Lună: august 2017

Liviu Rebreanu

Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate. 

Sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vroba cu fapta caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta cea mica dinauntru si lumea dinafara.

Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.

Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până-n sânul nemărginirii… dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură.

Unii oameni trăiesc zeci şi zeci de ani şi totuşi, când inchid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viaţă sau spectatori străini de înţelesul lumii.

Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. – Pădurea spânzuraților

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii