„Preoteasa”- capră râioasă… coada pe sus

  Deși îmi propusesem să ne vedem luni, 21 iunie, în urma articolului ”O preoteasă mi-a spus că… a vrut să-și omoare soțul”, s-a înfoiat gogoașa înfuriată și a făcut… ca toate arătările 😊. Cică mă dă în judecată pentru că am denigrat-o. Adică se duce dusa la Poliție, cu articolul în dinți, și spune:

 

-Alooo! Tovarăși! Sunteți la ”locurilii” voastre? Deschideți închiderea! Io, plângăcioasa de serviciu, am venit să o pârăsc pe-asta! Uite aicișa, aia din articol… sunt io. M-a denigrat.

 

Ai grijă! Învață termenul: denigrat! Fă repetiție acasă, nu de alta, dar să nu ajungi acolo și să zici că te-am digerat 😊 😊 😊.

 

Aseară mi-a transmis că mă dă în judecată, nu știu dacă era și cu „să mă scuipe ea în gură, dacă nu o dau în judecată”. 😊

 

Când vrea să fie convingătoare… zice să o scuipe în gură 😊.

 

Măi, cucoană, fii atentă aicișa la mine, când glumesc, glumesc, dar acum vorbesc FOARTE serios.

 

Aseară eram hotărâtă ca astăzi să-ți dau numele, măcar să ai de ce să mă dai în judecată și să nu te mai faci de râs și pe acolo, să spui că în articol e vorba despre tine. Și știi ce m-a făcut să mă opresc? Nu sms-ul Părintelui, nu amenințările tale de femeie bolnavă de ură și de dorință de răzbunare, ci MILA PENTRU BĂIATUL VOSTRU. Nu vreau să fie arătat cu degetul. Nu are nicio vină că are o mamă iresponsabilă ca tine. Dacă ție nu ți-e milă de el, mie mi-e milă.

 

Mi-a sfâșiat sufletul când l-am văzut ce privire tristă are. Un băiat atât de tânăr și cu o privire atât de tristă… n-am mai văzut. Am simțit cum îi plângea sufletul, închis ca într-o colivie. Pentru a-l proteja pe el, nu-ți dau numele, dar aștept să începi tu circul.

 

Chiar insist să mă dai în… ce nu ai – judecată. Vreau să-l cunosc pe „Robert”, și asta va fi, probabil, singura variantă. Sper că ești conștientă că… „Robert” va fi citat și el și… sigur, va fi foarte „încântat” să vadă că tu mi-ai trimis fotografia lui, mi-ai vorbit despre relația voastră și nu numai. Sper că ești conștientă că va trebui să vină și „maica” Serafima și renumitul medic din România de numele căruia te-ai folosit, pentru a confirma că „Robert”, în perioada respectivă, a fost la el, iar eu, pe lângă faptul că știu de la tine lucrul acesta, am și câteva sms-uri de la medicul respectiv. Sper că ești conștientă că EU ÎI VOI NOMINALIZA PE TOȚI ȘI TOȚI VOR FI CITAȚI. Vei deschide un circ pe cinste.

 

„Ionuț”, te rog, insist, să o însoțești pe mama ta în instanță, pentru a vedea tu cu ochișorii tăi triști… că NU MINT.

 

Individa mincinoasă și vicleană nu învață nimic din ce i se întâmplă.

 

1.M-a căutat cu viclenie să îl ajut pe Părinte ȘI AM DESCOPERIT CINE E FĂȚARNICA, ceea ce nu ar fi descoperit Părintele niciodată.

 

2.S-a folosit de numele unui mare duhovnic ȘI AM DESCOPERIT CĂ DUHOVNICUL RESPECTIV NU AVEA NICI UN AMESTEC ÎN POVESTEA EI INFECTĂ.

 

3.Mi-a dat o fotografie și un nume fals – „Robert” ȘI AM DESCOPERIT CINE ESTE ACEL BĂRBAT, iar exemplele ar putea continua.

 

Acum vrea în instanță. Păi… hai, măi, fată… să te faci de toată povestea, dar… grăbește-te! Dacă „Robert” are concediul tot în august, să vină și în instanță, să nu facă omul două drumuri atât de lungi, că e păcat de timpul lui. Omul acela chiar a făcut ceva cu viața lui, nu și-a cheltuit-o în minciuni, ură și răzbunări.

 

Știți de ce e așa de înfuriată „doamna”? Mă cântă prin parohie, pe la toate babele, de câteva luni, s-a plâns și a plâns (doar e expertă în bocet), spunându-le, cum i-a spus și lui ”Ionuț”, că am intervenit în familia ei.

 

Din răutate și din ură, mi-a dat și numele, iar oamenii, din curiozitate, au început să-mi urmărească blogul 😊. Ba, mai mult, cineva chiar a îndrăznit să mă și contacteze.

 

Or fi ei oameni simpli, dar fac și ei niște legături, iar „doamnei” au început să-i cadă măștile. Până și asta s-a întors împotriva ei, dar ea nu vede nimic.

 

„Ionuț”… te rog să reții ce-ți spun acum! Când vei fi pregătit și vei vrea să știi adevărul PÂNĂ LA CAPĂT, până mă va da mama ta în judecată, pentru că atunci oricum o să-l afli, aștept să mă contactezi. Dacă dorești, ne și vedem. Unde vrei tu.

 

Și vreau să-ți mai spun un lucru important. Să știi că tatăl tău ar fi putut/ avut să-ți spună multe de-a lungul timpului, dar… a preferat să te protejeze. A înghițit multe nedreptăți, i-a ascultat cuvintele dureroase și mincinoase ale individei, spuse prin gura ta, le-a recunoscut și a tăcut.

 

Nu s-a justificat, nu te-a contrazis, nu a contrazis-o. A sperat și speră că… va veni o zi în care vei vedea adevărul. Că vei înțelege. A preferat să stea departe de tine, așa cum i-a impus scorpia, ȘI ASTA ÎȚI SPUN CU CERTITUDINE, PENTRU CĂ DOAR EA MI-A SPUS SĂ-I TRANSMIT PĂRINTELUI SĂ NU SE APROPIE DE TINE, SĂ TE LASE SĂ CREZI CE AI CREZUT ȘI PÂNĂ ACUM.

 

A preferat să stea departe de tine… decât să te transforme într-o minge de ping-pong între ea și dumnealui. Dar toți anii ăștia i-ai lipsit… Mult. Acum… după câte i-ai făcut, nu mai găsește puterea interioară să poată purta un dialog lung cu tine, dar ți-a scris… chiar dacă nici asta nu are puterea să recunoască. Acum gândește-te! Cine te iubește și cine nu. Cui îi pasă și cui nu.

 

Mai am un mesaj pentru „deschide închiderea”. Acesta este ultimul spațiu pe care ți-l mai acord pe blogul meu. De-acum… poți să stai și în cap, să ameninți, pentru că din asta te hrănești de 23 de ani, NU VEI MAI AVEA ONOAREA SĂ-ȚI MAI ACORD ATENȚIE. În schimb… aștept procesul… cu mare interes. Atunci… altfel vor sta lucrurile.

 

Ai grijă de tine… ”Ionuț”! De sufletul tău și… mai cercetează… înainte de a crede!…

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii

O preoteasă mi-a spus că… a vrut să-și omoare soțul

La finalul articolului „Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei”, am spus că voi reveni cu un caz concret, tulburător. Aveam de gând să vorbesc despre un alt caz, nu despre creatura care mi-a spus că a vrut să-și omoare soțul, dar… cum avea ditamai bărzăunele pe căciulă și morcovul (intrat cu răzor și cu vânător cu tot), crezând că următorul articol va fi despre „măria sa”… mincinoasa și nu numai, a trecut la atac. L-a pus pe nimeni altul decât fiul ei să-mi scrie mesajul următor:

Deci… „nebuna” sunt eu. „Ionuț”… știam de la mama ta că mergi la psiholog, nu că ești psihiatru. Nu că ar fi o rușine să mergi la psiholog, dar este o rușine ca în calitate de tânăr care are nevoie de consiliere psihologică să pui „diagnostic” unui om pe care l-ai văzut o singură dată în viața ta și atunci în treacăt. Cine ți-a spus că sunt nebună? „Mămicuțu’”? Păi … cine ar fi putut? Nu cumva, în acest caz, sintagma „nebunii vă vor spune vouă nebuni” se potrivește perfect?

Și tot „mămicuțu’ deschide închiderea”[1] ți-a spus că eu m-am băgat în familia unui preot. Citește până la capăt ȘI VEI AFLA ADEVĂRUL DE CARE EA SE TEME.

Păi… măi… „Ionuț”, ia să vorbim noi ca între doi oameni asumați (considerând că și tu ești), cum să mă bag „în familia unui preot”, adică în familia voastră, când de la „mămicuțu’” știu că ai catalogat familia voastră ca fiind, citez: „o familie de că..t”? Ba, mai mult, se pare că ai continuat cu, citez: „aveți niște servicii de că..t, locuim într-o casă de că..t și într-un oraș de că..t”. Deci… peste tot ce are legătură cu voi, ar fi numai că..t. Și cum să intervin în așa familie? Căci pe unde te învârți… miroase, 😊 ca să nu spun… pu.e. 😊

Mai departe. „Popa”, despre care ai uitat că e TATĂL TĂU (sau mămicuțu’ știe altceva?!?), te-a crescut, s-a sacrificat pentru tine, a renunțat la multe pentru a-ți asigura tot ce ai avut și ai nevoie. Dacă ți se pare că doar „mămicuțu’” îți dă bani, vezi că acolo sunt și banii lu’ „popa”…

Tot în mesajul lăsat pe blog… spui că este: „incapabil de a face nimic cu viața lui”. Ce-ai făcut măi, „Ionuț”? Ți-a dictat „deschide închiderea”? Poate ai vrut să spui că: e incapabil de a face ceva cu viața lui. Cum de ți-ai dat seama că e incapabil? Și cum de nu ți-ai dat seama că cea care l-a oprit din drum… a fost chiar mincinoasa secolului – „preoteasa”?

Ai spus/ ți-a spus că s-a căsătorit pentru a scăpa de viața mizerabilă de la cămin. Serios? Păi… unde locuiți voi acum? În vreo vilă de la Miami, proprietatea „bogătașei tale mame”? Nu. Locuiți, plătind chirie, într-un apartament cu două camere, apartament pe care îl aveți pentru că… ce să vezi… tatăl tău e „popă”. Dacă nu era „popă”, locuiați… unde? Și ca tupeul vostru să fie MAXIM, am înțeles că-i spuneți: „dacă nu-ți convine, pleacă!” Deci… Părintele să plece din casa pe care o aveți DATORITĂ DUMNEALUI. Bravo! Mai mizerabili de atât puteți fi? Vă încurcă, nu? Păi… coana „preoteasă” găsise o variantă să scăpați de el… de tot. Ajungem și acolo.

Mai spui că „nu divorțează pentru că nivelul lui maxim de ascensiune pe scara socială a fost atins”. Nu, nu a fost atins. Părintele s-a anulat din punct de vedere intelectual ca să poată supraviețui lângă o femeie atât de măruntă… la propriu și la figurat, dar… sper că va veni vremea să vă demonstreze că mai poate face încă multe lucruri… chiar dacă voi îl mușcați precum hienele, zilnic, trăgând de sufletul dumnealui ca de o pradă pe care vreți să o sfâșiați.

În privința divorțului, „doamna” l-a amenințat încă de anul trecut (2020), din noiembrie, că a înaintat dosarul de divorț. În jumătate de an putea să fie divorțul pronunțat deja, dar… se pare că… „doamna” s-a răzgândit. E „mai rentabil” să-l tocați mărunt în fiecare zi. Poate scăpați de dumnealui și rămâneți fericiți, în casă. Sigur, ar putea să bage Părintele divorț. Acum are suficiente motive, dar ce vreți? Să spuneți că v-a dat afară din casă și nu aveți unde să vă duceți?  

Și pentru că am terminat cu mesajul tău „inteligent”, să trecem la întreaga poveste sau… mă rog… la ce se poate spune din ea.

 

Începutul…

Era prin februarie 2020, când „coana preoteasă”, care vorbea cu mine de pe un cont fals, mi-a scris că… mă roagă, dacă vreau, să vorbesc puțin cu Părintele, pentru că nu e într-o stare bună, că nu poate dormi noaptea, că are probleme de sănătate și că apelează la mine, deoarece a văzut că Părintele mă apreciază foarte mult și că… sigur… îl voi putea ajuta.

Vorbeam cu amândoi de ceva timp (cu Părintele de pe contul de Facebook real), dar habar nu aveam că sunt căsătoriți. Am întrebat-o:

-Care Părinte?

Atunci, mi-a spus că e soția Părintelui… și mi-a dat link-ul de la contul de Facebook în care avea numele real.

Eram pusă în fața unei situații stranii, dar cum nu spuneam „nu” oamenilor care apelau la ajutorul meu, am spus că voi încerca să vorbesc, dar nu depinde doar de mine. Dacă Părintele nu dorea să vorbească despre problemele care îi făceau nopțile albe (și zilele negre – aveam să aflu mai târziu), eu nu prea aveam ce face. Ea m-a asigurat că Părintele dorește să vorbim. 

Am făcut schimb de numere de telefon, mai întâi cu ea, iar în seara aceea am abordat subiectul cu Părintele, pe chat. Părintele a fost într-adevăr foarte deschis, iar la finalul acelei convorbiri, mi-a și dat numărul de telefon.

Vreau să precizez faptul că pe Părintele și eu îl apreciam foarte mult, pentru că e un om special. Mi-am dat seama de acest lucru încă de la prima convorbire, de pe chat.

Vrând să fac un bine, m-am trezit în mijlocul unei situații greu de imaginat și EXTREM de greu de gestionat.

Din a doua zi, de când am și început să vorbim la telefon, avea să se contureze un calvar de nedescris.

Din această situație am avut de învățat niște lecții foarte importante. Una dintre ele a fost că: o femeie proastă, care e proastă și atât, poate fi amuzantă, poate fi ținta glumelor, poate fi de compătimit, dar… O FEMEIE INCREDIBIL DE PROASTĂ ȘI VICLEANĂ e un adevărat monstru care, dacă un bărbat pică în plasa ei, îl distruge până la cel mai mic detaliu și îl scoate tot pe el vinovat în fața lumii.

Încă de la prima convorbire telefonică „doamna” a început să plângă cu lacrimi de crocodil spunându-mi că e foarte nefericită, că Părintele e neliniștit și că, din această cauză, ea nu se mai poate concentra nici pe ce are de făcut la locul de muncă. Dacă o auzeați cu plângea (de fapt juca teatru), ați fi jurat că e cea mai nefericită și oropsită femeie de pe Pământ.

