Lună: mai 2018

Întâlnirea cu mine – 26

 

-Pot să mănânc pâinea asta şi un măr?

-Doar o felie de pâine. Îţi ajunge.

Bărbatul a luat felia de pâine şi s-a aşezat pe scaun. A mâncat-o încet ca şi cum ar fi vrut să nu se termine atât de foame îi era. Samira mânca grăbită ciocolata bucată cu bucată. Fără să-şi dea seama, în singurătatea pe care o trăia, îl invitase pe duhul întunericului care pusese stăpânire pe mintea şi pe sufletul ei transformând-o într-un om tot mai rău, tot mai nemilos, tot mai egoist. Nu mai era nevoie să-i simtă prezenţa pentru că o acaparase deja cu totul, îi manipula mintea după bunul lui plac.

Alexandru a terminat de mâncat felia uscată de pâine şi a întins mâna să mai ia alta. De foame uitase că Samira i-a spus să mănânce doar o felie de pâine.

-Bă, am spus o felie! După ce că te primesc în casa mea acum încerci să te faci şi stăpân?

-Măăă… ierţi… iertaţi… a zis trăgând mâna… dacă pot să vă ajut…

-Bă ţi-am zis să-mi vorbești la per tu? Ce mă enervezi cu prefăcătoria asta!

-Bine, vorbeam aşa din respect.

-Lasă respectul! Ia hârtia asta şi arunc-o!    

Între timp Samira terminase ciocolata. Tânărul luând ambalajul gol, a simţit mirosul îmbietor de ciocolată. Ar fi dat orice numai să guste un colţişor din ceea ce pentru el reprezenta o delicatesă.

Va urma

 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 25

 

Samirei i-au dat lacrimile. Din relatările lui reţinuse un  singur lucru, că era la fel de singur ca şi ea. Un gând viclean însă a făcut-o să şteargă repede lacrimile: ,,Samira, tu eşti bogată nu ai de ce să-ţi fie milă de un om pe care doreşti să ţi-l faci slugă’’

-Gata, termină că m-ai plictisit!

-Dar..

-Nici un dar. Maseaza-mă şi taci!

Tânărul şi-a înghiţit lacrimile şi a masat-o în continuare pe picioare. O tăcere de gheaţă s-a aşternut între ei. Între timp, Samira a golit paharul.

-Mai pune-mi unul! a spus întinzându-i paharul lui Alexandru.

Tânărul s-a ridicat, i-a mai pus whisky în pahar, i l-a dat, după care s-a aşezat şi a început să o maseze din nou.

După un timp lui Alexandru i s-a făcut foame. Nu a îndrăznit să spună nimic, doar şi-a dus mâna în dreptul stomacului în speranţa că Samira va observa. Ameţită de aburii alcoolului nu mai era atentă nici măcar la ea, dar apoi la el. Pe la amiază bărbatul şimţind că leşină de foame a întrebat-o pe Samira dacă vrea să mănânce ceva.

-Ce bă, ți-e foame?

-Îmi cam este dom… Samira.

-Du-te şi mănâncă şi tu ce oi găsi pe la bucătărie! De dulciurile mele nu ai voie să  te atingi. Chiar aşa, ia dă-mi ceva din sertarul acela, i-a zis indicându-i sertarul cu dulciuri. O ciocolată de-aia mare.

Bărbatul a deschis sertarul şi când a văzut atâtea dulciuri a simţit că i se face rău. Nu mai mâncase o ciocolată de ani de zile, aproape că nu-i mai cunoştea nici gustul. I-a dat-o Samiei înghiţind în sec şi s-a dus la bucătărie. Pe masă erau câteva felii de pâine uscată şi trei mere.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 24

 

Samira învârtind paharul între palme îl vedea ca prin ceaţă pe Alexandru.

-Bă Sandule, povesteşte-mi şi mie despre tine! De unde vii, ce-ai făcut până acum, de-astea.

Tânărul a oftat, cuvintele Samirei le-a simţit ca pe un cuţit într-o rană foarte adâncă, dar era în casa ei şi trebuia să-i povestească.

-Domişoară..

-Samira mă, ti-am spus!

-Mă scuzaţi!

-Fără mă scuzaţi!

-Bine, Samira… am fost un copil orfan. Nu îmi cunosc părinţii. Am crescut la Casa de copii. Când aveam vreo 14 ani m-a căutat o mătuşă de ale mele din partea mamei, de la ea am aflat că mama m-a făcut cu un bărbat a cărei identitate nu o cunoştea.

-De ce?

-În perioada respectivă avusese relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi. Pentru că nu avea intenţia să mă crească, nici nu a interesat-o să descopere cine este tatăl meu. Nu ştiu care a fost intenţia mătuşii mele, nu ştiu pentru ce a venit doar o singură dată, dar cert este că m-a răscolit mai rău decât eram. Am sperat din tot sufletul că mă va lua şi că voi avea o familie, dar nu a fost aşa. Atunci m-am simţit abandonat pentru a doua oară, iar abandonul acela a fost mai dureros decât primul. De la 18 ani sunt pe străzi, când am fost dat afară din Casa de copii, am încercat să mă angajez, dar cine ar fi avut încredere într-un tânăr care nu avea nici măcar o adresă sigură unde putea fi găsit?

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu