Lună: mai 2018

Întâlnirea cu mine – 25

 

Samirei i-au dat lacrimile. Din relatările lui reţinuse un  singur lucru, că era la fel de singur ca şi ea. Un gând viclean însă a făcut-o să şteargă repede lacrimile: ,,Samira, tu eşti bogată nu ai de ce să-ţi fie milă de un om pe care doreşti să ţi-l faci slugă’’

-Gata, termină că m-ai plictisit!

-Dar..

-Nici un dar. Maseaza-mă şi taci!

Tânărul şi-a înghiţit lacrimile şi a masat-o în continuare pe picioare. O tăcere de gheaţă s-a aşternut între ei. Între timp, Samira a golit paharul.

-Mai pune-mi unul! a spus întinzându-i paharul lui Alexandru.

Tânărul s-a ridicat, i-a mai pus whisky în pahar, i l-a dat, după care s-a aşezat şi a început să o maseze din nou.

După un timp lui Alexandru i s-a făcut foame. Nu a îndrăznit să spună nimic, doar şi-a dus mâna în dreptul stomacului în speranţa că Samira va observa. Ameţită de aburii alcoolului nu mai era atentă nici măcar la ea, dar apoi la el. Pe la amiază bărbatul şimţind că leşină de foame a întrebat-o pe Samira dacă vrea să mănânce ceva.

-Ce bă, ți-e foame?

-Îmi cam este dom… Samira.

-Du-te şi mănâncă şi tu ce oi găsi pe la bucătărie! De dulciurile mele nu ai voie să  te atingi. Chiar aşa, ia dă-mi ceva din sertarul acela, i-a zis indicându-i sertarul cu dulciuri. O ciocolată de-aia mare.

Bărbatul a deschis sertarul şi când a văzut atâtea dulciuri a simţit că i se face rău. Nu mai mâncase o ciocolată de ani de zile, aproape că nu-i mai cunoştea nici gustul. I-a dat-o Samiei înghiţind în sec şi s-a dus la bucătărie. Pe masă erau câteva felii de pâine uscată şi trei mere.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 24

 

Samira învârtind paharul între palme îl vedea ca prin ceaţă pe Alexandru.

-Bă Sandule, povesteşte-mi şi mie despre tine! De unde vii, ce-ai făcut până acum, de-astea.

Tânărul a oftat, cuvintele Samirei le-a simţit ca pe un cuţit într-o rană foarte adâncă, dar era în casa ei şi trebuia să-i povestească.

-Domişoară..

-Samira mă, ti-am spus!

-Mă scuzaţi!

-Fără mă scuzaţi!

-Bine, Samira… am fost un copil orfan. Nu îmi cunosc părinţii. Am crescut la Casa de copii. Când aveam vreo 14 ani m-a căutat o mătuşă de ale mele din partea mamei, de la ea am aflat că mama m-a făcut cu un bărbat a cărei identitate nu o cunoştea.

-De ce?

-În perioada respectivă avusese relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi. Pentru că nu avea intenţia să mă crească, nici nu a interesat-o să descopere cine este tatăl meu. Nu ştiu care a fost intenţia mătuşii mele, nu ştiu pentru ce a venit doar o singură dată, dar cert este că m-a răscolit mai rău decât eram. Am sperat din tot sufletul că mă va lua şi că voi avea o familie, dar nu a fost aşa. Atunci m-am simţit abandonat pentru a doua oară, iar abandonul acela a fost mai dureros decât primul. De la 18 ani sunt pe străzi, când am fost dat afară din Casa de copii, am încercat să mă angajez, dar cine ar fi avut încredere într-un tânăr care nu avea nici măcar o adresă sigură unde putea fi găsit?

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Se prăbușise nemilos Universul…

 

Îl priveam și mă durea neputința… neputința de a-l ajuta… Vedeam cum pentru duhovnicul meu se prăbușise nemilos Universul… Nu mai vedea pe nimeni, nu mai auzea pe nimeni… Doar un fluviu de lacrimi dintr-un suflet de copil străbătea pustiul durerii… Sub tălpile grele ale Universului era doar Preasfinția sa cu sufletul mamei sale în brațe… O imagine duioasă și sfâșietoare… Atât de sfâșietoare încât simțeam că mi se topește inima…

Mama Elisabeta pleca…

Din nou la Constanța…

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii