Lună: februarie 2018

„Mi-ai promis un buchet de flori”

În următoarea zi, intrată în malaxorul activităților cotidiene, am uitat cu desăvârșire că îi promisesem Sfântului Dimitrie un buchet de flori. Am uitat și a doua zi. A treia zi însă, am vorbit cu duhovnicul meu și i-am spus că am un drum prin zonă pe la amiază și că trec și pe la Preasfinția sa, ceea ce am și făcut.

Pe trecerea de pietoni, traversând de la Magazinul Unirii către parc, am auzit un glas de bărbat: „Mi-ai promis un buchet de flori”. M-am întors. Glasul venea din spate, peste umărul drept. Nu era nimeni atât de aproape de mine încât să-mi șoptească la ureche. Oamenii traversau văzându-și fiecare de drumul lui. Am crezut că mi s-a părut. Nu mi-am amintit sub nicio formă că eu îi promisesem Sfântului flori.

După câțiva pași câțiva pași,  glasul mi-a repetat: „Mi-ai promis un buchet de flori”. M-am întors din nou. Nimeni. Am traversat și din nou am auzit același glas: „Mi-ai promis un buchet de flori”. Am tresărit. „Sfântul Dimitrie” mi-am zis în șoaptă, „da, Sfântului i-am promis flori.”

M-am întors să cumpăr un buchet, cel mai frumos buchet de flori. Eu uitasem de promisiune, sfântul nu uitase. Copleșită de cele întâmplate, am cumpărat florile și am mers la catedrală. Cu privirea în pământ, intrând încet m-am apropiat de racla Sfântului. Așezând florile în glastră, am zis în gând: „Iartă-mă, Sfinte Dimitrie! Am uitat ce ți-am promis. Dacă mi-ai amintit într-un mod atât de neașteptat, înseamnă că tu chiar exiști”. Cu sfială m-am apropiat și am sărutat moaștele sfântului. Ca și prima dată, am avut impresia că m-am atins de trupul unui om viu și nu al oricărui om, ci al unui om care emana căldură și bucurie… Pentru sufletul meu era sărbătoare. Sărutasem pentru prima dată moaștele unui sfânt, ale unui om trecut la cele veșnice, dar totuși viu… Am mai stat câteva clipe în fața raclei. Parcă așteptam să-mi vorbească.

După câteva minute am coborât bucuroasă și bucuroasă am ajuns la biroul duhovnicului meu.

-Sărut mâna! Am sărutat moaștele Sfântului Dimitrie!

-Daaa? m-a întrebat zâmbind parcă și cu ochii. Mă bucur mult. Slavă Domnului!

-Da, dar stați să vă povestesc, am spus după care i-am relatat tot.

-Dumnezeu e mare și nu-l lasă niciodată pe cel care Îl caută cu adevărat.

Privindu-l, am văzut că se bucura sincer ca de o reușită a Preasfinției sale. Atunci am înțeles că se rugase mult pentru mine.

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Postul Pastelui

 este cel mai lung si mai aspru dintre toate cele patru posturi importante. I se mai spune și Postul Mare. Acesta dureaza patruzeci de zile, la care se adauga saptamana Patimilor. La capatul jertfei asteaptă însă Învierea…

Post cu folos duhovnicesc să avem…  

Postat de Mihaela Ion in Religie, 1 comentariu

”Sinceritatea este un dar foarte scump…”

”Sinceritatea este un dar foarte scump. Să n-o aştepţi de la oameni ieftini.” – Warren Buffet

În București plouă… 

Ce simfonie a liniștii… !!! <3

Postat de Mihaela Ion in Citate, 1 comentariu

Am greșit scriind această carte?

Fb-ul ăsta ce indiscret!!! 🙂  De câte ori intru mă întreabă : La ce te gândești Mihaela? Acum mă gândesc la adresele pt coletele pe care urmează să le trimit către voi.

Mă mai gândesc și la faptul că ”am greșit” scriind această carte… Unii mă consideră vinovată pt asta… Mă gândesc la una, la alta, cum ar fi, că odată cu apariția cărții au dispărut niște ”prieteni” de pe aici…  🙂

La ce mă mai gândesc? La ”a trăda” ”trădare” la ”a minți” ”mințire”… 🙂 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 4 comentarii