Lună: februarie 2018

La multi ani, Shanti Nilaya!

După ce am citit prima poezie semnata Shanti Nilaya, am căutat-o prin alte timpuri și prin alte locuri :). Când am descoperit că ea este de-a noastră, contemporană cu noi, mi s-a părut ireal… Ireal talentul, ireală ființa sa. 

Te iubesc Shanti și îți mulțumesc pt… muuulte

Astăzi de ziua ei :

Nevoia de tine

Uneori fac iluzii în noi estuar…
Mi-i barca legată de tine, la mal
Nu ştiu cât mă duce, nici cât mă conţine:
În mine mai simt doar nevoia de tine!

Te chem şi mă chemi alintat pe sub gene
Îmi treci Rugăciunea prin unda de vreme
Şi văd slab contur, estuarul dispare
Odată cu el, barca mea-n larg de mare…

Mă prind albe nopţi, caut loc pentru paşi
„În urmă pe ape flori de nuferi să laşi!”
Îmi spui, şi nu ştiu de mi-e rău ori mi-e bine:
În dansul acesta simt nevoia de tine!

Vii… Apele-ţi verşi din amurg, ritualuri,
Mă legeni pe braţele pline de valuri
Adoarme şi gândul, povestea se duce…
Trei degete-ating trupul meu în răscruce;

E de închinare, e de aripi şi sens
Să prind între ele un întreg Univers,
În numele Lui – Tată, Duh Sfânt şi Fiu –
Trăiri cad din pulberi de stele, târziu;

Nu, nicio fărâmă de-argilă pe gând
Nu sparge Lumina de mal prea curând!
M-aşteaptă, Iubite, azi simt, mă conţine
Ca ultimă stare,… nevoia de Tine!

Shanti Nilaya (vol. ‘Din trup de femeie’ , 2014)

 

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

Mai sunt 30 de exemplare din primul tiraj

Urmează pauza. Cu această ocazie vă anunț că mai  sunt 30 de exemplare din primul tiraj. 

”Mai mult decât o carte – Adevărul”, a ajuns în muuulte case… 

Mulțumesc tuturor celor care ne-au primit în casele și în viețile lor.

În această carte sunt zâmbete, sunt lacrimi, sunt bucurii și tristeți, viață, vieți, pământ și cer…

Știu că Înaltpreasfinției sale nu o să-i placă această mărturisire a mea în public. Nu de voi, plăsmuitorii de rele mă tem, ci de duhovnicul meu. Am făcut ceva ce nu îi va fi pe plac. Dar asta doar pentru că durerea sufletului meu a devenit de neîndurat. Și pentru că eu nu am atâta putere de a asculta de duhovnic până la capăt. V-am spus – nu sunt călugăriță.

Lectura plăcută, prieteni! Pentru că da, pe cei care citesc această carte, cu gânduri curate și nu cu încrâncenare, vreau să-i consider prieteni…   

Fragment

                                            

                                                                                   

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Sufletul meu tânjea după Dumnezeu

În drum spre casă mi-am amintit de străbunica, de credința ei pe care a vrut să mi-o împărtășească și mie, dar regimul comunist m-a obligat să stau departe de Dumnezeu.

Mi-am amintit că atunci când s-a născut sora mea, era iarnă, era decembrie și era frig… Străbunica era cu mine… Eu, o fetiță de 4 anișori priveam pe fereastră. O așteptam pe mama să mi-l aducă pe „bebe”. La un moment dat, L-am văzut pe Dumnezeu pe cer. Era îmbrăcat într-o mantie albastră, așezat pe un jilț de aur, cu picioarele pe nori, iar 6 îngeri îi puneau 3 coroane… În inima mea de copil se născuse o bucurie imensă. Atunci am strigat:

-Mamaie, mamaie, uite-L pe Doamne, Doamne!

-Unde mamaie? m-a întrebat.

-Uite acolo, i-am spus arătându-i cu degețelul spre cer.

-Nu văd nimic. Unde măi mamaie?

M-am întors, am prins-o de mână și când am vrut să-i arăt exact locul, nu L-am mai văzut nici eu.

-A plecat, i-am zis întristată.

-Bucură-te că L-ai văzut, mamaie!

La botezul surorii mele, nu mică mi-a fost mirarea să văd că bunicii din partea tatălui, au adus o icoană în care era exact imaginea pe care o văzusem pe cer.

Mi-au dat lacrimile. Începusem să-mi dau seama cât de mult mă îndepărtasem de Dumnezeu. Puritatea copilăriei rămăsese undeva departe, atât de departe încât abia o mai zăream în amintirile mele. Deși în școală primeam tot felul de amenințări de la „îți scad nota la purtare” până la „te las repetentă dacă aud că te-ai dus la biserică”, sufletul meu tânjea după Dumnezeu. Fiind copil nu am avut curajul să înfrunt pe nimeni. M-am conformat atât de mult încât mi-era teamă să mă închin în momentul în care treceam pe lângă biserică. Și treceam în fiecare zi, pentru că biserica era și este la 3 case de locuința noastră.

M-am gândit că Dumnezeu voia să-mi recupereze sufletul și îmi trimisese un om al Său. De ce tocmai pe Preasfințitul Teodosie? Pentru că Dumnezeu știa din ce aluat m-a făcut, știa ce acumulasem și eu pe parcurs. Mi l-a trimis pe Preasfințitul Teodosie, acum Înaltpreasfințitul, pentru că era nevoie de un om pe cât de puternic, pe atât de răbdător. Era nevoie de un om care să facă față încăpățânării mele și care să găsească drumul către sufletul meu…

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Un ocean de bunătate și de iubire…

Pe ierarhul batjocorit, hulit pe nedrept, agresat verbal și uneori chiar fizic, sunt puțini, foarte puțini cei care îl cunosc cu adevărat.

Universul sufletului duhovnicului meu este atât de înalt încât unii nu ajung nici măcar să-l privească.

Dacă cei din jurul Preasfințitului, acum Înaltpreasfințitul, ar avea ochi de văzut, ar descoperi în Arhiepiscopul Teodosie, un ocean de bunătate și de iubire. Dar cine mai are timp să observe fapte, lucruri, vorbe aparent banale, dar care spun multe despre bunul Arhiereu.

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 5 comentarii