Lună: august 2017

A plecat…

 

Astăzi dimineață Sara, prima mea perușică, a plecat să zboare printre îngeri. Împăcată, liniștită, și-a luat zborul spre cer în picioare cu ochișorii deschiși, așa cum o vedeți în imagini. Dacă aripa morții nu și-ar fi lăsat amprenta rece pe trupușorul ei aș fi crezut că a coborât să mănânce.  

Poate unii vor spune, eiii, a murit o pasăre și ce trebuia să scrie pe fb? Da, am simțit să scriu. Pt că ea, Sara, este perușica mea. Am simțit să scriu pt că poate privind ochișorii aceștia negri, mulți care neglijează animalele își vor aminti de ele. Am simțit să scriu pt ca am simțit și atât…

Zbor lin Sara, iubita mea, frumoasa mea. Îți mulțumesc pt tot ce mi-ai oferit, pt ciripitul tău vesel, pt iubirea ta, pt zborul tău jucăuș, pt privirea ta gingașă. Mulțumesc Sara pt cei 9 ani pe care i-ai petrecut alături mine. Mulțumesc chiar și pt plecarea ta lină, fără zbateri, fără teamă…

Mulțumesc Sara pt că tu m-ai acceptat și m-ai iubit și când am fost veselă și când am fost tristă. Mulțumesc pt că tu m-ai privit când oamenii au uitat să mă privească.  Mulțumesc Sara, te iubesc și știu că de-acum mă vei privi din ceruri… 

Da, am scris cu lacrimi în ochi… lacrimi de mulțumire… 

Ai plecat, dar ai rămas în sufletul meu… Sara… iubita mea… îți mulțumesc… <3

Postat de Mihaela Ion in Animale de companie, 2 comentarii

Atac demonic pe fata

Lucram la materialul Renascut din iubire. Am vrut să salvez, am dat ctrl S si a disparut tot materialul peste 300 de pagini. Am rămas blocată câtva secunde. Nu-mi venea sa cred ce vad. Salvasem intr-un alt document 247 de pagini, am deschis repede să vad cam pe unde rămăsesem acolo cu subiectul. Documentul gol. 247 de pagini goale. Numerotate, dar goale. Am crezut că nu văd bine. Era pt prima data cand vedeam asa ceva. Am dreulat, am tot derulat, 1, 2, 3, 7, 50 etc. La fel. Nici măcar o literă.

Am sunat un prieten specialist in IT, i-am povestit ce s-a întâmplat, a spus că este imposibil așa ceva și că vrea să vadă laptopul. 

Și l-a văzut. 

-Dacă pt faptul ca a dispărut materialul aș avea o explicatie, cum că din greșeală ai fi salvat și ai fi șters, pt ceea ce vad aici, pagini numerotate și goale nu am nicio explicație. Și totuși acest document cuprinde ceva, să vedem ce, a spus și l-a ”decriptat” cu un program. 

Stupoare. Un singur paragraf de la început până la sfarșit, 247 de pagini Y cu doua puncte sus. 

-Ce înseamnă asta? am întrebat.

-N-am mai văzut așa ceva. Aceasta nu este o literă este un semn, care culmea nu corespunde cu nimic. Spre exemplu dacă în interiorul textului apeși ”tab” nu-l vezi pe pagină, dar eu cu acest program îl văd ca o săgeată și știu că e tab. Înțelegi? Săgeata corespunde tastei ”tab”.

-Am înțeles. Deci în locul literei y putea fi orice ar fi corespuns cu tab, enter, etc.

-Exact. Straniu e că dacă s-ar fi virusat documentul și-ar fi păstrat măcar forma, dar nu… Foarte straniu… E ceva ce nu pot să înțeleg. Și cum s-a stricat doar documentul acesta și altele nu?

Vorbind cu un preot, am înțeles. Diavolul și-a lăsat semnătura. Y semnul coarnelor. Asta să-mi arate că el l-a șters. Să mă intimideze să nu mai am curaj să scriu. Deci Valentin ”lucrează”…

Și m-am intimidat rău 🙂 . Voi scrie de mână chiar dacă voi munci mai mult.

p 7 din 247

p 197 din 247 

Material decriptat Y semnul coarnelor

 

Postat de Mihaela Ion in Test, 1 comentariu

Renascut din iubire – 158

După ce a terminat Valentin ritualul, în zorii zilei Ella a sărit din pat. I s-au pus cârcei la ambele picioare. Erau atât de dureroşi încât din somn a sărit direct în mijlocul camerei. A mers, s-a masat, iar a mers, după un timp s-a mai liniştit. S-a aşezat pe pat. Din senin a început să aibă frisoane, nu era răcită, nu avea febră, dar avea nişte frisoane greu de suportat. Fiind foarte obosită, spre dimineaţă a adormit. Când s-a trezit soarele era demult pe cer. A privit pe fereastră. Vedea ca prin ceaţă. Iniţial a crezut că vede aşa pentru că s-a trezit uitându-se în soare. A mers la baie, s-a spălat pe faţă. Se privea în oglindă şi se vedea tot ca printr-o perdea de fum.

