frunzele căzute sunt moarte, nu le-a văzut niciodată dansând într-o zi cu vânt” – Shira Tamir
„Nici frumusetea primaverii si nici cea a verii nu are gratia pe care am zarit-o in al toamnei obraz.” John Donne
„Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!” Nichita Stanescu
În momentul în care am alunecat pe panta stării generale a lumii, am pierdut legătura cu Dumnezeu și au dat năvală peste sufletul meu tot felul de frici, tot felul de trăiri străine de siguranța pe care ți-o dă credința… Dar mi-am dat seama la timp (slavă Domnului!) și am refăcut legătura cu Cel care m-a zidit.
Suntem oameni, iar în noi există un Petru, un Iuda, un Toma, un Pilat din Pont, un fiu risipitor, un Adam neasumat și o Evă iscoditoare și neascultătoare. Importantă nu este căderea, ci ridicarea, important nu este momentul în care îi acordăm întâietate lui Petru, Iuda, Pilat din Pont, fiului risipitor, lui Adam și Evei, importantă este întoarcerea noastră în brațele Părintești.
Stare de urgență, stare de război, ordonanțe militare, izolare, distanțare socială sau cum se vor mai numi lucrurile… stările exterioare sunt lecții. Atât. Lecții pentru evoluția noastră spirituală sau spre pieirea noastră. Cheia e la noi, doar la noi. Nu ne bate Dumnezeu, nu ne pedepsește, nu întoarce Fața de la noi, ci noi ne batem, noi ne pedepsim, noi Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu.
Ziditorul a toate a pus în Univers niște legi clare, pe care dacă le încalci, plătești, așa cum plătești dacă nu respecți regulile de circulație. E de vină polițistul că te-a amendat pentru faptul că ai traversat printr-un loc nepermis? Nu. Tu ești de vină, deoarece știai că dacă vei trece pe acolo vei fi sancționat și, cu toate astea, ai ales să treci.
Omule!, izolarea la domiciliu nu este despre pedeapsă sau despre conspirație, este despre întoarcerea ta în casa inimii tale.
Fragment din lucrarea „Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.
„Să vezi iarăși” – 2
În grupul meu de prieteni, lecția pe care trebuia să o învățăm era clară: în spatele izolării la domiciliu… acasă… se afla, de fapt, întoarcerea noastră către noi. Chiar dacă acest virus care a paralizat lumea la nivel mondial a fost făcut (conform unor voci) pentru a distruge economia globală, dar și pentru a decima populația, omul însă, trecând peste această barieră oarecum ușor de perceput, poate transforma răul în bine.
Dacă o situație grea este îngăduită de Dumnezeu, cu siguranță, în spatele acelei situații, se află un bine. Depinde de om dacă vrea să înțeleagă sau nu mesajul, dacă vrea sau nu să metamorfozeze omida ascunsă în ”ou” într-un fluture de mătase vesel și liber.
Omenirea, de mult, se îndreaptă spre depărtarea de sine. Câți dintre noi nu căutăm compania celorlalți? Câți dintre noi nu fugim de singurătate? Ba, mai mult, unii chiar suferă de sindromul salvatorului, având o nevoie bolnăvicioasă de a-i ajuta pe alții chiar și atunci când nu li se cere ajutorul.
Astfel de persoane au nevoie, de fapt, să se salveze pe ele, dar nu au curajul să ”privească în ochi” propriile traume și frustrări. Nu au curajul să pătrundă adânc în sufletele lor ca să vadă și să recunoască întunericul din ei. Nu au curajul să accepte că ei, în fața propriilor ochi, sunt nimeni. Nu au valoare, nu au stimă de sine, nu au o direcție clară în viață. ”Salvându-i” pe alții simt că sunt cineva, se mint că sunt iubiți și apreciați, au impresia că fac negoț cu sentimente, că ajută în schimbul aprecierii celui ”ajutat”. În realitate, nu ajută pe nimeni și nu se ajută nici măcar pe ei.
Cei ”ajutați” de astfel de oameni sfârșesc, mai devreme sau mai târziu, într-un colaps, fie financiar, fie sufletesc, fie emoțional, deoarece ”salvatorul” nu-și va dezlega victimele niciodată, ba dimpotrivă, le va face total dependente de el.
Din acest cerc vicios doar victima se poate dezlega de ”salvatorul” ei, fie printr-o conștientizare a situației în care se află, fie dacă are marea șansă să i se descopere cumva că cel pe care îl crede salvator e de fapt vampir energetic.
Mai există și o altă cale, cea mai dureroasă, care lasă urme adânci în sufletul celui vampirizat, și anume: calea alungării. Atunci când ”salvatorul” nu mai are nevoie de cel pe care l-a folosit sau dacă simte pericolul că acela își va da seama cine e cu adevărat, îl aruncă din viața lui ca pe o jucărie stricată. Victimele unui astfel de abuz emoțional își revin greu sau poate deloc.
Fragment din lucrarea „Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.
Vremea izolării mi-a prins sufletul pe nisipuri mișcătoare, între nevoia de Hristos și cumplitele lovituri din partea celui care Îl născuse pe Hristos în inima mea.
Rămăsese credința, dar se născuse și dorința de a arăta lumii ce se întâmplă în culisele Bisericii. Nu era vorba de răzbunare, ci de necesitatea de a-i proteja pe ceilalți. Nu voiam să mai treacă cineva prin ce am trecut eu.
Când valurile durerii s-au dus, am înțeles că, indiferent cât am vrea să-i protejăm pe cei de lângă noi, indiferent câte argumente le-am aduce, indiferent cât de clar am arăta viclenia din spatele unui chip ”îmbrăcat în lumină”, dacă cineva are o lecție de învățat lângă cel care pe noi ne-a făcut să suferim, el tot se va duce spre izvorul suferinței.
Problema de-abia de aici încolo începe.
Dacă noua achiziție a celui care provoacă suferință nu înțelege de ce i se întâmplă ce i se întâmplă, se poate ajunge la o tragedie.
Revenită de prin hârtoapele suferinței, cu inima împărțită între a vorbi și a tăcea, a lăsa lucrurile așa cum sunt și a spune adevărul măcar despre fostul meu duhovnic, am ales să aștept. Să aștept semne de la Dumnezeu, Cel care pe toate le știe și Care pe toate le așază în matca lor.
Cu toate acestea, lupta a fost grea pentru că, după cum veți vedea, am avut un moment în care hotărâsem să rup zăgazurile tăcerii. Ce m-a oprit? Veți descoperi pe parcursul acestei lucrări.
Fragment din… ”O altfel de stare” – „Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.
Comentarii recente