Lună: februarie 2017

Paşii Îngerului

Un bătrân mergea agale pe zăpada proaspătă. La un moment dat a simţit paşi în urma lui. S-a întors să vadă cine e. Nu era nimeni, doar urme pe zăpadă, altele decât urmele sale. Mergea şi auzea din nou paşi … apoi a vazut o umbră sidefie…
-Cine eşti tu? a întrebat.
-Eu… sunt… cel care te-a tras de mânecă din faţa maşinii când erai copil; sunt cel care te-a făcut să pierzi autocarul în adolescenţă, pentru că urma să aibă un accident; sunt cel care în tinereţe, într-o altercaţie cu nişte colegi, te-am făcut să leşini pentru că altfel îl loveai pe unul dintre ei şi îl omorai; sunt cel care i-a şoptit vecinei să-ţi aducă un pachet cu mâncare atunci când ai rămas fără bani şi erai nemâncat de trei zile; eu sunt cel care te-am scos din multe încurcături, pentru că mi te-a dat Dumnezeu în grijă… şi cât L-am mai rugat să te aştepte… să-ţi aştepte întoarcerea… Ţi-aminteşti, când în dimineaţa imediat următoare, după ce ai părăsit-o pe femeia care îţi purta în pântece copilul, ai găsit cămaşa udă pe umărul drept?
-Mi-amintesc, a şoptit bătrânul.
-Erau lacrimile mele, dar din păcate, tu, nu ai înţeles niciodată nimic. Viaţa pentru tine a însemnat distracţie şi atât.
-Dar… tu… tu… ci-ne eşti? a întrebat tremurând.
-Sunt Îngerul tău păzitor. Dumnezeu te aşteaptă – Întoarce-te! a spus şi a dispărut.
Bătrânul a căzut în genunchi şi plângând în hohote a zis:
-Doamne, Doamne iartă-mă! Dacă nu e târziu, iartă-mă!

Text M. I.

 

Postat de Mihaela Ion in Religie, 1 comentariu

Renascut din iubire – 12

“Of Ella m-ai făcut să uit de nemernicul ăla de Nicolas, dar nu trebuie să uit totuşi” şi-a zis în gând şi l-a sunat.

-Ce faci mă?

-Bună dimineaţa unchiule. Dormeam, am învăţat toată noaptea.

“Bă frate boul chiar învaţă. Sper să nu ia la facultate că înnebunesc.” şi-a zis în gând.

-Lasă somnul şi du-te la Sanda să-ţi dea nişte bani să mergi la piaţă.

-Şi ce să cumpăr?

-Ce-ţi spune Sanda.

-Bine unchiule mă îmbrac şi cobor.

-Trebuie să-i ocup timpul neapărat, a şoptit, dar acum nu am chef de el, Ella este preocuparea mea principală.

Nicolas frânt de oboseală s-a îmbrăcat în grabă şi a mers la menajeră să o întrebe ce are de cumpărat.

-Prea multe nu ar fi, dar dacă seful a zis, mergi şi ia vreo 5 kg de cartofi, nişte lapte de capră şi un kg de banane. Îţi fac o cafea?

-Nu mulţumesc. Merg să cumpăr ce mi-aţi spus nu vreau să-l supăr pe unchiul.

Nicolas şi-a îndeplinit misiunea şi s-a retras la el în cameră. De obosit ce era nu i-a mai trebuit nici mâncare, nici nimic. A adormit îmbrăcat.

Valentin în aşteptarea Ellei nu avea chef de nimic. Toate lucrurile pe care le începea le lăsa neterminate.

Pe la amiază a sunat-o pe fată.

-Bună Ella, să nu uiţi de întâlnire.Te aştept.

-Cum să uit domnule director. Sunt atât de onorată. Mulţumesc mult.

-N-ai de ce Ella. Trimit pe cineva să te ia.

-Ooo nu, mulţumesc mult, mă descurc.

-Bine. Atunci ne vedem la 18.30

-Sigur domnule director.

Valentin a închis şi a oftat.

-Orele astea nu trec mai repde orele astea… a şoptit.

Şi a venit şi ora întălnirii. Fata emoţionată, dar şi entuziasmată a luat un taxi, a ajuns la poarta lui Valentin şi l-a sunat.

-Vin să te iau imediat, a zis şi a şi ieşit pe uşă.

A invitat-o curtenitor în casă.

-Mergem la birou, pe-aici, i-a zis deschizându-i uşa de la hol.

Au intrat în birou. Valentin i-a tras scaunul şi a invitat-o să ia loc.

-Mă scuzi puţin. Revin, a zis şi a mers la bucătrăie să aducă tava cu prăjituri şi diversele sucuri naturale.

S-a întors cu tava plină şi a aşezat-o pe masă. A luat farfurii şi linguriţe din dulap şi a servit-o pe fată.

-Ce suc preferi Ella?

-De care beţi şi dumneavoastră.

-De portocale cu kiwi.

-Şi eu la fel. Mulţumesc.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Prima zi a Postului Sfintelor Paşti

27 februarie 2017 – prima zi a Postului Sfintelor Paşti

De azi vom avea ocazia cât mai des să vedem „credincioşi” cu feţe triste, „rupând” uşile bisericilor, stând ore la rând la spovedit, pupând mâinile popilor „să le ierte” păcatele, cerându-şi făţarnic iertare ei între ei. Această imagine tipic fariseistică, pe care popii o promovează de ani, dând chiar ei „exemplu”: „iertaţi-mă fraţilor”, am văzut-o de nenumărate ori. Darrrr după ce şi-au făcut meseria şi au rostit de la amvon ca la teatru replica, ieşiţi din biserică, revin la viaţa lor învăluită în minciună.

Pe câţi popi îşi schimbă cu adevărat postul? Pe câţi credincioşi? Câţi ţin post şi câţi ţin dietă? Îi privim şi ne dăm seama, după faptele lor, nu după vorbele lor. Adevăraţii preoţi şi adevăraţii creştini îţi vor aminti cu siguranţă că postul nu înseamnă doar abţinerea de la mâncărurile de dulce şi „punerea” pe cap a cenuşii, postul înseamnă mult mai mult. Iată:

„Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.

Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.

Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.

Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,

Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.

Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.

Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,

Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.” – Isaia: Capitolul 58, 4-14

Şi da, mergeţi şi vă spovediţi, dar atenţie la cine! Mergeţi la un preot, nu la unul care joaca un rol sau la „călugări cu luminile stinse”!

Post cu folos duhovnicesc să ne fie!

Postat de Mihaela Ion in Religie, 2 comentarii

Renascut din iubire – 11

Valentin a ajuns şi el acasă. L-a chemat pe Nicolas să-i pregătească baia cu petale de trandafiri, l-a mai umilit puţin, pentru că fără nu se putea, apoi l-a trimis în camera lui.

Valentin după obiceiul lui şi-a luat o carte si a intrat în baia lui aromată. A citit câteva pagini, a mai răsfoit-o puţin apoi a abandonat-o pe marginea căzii. A închis ochii şi a oftat.

„Ella, of Ella, m-au înnebunit ochii tăi, buzele tale… te-aş iubi şi nu te-aş iubi… Da… poate te-aşi iubi în felul meu. Tu ai fi femeia care fie m-ar readuce la viaţă, fie m-ar nenoroci de tot.” gândea Valentin. „Dar de fapt nici nu ştiu dacă te-aş vrea de iubită… poate doar de prietenă sau un fel de mamă… Of Ella mi-ai tulburat gândurile, simţurile… Abia aştept să vii mâine seară să fim doar noi… Of… noi să văd ce simt lângă tine, ce vreau lângă tine…”

Apa din cadă se răcise deja. Şi-a luat în grabă halatul de baie şi a mers în dormitor. Şi-a pus un Cd cu muzică folk şi s-a abandonat în gândurile lui. Visa la fată când ca la o iubită, când ca la o prietenă, când ca la o angajată. Nu se putea decide unde să se oprească. A luat telefonul şi a vrut să o sune.

-Nu, nu e bine să forţez nota, nu vreau să o pierd acum când încerc să o apropii de mine, a şoptit şi a pus telefonul pe noptieră.

Era trecut de miezul nopţii şi până dimineaţa i se părea foarte mult. Dacă ar fi putut ar fi sărit peste noaptea aceea. Valentin cel cu inima de gheaţă, Valentin cel nemilos şi mândru, fusese atins de privirea unei femei.

„Ella ochii tăi Ella… Ai ceva aparte, un mister care simt că mă înnebuneşte. Trebuie să mi te apropii, trebuie. Poate eşti un trofeu pe care mi-l doresc cu orice preţ.” îşi zicea în gând.

Era doborât de oboseală, dar gândurile nu-i dădeau pace. S-au ivit zorii şi el era tot pierdut în gândurile lui. Dimineaţa devreme a sunat-o pe Sanda şi i-a spus să-i facă o cafea cu lapte şi frişcă.

-Şefu’ dar ceva de mâncare doriţi? a întrebat Sanda supusă.

-Da, adu-mi şi nişte brânză de bivoliţă cu pâine prăjită şi dulceaţă de afine.

Sanda a pregătit tot ce i-a zis, apoi i-a dus micul dejun în dormitor.

-În seara asta va veni cineva în vizită. Vreau ceva bun, bun de tot. Un desert.

-O prăjitură cu spumă de albuş şi dulceaţă de vişine ar fi potrivită?

-Da foarte potrivită. Şi fă şi nişte sucuri naturale, din tot ce avem.

-Aşa fac şefu’, pe la ce oră să fie gata?

-Pe la 6.00, tai prăjitura o pui pe farfurie, pregăteşti sucurile şi le laşi în bucătărie. O să vin eu să le iau la momentul potrivit.

-Sigur, cum aspuneţi, a zis menajera supusă şi a plecat.

Va urma

Foto – internet

Pt ca sambata si duminica voi lipsi si de pe fb si de pe blog, va mai las un fragment si va imbratisez cu drag <3

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 1 comentariu