-Sunt prea obosită. Trebuie să mă odihnesc neapărat, a şoptit şi a plecat din nou în dormitor.

Brusc a apucat-o dorul de Valentin. Uitase că a pus-o să omoare un copil, uitase că nu i-a păsat că nu se simţea bine, uitase toate relele pe care i le făcuse. L-a sunat. Valentin care era sigur că-l va suna a răspuns curios să vadă cât din ritualul lui prinsese deja.

-Ce faci Vali? Mi-e dor de tine.

-Păi ai fi putut să vii ieri, a zis zâmbind.

-Aşa e, dar nu ştiu ce m-a apucat de am vrut să merg la biserică, deşi nu prea pot să spun că am şi fost. De ajuns am ajuns, doar atât.

-Şi… te-ai simţit bine? Te-ai liniştit?

-Eiii m-am liniştit. La o biserică nu s-a deschis uşa, iar la alta m-a dat un călugăr afară pentru că era ora închiderii, ca la magazin.

-Dacă ne-am fi văzut sigur ţi-ar fi fost mai bine, a spus zâmbind în colţul gurii.

-Probabil. Ne vedem azi?

-Da. Sigur. Vin eu la tine pe la 7.30.

-Bine Vali te aştept.

Până la venirea bărbatului a încercat să mai facă una, alta prin casă. Senzaţia aceea de vedere în ceaţă nu doar că nu-i dispărea, dar simţea de la o oră la alta cum pâcla aceea groasă o cuprinde din cap până în picioare.

-Doamne ce e cu mine? se întreba din când în când.

Cu cât se simţea mai mult învăluită de ceaţa respectivă cu atât simţea şi mai multă milă faţă de Valentin şi mai multă grijă şi parcă şi iubire. Părea că cineva îi ştersese din minte totul. De la nepăsarea lui faţă de ea până la faptul că era criminal, homosexual şi pedofil. Nu-şi mai amintea nimic rău despre el, ba dimpotrivă îşi amintea doar faptul că avea probleme de sănătate şi că ea îl dezamăgise de mai multe ori.

-Am fost nedreaptă cu el şi trebuie să repar asta… îşi şoptea.

Aproape de ora întâlnirii, Valetnin l-a sunat pe Nicolas, care era pe şantiner. Pe terenul achiziţionat de Valentin începuseră să se ridice clădirile aferente birourilor, iar Nicolas era acolo de dimineaţa până seara.

-Auzi mă să vii până la 7.00 şi să cumperi un coş cu flori. Cel mai frumos coş!

-Nu ştiu câţi bani mai am pentru că am făcut nişte plăţi azi.

-Crezi că mă interesează? Te împrumuţi!

-Bine unchiule. Am înţeles.

Nicolas a intrat în bugetul destinat pentru a doua zi şi a cumpărat un coş frumos cu flori, intuind că este pentru Ella. L-a cumpărat pe cel pe care ar fi vrut să i-l dăruiască chiar el, mulţumit fiind totusi cu faptul că florile cumpărate de el vor ajunge la singura fiinţă de care s-ar fi putut apropia.

A intrat pe poartă oftând. A mai privit odată coșul și a mers direct la Valentin.

-Am cumpărat unchiule, a spus dându-i florile.

-În sfârşit ai luat şi tu ceva bun. Mă duc până la Ella, să dai la găini şi la animale.

-Sigur unchiule.    

„În sfârşit ai luat şi tu ceva bun” îi răsunau în minte cuvintele lui Valentin. „Da, am luat pentru că eram sigur că florile sunt pentru Ella. Şi da, Ella merită tot ce e mai bun şi mai frumos… merită” gândea oftând.

Foto – internet

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Am ajuns un neam de slugi – Pr Gheorghe Pandelica

Preot caterisit de  Vincenţiu Grifoniepiscopul Sloboziei şi Călăraşilor

Ascultati-l! Ce dar!!! Ce har!!! Ce voce !!! 

”Gunoaiele poti sa le parfumezi, tot gunoaie raman” –  Pr Gheorghe Pandelica

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii