Tac, dar și tăcerea poate fi…

Aseară le-am făcut o bucurie celor care m-au vrut redusă la tăcere și i-am declarat învingători. Da, au învins, dar victoria lor e una de carton. Un zmeu colorat, legat de o ață, care nu se înalță nici măcar atunci când e vânt. Așa arată ”victoria” oamenilor poleiți la exterior, dar vai… cât de gârboviți spiritual… Oameni care își cumpără prin orice mijloace și prin orice strategii imaginea nevinovăției în fața lumii, deoarece pt ei, DOAR lumea contează. Dumnezeu… e acolo sus și s-or descurca ei cumva și cu El… cumplită înșelare.

Aș fi putut să spun multe, să povestesc lucruri care ar fi zguduit lumea, dar am știut să nu fac un război din cuvinte, ci o pace din tăcere, convinsă fiind că Dumnezeu va face dreptate, atunci când, poate, nimeni nu mai speră.

Deși am fost și sunt îndemnată să povestesc prin ce am trecut, nu o voi face, nu mă voi plânge aici, ar fi sub demnitatea mea să fac asta. Eu am structură de învingătoare, nu de victimă care să stârnească mila oamenilor. Dumnezeu m-a învățat încă de la naștere să fiu așa, pt că, născută la 8 luni și o zi, medicii mi-au dat o minimă șansă de supraviețuire, ”condamnată” la o viață fără nicio perspectivă.

-Doamnă, știu că e dureros, dar mai bine vă rugați să moară copilul ăsta. Dacă va scăpa, printre puținii care trăiesc în astfel de condiții, va fi o legumă. Sunteți tânără, aveți tot timpul să faceți alți copii, i-a spus medicul mamei după ce m-am născut.

Atunci când oamenii nu îmi dădeau nicio șansă, Dumnezeu a picurat în sufletul și în trupul meu, structura de învingătoare, pt că avea un plan pe care nimeni nu-l putea intui.

Știind povestea venirii mele pe lume, nu am voie să mă las copleșită de răutățile oamenilor. Sigur că am momente de cumpănă, de revoltă, de dezorientare, dar am învățat să am răbdare, să mă rog, să găsesc soluțiile cele mai bune, așa cum am învățat ca atunci când cad, să mă ridic, să-mi șterg lacrimile, să-mi pansez rănile și să merg mai departe, nepunând poverile mele pe umerii altora.

A fost în viața mea un om căruia i-am spus tot, în fața căruia mi-am permis să fiu eu, așa cum eram, cu vulnerabilități, temeri, neputințe… și acel om m-a lovit ca nimeni altul. Mi-a luat mult timp să mă ridic, dar am învățat o lecție foarte importantă și anume: doar Lui Dumnezeu trebuie să-i spun tot și doar de la El să aștept rezolvarea. Și pt lecția asta, îi mulțumesc.

Seara de 3 decembrie 2018, m-a așezat la răscruce de drumuri. Aveam de ales: să-l urmez, răspunzându-i cu aceeași monedă sau să mă ridic deasupra micimii de care a dat dovadă. Și a fost pt prima dată când am hotărât să nu-l urmez…  într-o așa cădere.

Dacă astăzi am ales să mă retrag, este pt faptul că nu vreau să-mi risipesc energia în lucruri atât de josnice care parcă nu se mai termină. Omul este făcut pt lucruri înalte, depinde doar de el ce alege să facă din ceea ce i  s-a dat.

Privesc la mulțimea de materiale pe care le-am primit și mă întreb ce să fac? La ce-mi folosesc? Ieri am avut o clipă în care m-am gândit să le distrug, pt că oricum, răspândite pe ici pe colo, tot există. Astăzi m-am gândit să le arhivez, dacă tot au ajuns la mine. I-am dezamăgit, poate, pe cei care mi le-au pus la dispoziție sperând că eu voi face… lucruri… s-au gândit că lovitura pe care am primit-o este suficient de mare pt a avea un scop comun. S-au înșelat. Eu caut cea mai bună variantă a mea, vreau să evoluez nu să involuez risipindu-mă prin răzbunări obositoare. De răzbunat se poate răzbuna oricine, dar de iertat nu poate ierta oricine.

Îmi pare rău pt puținii mei prieteni care chiar sunt afectați de decizia mea. Mesaje ca acesta: Oana Oana ”… dacă decizia ta este sa te retragi, eu voi șterge pagina mea de fb, căci pentru postările tale am mai ținut contul”,  mă pun în încurcătură, pt că nu vreau să aduc întristare nici măcar unui suflet. Așa că, cei care cu adevărat îmi vor simți lipsa, îmi pot scrie pe chat, mail, blog și le voi răspunde. Deocamdată rămâne activă pagina de fb. În timp voi vedea ce voi face.

Deși ar fi multe de spus, deși scriu pe fugă, vreau să vă mai spun ceva foarte important învățat din experiența dureroasă pe care am avut-o.

Ani de-a rândul m-am certat cu Dumnezeu spunându-i că e crud, că e nedrept, că nu-l doare suferința unui om… L-am întrebat: unde e iubirea Lui de oameni dacă îngăduie ca un înger de om să fie atât de terfelit pe nedrept…

Și Dumnezeu m-a lăsat să-L cert… până într-o zi, când, în marea Lui înțelepciune, mi-a arătat că El nu greșește. Când a considerat că sunt suficient de pregătită, i-a permis ”îngerului” să-și arate partea întunecată. Atunci am înțeles că numai Dumnezeu cunoaște intimitatea unui suflet și că tot ce-i dă omului, sunt lecții, pe care, dacă le ignoră, poate cădea, chiar mai rău decât demonii.

Am plecat capul rușinată și am spus:

-Iartă-mă, Doamne, Tu știi ce faci, dar eu nu am înțeles de ce ai îngăduit atâtea. Mulțumesc pt lecție. Iartă-mă!

Dragii mei, nu știu când mă voi întoarce, dar știu că pe cei sinceri îi voi simți lângă mine și îi voi păstra în inima mea.

Mă voi gândi la voi, în fiecare zi, la fiecare pagină scrisă… și știu că într-o zi vă voi oferi din nou, daruri din darurile primite. Până atunci, vă trimit zboruri din zborurile albe ale aripilor de îngeri să vă încălzească în zilele în care, poate cuvântul unui om, vrea să vă înghețe.

Să fiți fericiți, prieteni! Zâmbiți-i cerului în fiecare dimineață și cerul vă va zâmbi în sclipiri diafane!

6 luni de întrebări …

În sfârșit… ați învins!

Blogul meu. Peste 400.000 de vizitatori unici. Vă mulțumesc!

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

În sfârșit… ați învins!

Cei care m-au vrut redusă la tăcere și dispărută din mediul online, au reușit. Asta și ”grație prietenilor” care ”m-au susținut” din umbră. 

Am schimbat și numele paginii de fb…  din păcate nu am rezolvat nimic. 

Aș fi avut multe de spus, dar îmi dau seama că nu are rost. Atunci când cineva rămâne, la vedere, aproape singur, trebuie să aibă înțelepciunea să se retragă. 

Mânie voi posta o ultimă scrisoare spre deliciul celor care vor putea spune: În sfârșit, am învins!

Tac, dar și tăcerea poate fi…

6 luni de întrebări …

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii

Dor de…

bătrânul meu frumos!!! De dragostea lui, de râsul acela molipsitor… de timpurile acelea… 

Deși mi-am propus să iau o pauză mai lungă, pt cei care își fac griji pt mine, voi mai posta din când în când câte ceva. 

Astăzi… amintiri… 

”-…Dacă ai ști cât îndură omul acela pentru că te spovedește, n-ai idee… a spus bătrânul meu frumos.

-Cum adică, părinte? Și de ce nu mi-a spus?

-Probabil că vrea să te protejeze.

L-am privit cu atenție. Știam că bătrânul meu nu mă minte.”

Dacă ai ști cât îndură pentru că te spovedește…

”-Îl sunăm pe părintele Băbuș să îi spunem că v-a trecut supărarea?

-Da, da, am repetat.

Preasfințitul l-a sunat pe bătrânul meu frumos.

-Sunt cu domnișoara Mihaela și ne amuzăm de zor, i-a zis zâmbind.

-Știam eu, știam eu că Preasfinția voastră puteți să faceți ceea ce eu n-am reușit, chiar dacă am făcut pe bufonul la telefon. Preasfințite, îmi pare rău că i-am spus. Nu credeam că o afectează atât de mult.” 

”Credeam că se concep copiii din priviri”

6 luni de întrebări …

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 3 comentarii

Precizări importante

Am nevoie de o pauză.

Odată cu apariția lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul” am început să fiu bombardată cu tot felul de tel, informații, etc. După ce a apărut pagina aceea de fb, denigratoare la adresa mea, totul a depășit orice așteptare. Am primit atâtea mesaje, scrisori, tel, fotografii, etc, încât pe unele nici nu am avut timp să le procesez, iar pe altele nici măcar nu le-am citit. Din acest motiv, am hotărât să iau o pauză. Chiar am nevoie să le citesc măcar pe toate.

Înainte de a lua pauza vreau, totuși, să fac niște precizări și să răspund la câteva întrebări regăsite mai des în ce am reușit să citesc.

1.Veți publica lucrările ”Mai mult decât o carte – Adevărul” vol 2 și ”Arhiereul – unealta demonului din umbră” sau vor rămâne doar postări de fb?

-Da, le voi publica, dar mai întâi să le scriu. :)))

2.Personajul principal din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră” este Arhiepiscopul Teodosie?

-Nu. Nici vorbă de așa ceva. Acest roman am vrut să îl scriu înaintea lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, dar l-am amânat pt că am simțit nevoia să scriu despre duhovnicul meu, pe atunci, despre minunații ani pe care i-am trăit alături de domnia sa. Ba mai mult, am conștiința împăcată pt că eu i-am vorbit despre această lucrare, din nou, chiar în noiembrie 2018. I-am spus în mare despre ce e vorba, i-am promis și că îi voi citi fiecare fragment înainte de postare și i-am spus și care va fi finalul. La vremea aceea i-am mai zis că am două variante și că vom stabili de comun acord pe care o voi aborda, dar finalul rămâne același. Tot atunci am zis că eu aș aborda varianta mai dură (necosmetizată), dar că le voi lua pe toate ca din mâna Lui Dumnezeu. (La momentul dialogului, domnia sa îmi blocase deja nr de tel fără nicio explicație o lună și jumătate și de la o zi la alta dădea semne că îngerul care credeam că este își pierdea strălucirea).

-Dacă dvs mă veți obliga, prin comportamentul pe care îl aveți, să mă îndepărtez de dvs, înseamnă că Dumnezeu vrea să prezint lumii varianta necosmetizată a romanului, i-am spus în cadrul unei discuții foarte serioase.

Și cu toate acestea a ales ce a ales. Dar sunt convinsă că Dumnezeu pe toate le îngăduie cu un scop.

3.De ce nu vorbiți despre acea seară de 3 decembrie? Eu cam intuiesc ce s-a întâmplat. Spuneți lumii ca să se știe de ce e în stare.  

-Despre acea seară voi vorbi DOAR pt a mă apăra, în cazul în care voi mai fi atacată direct sau indirect public, de fostul meu duhovnic. Într-o altă împrejurare, nu. Dacă nu am făcut asta atunci când am citit grozăviile acelea postate și mai ales când am recunoscut, nu doar fragmente scoase din context din mesajele pe care i le-am trimis, ci și mai grav, fraze scoase din context spuse la spovedanie, acum nu mai am de ce vorbi despre acea seară.

De departe cel mai dureros mesaj pe care l-am primit este următorul: ”Opriți-vă din a mai scrie vol II al cărții despre Teodosie! Vă faceți de răs!

Personajul pe care îl descrieți acolo, nu a existat niciodată. Vă urmăresc de foarte mult timp blogul, am citit și cartea. Dacă până acum am fost convins că ați fost plătită bine să scrieți ce ați scris, că individul s-a folosit de talentul dvs, acum după ce v-a dat cu flit, sunt convins că personajul din carte este doar o plăsmuire a minții dvs. Sau pot să mai iau în calcul că a avut interes sau că a jucat teatru, deși e foarte greu să joci teatru 20 de ani. Asta se poate doar dacă ai făcut pact cu diavolul. Dacă vă spun că și acum vă vorbește de rău și că spune tot felul de mizerii despre dvs, mă credeți? Dacă nu mă credeți, în curând vă aduc și dovada.”

Aș fi dat print screen-ul acestui msg, dar ce urmează… e de nepublicat. Chiar și în cadrul acestui fragment am mai „aerisit” puțin. Atunci când timpul îmi va permite, voi mai selecta din ele și le voi posta, poate.

Și în legătură cu acest mesaj vreau să fac niște precizări. O plăsmuire a minții mele nu are cum să fie pt că am trăit acele momente. Accept însă, cu greu, dar accept că ar fi putut să joace teatru. Chiar și în acest caz, tot îi sunt recunoscătoare pt că a fost lângă mine în momente grele ale vieții mele. Îi mai sunt recunoscătoare și pt faptul că, ceea ce sunt azi, în pare parte, îi datorez. Dacă a mimat atât timp blândețea, bunătatea, iubirea, prietenia, iertarea, etc, nu pot decât să-l felicit pe de o parte, iar pe de alta mi-e o milă cumplită. Chiar dacă este un actor excelent, nu știu ce va face în fața Judecății Lui Dumnezeu, pt că acolo nu se mai obține nicio amânare și nu se merge cu avocat. Acolo se merge doar cu faptele și cu gândurile.

Dacă și acum mă vorbește de rău, nu e problema mea. Nu voi răspunde înaintea Lui Dumnezeu pt ceea ce vorbește și gândește domina sa despre mine, voi răspunde însă de ceea ce vorbesc și gândesc eu despre domnia sa, despre omul care mi-a fost alături foarte mult timp. Și încă ceva. Iubirea mea nu depinde de atitudinea domniei sale față de mine. Nu e monedă de schimb. Precum nici iertarea nu depinde de atitudinea domniei sale. L-am iertat pt că l-am iertat.

În amintirea anilor în care mi-a fost ca un părinte, veți descoperi asta și pe parcursul vol 2, nu voi duce niciun război împotriva domniei sale, indiferent de ce va spune. Eventual mă voi apăra, dacă va fi nevoie, dacă se va întrece o limită, cum a fost atunci când mi-a făcut adresa publică și mi-a pus viața în pericol. În rest, dacă dorește să mă vorbească de rău, poate să o facă în continuare.

Dacă despre domina sa, chiar dacă aș avea ceva de spus, tot nu am, despre oamenii din jurul domniei sale, chiar am multe de spus. Și asta voi face după ce se va da verdictul final, indiferent de situație. Acum tac, pt că nu vreau să creadă fostul meu duhovnic, faptul că, într-o astfel de sit. îi mai pun și eu poveri.

Și pt că mâine este Înălțarea Domnului, vă spun: Hristos S-a Înălțat!

6 luni de întrebări …

În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii