am puterea să fac rău… până într-o zi când, mergând la şcoală de la Casa de Copii, am găsit pe drum o iconiţă cu Maica Domnului şi Pruncul. Dacă iniţial am trecut nepăsător pe lângă ea, după câţiva paşi, o forţă nevăzută m-a obligat să mă întorc. Şi m-am întors. În momentul în care am luat iconiţa de jos, primul cuvânt care mi-a apărut în minte a fost : Mama. De atunci am ştiut că Maica Domnului este şi mama mea şi tot de atunci sunt nedespărţit de iconiţa aceea. Iconiţa este în buzunarul de la cămaşă, în locul unde ţi-ai aşezat capul Samira.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 47

 

  Fata a oftat. Alexandru a simţit că în sufletul ei se dădea o luptă. Soarele era de mult pe cer. Razele lui intrau prin fereastră şi le mângâiau trupurile.

Samira a închis ochii. Mângâiată de razele soarelui şi în braţele omului care ştia deja că o iubeşte, a aţipit. Era pentru prima dată, după un timp îndelungat în care simţise numai nelinişte, când adormea în siguranţă. Alexandru simţind că a aţipit parcă îi era teamă să şi respire. Ar fi făcut orice numai să îi aducă liniştea femeii care trăise într-o nefericire totală, având  de toate , dar neavând nimic.

O ţinea în braţe şi o simţea pe cât de mare, pe atât de neputincioasă. După un timp, Samira s-a trezit şi l-a strâns în braţe.

  -Am adormit Alexandru şi mi-a fost atât de bine. Am uitat de mine, am uitat de cum arăt, şi de cine sunt şi m-am odihnit.  Acum sunt convinsă că tu eşti singurul om care îmi vrei binele şi care îmi poţi da acest bine. Îmi pun viaţa în mâinile tale Alexandru. Pentru că eu nu ştiu ce sa mai fac cu viaţa mea. Poate îţi pun pe umeri o povară mult prea grea, dar tu ai spus că vrei să mă ajuţi. Ai idee ce avem de făcut?

   -Da, Samira. În primul rând trebuie să mergem la biserică.

Va urma

 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu