Răspunsuri pt voi

Bine v-am găsit! Nu voi zăbovi prea mult pe aici, am intrat doar să răspund, (pt că sunt deja prea mulți care mi-au scris) unor întrebări adresate pe chat.

Mai întâi vreau să le mulțumesc celor care nu au uitat de mine, le mulțumesc și celor care, abia acum când m-am retras din mediul online, mi-au scris că mă urmăresc și că le lipsesc. Nume pe care nu le-am văzut niciodată lăsând vreun semn pe fb sau pe blog.

Răspund pe scurt întrebărilor voastre:

1.Ce fac?

Foarte bine, slavă Domnului! Decizia de a lua o pauză, pt mine, este una dintre cele mai înțelepte decizii pe care le-am luat de la începutul anului 2019.  Abia când am luat pauza mi-am dat seama câtă nevoie aveam de așa ceva și cât de mult m-au obosit evenimentele din ultimul timp. Atât de mult încât nici acum nu mi-am revenit complet.

2.Dacă mai lucrez la romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”.

Nu. Am luat o pauză și de la această lucrare, dar o voi relua la un moment dat.

3.Dacă s-au mai făcut presiuni asupra mea.

Pt mine, acest lucru, atât timp cât nu se depășesc anumite limite, este neimportant. Nu mă mai atinge. Nu mai ajunge la mine…

4.Am primit tot felul de fotografii și filmulețe alături de întrebarea: ce părere am.

Cei care mi le-ați trimis știți ce mi-ați trimis. Nu am nicio părere. De ce? Pt că am citit ”cartea”, știu despre ce e vorba și nu o mai deschid.   

5.Dacă mi-am revenit după toate cele întâmplate.

Da, mi-am revenit sufletește și emoțional, slavă Domnului. Cu somnul am rămas în urmă… rău, dar voi recupera.

6.Mai am încredere în oameni?

Da, mai am, pt că orice dezamăgire ar veni, după ceea ce a fost, nu o poate nici măcar egala, dar să fie peste ea, nicidecum. Așa că, nu mi-e teamă să am încredere în oameni după ce am trecut prin cel mai greu și traumatizant examen al vieții mele.

7.Voi povesti vreodată, pas cu pas, prin ce am trecut?

Nu, dar voi povesti, la un moment dat, cum am reușit să mă ridic după o astfel de lovitură și asta pt a-i ajuta și pe alții care trec prin situații similare. Nu voi povesti ce s-a întâmplat, pt că, eu, după cum am mai spus, nu voi lovi niciodată în omul care mi-a fost alături foarte mult timp, indiferent ce ar face și ce ar spune acel om. Nu-mi îmbâcsesc sufletul de gustul amar al răzbunării și nici nu vreau să-mi fac dreptate cu prețul unei tulburări care m-ar coborî într-o mocirlă în care mulți au vrut să mă tragă.

Pt cei care știu să fie OAMENI, am tot respectul, iar pt cei care nu vor să mai fie, toată compasiunea.

Dintre mesajele pe care le-am primit, vă las totuși unul, cu acordul celei care mi l-a scris.

Mulțumesc mult, Mari, ție și celorlalți!

Și vă mai las ceva. Câteva fotografii, dragi mie, făcute în perioada în care am lipsit din mediul online.

Să vă fie bine, prieteni! Trăiți cum simțiți și cum doriți! Într-o dimineață m-am trezit și mi-am zis: Nu lăsa pe nimeni să te transforme în robot în propria viață! Și așa am făcut , fac și voi face.  

Mă voi retrage din nou. Când voi reveni? Nu știu. Atunci când simt să revin, voi reveni. Până atunci… mii de îmbrățișări!

Foto – Palatul Mogoșoaia

6 luni de întrebări …

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 6 comentarii

Tac, dar și tăcerea poate fi…

Aseară le-am făcut o bucurie celor care m-au vrut redusă la tăcere și i-am declarat învingători. Da, au învins, dar victoria lor e una de carton. Un zmeu colorat, legat de o ață, care nu se înalță nici măcar atunci când e vânt. Așa arată ”victoria” oamenilor poleiți la exterior, dar vai… cât de gârboviți spiritual… Oameni care își cumpără prin orice mijloace și prin orice strategii imaginea nevinovăției în fața lumii, deoarece pt ei, DOAR lumea contează. Dumnezeu… e acolo sus și s-or descurca ei cumva și cu El… cumplită înșelare.

Aș fi putut să spun multe, să povestesc lucruri care ar fi zguduit lumea, dar am știut să nu fac un război din cuvinte, ci o pace din tăcere, convinsă fiind că Dumnezeu va face dreptate, atunci când, poate, nimeni nu mai speră.

Deși am fost și sunt îndemnată să povestesc prin ce am trecut, nu o voi face, nu mă voi plânge aici, ar fi sub demnitatea mea să fac asta. Eu am structură de învingătoare, nu de victimă care să stârnească mila oamenilor. Dumnezeu m-a învățat încă de la naștere să fiu așa, pt că, născută la 8 luni și o zi, medicii mi-au dat o minimă șansă de supraviețuire, ”condamnată” la o viață fără nicio perspectivă.

-Doamnă, știu că e dureros, dar mai bine vă rugați să moară copilul ăsta. Dacă va scăpa, printre puținii care trăiesc în astfel de condiții, va fi o legumă. Sunteți tânără, aveți tot timpul să faceți alți copii, i-a spus medicul mamei după ce m-am născut.

Atunci când oamenii nu îmi dădeau nicio șansă, Dumnezeu a picurat în sufletul și în trupul meu, structura de învingătoare, pt că avea un plan pe care nimeni nu-l putea intui.

Știind povestea venirii mele pe lume, nu am voie să mă las copleșită de răutățile oamenilor. Sigur că am momente de cumpănă, de revoltă, de dezorientare, dar am învățat să am răbdare, să mă rog, să găsesc soluțiile cele mai bune, așa cum am învățat ca atunci când cad, să mă ridic, să-mi șterg lacrimile, să-mi pansez rănile și să merg mai departe, nepunând poverile mele pe umerii altora.

A fost în viața mea un om căruia i-am spus tot, în fața căruia mi-am permis să fiu eu, așa cum eram, cu vulnerabilități, temeri, neputințe… și acel om m-a lovit ca nimeni altul. Mi-a luat mult timp să mă ridic, dar am învățat o lecție foarte importantă și anume: doar Lui Dumnezeu trebuie să-i spun tot și doar de la El să aștept rezolvarea. Și pt lecția asta, îi mulțumesc.

Seara de 3 decembrie 2018, m-a așezat la răscruce de drumuri. Aveam de ales: să-l urmez, răspunzându-i cu aceeași monedă sau să mă ridic deasupra micimii de care a dat dovadă. Și a fost pt prima dată când am hotărât să nu-l urmez…  într-o așa cădere.

Dacă astăzi am ales să mă retrag, este pt faptul că nu vreau să-mi risipesc energia în lucruri atât de josnice care parcă nu se mai termină. Omul este făcut pt lucruri înalte, depinde doar de el ce alege să facă din ceea ce i  s-a dat.

Privesc la mulțimea de materiale pe care le-am primit și mă întreb ce să fac? La ce-mi folosesc? Ieri am avut o clipă în care m-am gândit să le distrug, pt că oricum, răspândite pe ici pe colo, tot există. Astăzi m-am gândit să le arhivez, dacă tot au ajuns la mine. I-am dezamăgit, poate, pe cei care mi le-au pus la dispoziție sperând că eu voi face… lucruri… s-au gândit că lovitura pe care am primit-o este suficient de mare pt a avea un scop comun. S-au înșelat. Eu caut cea mai bună variantă a mea, vreau să evoluez nu să involuez risipindu-mă prin răzbunări obositoare. De răzbunat se poate răzbuna oricine, dar de iertat nu poate ierta oricine.

Îmi pare rău pt puținii mei prieteni care chiar sunt afectați de decizia mea. Mesaje ca acesta: Oana Oana ”… dacă decizia ta este sa te retragi, eu voi șterge pagina mea de fb, căci pentru postările tale am mai ținut contul”,  mă pun în încurcătură, pt că nu vreau să aduc întristare nici măcar unui suflet. Așa că, cei care cu adevărat îmi vor simți lipsa, îmi pot scrie pe chat, mail, blog și le voi răspunde. Deocamdată rămâne activă pagina de fb. În timp voi vedea ce voi face.

Deși ar fi multe de spus, deși scriu pe fugă, vreau să vă mai spun ceva foarte important învățat din experiența dureroasă pe care am avut-o.

Ani de-a rândul m-am certat cu Dumnezeu spunându-i că e crud, că e nedrept, că nu-l doare suferința unui om… L-am întrebat: unde e iubirea Lui de oameni dacă îngăduie ca un înger de om să fie atât de terfelit pe nedrept…

Și Dumnezeu m-a lăsat să-L cert… până într-o zi, când, în marea Lui înțelepciune, mi-a arătat că El nu greșește. Când a considerat că sunt suficient de pregătită, i-a permis ”îngerului” să-și arate partea întunecată. Atunci am înțeles că numai Dumnezeu cunoaște intimitatea unui suflet și că tot ce-i dă omului, sunt lecții, pe care, dacă le ignoră, poate cădea, chiar mai rău decât demonii.

Am plecat capul rușinată și am spus:

-Iartă-mă, Doamne, Tu știi ce faci, dar eu nu am înțeles de ce ai îngăduit atâtea. Mulțumesc pt lecție. Iartă-mă!

Dragii mei, nu știu când mă voi întoarce, dar știu că pe cei sinceri îi voi simți lângă mine și îi voi păstra în inima mea.

Mă voi gândi la voi, în fiecare zi, la fiecare pagină scrisă… și știu că într-o zi vă voi oferi din nou, daruri din darurile primite. Până atunci, vă trimit zboruri din zborurile albe ale aripilor de îngeri să vă încălzească în zilele în care, poate cuvântul unui om, vrea să vă înghețe.

Să fiți fericiți, prieteni! Zâmbiți-i cerului în fiecare dimineață și cerul vă va zâmbi în sclipiri diafane!

6 luni de întrebări …

În sfârșit… ați învins!

Blogul meu. Peste 400.000 de vizitatori unici. Vă mulțumesc!

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

În sfârșit… ați învins!

Cei care m-au vrut redusă la tăcere și dispărută din mediul online, au reușit. Asta și ”grație prietenilor” care ”m-au susținut” din umbră. 

Am schimbat și numele paginii de fb…  din păcate nu am rezolvat nimic. 

Aș fi avut multe de spus, dar îmi dau seama că nu are rost. Atunci când cineva rămâne, la vedere, aproape singur, trebuie să aibă înțelepciunea să se retragă. 

Mânie voi posta o ultimă scrisoare spre deliciul celor care vor putea spune: În sfârșit, am învins!

Tac, dar și tăcerea poate fi…

6 luni de întrebări …

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii

Dor de…

bătrânul meu frumos!!! De dragostea lui, de râsul acela molipsitor… de timpurile acelea… 

Deși mi-am propus să iau o pauză mai lungă, pt cei care își fac griji pt mine, voi mai posta din când în când câte ceva. 

Astăzi… amintiri… 

”-…Dacă ai ști cât îndură omul acela pentru că te spovedește, n-ai idee… a spus bătrânul meu frumos.

-Cum adică, părinte? Și de ce nu mi-a spus?

-Probabil că vrea să te protejeze.

L-am privit cu atenție. Știam că bătrânul meu nu mă minte.”

Dacă ai ști cât îndură pentru că te spovedește…

”-Îl sunăm pe părintele Băbuș să îi spunem că v-a trecut supărarea?

-Da, da, am repetat.

Preasfințitul l-a sunat pe bătrânul meu frumos.

-Sunt cu domnișoara Mihaela și ne amuzăm de zor, i-a zis zâmbind.

-Știam eu, știam eu că Preasfinția voastră puteți să faceți ceea ce eu n-am reușit, chiar dacă am făcut pe bufonul la telefon. Preasfințite, îmi pare rău că i-am spus. Nu credeam că o afectează atât de mult.” 

”Credeam că se concep copiii din priviri”

6 luni de întrebări …

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 3 comentarii