Au trecut două luni de când nu ne-am văzut. Pentru unii – sper mult mai mulți decât mi-au scris – revenirea mea în mediul online este o bucurie; pentru alții – sper tot mai puțini – revenirea mea poate fi percepută ca o indispoziție, ca să nu spun un stres în plus, peste alte multe săbii puse deasupra capetelor lor.
Celor din urmă le spun că se mai pot relaxa încă 😊, deoarece după această postare mă voi retrage din nou pentru un timp.
Mulți dintre voi mi-ați scris că vă e dor de mine, de postările mele. Și mie mi-a fost dor de voi, de interacțiunea cu voi, deși v-am purtat cu mine, în visele de vară, în gândurile înalte, în zilele fierbinți.
Când m-am retras din mediul online, îmi propusesem să și călătoresc mult în această perioadă, dar mi-am dat seama că nu aceasta era calea. Mi-am dat seama că am nevoie de o perioadă de liniște, de așezare, după atât timp în care mi-am lăsat sufletul, de multe ori, la mâna unor oameni – neoameni.
În febra ițelor încâlcite ale acestei lumi mă încurcasem și eu, mă rătăcisem de mine, mă abătusem de la adevăratul sens și scop al existenței mele.
Împinsă de evenimente nedorite, intrasem pe contrasens, deși radarul sufletului îmi arăta că nu sunt pe drumul cel bun, că m-am coborât prea mult, că mă amestec în gunoaie cărora nu trebuia să le dau nicio importanță, cărora le-am crescut valoarea și care s-au dovedit că fără numele meu au ajuns în starea în care erau înainte de a scrie/ spune Mihaela Ion – adică NIMENI.
Sfârșitul anului 2018, prin evenimentele petrecute atunci, a însemnat începutul regăsirii mele. După 20 de ani, cu un bagaj de întrebări fără răspuns, de coșmaruri cărora nu le cunoșteam rădăcina, m-am trezit la răscruce de drumuri, toate necunoscute mie. Nu puteam să aleg, pentru că nu știam ce să aleg, așa că am bântuit, am rătăcit, m-am întors dintr-un drum și am mers pe altul…
O perioadă bulversantă în care eram prinsă între două imposibilități – imposibilitatea de a mă întoarce și imposibilitatea de a alege altceva.
A fost greu, foarte greu… După ce că aveam eu luptele mele interioare, mai veneau și lovituri din exterior – o altă luptă.
În acea luptă nu am fost singură, am avut oameni buni lângă mine, dar uneori nici ei nu-mi erau de ajuns, pentru că-mi era sufletul prins între un trecut dureros și un prezent incert, pentru că lupta era a mea, o luptă în care cale de mijloc nu exista. Trebuia ori să înving, ori să fiu învinsă. Și… am învins.
Cu lecțiile învățate, sunt cea mai bună variantă a mea de până acum. Bineînțeles că toată viața avem de învățat, deoarece din acest motiv suntem aici pe Pământ, să învățăm, să ne perfecționăm, să ne spiritualizăm, să ne regăsim natura divină. Bine, asta este valabil pentru cine a înțeles care este scopul venirii noastre pe lume, pentru cine a înțeles că expresia „Școala vieții” nu este întâmplătoare. Pentru cei care nu au înțeles toate acestea, expresia „au trăit degeaba” va fi motto-ul așezat pe frontispiciul vieții lor ratate.
În această vacanță am făcut multe activități care m-au înălțat sufletește, despre care voi vorbi în articolul viitor.
În minunatele zile de vacanță, am petrecut și foarte mult timp în cel mai frumos și sigur loc de pe Pământ – brațele lui.
Încă de la începutul acestui articol am spus că mă voi retrage din nou din mediul online. De data aceasta nu pentru la fel de mult timp. Mă retrag pentru că – ce să vedeți? – vă pregătesc o surpriză, care va uimi pe mulți. E vorba de ceva la care nici măcar eu nu mă așteptam. Dar… nu mai e mult până veți afla.
Voi reveni după data de 5 octombrie ca un… tsunami 😊. Așa că… aveți tip să vă pregătiți. Pregătiți-vă! 😊
Până la următoarea postare, vă îmbrățișez cu iubire, pe voi prieteni, iar pe neprieteni… încerc 😊.
Bucurați-vă!
Bucurați-vă de toamnă!
Bucurați-vă de tot ce-i bun și faceți ca în jurul vostru totul să fie bun.
Săptămâna trecută am spus că voi citi cartea „Ca să nu te pierzi în cartier” și, ca să nu te pierzi în cartier… te pierzi în carte… 😊 O carte de 5 steluțe din 5.
Daragane, un scriitor trecut de 60 de ani, izolat de lume, încerca să găsească toate piesele de puzzle ale trecutului său, pentru a reface tabloul complet, tablou, pe care ar fi vrut să-l știe și parcă nu. Și-ar fi dorit o confruntare cu trecutul, dar parcă îi era teamă.
Făcuse o încercare de recuperare a trecutului cu patruzeci de ani în urmă, scriind
romanul ”Tenebrele verii” ca pe afișul unui caz de dispariție.
”El însuşi, preţ de mai bine de patruzeci de ani, ştersese din memorie răstimpul în care îşi scrisese prima carte şi vara-n care se plimbase singur cu o foaie împăturită-n patru în buzunar: ca să nu te pierzi în cartier”.
Dacă nu l-ați citit pe Patrick Modiano, câștigător al Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2014, citiți-l! Citiți orice, dar citiți! Merită.
***
Acesta este ultimul articol din lunga serie de articole scrise în stări de nedrepte umilințe, de presiuni inimaginabile, de abandon, de lovituri repetate, dar și de iubire, de regăsire și de înălțare.
Cei care îmi urmăriți blogul știți că… încă din 2018 am fost obligată să mă apăr și să răspund unor acuzații și lovituri care mai de care mai aberante, dar de înțeles atât timp cât au fost folosite de niște oameni care nu au niciun reper în viață și niciun scop. Cerșetori de cursă lungă, avizi de notorietate, „vedete” de hârtie igienică, nici măcar de carton.
Pentru că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume, „prieteni” virtuali care mă adulau (nu că aș fi avut nevoie, dar vă spun așa… ca să vedeți cum sunt oamenii, în cazul în care nu v-ați lămurit), care îmi spuneau că sunt un înger etc., nu doar că nu m-au susținut (nici n-aș fi avut nevoie, pentru că pe mine mă susține Dumnezeu, atât timp cât spun adevărul), nu doar că vin, citesc și pleacă, dar unii m-au scos și de la prieteni, 😊 iar alții m-au blocat…
Le mulțumesc! Le mulțumesc pentru că au plecat din viața mea și au lăsat loc liber pentru alți oameni, care vor rezona cu mine. Le mulțumesc pentru că s-au retras. De astfel de oameni… nu aveam nevoie.
Prietenii ți-i cunoști nu atunci când ești în vârful piramidei, ci atunci când ești în adâncul prăpastiei.
Începând cu sfârșitul anului 2018 s-au produs schimbări majore în viața și în sufletul meu. Ceea ce s-a vrut a fi un rău pentru mine, s-a transformat în cel mai mare bine.
Până acum nu mi-am acordat niciodată timp prea mult, pentru că fusesem îndoctrinată, mi se implementase în subconștient mentalitatea de slugă. Trebuia să slujesc… de multe ori… unor oameni care își pierduseră de mult omenia.
Acum am hotărât ca această vară… să fie doar pentru mine. Mă voi retrage din mediul online și voi reveni după data de 15 septembrie cu proiecte care pe unii îi vor șoca, pe alții îi vor intriga, iar pe alții îi vor pune pe gânduri.
Le spun celor care ar avea de gând să mă provoace în această perioadă, că nu le voi răspunde în niciun fel, dar când mă voi întoarce, îi voi face să regrete ziua în care le-ar putea trece prin cap un astfel de gând. LE PROMIT!
Nu am vrut și nu vreau niciun conflict cu nimeni – ca dovadă, când cei care m-au lovit s-au oprit, m-am oprit și eu, deși aș fi putut să-i calc în picioare -, dar nici nu voi mai permite să fiu târâtă prin toate noroaiele.
Vreau să le mulțumesc, în mod cu totul special, puținilor prieteni virtuali care au rămas lângă mine, indiferent de situație. Pe ei, chiar și în această vacanță, îi voi purta în inimă.
Le mulțumesc și celor care, deși au mii de like-uri pe paginile lor, nu doar că-mi urmăresc blogul, pe furiș, dar se și inspiră din ceea ce scriu, apoi… furând ideile mele, culeg ”laurii” unor like-uri efemere.
E distractiv să primești de la prieteni, postări ale „formatorilor de opinie” și să-ți recunoști trăirile tale în postările lor. Nu? 😊 Unii nici nu s-au mai obosit să schimbe ceva, au dat copy-paste și au postat pe conturile lor, mizând pe faptul că eu nu-i vizitez, – ceea ce este și adevărat -, dar… surpriză… primesc de la prieteni.
Să avem o vară minunată! Pentru mine… deja a început să fie…
La finalul acestui articol, mai atașez ceva… 😊
Brățara mea de turmalină, care se asortează cu butonii de la cămașa prietenului meu. Și se asortează, pentru că așa vreau eu 😊. Da, uneori îi port hainele… din iubire.
Fotografii făcute la umbră… ne-am ascuns de soare 😊
Într-o zi… hălăduiam așa… pe internet. Căutam o mască pentru ochi… Uneori… îmi mai obosesc și mie ochii… Tot căutând, mi-a ieșit în cale site-ul https://www.tratamentenaturiste.ro/ și masca cu levănțică pentru relaxarea ochilor.
Levănțica este una dintre plantele mele preferate. Mi-am spus: asta e!
Am sunat la numărul de telefon afișat pe site și mi-a răspuns un domn. După voce… mi-am dat seama că e un om special.
După ce am făcut comandă, mi-a spus că masca nu e pe stoc, dar că va sosi în câteva zile. Din păcate… am zis atunci, dar… ”din păcate” avea să devină din fericire, nu am primit masca nici la data stabilită, nici câteva zile mai târziu.
Între timp, am comandat altă mască, de pe un alt site, pe care… nici măcar nu o folosesc… E prea bună 😊. După ce am făcut comanda respectivă, am sunat pentru a anula prima comandă.
Domnul acela… a spus că-i pare rău pentru situația creată și că… după ce o va primi, mi-o va oferi în dar.
Am crezut că glumește, dar n-a glumit. În momentul în care a primit-o, m-a sunat și mi-a spus că-mi poate trimite masca… gratis.
Văzând că nu glumește, i-am spus să nu o trimită deocamdată, deoarece… dacă tot o voi primi cadou, vreau să mă mai uit pe site și să mai fac o comandă de ceva.
Am intrat în Universul tratamentelor naturiste și acolo am găsit un set de bijuterii cu turmalina (albastru).
Turmalina are o mulțime de proprietăți și beneficii. Intenționam demult să-mi achiziționez ceva din sau cu turmalină, dar am tot neglijat. Deși pe site erau mai multe culori, am ales albastru, pentru că albastru este culoarea mea preferată. Când mă pregăteam să plasez comanda, m-a sunat prietenul meu și m-a întrebat ce fac. I-am spus și…
-Aș vrea să-ți ofer eu setul acela de bijuterii, mi-a zis. Cum aș fi putut să-l refuz? 😊
Deci… lucrurile pe care am vrut să le comand… s-au transformat în daruri. Masca… din partea Domnului Nicu Ghergu și setul de bijuterii… din partea prietenului meu.
Da, domnul acela drăguț, care a dorit să-mi ofere masca fără să mă cunoască, doar pentru faptul că a întârziat comanda și a simțit că sunt ușor dezamăgită, este terapeutul Nicu Ghergu.
În ziua în care am primit cele două minunății… a fost o sărbătoare. Eram ca un copil. Nu știam de ce să mă bucur mai mult. De mască… sau de bijuterii?!?
Mi-am pus mai întâi bijuteriile, pe care le-am simțit ca pe niște ființe vii, apoi masca și m-am așezat pe pat.
Îmi propusesem să stau doar câteva minute pentru a simți energia acelor obiecte, dar… m-a luat somnul… Am adormit foarte repede, iar când m-am trezit… am crezut că sunt într-un lan de lavandă. O senzație atât de plăcută… nu mai simțisem de mult timp.
După ce m-am trezit, l-am sunat mai întâi pe prietenul meu să-i spun cum am dormit în ”lanul de lavandă”, apoi l-am sunat pe Domnul Nicu Ghergu… să-i mulțumesc… din nou.
Am mai vorbit despre produsele pe care intenționez să le achiziționez, am cerut detalii, apoi… după ce am închis telefonul, am vrut să aflu mai multe despre omul care îmi oferise un dar fără să mă cunoască.
”Primul contact cu terapiile alternative l-am avut la varsta de 8 ani, cand eram in clasa a doua. Am observat pe piciorul drept niste bube care se intindeau cu repeziciune. In cateva zile aveam toata gamba dreapta plina, incepand de la glezna pana aproape de genunchi. Nu ma dureau, dar imi amintesc ca sangeram foarte tare, cand imi scoteam sosetele. La scoala, cand stateam in banca, se lipeau pantalonii de rani si iesea umezeala, de multe ori cu sange. De frica sa nu fiu dus la doctor ( la dispensarul din comuna ), am ascuns cat am putut de mult sa nu fiu observat. Ma si speria situatia, pentru ca se agrava in fiecare zi. Asta se intampla prin luna mai. Intr-o seara m-am gandit mult cum sa scap de ele si m-am trezit dimineata cu o idee geniala: in curtea de la tara au crescut din totdeauna tot felul de plante ( eu le spuneam balarii), fara sa constientizez ce valoare inestimabila aveam la dispozitie. In acea dimineata am cules frunze de patlagina, am pus in sosete cat am putut, iar mai sus m-am bandajat cu un tifon. Cand m-am intors de la scoala, am scos bandajele si am observat o imbunatatire vizibila. Am continuat si in zilele urmatoare si imi amintesc ca pana la sfarsitul acelei saptamani, piciorul era complet vindecat. Nu imi ramasese nici macar o cicatrice (urma).
Nu mi-am imaginat niciodata ca domeniul sanatatii avea sa reprezinte vocatia mea. Visul meu din copilarie a fost sa devin preot, pentru a alina suferinta emotionala a semenilor mei.
Am fost dintotdeauna sensibil la suferinta celor din jurul meu, indeosebi a oamenilor in varsta. Mi-a placut dintotdeauna sa imi ofer sprijinul celor care aveau nevoie de el.
Lucrurile aveau sa ia o intorsatura in viata mea in anul 1996, cand dupa nasterea primului copil, sotia mea a ramas cu o depresie posnatala severa, singura solutie oferita de medici fiind tratamentul psihiatric…”
Continuarea acestei mărturisiri impresionante… pe site.
Întâlnirea mea cu terapeutul Nicu Ghergu e o dovadă în plus a faptului că… nimic nu este întâmplător, că toate au un rost și că atunci când oferi spațiu în viața ta lucrurilor noi și benefice… ele apar… însoțite de oameni minunați.
Masca aceea cu levănțică și setul de bijuterii cu turmalină au adus în viața mea încă un om deosebit.
Vă mulțumesc, Domnule Nicu Ghergu! Mi-e clar că Dumnezeu a pus în dumneavoastră multe daruri.
***
Noi… ne revedem miercuri, 14 iulie. Ce articol vom avea? Surpriză. 😊
”Hoțul cinstit”– Feodor Mihailovici Dostoievskia fost cartea pe care am citit-o săptămâna trecută, o carte de 5 steluțe din 5, dar am mai citit și ”SEX– Schimbare. Putere. Identitate.”, scrisă de Daria Jane,singura vloggeriță trans din România.
A trecut printr-o operație chinuitoare de schimbare de sex și alte operații care se impuneau și astea toate pentru că a avut neșansa să se nască fată… într-un trup de băiat.
Cum am descoperit-o pe Daria…
Pe Daria… am descoperit-o la începutul anului 2018, după ce am aflat, CU DOVEZI, că… Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, fostul meu duhovnic (bine ar fi fost să nu-mi fie) este homosexual și mai rău, pedofil. Deocamdată… victimele lui se tem să vorbească… public, dar… la un moment dat… sigur o vor face.
Aflată încă în infernul religiei, pentru ca da, religia e un infern, cu mintea virusată de povești ca: ”era un călugăr beat într-un șanț, unii i-au zis: te-ai îmbătat ca porcul, iar atunci s-a arătat Maica Domnului și a spus: ei sunt porcii mei, voi ai cui sunteți”; sau: ”Duhul Sfânt lucrează și printr-un vas stricat”; sau: ”dacă vezi un preot păcătuind, scoate-ți haina și acoperă-l” etc., am început să caut, să citesc, să înțeleg… ce ”s-a întâmplat” cu duhovnicul meu de, din sfântul coborât din icoană, a ajuns un homosexual înrăit.
Am spus că religia e un infern. Da. Este. Ceea ce nu se poate spune despre spiritualitate, dar despre acest subiect voi vorbi într-un alt articol.
Eu credeam că ”s-a întâmplat” ceva cu duhovnicul meu, dar el era homosexual încă de când era asistent la Facultatea de Teologie din București și dormea în același pat cu băieței de 13 ani, pe motiv că-i medita. Unii spun că Teodosie ar fi fost fetița multora încă de când era elev la seminar.
Deci… crezând că ”a pățit” ceva, am încercat să înțeleg, să-l ajut, nicidecum să-l abandonez. Interesant este faptul că, în timp ce eu citeam zi și noapte încercând să găsesc ceva care l-ar putea ajuta, el îmi pregătea, ceea ce spera să fie, lovitura de grație. De ce? Pentru că eu nu mai eram cea care îl vedea ca pe un sfânt și trebuia să fiu exterminată.
Și tot citind cărți și frunzărind internetul, am descoperit-o pe Daria Jane, pe care am apreciat-o încă de la primul videoclip urmărit.
Alegere sau handicap?
Daria este o tânără de la care mulți avem ce învăța. Este sinceră, inteligentă, sensibilă, educată, deschisă, curajoasă, spune lucrurilor pe nume, fără menajamente sau false pudori.
Este o tânără care a trecut prin chinuri și umilințe cumplite, doar pentru faptul că s-a născut diferită. Daria spune foarte clar că… a fi transgender nu este o alegere, ci este un handicap. Disforia de gen este un diagnostic, nu un moft, o dorință de a fi altfel.
Citind acest articol, habotnicii vor spune: ”nu e fată, e băiat; va fi judecată tot ca băiat; s-a ridicat împotriva creației lui Dumnezeu; e un degenerat în fustă” etc. Înainte de a vă ieși pe gură astfel de idioțenii, cre(ș)tinilor, gândiți-vă că… AȚI FI PUTUT FI ÎN LOCUL EI. Dar nu sunteți… tocmai pentru faptul că NU AȚI FI PUTUT DUCE AȘA CEVA, dar să judecați… puteți. Așa vă învață religia. Să marginalizați, să puneți la zid și dacă s-ar putea să și omorâți oameni care nu aleg să fie altfel, ci se nasc așa. Ca cineva să treacă prin ce a trecut Daria, trebuie să fie o fire extrem de puternică.
Dacă ar fi după voi… oamenii aceștia, nu doar că ar trebui să nu aibă nici un drept, dar ar trebui să fie exterminați. Dar… ce să vedeți? Dumnezeu știe de existența lor și le dă dreptul la viață. Cum facem?
Dacă ați fi niște persoane spirituale, nu religioase, nu ați mai fi așa porniți împotriva lor, dar… din păcate… religia… îndeamnă… subtil… la ură. Sub umbrela ”apărăm credința”, religia se transformă, din ceea ce ar trebui să fie, o religie tolerantă, într-o religie a urii.
Incredibile drame
Oamenii aceștia și așa trăiesc niște drame greu de închipuit, de ce trebuie să le punem și noi poveri în plus? Apoi ne mirăm că devin violenți. Păi… devin, pentru că noi nu-i acceptăm. Ei au nevoie de înțelegere, nu de bici.
Internetul e plin de injurii, de postări, de dezbateri… Persoanele LGBT fac, dreg, cer, vor, agasează etc… Eu zic să spuneți și că… din cauza lor e caniculă, ei provoacă inundațiile, ei sunt de vină pentru că jumătate din pământul țării a fost vândut etc… puneți toate relele pe seama persoanelor LGBT!
Văd tot mai des afișat refrenul – deja a devenit un refren-, ”ăștia au ceva la cap, au nevoie de internare la psihiatrie, iar noi trebuie să le cântăm în strună”. Păi… ceva la cap au și dependenții de băutură, de jocuri de noroc, de filme porno… Ceva la cap au și depresivii, anxioșii, anorexicii, persoanele bulimice etc.
”Ceva la cap” am și eu, pentru că mă simt de 23 de ani, în loc de 51 și mă comport ca atare. Sunt îndrăgostită, iubesc, dansez, cânt, fac drumeții, sunt deschisă către noi experiențe etc., în loc să-mi pun basmaua pe cap, să stau numai la cratiță, să consider că… eventual… mai sunt bună… de cel mult… menajeră. După opinia multora cam asta e ”perspectiva” care ”se oferă” persoanelor chiar și de 40+.
Ceva la cap au și cei care stau la rând la moaște câte 10-15, uneori 24 de ore și ajung să se închine, fie cu o zi – două înainte sau după ziua sfântului/ sfintei. Dacă tot se închină înainte sau după, de ce mai stau la rând? Care e logica? Nu se pot închina în orice zi a anului? Aaa, pardon, ”așa e tradiția, maică; aducem jertfă”. Așa să faceți! Și voi sunteți sănătoși la cap?
Sau ăștia… care se târăsc, stând cu fundul în sus, în jurul bisericii, sunt sănătoși la cap? În cazul ăsta… ce facem? Mergem cu toții la nebuni?
Toți au drepturi și au nevoie să fie tolerați, numai persoanele LGBT, nu… în general… iar persoanele trans, în niciun caz, după mintea celor care urlă împotriva lor.
Citiți cartea ”SEX- Schimbare. Putere. Identitate.”, scrisă de Daria Jane! Veți înțelege multe, dacă sunteți deschiși pentru a înțelege.
Nu vă speriați de cuvântul ”SEX” scris mare și evidențiat. În carte, Daria, nu descrie scene de sex. Vorbește despre experiența ei și despre sexualitate în general. Aveți clipul mai jos și link-ul, unde puteți comanda cartea, în descriere.
Vaci fericite
Mi-a atras atenția o înregistrare dintr-o conferință ținută de Părintele Visarion Alexa, în care vorbește despre fiica dumnealui care are 14 ani și care e discriminată din cauza faptului că e credincioasă și că are tatăl preot.
Îmi pare rău pentru biata copilă, pentru că nu sunt de acord cu niciun fel de discriminare, dar îl întreb pe Părintele Alexa, dacă ar fi avut un copil trans și ar fi fost discriminat, nu l-ar fi durut la fel? Sau dacă fetița dumnealui ar avea o colegă trans, ce i-ar spune? Să-i dea cu agheasmă și să fugă de ea?
Și cum se numește asta Părinte: ”fetița mea nu-mi dă voie să vorbesc despre lucrurile acestea, de aceea o să mizez pe faptul că nu o să-i spuneți”? Adică… fetița dvs. nu are acces la internet? Sau nu știe că ați ținut conferința respectivă și nu se uită din curiozitate? Sau este vorba de fariseism?
Tot Părintele Visarion spune că: ”societatea vrea să facă din oameni niște vaci care nici să nu moară, nici să trăiască bine, ci doar să dea lapte, adică să fie sclavii fericiți. Adică un sclav fericit e un rob, care muncește, dar în bula lui acolo e fericit. Are o mașină, o casă și cam asta e. Dacă dvs. vreți să intrați într-o astfel de societate, anulați-vă tot ce înseamnă spiritualitate în dvs. și o să fiți niște vaci fericite. Dar dacă vreți să rupeți lanțul acesta, trebuie să deveniți persoane spirituale.”
Părinte… ați nimerit-o și nu prea. Ați nimerit-o, pentru că tot ceea ce ați spus este adevărat, dar nu ați atribuit cui trebuie și anume… RELIGIEI. Religia vrea să facă din oameni și face… niște vaci fericite. Din acest motiv, creștinii se numesc viețuitori, iar cei care, ATENȚIE, îi PĂSTORESC – PĂSTORI.
PĂSTOR. Haideți să vedem definiția din DEX: păstor sm [At: COD. VOR. 150/29 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i / E: ml pastor] 1-2 Persoană care păzește și îngrijește (oile sau) alte animale erbivore, ducându-le la păscut1 (1) Si: cioban, oier, (îrg) păcurar1 (1-2). 3 (Ast; pop; îc) ~ul-cu-oile Cloșca cu pui. 4 (Reg) Paznic de câmp, de vie etc. 5 (Bis; fig; șîs ~ sufletesc, ~ de suflet) Preot. 6-7 (Pex; fig) Conducător. 8 (Pex; fig) Îndrumător spiritual.
Deci… doar figurativ înseamnă preot, îndrumător etc.
În Biblie se vorbește despre: ”păstor”, ”păstoriți”, ”turma mică”, ”supunere față de păstor” etc. Deci religia face din oameni niște vite care nu mai au dreptul să gândească, nu mai pot gândi, nu au dreptul la alegeri sau opinii, pentru că trebuie să se supună păstorului, să facă ascultare, să ceară binecuvântare etc. Și iată cum religia oferă vacilor ei… fericirea.
Să nu credeți că întâmplător religia abundă de astfel de expresii. Sunt alese special. De ce? Pentru că amprenta energetică a cuvintelor poate schimba radical și dramatic, în cazul acesta, viața celor care ascultă la nesfârșit astfel de cuvinte. Vă spune un om care a fost prostit de un ”păstor” și ținut sclav al religiei, timp de 20 de ani. Voi dezbate pe larg acest subiect… cu altă ocazie.
Părintele vorbește de spiritualitate confundând-o în mod DELIBERAT… CU RELIGIA.
Sunt multe de spus, dar mă opresc aici.
Citiți cartea ”SEX- Schimbare. Putere. Identitate.”! Nu veți regreta.
Când am descoperit-o pe Daria, mi-au încolțit în minte două gânduri. Primul – am vrut să-i propun să scrie o carte despre experiența ei, dar m-am oprit, deoarece m-am gândit că poate nu e pregătită pentru asta. Și… iată că… Daria as scris. Felicitări, Daria!
Despre cel de-al doilea gând… vă voi vorbi la momentul potrivit. Pot să vă spun doar atât. Este vorba despre un proiect șocant… pentru mulți.
***
Ca lectură… pentru săptămâna aceasta… am ales cartea ”Ca sa nu te pierzi in cartier” – Patrick Modiano.
Un nou articol – vineri, 9 iulie – un alt subiect despre… cum am cunoscut un om minunat.
Comentarii recente