Lună: martie 2018

În loc de : la mulți ani – Dumnezeu să-l ierte!

 

Nicon Petrescu, fratele IPS Teodosie, ar fi împlinit astăzi 84 de ani. La ultima convorbire pe care a avut-o cu fratele său, duhovnicul meu i-a promis că va veni să slujească în Mănăstirea din Dorna Arini de ziua domniei sale. S-a bucurat foarte mult și a spus că îl așteaptă, dar… nu a mai putut. Îngerul morții s-a grăbit să-i înghețe inima.

IPS Teodosie și-a ținut promisiunea, iar la Sfânta Liturghie de astăzi, fratele său  a participat din drumul către cer…

La dublă aniversare, familia, rudele și apropiații, ar fi vrut să-i ureze Omului Nicon Petrescu:  la mulți ani, dar cu lacrimi în ochi au spus: Dumnezeu să-l ierte!

Mâine la ora 14.00, într-o primăvară amestecată cu iarnă, printre fulgi de lacrimi înghețate, Nicon Petrescu va fi condus pe ultimul său drum!

Nu e o coincidența plecarea sa din această lume, ci este un plan al lui Dumnezeu. În ziua în care s-a născut părinții și rudele s-au bucurat foarte mult, acum, într-un alt 23 martie,  familia și apropiații, cu lacrimi și rugăciuni, îi însoțesc sufletul în suișul întoarcerii la Dumnezeu.

IPS Teodosie mulțumește tuturor pentru gândurile bune.

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Nicon Petrescu – taina numelui său

 

Într-o zi de 23 martie, mama Elisabeta aducea pe lume al treilea copil. Un prunc vesel care avea să-i umple inima de bucurie. Fără a sta prea mult pe gânduri, a hotărât alături de tatăl Procopie să-i pună numele sfântului care era în calendar în ziua în care venise pe lume. 23 martie – Sfântul Mucenic Nicon.

Copilul creștea și odată cu el creștea și dragostea pentru animalele din gospodărie. Ele înlocuiau jucăriile pe care familia nu și le permitea să i le ofere. Dintre toate animalele s-a apropiat de cai pe care îi iubea cu toată puterea sufletului său.

Atât de mult i-a iubit încât ajunsese să le intuiască toate nevoile. Părinții și frații îi spuneau ”doctorul de cai” pentru că le cunoștea vârsta, suferințele, se informa și găsea leacuri pentru bolile lor.

Poate a ales calul pentru că slujește cu devotament omului, iar tradiția spune că poate fi ca o călăuză spirituală, ferindu-și stăpânul de forțele malefice. Se știe că acolo unde calul bate din copită și nu vrea să înainteze,  vede ce stăpânul său nu poate vedea.

Nicon Petrescu, fratele IPS Teodosie, un suflet care călătorește acum spre cer…

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Fratele IPS Teodosie a plecat din această lume

Nicon Petrescu, singurul frate pe care îl mai avea în viață duhovnicul meu, și-a încheiat drumul pământesc, în această seară la ora 20.45.

Vineri 23 martie ar fi împlinit 84 de ani. Un om harnic, cinstit, modest, mare iubitor de oameni, de natură și de animale, a lăsat în urmă doi copii, o familie îndurerată și multe amintiri.

Dumnezeu să îl așeze în Lumina Sa!

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii