Lună: martie 2017

Renascut din iubire – bonus

Pt ca sambata si duminica lipsesc si de pe blog si de pe fb si pt ca va iubesc, postez ceva dulce 🙂 <3

Mirosul de pizza umpluse camera modestă de la mansardă. Aroma de pâine coaptă pe vatră şi legumele aburinde, făceau parte din poveste… o poveste născută pe neaşteptate. Nicolas s-a aşezat pe pat, era atât de aproape de Ella… mai aproape ca niciodată. Şi… era linişte. Singurul moment de linişte pe care îl avea tânărul după muuuult timp sau poate chiar singurul moment de linişte din viaţa lui…

Şi-a amintit de seara în care o văzuse pe Ella pentru prima dată. Şi-a amintit cum ea şi unchiul lui mâncau orez cu lapte… Şi-a amintit cât de tulburat a plecat… Nici atunci şi nici altădată nu ar fi îndrăznit să spere că ar putea avea un moment asemănător cu cel pe care îl văzuse la unchiul său. Şi iată că ceea ce nu a îndrăznit să viseze, era deja realitate.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Renascut din iubire – 46

Fata s-a întors acasă. A intrat pe hol şi a prins ghiveciul între palme. „Ah Nicolas, urmele mâinilor tale… Nicolas, Nicolas…” a gândit oftând. Deşi floarea era de la Valentin, Ella căuta urmele mâinilor lui Nicolas care o adusese. Se întâmpla ceva ciudat în inima ei… în mintea ei. Încerca să înţeleagă, dar nu înţelegea. Obosită şi bulversată, într-un târziu a adormit.

Nicolas privea pe geamul taxiului „spectacolul” oraşului. La un moment dat a văzut doi tineri îndrăgostiţi sărutându-se la un colţ de stradă. Şi-a trecut mâna peste frunte. „Unchiul meu… Ella… oare s-au sărutat? Oare s-ar putea să-i surprind vreodată aşa? M-aş bucura? M-ar durea? Of!!! Nu ştiu ce e cu mine… Ella… ce om sensibil… ce om…”

Ajuns la destinaţie a plătit cursa şi a urcat la mansarda unde locuia. S-a aşezat la birou şi în loc să înveţe, a luat o coală de hârtie, un creion şi a început să scrie litera E, de multe ori. Şi pe o parte şi pe alta a colii. „Ella eşti deosebită… dar nu eşti pentru mine… Tu eşti sus, eu sunt jos, tu eşti soarele, eu sunt luna, tu eşti zbor, eu sunt aripi frânte… tu eşti om, eu sunt doar umbră… Ella, ah, Ella, oare cum te simţi în braţele unchiului meu? Mă doare pentru tine, nu meriţi suferinţa care va urma…” a oftat, a tresărit, a rupt foaia şi a aruncat-o la coş. „Dacă unchiul află că mă gândesc la ea, mă omoară” Neliniştit a recuperat bucăţile de hârtie din coala ruptă şi le-a ars, de teamă ca nu cumva să vină unchiul său şi să-i treacă prin cap să reconstituie coala din coşul de gunoi. Apoi şi-a făcut o cafea şi s-a apucat din nou de învăţat.

Valentin după ce a sunat-o pe Ella şi-a făcut un duş şi a mers la bibliotecă. A vrut să citească ceva, dar nu a putut. A aprins un beţişor parfumat şi s-a aşezat la birou cu capul între palme. Gândurile lui erau tulburi, tot mai tulburi. La un moment dat a sunat şoferul

-Vin să dorm la tine.

-Vino dacă vrei, i-a răspuns îngândurat. Ai cheia poţi să intri când ajungi. Sunt la bibliotecă.

Şoferul a venit în grabă. Când a intrat în living a văzut negru în faţa ochilor. A luat eşarfa Ellei şi a mers glonţ la bibliotecă. Valentin când l-a văzut cu eşarfa fetei în mână a încremenit.

-Asta e eşarfa mimozei aşa-i?

-Ăăă, nu… eee… a mamei, a răspuns cu vocea sugrumată.

-Bă tu mă iei de prost. Cum să poarte mă-ta aşa ceva? A fost mimoza aici. Ce aţi făcut? Ai sărutat-o? Zi ai sărutat-o?

-Dănuţ te rog să te potoleşti!

-Bă mi-ai distrus viaţa. Eu altă relaţie decât cu tine nu mai ştiu. Dacă eşti atât de nenorocit şi mă abandonezi după ce m-ai distrus, te distrug şi eu pe tine. Şi ştii bine că am cu ce. Sau poate nu ştii, dacă nu ştii îţi spun eu acum că am.

Valentin a oftat şi si-a muşcat buzele.

-Zi mă o iubeşti pe-aia?

-Nu, Dănuţ, nu o iubesc. Ştii bine ce părere am eu despre femei. E o simplă colaboratoare. Nimic mai mult.

-Fii atent ce spun, dacă mai îndrăzneşti să o aduci o singură dată în casă, ai încurcat-o! Să nu ţi se pară lucru de glumă!

Bărbatul a lăsat privirea în pământ şi a început să suspine.

-Te faci că plângi?

Valentin nu a răspuns. A luat şerveţele din sertarul biroului şi şi-a şters lacrimile.

-Dănuţ… credeam că mă iubeşti. Credeam că măcar tu mă iubeşti, dar se pare că nu.

-Tu mă iubeşti?

-Bineînţeles că te iubesc…

S-a ridicat de la birou, l-a îmbrăţişat şi… din nou… s-a făcut linişte… s-a făcut întuneric…

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Ileana Sipoteanu

DAR TE-AM IERTAT

Ai venit prea tarziu

Am trup de ceata

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Artisti romani, 3 comentarii

Renascut din iubire – 45

Şi-a luat eşarfa de la gât şi a vrut să-şi prindă părul. Între timp însă s-a gândit să meargă lângă Valentin. S-a ridicat, a pus eşarfa pe fotoliu, s-a apropiat de el şi vrut să-l sărute pe frunte. Bărbatul s-a retras.

-Acum cine ne mai vede Vali?

Trist… a oftat. Începuseră să i se deruleze în minte scenele pe care le trăise cu o seară înainte alături de şofer. „Nu, nu merită totuşi” şi-a zis în gând.

-Cine ne mai vede Vali? a insistat fata.

-Nimeni Ella, dar sunt eu indispus.

-Atunci plec.

-Stai puţin, a zis şi l-a sunat pe Nicolas.

Fata când a auzit că vorbeşte cu Nicolas a tresărit.

-Adu-mi prima floare de pe hol de la tine.

-Care unchiule, prima de sus sau prima de jos?

-Mă… a zis şi s-a oprit la timp. Controlându-şi vocabularul şi tonul a continuat. Prima de jos Nicolas, aceea cu florile ca nişte clopoţei.

-Am înţeles. Imediat unchiule.

Nicolas a intrat timid ţinând floarea în mână.

-Ella floarea asta este pentru tine, a zis Valentin. Şi pentru că nu se cade ca o domnişoară să care floarea, chem un taxi şi te va însoţi Nicolas până acasă.

Tânărul s-a înroşit până în vârful urechilor. Ellei mai că îi venea să zâmbească de bucurie.

-Mulţumesc Vali, eşti foarte drăguţ, mai ales că te-ai gândit şi să nu o car eu.

Taxiul a sosit. Ella şi Nicolas au urcat pe bancheta din spate. Tot drumul nu au scos nici un cuvânt. Au coborât şi când au ajuns în dreptul locuinţei, Nicolas a vrut să-i dea floarea.

-Intră Nicolas! Dacă tot m-ai ajutat până aici, ajuta-mă până în casă, a spus Ella zâmbind.

Tânărul a intrat timid. După ce a pus floarea pe hol, fata l-a invitat în casă.

-Ia loc Nicolas! O cafea?

-Nu mulţumesc. Am mai băut 3 astăzi.

-Multă, prea multa cafea…

-N-am dormit azi-noapte. Se apropie examenul.

-Mai ai mult de învăţat?

-Nu. Mai am de repetat.

-Va fi bine, ai să vezi.

-Şi eu sper. S-ar schimba multe.

-Adică?

-Nimic Ella, am zis şi eu aşa, adică aş fi student, a spus oftând.

Fata îl privea cu multă compasiune. Ar fi mers la el şi l-ar fi luat în braţe ca pe un copil.

-Eu mă retrag, a spus ridicându-se.

Ella îl privea în continuare cu un zâmbet în colţul gurii, un zâmbet care ascundea nişte lacrimi.

-Nicolas, de ce eşti atât de trist?

-Nu sunt, ţi se pare, aşa sunt eu.

-Mda. Bine Nicolas, dacă vrei să pleci, te conduc. Staţia de taxi este la câţiva metri de casă.

Mergând spre staţie oftau amândoi. Ea ofta pentru că nu mai înţelegea ce se întâmplă cu ea. El ofta pentru că era apăsat de tristeţe şi de neputinţa de a spune lucrurilor pe nume. La lumina stradală Ella putea din când în când să-i vadă ochii trişti.

-Nicolas sper să vină o zi în care să putem sta de vorbă mai mult.

-Poate va veni, a spus şi a urcat în taxi.

Abia ce plecase Nicolas că a şi sunat telefonul Ellei. Era Valentin.

-Ai ajuns Ella?

-Da, mulţumesc. Acum a plecat Nicolas, a spus oftând.

-Şi de ce oftezi?

-Crezi că n-am de ce?

-Pentru că a plecat Nicolas?

-Valiii te faci că nu pricepi?

-Uneori da… Eşti un om minunat. Ştii… Te las să te odihneşti. Noapte bună Ella.

-Noapte bună Vali.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 0 comentarii