Lună: ianuarie 2018

Altfel cu tine

Îţi pun pe suflet aripi, raze,
Îmi pui pe suflet Paradis,
Peste pustiul lumii oaze
Noi din iubire ne-am aprins.

Gustăm cu dor din apa vieţii
Când lumea tace-n ale ei,
Predaţi cu totul frumuseţii,
Albastre flori cresc pe alei.

Când ne-adunăm în noi cu toate
Câte-am dorit şi am visat,
Răsare neştiut – cetate
În sus, mai sus – drum spiralat.

Azi locuind în sfere-nalte,
Iubiri trimitem pe pământ,
Presari, presar zâmbet în şoapte,
Frânturi de ceruri ce se-aud.

Cu tine lumea se revarsă
În cupe galbene-argintii,
Din toate tu mă vrei aleasă,
Cu îngerii legând frăţii…

Altfel cu tine, aripi, vise… 
Altfel decât a fost cândva,
Drumuri de flori astăzi deschise –
Cu tine sunt altcineva.

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Echilibrul se pierde din lipsa rugăciunii…

-Vă ascult și mă minunez. După ceea ce ați spus acum, să mă bucur când primesc nedreptăți etc, mă gândesc la faptul că la câte mi se întâmplă ar trebui să mă trec în calendar. Sfânta Mihaela… am zis cu un zâmbet amar.

-Lăsați să vă treacă altcineva nu vă treceți singură! Haideți să vorbim serios! m-a îndemnat duhovnicul meu.

-Păi, serios vorbim. Asta e concluzia pe care am tras-o.

-Știți doar, Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. Dacă primește o ispită primește și puterea să treacă peste ea și să învețe ceva din experiența respectivă, urcând duhovnicește încă o treaptă.

-Uneori mi se pare că vorbesc o altă limbă… Nu puteți înțelege că mă doare când văd atâtea nedreptăți și când aud atâtea minciuni?

-Eiii, durere. Durere este atunci când cineva își pierde echilibrul.

-Da, din cauza unor astfel de lucruri îmi pot pierde echilibrul.

-Nu ne pierdem liniștea din cauza lucrurilor exterioare. Acesta este doar un pretext. Echilibrul se pierde din lipsa rugăciunii… E mai ușor, se pare, să dăm vina pe cineva sau pe ceva, în loc să vedem ce ne lipsește cu adevărat.

De regulă era foarte blând și răbdător cu mine, dar au fost și câteva excepții în care, simțind că mă paște un pericol, a devenit brusc foarte ferm.

Va urma

Fragment din

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii

7 ani fara Mitropolitul Bartolomeu Anania

EFLORESCENŢĂ

Luntraşule pribeag pe valuri,
Din ce străfund de suflet vii?
Cu ce mănunchi de idealuri
Te-opreşti sub vechile portaluri
Ale cernitei chinovii.

Ce visuri noi aduci pe spuma
Ce-mi bate-n zidurile vechi?
Sunt singur. Noaptea-mi este muma
Şi-n turnul sur suspin pe gluma
Nefericitelor perechi.

Prin mănăstirea mea săracă
Trec lungi cortegii de tăceri.
Pândind furiş, le-aştept să treacă,
Le-ascult cum vin, le-ascult cum pleacă
Pe cercul mulcomei dureri.

De unde vii către umila
Îngenunchere-a unui mit?
Vrei milă? Stinsă mi-i feştila
La poarta mea, cerşindu-mi mila
Săracul Lazăr a murit.

Înmărmurit în jilţ de piatră
Veghez aici de mii de ani
În mine clipele n-au vatră
Şi-n crucea nopţii-ascult cum latră
Satanail prin bolovani.

De unde vii să-mi scurmi lumina
Chircită-n colţul unui duh?
Ce val aduci să-mi spargi surdina,
Ce stele-arunci să-mi vânturi tina
Şi s-o împrăştii prin văzduh?

Eşti zeu sau poate eşti fiorul
Ce străbătu întâia zi
Când haosu-şi plini fuiorul,
Când prima stea îşi toarse sborul
Şi vremea prinse-a se roti?

Ori poate eşti din veac mrejerul
Însingurărilor cereşti
Pribeagul nopţii sau stingherul
Alăutar, ori eşti năierul
Ce unda apei unduieşti?

Te du! – Sunt singur. Pe aproape
N-a mai călcat nici Dumnezeu.
Te du, căci pieptu-mi nu te-ncape!
-„Sunt Cântecul!”
Lumină-n ape.
Lumină-n cer eram tot eu.

Valeriu Anania
7 august 1946

Poem din cartea 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Parcă îl vedeam…

Într-o zi i-am zis duhovnicului meu că nu mai pot.

-Preasfințite simt că mă doare timpul. Vin de la redacție cu speranța că voi găsi un moment, un loc în care să scriu și… nu se poate. Gazda ba vrea să mergem la cumpărături, ba o apucă reamenajarea casei, ba vrea să-i țin companie plimbându-ne prin magazine să vadă noutățile sau să compare prețurile. Locuind în casă străină nu am niciun cuvânt de spus. Trebuie doar să execut. Aș vrea să scriu, dar unde?

-Sub cerul liber. Eu așa am învățat. Vă spun din ceea ce am experimentat, nu din povești. Noi aveam o singură cameră cu 4 paturi dintre care unul era improvizat de tăticu. Jumătate din patul de lemn era așezat pe vatra sobei, lângă cuptor. În camera aceea de multe ori eram și 11-12 suflete: cinci dintre copiii rămași acasă, mămica, tăticu și 4-5 nepoți. Eu îmi luam cărțile și caietele și mergeam în pădure la umbra unui plop. Vă spun că sub cerul liber se citește și se creează foarte bine. Dumneavoastră nu vreți să vă faceți un Univers care să vă aparțină. Creația lui Dumnezeu este nemărginită. În nemărginirea ei găsim un loc unde să avem Universul nostru pe care-l putem crea după necesitățile noastre sufletești.

Deși eram destul de întristată, în timp ce îmi povestea îl și vedeam pe micul Macedon luându-și cărțile într-o trăistuță țărănească și mergând în pădurea de pe dealul din spatele casei. Parcă îl vedeam cum căuta cu privirea lui ageră, semn al inteligenței, plopul la umbra căruia să se așeze pentru a învăța. Un plop, nu un brad sau un paltin… Când mi-a spus că învăța la umbra unui plop m-am gândit că alesese intuitiv acest copac, fiind o prefigurare a vieții pe care avea să o urmeze.

Legenda spune că cei care L-au răstignit pe Mântuitorul au făcut crucea din lemnul unui plop. Plopul când a auzit că din lemnul lui se va face obiectul torturii pentru Împăratul Cerului și al Pământului, a început să-și tremure frunza. În amintirea acelui moment plopul a rămas cu frunzele fremătând. Niciun alt copac nu își mișcă frunzele așa cum o face plopul. Poate și din acest motiv se regăsește în multe opere literare. Printre ele și în poemul lui Eminescu, ”Pe lângă plopii fără soț”.

Dacă Mântuitorul a fost răstignit pe o cruce făcută din lemn de plop, pentru a izbăvi lumea de păcate, micul Macedon avea să aleagă crucea slujirii lui Hristos răstignind pe altarul credinței viața de lume cu toate ale ei.

Va urma

Fragment din

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu