12 decembrie – ziua duhovnicului meu

La mulți ani! Gândurile mele bune, recunoștința mea, sinceritatea și ecourile amintirilor atâtor ani, le adun într-un buchet de Lumină și vi le dăruiesc și în această zi, ziua în care s-a născut – EROUL MEU! 

-Preasfințite, ce facem cu atâția ani în care v-ați chinuit efectiv cu mine? Îi împachetăm și-i dăm la gunoi? am întrebat cu lacrimi în ochi…

-Faceți ce vreți?

-Cum adică, Preasfințite, să fac ce vreau?

-Eu am pus sămânța cea bună, dacă vreți să o ajutați să încolțească bine, dacă nu, pune-ți o piatră peste ea și gata.

După ce a spus astfel de cuvinte nu m-a mai privit. Am simțit că mi-a înghețat inima. Au început să mi se deruleze în gând atâtea și atâtea situații în care mi-a fost aproape, în care m-a ocrotit… Faptul că nu m-am mai privit, m-a făcut să simt că ceva s-a rupt… în sufletul meu, dar și în relația cu Preasfințitul. Încercam să-i caut privirea. În zadar… Mă ocolea. Am avut senzația unei căderi interioare… o senzație de gol nesfârșit… Mi-am văzut sufletul părăsit… orfan… alergând în urma părintelui pe care simțea că-l pierde…

Eram eu, Preasfințitul și o tăcere care îmi dădea fiori. Nu-mi spunea nici să plec, nici să rămân, nu-mi spunea nimic… Aș fi vrut cu disperare să mă privească măcar. Nu, nu mă privea. Nu știam ce să mai zic, nu știam ce să fac. Am oftat… un strigăt mut al sufletului meu… Preasfințitul nu a avut nicio reacție. Îmi lăsa impresia că nu mă vedea, că nu mă auzea… Așezat pe fotoliu privea în sens opus prezenței mele…

Înaltpreasfințitul a fost și este pentru mine, când am nevoie părinte, când am nevoie prieten, când am nevoie duhovnic… Cu un om ca mine e greu… greu până când îmi așez sufletul în niște mâini calde… până acolo însă este mult… Multă spaimă, neîncredere, suspiciune, încăpățânare, uneori mofturi, alte ori răsfăț, stări, tot felul de stări, lacrimi, tot felul de lacrimi…

Duhovnicul meu a știu  să le învingă pe toate cu multă răbdare și cu multă iubire… Și-a jertfit nopțile, mi-a dat din timpul zilelor sale, a îndurat vorbe grele și nedrepte, a tăcut, a răbdat, a iertat și câte multe altele a făcut pentru a ține aproape de Dumnezeu un suflet de artist rebel, expansiv și exploziv… Înaltpreasfințitul Teodosie pentru mine este…  un erou – EROUL MEU! 

Fragmente din 

 

 

 

 

 

 

1 comentariu

Cred ca toti trecem prin astfel de stări, pana n e așezăm sufletul în niste mâini calde..asta dacă l e găsim!!! Îi mulțumesc indirect Preasfintitului pt răbdarea și toate calitățile sale de a” imblanzi” un suflet în nevoi,pt ca si eu m am bucurat indirect de ele prin bunăvoința si timpul Mihaelei fața de mine! ..si sunt sigura ca si alte sute de suflete s au bucurat de ele…Așa că La multi ani Eroului si din partea mea!

Lasă un răspuns