Cred că, mai mult de o lună și jumătate, am vorbit zilnic la telefon, atât cu ea, cât și cu Părintele. Ea plângea în fiecare zi și începuse să mă sune obsesiv. Ajunsesem de stăteam cu telefonul în mână toată ziua. Făceam cumpărăturile vorbind la telefon, activitățile prin casă și prin curte, scriam și postam, vorbind la telefon.

Vorbeam cu ea și câte 6-7 ore pe zi, iar cu Părintele rar depășeam mai mult de o oră.

Vorbind atât de mult cu ea, am început să-mi dau seama că ascunde ceva. Începusem să-i identific teama din glas. Ar fi vorbit cu mine 24 din 24, pentru a se asigura că eu cred tot ce spune.

La un moment dat, am întrebat-o ce își dorește, de fapt? I-am zis să-mi spună concret ce vrea, ca să știu ce subiect abordez cu Părintele.

Mi-a zis, plângând în hohote, că își dorește doar liniște. Atât.

-Ești sigură că doar liniște îți dorești?, am întrebat-o simțind că adevărul era departe de cuvintele pe care le rostise.  

-Da, atât, a repetat neieșindu-și din rolul de plângăcioasă nefericită.

În tot acest timp îmi povestise de toate. De la cât de săraci au fost și cât de mult a muncit ea, până la… din câte l-a scos ea pe Părinte. Ea, doar ea. Ea era alfa și omega, începutul și sfârșitul. Mi-a mai spus că, dacă se întâmplă ceva cu Părintele, ea nu-și mai vede rostul pe lumea asta. Rețineți această idee, ACEASTĂ MINCIUNĂ, acest rol de soție iubitoare, devotată și îndrăgostită, pentru că va urma și ADEVĂRUL! Să vedeți ce monstru se afla și se află în spatele acestei măști de mironosiță.

Eu îi spuneam Părintelui că ar trebui să fie foarte fericit cu o astfel de soție iubitoare. Părintele… tăcea… Nu putea să-mi spună adevărul. Nu putea să-mi vorbească despre calvarul pe care-l trăise și îl trăia alături de acea femeie mică, la propriu și la figurat, dar extrem de periculoasă.

 

Când dorința sexuală dă pe-afară… 

După ce și-a conturat imaginea de „sfântă”, a început… gradual… să „povestească” despre oamenii din jurul ei. De la rudele Părintelui care, în viziunea ei, toate erau „defecte”, până la colegele de serviciu care erau, citez: „niște proaste și niște curve”. Vă dați seama? Printre ele… ea se simțea regina proastelor. 😊

După ce a tocat tot ce se putea toca, a trecut la Părintele. Mi-a spus că nu o iubește, că nu mai au relații intime de vreo 6-7 ani. Că la început a găsit scuza că fusese la un mare duhovnic și acela le spusese că vor mai avea o fetiță, iar Părintele a zis că nu vrea să mai facă un copil din moment ce nu ar avea ce-i oferi, locuind încă într-un apartament închiriat al cărui spațiu e și așa destul de mic.

De multe ori o opream și îi spuneam că, în primul rând nu vreau să aflu astfel de detalii și în al doilea rând, nu am cum să o ajut din acest punct de vedere, dar ea continua să-mi povestească și să-mi spună că ar trebui să-l determin pe Părinte să înțeleagă că trebuie să-și facă datoria de bărbat. Cu alte cuvinte, să-l bag pe bietul bărbat… cu forța… în patul conjugal.

Văzând că nu fac nimic în acest sens (ar fi fost culmea să și încerc să bag un bărbat lângă o femeie pe care știam că nu o iubește – și nici n-ar mai fi avut cum la modul în care se comporta -, chiar dacă femeia aceea e soția lui în acte), într-o după-amiază, când vorbeam cu ea la telefon, iar Părintele mânca, i-a zis ea că, dacă nu-și face datoria de bărbat, o să vadă el ce pățește.

Eu am rămas fără cuvinte. Nu mai fusesem pusă într-o astfel de postură… niciodată.

-Lasă-l, măi, să mănânce!, am îngăimat.

Dacă eu m-am simțit foarte jenată de situația respectivă, mă întreb cum s-o fi simțit bietul om?

După ce i-a zis, a plecat în dormitor și a continuat bocetul. Că ea nu mai poate, că s-a îmbolnăvit din cauza lui, că îi vine să se ducă și cu un boschetar etc.

O ascultam și mă întrebam: „Ce caut eu în filmul ăsta de prost gust?”

-Să mă scuipe el în gură, dacă nu-l fac de râs în tot blocul, a zis, la un moment dat, printre suspine.

-Măi, fată, ai înnebunit? Cum să faci așa ceva?, am întrebat-o.

Am vrut să o întreb: „Ce ai, măi, fată? Ești în călduri?”😊…

A venit seara. M-a sunt și… vorbind cu mine la telefon, i-a făcut un scandal monstru Părintelui. A făcut ca toate arătările.

Văzând că turbase de tot, i-am dat Părintelui un sms și l-am rugat să meargă puțin în parc, până se liniștește… am vrut să adaug: „nebuna, isterica etc.” 😊

Părintele și-a dat seama că, dacă ar mai fi rămas, i-ar fi știut tot blocul… și a ieșit.

Când a văzut că se încalță, a început să urle și mai rău.

-Unde te duci? Nu te duci nicăieri! Uite la ăsta!… Pleacă… Îmi venea să-i zic: ”Băi, nu-l văd prin telefon” 😊

-Măi, fată, l-ai tulburat de tot. Ce vrei? Să iasă un scandal de nedescris? Tu nu înțelegi că nu vrea să se mai apropie de tine?, am zis uluită.

-E un nenorocit! Umflatul dracu’. Pentru că nu mai e bun de nimic, de-aia fuge. Dacă-l vezi cum arată dezbrăcat, te sperii. E horror, hidos… și a început să spună, să tot spună, tot felul de mizerii despre Părintele. Detalii intime pe care nu le suportă nici hârtia, nici monitorul. L-a desființat, nu doar ca preot și bărbat, ci și ca om.

În timp ce ea urla ca o disperată și spunea tot felul de mizerii despre Părinte, Părintele mi-a dat un sms prin care m-a întrebat dacă s-a mai potolit.

I-am zis că o rog să se potolească, pentru că trebuie să închid să vorbesc puțin și cu Părintele, care era foarte tulburat.

-Sună-l pe drac și zi-i să vină acasă! Imediat!

-Bine, îi spun! Liniștește-te!

 

 Noaptea minții

L-am sunat pe Părinte, care era într-o stare psihică deplorabilă. De 23 de ani trăia într-un calvar despre care nu putea povesti nimănui.

Imediat ce l-am sunat pe bietul bărbat, a început disperata cu sms-uri. Părintele, pe de o parte, mă ruga să o liniștesc, ea, pe de altă parte, mă presa să i-l bag pe nefericitul bărbat în pat. Eu mă tot întrebam: „Ce caut în povestea asta mizerabilă?”.

Am stat de vorbă cu ei, când cu ea la telefon și cu Părintele prin sms-uri, când invers, până la 3.00 dimineață, când am reușit cât de cât să potolesc isterica.

Dimineață eram epuizată și fizic și psihic, dar „doamna” era fresh, o ținea adrenalina nebuniei. Mi-a dat deșteptarea pe la 6.30 și a luat-o de la capăt.

-Măi, fată, dacă vezi că bărbatul ăsta nu te mai vrea, divorțează și gata!

-Și unde vrei să mă duc? Am un copil, care nici nu a terminat școala.

-Atunci, găsiți o formulă de compromis! Ai o discuție sinceră cu Părintele, spune-i că tu nu poți să stai așa, că vrei să-ți faci o relație.

-Eu, oricum, nu stau cu ăsta, i-am spus de multe ori. Stau până termină copilul școala. Abia aștept să mă răzbun pe el după 23 de ani de chin.

-Păi… după ce termină copilul școala, ai unde să te duci?

-Da, se angajează și plec cu el.

-Atunci, vorbește-i de soluția aceea de compromis și încheiați circul!

Dar… „doamna” nu voia să încheie circul, îl voia pe bărbat la pat… într-un anume fel.

 

Arzoaica

După o săptămână în care l-a bălăcărit pe Părinte în fel și chip… a început să-mi vorbească de un anume Robert, citez: „e doctor, operează pe creier în America (adică neurochirurg, dar pentru ea era mult prea complicat cuvântul), vine de două ori pe an în România, e fiul duhovnicesc al Părintelui… (a spus numele un mare duhovnic al României, care e și pustnic), îl cunosc de 7 ani, e divorțat, pentru că l-a înșelat nevasta, și e foarte îndrăgostit de mine. Aș fi plecat de mult cu el, dacă Robert nu ar fi făgăduit că, după ce iese la pensie, se călugărește și merge la Muntele Athos. Mi-a făcut cunoștință cu el maica Serafima, cea care l-a îngrijit pe Părintele (numele marelui duhovnic).”

Mi-a mai spus și că, dacă ar fi vrut să-l înșele pe Părinte, ar fi putut să facă asta de mult timp, fără ca el să-și dea seama. Și n-a făcut-o? Concluzionăm împreună.

Mai zicea că… ea e, citez: ”arzoaică, așa…” Nu era nevoie să-mi spună, mă lămurisem… după atitudinea ei. 😊

Spunea că… Robert, de când a văzut-o, a zis că a simțit că are fluturi în stomac, mai spunea că dacă îl văd pe Robert „pic” – n-am picat-, 😊 că-i trimite în fiecare dimineață inimioare, îi scrie poezii etc.

-Tu știi cum arată Robert pe lângă hidosul ăsta? E fotomodel. E înalt, slab, are mâinile cu degete lungi și are aproape 2 m înălțime, nu ca ăsta. Mie nu mi-a plăcut de la început de el, pentru că e mic (adică scund, dar pentru ea și termenul acesta e prea greu), poartă ochelari și seamănă cu un turc.

Fac o paranteză. Auzi, măi, „deschide închiderea”, băiatul vostru seamănă cu Părintele. Ce faci? Și de el ți-e silă? Este exact cum era Părintele la vârsta la care l-ai cunoscut. Și pe el îl detești?

Revin. Într-un moment de inspirație (care avea să mă ajute mai târziu să aflu cine e individa), i-am cerut o fotografie cu… „Robert”. Și mi-a trimis… pe chat. „Robert”, pe care îl cheamă, de fapt, D. M. 

 

„Am vrut să-l omor pe nenorocit”

În fiecare zi aveam program de ascultare a „nefericirilor” ei, a bocetelor, lamentărilor și a denigrării Părintelui.

Mințea cu atâta nerușinare, încât credea și ea. Găsise „formula magică”, puzzle-ul perfect, după mintea ei: minciunile îmbinate cu lacrimile de crocodil.

Într-o zi însă… i-a luat-o subconștientul înainte și a zis:

-Am vrut să-l omor pe nenorocit. Și nu o dată, ci de mai multe ori. I-am spus și lui, dar nu m-a crezut. 

-Ce-ai făcut? Ai vrut să-l omori?, am întrebat-o șocată.

-Da. Pentru că m-am săturat de el, mi-e scârbă de el, nu-l mai suport.

-Măi, fată, tu nu ești normală la cap? Cum să te gândești să-l omori? Dacă ți-e scârbă de el, ți-am mai spus, divorțează și gata!

-Păi… și unde vrei să mă duc? Ți-am spus că nu am unde să mă duc.

-Atunci așteaptă să termine copilul școala și pleci cu el, așa cum ți-ai propus. Tu crezi că dacă-l omori, rămâi fericită în casă? Nu, fată, te duci la închisoare…

-Lasă, lasă, m-a întrerupt, după care a tăcut brusc.

Probabil a vrut să spună că nu era atât de proastă, făcea să pară o moarte naturală sau un accident.

În toată nebunia ei, miza pe un lucru foarte important și anume că… Părintele nu mai avea pe nimeni. Și de ce nu mai avea pe nimeni, pentru că „doamna” avusese grijă să-l îndepărteze de toate rudele. Spunea că Părintele a îndepărtat-o de ai ei, în timp ce ea vorbea zilnic, la telefon, cu rudele ei, iar Părintele nu mai vorbea cu nimeni din familia dumnealui… de foarte mulți ani. Le mai dădea, de sărbători, câte un mesaj. Atât.

Diabolica „preoteasă” își calculase bine orice mișcare. Îndepărtat de rudele sale, se asigurase că… ”dacă i s-ar fi întâmplat ceva”, le-ar fi anunțat, plângând cu sughițuri, că fără el viața ei nu mai are rost, iar rudele sale nu ar fi cerut nicio expertiză medico-legală, văzând-o așa „îndurerată”.

„Doamnă”, te anunț public, să știi. Am luat legătura cu rudele Părintelui și le-am povestit tot. Absolut tot. Și asta am făcut fără acordul Părintelui. Am considerat că am o datorie morală să le spun care este motivul pentru care Părintele s-a îndepărtat de ele, dar să le și spun și ce calvar a trăit și trăiește bietul bărbat.    

 

Clientă a hotelurilor. Întâlnirea cu „Robert”

A venit și luna august, 2020. Mă trezisem într-o poveste din care nu știam cum să ies, știam însă că trebuie să descopăr cine e acea prefăcută femeie care se dădea victima nevinovată, conturându-și chipul de sfântă, martiră chiar, dar care, în realitate, era și este… un monstru.

Într-o duminică seară, mi-a spus entuziasmată:

-A venit Robert. E de două săptămâni în România. A fost la Părintele… I-a pus niște perfuzii, pentru că nu se simțea bine, a mai stat cu el. I-a adus un aparat auditiv, pentru că Părintele nu mai aude, dar nu-l suportă. Pe aparat nu-l suportă 😊…

După vreo două ore, în care mi-a îndrugat numai minciuni, mi-a zis că abia așteaptă să se întâlnească în următoarea zi cu el, să vadă ce vești îi mai aducea de la „Părintele”. Mi-a mai spus că s-a cazat la un hotel de lângă B——, locul ei de muncă.

În următoarea zi, după ce vorbisem de vreo 2-3 ori la telefon, s-a scuzat că trebuie să plece (eu am zis „Doamne, ajută!”), dar mai târziu mi-a dat un sms în care mi-a spus că s-a întâlnit cu Robert.

După vreo două ore, mi-a dat un alt sms, în care mi-a spus că e șocată de ce mesaje i-a trimis „Părintele”, că i-a vorbit și despre mine și că mă sună imediat ce termină. Asta cu terminatul… depinde ce termina și de câte ori 😊…

După alte 2 ore și ceva, m-a sunat de pe drum. Era „șocată”, dar entuziasmată. Mi-a îndrugat tot felul de minciuni, că „Părintele” a zis… și a mai zis… și iar a zis… Că „Părintele” știa deja de mine, că mă cheamă Mihaela, că am fost jurnalistă și că… surpriză, avea toate cărțile scrise de mine în bibliotecă. Adică în „biblioteca” din vârful muntelui. 😊

Marele duhovnic, de numele căruia s-a folosit cu nerușinare pentru a-și ascunde o aventură care dura de mai bine de 7 ani, e pustnic, după cum am spus, și locuiește în vârf de munte. Mi-a mai zis că… „Părintele” i-a transmis că se bucură pentru faptul că și-a găsit, în sfârșit, o prietenă… etc.

Auzi, cucoană, dar „Părintele” nu ți-a transmis prin „Robert” că EU VOI FI CEA CARE VA DESCOPERI CINE SE ASCUNDE ÎN SPATELE MIRONOSIȚEI CARE TE DAI?

Creatura respectivă mi-a mâncat foarte mult timp cu minciunile ei, dar… deși de la un punct încolo am fost conștientă că mă minte, am continuat să-i las impresia că o cred, pentru a-l ajuta pe Părinte, ca în cazul unui divorț, pe care ea îl vrea cu scandal și prin care vrea să-l distrugă de tot pe soțul ei, cum a spus-o de nenumărate ori, să poată dovedi că mironosița „preoteasă” este, de fapt, o viperă veninoasă.

„Doamnă sfântă”… am și eu o întrebare: Dacă ”Robert” nu este fiul duhovnicesc al marelui duhovnic (și NU ESTE, PENTRU CĂ AM VERIFICAT), de ce te întâlneai cu el? De unde „îți aducea” vești?…

”Robert” a stat atunci, la hotelul de lângă locul ei de muncă, două săptămâni, timp în care s-a văzut cu el în fiecare zi.

Într-o după-amiază („doamna” lucra o săptămână dimineața, una după-amiază), i-a zis Părintelui să o ducă la muncă. Părintele când s-a întors, mi-a zis că nu știe ce e cu soția lui, de i-a zis să parcheze în spatele clădirii unde lucra, adică fix în fața hotelului în care era cazat ”Robert”. Mi-a mai zis că ”Robert” era la balcon și că „doamna” i-a făcut cu mâna, iar întrebată de ce l-a pus să oprească acolo și nu la intrarea principală, unde o lăsase în timpul celor 20 de ani de când lucrează acolo, ea a motivat că… n-a vrut să-i mai ia temperatura la intrarea în clădire. Măi, să fie, dar cum fix când te aștepta ”Robert”, nu ai mai vrut să-ți ia temperatura?

Îmi povestise cu ceva timp în urmă că, citez: „Ți-am spus că toate colegele mele sunt curve. Își povestesc aventurile la serviciu. Una dintre ele și-a prostit soțul de l-a făcut să o ducă la amant cu mâna lui. L-a mințit că trebuie să meargă la o colegă, și soțul a dus-o cu mașina până în fața blocului unde locuia amantul.”

Exact același lucru l-a făcut și ea. Și-a umilit propriul soț, punându-l să o ducă la întâlnirea cu ”Robert”.

Auzi, bre? Dacă colegele tale („că co” la matale merge) sunt curve, matale cum te numești?

 

„Perfuzii” în camera de hotel

În ultima zi în care ”Robert” mai rămânea în acel hotel, „doamna” m-a sunat la ora 8.30, mi-a spus că nu se simte bine, că merge la ”Robert” să-i pună niște perfuzii și că mă sună după ce termină. Evident. Trebuia să fie cu finalizare 😊…

Un renumit chirurg punea perfuzii, ÎN PLINĂ PANDEMIE, într-o cameră de hotel. Individa a crezut că sunt ca ea. Adică… PROASTĂ. Cum aș fi putut să cred așa ceva? Dar m-am făcut că o cred, să văd până unde merge și de ce e în stare.

A ieșit din hotel la ora 13.30 și mi-a spus că a întârziat atât de mult pentru că a fost alergică la un medicament, că i-au ieșit bube pe ea și că a trebuit să-i administreze și un antialergic să-și revină. Cred că a avut nevoie de multă pulicilină, să-și revină… Pardon, mă scuzați, asta… penicilină, se mai încurcă literele pe tastatură 😊 La un articol așa de lung… mai dau și greș.

Deci… și-a „revenit” până la urmă 😊. Mi-a îndrugat tot felul de povești… Îmi spunea cum ea zăcea cu perfuzia în gură… pardon… în mână… 😊 autocorecția e de vină 😊. Știe ea ce să scrie 😊…

Revin… Deci îmi povestea cum zăcea ea cu perfuzia în… nu mai scriu unde, că iar intervine sistemul 😊… și ”Robert” căuta pe internet cărțile mele. Ba, mai mult, că a și făcut comandă.

Vă dați seama unde a dus-o pe aia capul? Să-mi spună că ”Robert” a făcut comandă de cărți, în timp ce urma, a doua zi, să plece în America. Bineînțeles că „am crezut-o”. Chiar i-am zis să-mi spună ce părere are ”Robert” după ce le va citi. Mi-am intrat în rolul de proastă 😊 și i-am scris și lui ”Robert”. L-am întrebat cum i s-au părut cărțile mele 😊, deși eram convinsă că habar nu are de existența mea. I-am scris… așa… doar să-l avertizez că am descoperit cine e.

Bietul om, fiind divorțat și având cariera pe care o are, și-a luat o jucărie sexuală de România, să nu-și facă moară în cap în America, iar jucăria sexuală a vorbit despre relația lor… Curat ghinion 😊, pentru că… în cazul unui divorț CU SCANDAL, așa cum vrea ea, renumitul chirurg va fi „invitat” la proces.

După ce a plecat ”Robert”, deși spunea că îi trimite în fiecare dimineață inimioare, poezii etc., era din ce în ce mai deprimată.

Într-o dimineață m-a sunat și mi-a spus că nu a dormit deloc și că toată noaptea și-a dat cu pumnii în cap.

-Cum să-ți dai, fată, cu pumnii în cap? Nu, nu ești zdravănă? Ce ai?, am întrebat-o.

-Mi-am dat cu pumnii în cap pentru că nu mai suport. Poate îmi spune Dumnezeu vreodată de ce a trebuit să-mi distrug viața lângă nenorocitul ăsta.

Măi, femeie, hai că-ți spun eu. Nu trebuie să-ți spună Dumnezeu. Tu ai zis că… NU DOAR CĂ NU L-AI IUBIT PE PĂRINTE, DAR NICI NU L-AI PLĂCUT FIZIC. Mi-ai mai spus că ai văzut că nu vă potriviți și i-ai zis și Părintelui, dar că te-ai căsătorit cu dumnealui pentru că se ținea după tine.

Nu, femelo, nu pentru asta te-ai căsătorit cu bietul bărbat. Dacă nu voiai, nu voiai și gata. Putea să doarmă la tine la ușă, ca un cățel. Te-ai căsătorit cu dumnealui, deoarece l-ai văzut ca pe un trofeu. Pentru statutul social te-ai căsătorit. Tu știai foarte bine că ești bătută în cap (sau nu știai?!?) și, dacă te-ai fi căsătorit cu un bărbat oarecare, nu ți-ar mai fi sărutat babele mâinile până la cot, după cum îmi spuneai cu mândrie. Te-ai mai căsătorit cu Părintele pentru că te-ai gândit că un Preot are tot felul de avantaje și că altfel este văzut în societate, ceea ce este și adevărat. 

Sigur că și Părintele a greșit insistând să vă căsătoriți, dar… în naivitatea dumnealui, a unui tânăr de 24 de ani… chiar dacă nu te-a iubit, a văzut în tine niște „calități” (înșelându-se, evident), care ar fi definit o preoteasă. A crezut, după cum mi-a spus, că… locuind împreună, iar tu fiind o femeie credincioasă, atentă, bună bucătăreasă, cum te dădeai… la un moment dat te va iubi.

Neșansa Părintelui a fost că a trăit într-o familie în care nu a văzut nici urmă de iubire și nu prea a știut ce este aceea. Dar tu? Tu, care spuneai că părinții tăi se iubesc și acum, nu ai nicio scuză pentru faptul că te-ai căsătorit cu un om pe care NU L-AI IUBIT NICIODATĂ.

Deci ți-am dat răspunsul. Nu-l mai deranja și învinovăți pe Dumnezeu pentru alegerile pe care le-ai făcut DIN INTERES ȘI DIN VICLENIE.

După cum vă spuneam, plecarea lui ”Robert” a băgat-o în depresie. Păi cred și eu. După ce îți pune unul „perfuzii” prin camerele de hotel, să vii acasă să-ți privești soțul în ochi, să mai dormi și cu el în pat și să te mai duci și la biserică și să faci pe sfânta… nu e ușor. Scindarea asta în suflet… te duce la nebunie.

Văzând că era foarte deprimată, am tot îndemnat-o să-i vorbească Părintelui, să-i spună adevărul. Să-i spună că s-a îndrăgostit de un alt bărbat și să găsească o formulă de compromis, să locuiască împreună până termină copilul școala. Mi-a zis că nu poate, pentru că-i e frică de reacția Părintelui.

Nu am condamnat-o nicio clipă pentru faptul că s-a îndrăgostit de un alt bărbat, dar am detestat-o și o detest pentru faptul că l-a făcut pe Părinte să trăiască în minciună, pentru că vrea să-l distrugă, de parcă nu ar fi făcut-o de ajuns, pentru că-i e scârbă de el etc. Niciun om nu merită să trăiască în minciună, indiferent cât de „mic” ar fi.

Speriat că se face disponibilă pentru el, ”Robert” a încercat să rupă legătura cu ea.

După cum am spus, după plecarea lui Robert a intrat într-o gravă depresie. Nu mai mânca, nu mai dormea și… surpriză, îl voia din nou pe Părinte în patul ei… dar nu oricum…

Eu îi tot spuneam că, dacă și ”Robert” o iubește, să divorțeze, să fie corectă, să meargă la episcopul locului și să-i spună adevărul, ca Părintele să poată să rămână preot în continuare.

Ea, nu și nu. O ținea una și bună că vrea să se răzbune pe bietul bărbat, că vrea să-l vadă pe drumuri, boschetar…

Atenție! VOIA SĂ-L VADĂ BOSCHETAR PE TATĂL COPILULUI EI. Sau cumva știe că nu e tatăl lui „Ionuț”? Nicio mamă sănătoasă la cap nu dorește să-l vadă boschetar pe tatăl copilului ei, indiferent cât de mult și-ar urî soțul.

Băi, femelo, stricată la cap, când îți dorești astfel de lucruri… la „Ionuț” te gândești? Chiar dacă l-ai făcut să-și urască propriul tată sau… mă rog… pe cel căruia îi poartă numele și s-a sacrificat pentru el, ce i-ar spune „Ionuț” viitoarei lui soții, când va întreba de tatăl lui? Dacă, ferească Dumnezeu, ar fi așa, ce i-ar spune „Ionuț”? Tatăl meu e boschetar? Sau ce ar face biata fată dacă ar afla? Indiferent câte rele i-ați pune în spate, nicio fată nu ar rămâne lângă „Ionuț”, pentru că s-ar gândi că și el e la fel ca tatăl lui.

Acea mizerie de femeie este în stare să sacrifice propriul copil (veți vedea imediat) pentru a se răzbuna pe soțul ei. De ce? Principalul motiv – nu îl are la pat cum vrea ea.

Revenind la depresia instalată după plecarea lui ”Robert”, când eu tot insistam să pună punct minciunii, ea mi-a reamintit că nu poate fi cu ”Robert”, deoarece el a promis că se va călugări, după ce va ieși la pensie, cu amendament. Mi-a mai spus că… într-un an, când a venit ”Robert” în țară, a înaintat dosarul pentru divorț și că Părintele a rugat-o în genunchi să nu-l părăsească, dar… i-a și ieșit porumbelul. Mi-a spus că… după momentul acela a pierdut legătura cu ”Robert”, pentru că plecase în nu știu ce țară în schimb de experiență și că nu mai dădea de el în niciun fel. Numărul de telefon nu mai era valabil, la e-mailuri nu-i mai răspundea și că… a fost nevoită să apeleze la maica (?!?) Serafima (cea care le-a făcut cunoștință), să o ajute să-l găsească. Și… într-un final… l-a găsit.

Gâsca… nu și-a dat seama că… ”Robert”, când a văzut că ea vrea să se facă disponibilă pentru el, a vrut să scape de ea. Și pe bună dreptate.

Nu vă pot spune cine e ”Robert”, deoarece nu vreau să pătez numele unui om care a muncit și muncește foarte mult, pentru o clientă a hotelurilor proastă, vicleană și extrem de mincinoasă.

”Robert”… este o valoare. Un om cu un CV impresionant, un fin intelectual, un om sensibil, un bărbat de inițiativă… Are o mulțime de calități. Gâsca aia, care spune „deschide închiderea” în loc de „deschide ușa”, nu a înțeles că ea, pentru ”Robert”, era doar de interior. Era bună doar pentru a-i pune „perfuzii” într-o cameră  de hotel. Un bărbat ca el nu s-ar fi afișat NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ, cu o femelă ca ea.

Și ca să vedeți cum face Dumnezeu când vrea să scoată adevărul la suprafață. Gândiți-vă puțin! Ce șanse ar fi fost ca eu să-l cunosc pe duhovnicul pustnicului de numele căruia s-a folosit creatura aceea mizerabilă? Și cum de a folosit fix numele pustnicului aceluia la care eu aveam acces?

Văzând încotro se îndreaptă lucrurile, i-am trimis duhovnicului pustnicului respectiv un e-mail, în care am scris povestea pe scurt și am atașat fotografia lui ”Robert”, după ce, în prealabil, vorbisem la telefon cu Părintele.

În mai puțin de o săptămână… am primit răspunsul de la pustnicul respectiv: NU L-A VĂZUT NICIODATĂ PE ACEL BĂRBAT, NU O CUNOAȘTE PE MAICA SERAFIMA, NU A AVUT NICIODATĂ ÎN PREAJMA SFINȚIEI SALE O CĂLUGĂRIȚĂ CU ACEST NUME.

Deși deja cunoșteam adevărul, am continuat să vorbesc la telefon cu individa, ba, mai mult, nu i-am spus nimic nici Părintelui… o bună perioadă de timp.

Credeți că ”Robert” este singurul bărbat care îi pune „perfuzii” prin camere de hotel? Nuuu. „Doamna” se mai întâlnea și cu un fost coleg la care spunea că are datorii pentru că l-a „ajutat” pe soțul ei, dar, de fapt, ea făcuse să pară că l-a ajutat. Zicea că… atunci când se întâlnește cu el, nu știe cum să „scape”. Și o fi „scăpat”? 😊. Acum… depinde cum or fi hotărât să-i plătească… Și ce credeți? Bărbatul acela e… căsătorit… 

 

L-a făcut pe băiat să-și urască tatăl

Deja m-am plictisit să scriu despre scursura respectivă, deși merită să spun multe lucruri, așa că… până la final voi mai scrie și pe repede înainte.

Mizeria numită mamă l-a făcut pe „Ionuț” să-și urască propriul tată, nepăsându-i că-l distruge pe termen lung. Dacă nu vorbim de cele 10 porunci, vorbim despre legile pe care le-a pus Dumnezeu în Univers. Nu există ca vreun om să se ridice împotriva propriilor părinți și să nu plătească.

I-a spus băiatului tot felul de minciuni, de mizerii despre tatăl lui, astfel încât „Ionuț” a ajuns să-l urască de moarte.

Infecta, care cu îndrăzneală se autodefinește „mamă”, doar pentru că a purtat în pântece un copil pe care acum îl folosește ca bici pentru soțul ei, l-a determinat să-i facă Părintelui următoarele lucruri:

1.Fie nu-i vorbește deloc, fie când îi vorbește îl jignește și țipă la dumnealui, ajungând să-i spună că e un ratat;

2.Într-o seară, când s-a întors Părintele de la biserică, a găsit aspiratorul în ușa dormitorului, cu un bilet scris de „Ionuț”, lipit de mânerul aspiratorului, în care i se transmitea să facă ordine în spațiile comune;

3.Într-o zi, Părintele a prăjit în grabă niște carne, au sărit câțiva stropi de grăsime pe aragaz, pe care urma să-l spele când se întorcea de la cumpărături. „Ionuț” a făcut fotografii și i le-a trimis pe WhatsApp cu un mesaj kilometric, în care îi spunea: să strângă jegul după el, pentru că ei nu lasă jeg în urma lor, iar exemplele ar putea continua.

Gândiți-vă cât de dureros este pentru un părinte să primească astfel de mesaje din partea copilului. Ca să nu mai vorbesc de faptul că… a fost ziua onomastică a Părintelui. ”Ionuț”… nu l-a felicitat, nici măcar nu l-a privit, deși s-au întâlnit în ziua respectivă. A fost ziua de naștere a Părintelui. ”Ionuț”… nu i-a dat nici măcar… bună ziua. Nu pot și nici nu vreau să descriu… câtă durere a simțit Părintele atunci. 

Citește… ”Ionuț”! Citește cu atenție! Nu zic să nu o respecți pe cea care te-a crescut, așa cum e, bună sau rea, dar respectă-l și pe bărbatul căruia îi porți numele, pentru că nici tată nu-i mai spui. Tu habar nu ai ce e în sufletul Părintelui… ”Ionuț”… o să  te trezești, o să regreți, dar… să nu fie prea târziu!… 

 

În acest moment ei trăiesc în aceeași casă, dar separați. „Mămicuțu’” cu băiatul și Părintele singur.

Muierea aceea care se dădea sfântă, îmi spunea să-i transmit Părintelui că… dacă mai vrea să-i facă de mâncare și să-i spele, să o plătească. Bineînțeles că nu m-am băgat. I-am zis să-i spună ea.

Ceea ce n-am putut să-ți spun atunci, măi, femelă josnică, îți spun acum. Dacă ai pretenție să te plătească Părintele, atunci și Părintele ar putea să aibă pretenția să-i plătești chirie pentru casa în care locuiești datorită dumnealui.

„Ionuț”… mi-e milă de tine. Ești o altă victimă a acelei femei fără scrupule și fără Dumnezeu.

Aș vrea să-ți spun multe lucruri, dar aici îți spun doar ce pot. Să știi că, înainte de a veni la voi, i-am spus mamei tale că aș vrea să vorbim numai 5 minute, în legătură cu o frământare sufletească pe care o ai. Sunt sigură că, dacă mi-ar fi permis, nu ai mai fi ajuns nici la psiholog, nici nu ai mai fi avut sufletul atât de sfâșiat, dar NU MI-A PERMIS. MI-A ZIS CLAR CĂ NU DOREȘTE SĂ VORBIM ȘI CĂ VEI VENI DOAR SĂ MĂ SALUȚI. I-a fost teamă să-mi permită să mă apropii de tine. Se gândea că te scapă din lesă.

Și mai vreau să știi ceva foarte important. Tatăl tău mi-a spus niște lucruri pe care dorea neapărat să le știi, dar nu avea puterea să ți le spună. Eu l-am rugat pe Părinte să aibă curaj și să te invite să vorbiți. După ce m-am convins că Părintele era pregătit să-ți vorbească, mai ales că tu trebuia să pleci… într-o excursie să zicem, dar știi despre ce e vorba, i-am spus și ei.

Individa, care pretinde că e mamă, a fost foarte categorică. A spus:

-Nu. Sub nicio formă nu vreau să vorbească cu el. Lasă-l să plece așa, cu un ochi râzând și cu unul plângând. Lasă-l să creadă ce a crezut și până acum. Transmite-i să nu se apropie de băiat că nu știu ce fac.

Știind de ce e în stare nebuna, i-am transmis Părintelui, care s-a întristat foarte rău.

Înțelegi, „Ionuț”? Nu-i pasă că ai sufletul sfâșiat. Pentru ea este important să se răzbune pe Părinte.

Acum, după câte s-au întâmplat, după cât de mult l-ai rănit pe bietul tău tată, nu mai este capabil să-ți vorbească… chiar dacă tu ai dori acest lucru. Ba, mai mult, i-ai adus atâta durere în suflet, încât, atunci când se va întâmpla, își dorește să nu vii la dumnealui la înmormântare. Și asta nu pentru că te urăște. Nici n-ar avea cum. Ci pentru că… pe ultimul drum… vrea să-i fie alături doar oamenii care l-au apreciat. În schimb… mi-a lăsat o scrisoare… tulburătoare… pe care m-a rugat să ți-o dau la un moment dat.   

În vizită la ei

Individa a tot insistat să merg la ei, să ne cunoaștem, și poate, văzându-mă față către față, îl conving pe Părinte să-i facă pe plac. Evident că eu nu aveam de gând să intru în jocul ei, dar am fost să-i vizitez.

Când am văzut-o, m-am speriat. Nu este o femeie urâtă, dar… are o privire care sfâșie. O privire plină de venin, de ură și de răutate. Când m-a văzut, a început să plângă. Am fost nevoită să o îmbrățișez… Câtă energie negativă are femeia aia în ea… nu vă puteți închipui. Îmi venea să o iau la fugă pe scări… Nu-mi mai trebuia lift.

În schimb… „Ionuț”… care, după cum a spus ea, a venit doar să mă salute, m-a impresionat foarte mult. Are o privire foarte tristă. E un tânăr profund nefericit. Pe el chiar am simțit nevoia să-l îmbrățișez, dar nu mi-a permis. Mi-a fost și îmi este foarte milă de el. 

 

„Maica înainte-văzătoare cu duhul”

Câteva cuvinte și despre „maica” Serafima, care în realitate nu e maica Serafima.

Această „călugăriță” le-a prezis multe evenimente care urmau să se întâmple în viața familiei lor, toate punându-le pe seama pustnicului înainte-văzător cu duhul.

Faptul că „maica”, prin intermediul acestei femele de cea mai joasă speță, i-a prevenit cu mult timp înainte de a se întâmpla anumite lucruri, mi-a confirmat și Părintele.

Dacă „maica” Serafima nu are nicio legătură cu pustnicul respectiv, trageți voi concluzia de unde știa/ ghicea ce avea să se întâmple? Nu cumva acea „maică” e vrăjitoare?

 

Hrănit cu resturi de mâncare

Într-o zi, vorbind cu „doamna” la telefon și auzindu-mă că tot trebăluiam prin bucătărie, m-a întrebat ce fac. I-am spus că… fac ceva de mâncare.

-Ce?, m-a întrebat.

-Mazăre.

-Și eu am făcut tot mazăre, dar am pus și carne, pentru că așa vrea domnul, a specificat știind că eu sunt vegetariană.

Din acea mazăre, Părintele a mâncat 5 zile, în timp ce ea făcea pentru ea și pentru băiat fripturi, comanda diverse etc.

Acesta e doar un exemplu, dar… de nenumărate ori, când vorbeam cu ea la telefon, îl auzeam pe Părinte când o întreba dacă poate să mănânce și el dintr-o anumită mâncare din frigider, și ea îi spunea că nu, deoarece e pentru băiat.

Făcea câte o prăjitură, un tort, le lăsa câte o săptămână în frigider, timp în care Părintele nu avea voie să se atingă de ele, apoi i le dădea alterate, în bătaie de joc.

 

Calendarele amenințărilor

Într-o zi… mi-a trimis fotografii după niște calendare din câțiva ani consecutivi, unde erau niște date încercuite, cam la 2-3 săptămâni, și-mi spunea că acelea sunt datele la care ea îl amenința pe Părinte că divorțează și că-l distruge și că apoi, 2-3 zile erau foarte fericiți, deoarece Părintele nu mai ieșea din cuvântul ei. Adică era ea fericită, în timp ce în Părintele se adunau tot felul de tensiuni și de frustrări. Așa a trăit bietul bărbat 23 de ani, și individa vrea să o iubească…

În momentul în care a văzut că eu refuz să mă implic în problema lor conjugală, mi-a zis să-l blochez pe Părinte, să rup legătura cu dumnealui, pentru că din cauza mea NU POATE SĂ-L MAI FACĂ OMUȘOR ÎN CASĂ.

Nici n-o să mai poți, femelo! Eu nu abandonez un om care a fost sincer cu mine, doar pentru că vrei tu SĂ-ȚI BAȚI JOC ÎN CONTINUARE DE EL.

 

Preinfarctul închipuit

Și pentru că mintea ei diabolică este inepuizabilă în scenarii și viclenii, mi-a spus într-o dimineață că… i-am salvat viața. A zis că… dacă nu-l trimiteam eu pe Părinte la culcare și nu avea cum să-i ceară un medicament, murea până dimineața. A mai spus că a făcut un preinfarct și că are mâna stângă complet paralizată. Ba, mai mult, în următoarea zi „și-a făcut analizele”, și medicii ”i-au spus” că nu-și va mai reveni niciodată. Era fericită că Părintele va trebui să o spele și să o îmbrace în fiecare dimineață.

Bietul bărbat s-a speriat foarte rău și începuse să aibă tot felul de mustrări de conștiință că din cauza lui a ajuns așa. Eu, fiind sigură că se preface, i-am sugerat Părintelui să nu o ajute câteva zile.

Nu a înțeles de ce, dar eu o urmăream. Mă suna la aceeași oră la care mă suna de obicei dimineața. Deci se trezea la aceeași oră și … ce să vedeți… în același interval de timp, cu „o mână” se spăla, se pieptăna, fundă roșie-și punea 😊, se îmbrăca și ajungea la muncă. Și… muncea cu o mână… 😊

Deși eu îi spuneam Părintelui că se preface, dânsul mă contrazicea și-mi spunea că nu am dreptate, că el stă cu ea în casă și o vede că nu poate folosi mâna aia deloc și că îl cheamă să o ajute la orice.

-Bine, Părinte. Nu vă mai spun nimic, dar mă rog să vă descopere Dumnezeu adevărul, am spus, oprindu-mă din a-i aduce argumente.

Vă dați seama cât de periculoasă este această creatură… de a putut să-și intre atât de bine în rol încât nu a avut nicio fisură în comportamentul de persoană cu handicap? Asta până într-o zi… când mi-a auzit Dumnezeu rugăciunile.

Într-o după-amiază, când se grăbea să plece la muncă, i-a zis nervoasă ceva Părintelui, căci ea mereu e nervoasă… și… a uitat că e „handicapată”. De nervi, s-a legat, în fața Părintelui, cu ambele mâini… la șireturi 😊

„Doamnă”… am multe de scris, dar… poate nu mă mai inviți să mai scriu și alte detalii care te-ar coborî sub regnul animalelor.

Așa că… termină cu jignirile la adresa mea și cu amenințările la adresa Părintelui! Nu e de vină domnia sa că pentru ”Robert” ești doar o jucărie și că NU TE VA LUA NICIODATĂ DE NEVASTĂ. Dacă ți-ai făcut filme că vei ajunge mare doamnă, lângă un bărbat ca ”Robert”, TREZEȘTE-TE! NU E DE VINĂ NIMENI PENTRU ASTA.

P.S. Mulțumesc celor care m-au ajutat să duc la bun sfârșit această investigație, care nu a fost deloc ușoară.

Pe „doamna” o asigur că am detalii pe care Părintele  nu le cunoaște încă, dar le va ști în cazul în care individa va dori divorț cu scandal.

Vă mulțumesc și vouă… dacă ați avut răbdarea de a parcurge acest imens articol.

Noi… ne revedem luni, 21 iunie, cu impresii despre cărțile pe care am spus că le citesc, dar și cu articolul „15 ani închis într-un beci”. Avem și bonus 😊, la cererea unora dintre voi, un nou articol despre ce s-ar fi putut afla în cămara vrăjitoarei oarbe.                                                                          

[1][1] La un moment dat, am auzit-o că bate în geam și spune: „deschide închiderea” 😊. Inițial… am crezut că glumește și eram la un pas de a izbucni în râs, dar… deoarece avusesem timp să-mi dau seama că e puțină la minte, m-am abținut și am preferat să-l întreb pe bietul ei soț, când am prins momentul, dacă a glumit sau a vorbit serios când a zis: „deschide închiderea”. Rușinat, bărbatul mi-a spus că… nu vrea să vorbească despre acest subiect. Deci… „doamna”… nu glumea. Vorbea serios.

Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Când bărzăunele e mare pe căciula cuiva…

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii

Vrăjitoarea oarbă

 

Cândva… o vacanță de vară… Terminasem clasa  a-II-a. Părea să fie o vacanță obișnuită… Jocuri pe ulițele prăfuite ale satului, ieșiri la pădurea din apropiere, deplasări la Ploiești… la piață sau la cumpărături, după-amiezi fierbinți în care așezam roșiile în lădițe pentru export; glasul unor bărbați care strigau: „A venit mașina pentru roșii!”; alte glasuri care anunțau că: „A venit mașina cu butelii” etc.

Dintre toate zilele, care de multe ori păreau trase la indigo, duminicile erau cele mai frumoase și cele așteptate. De ce? Pentru că atunci venea căruța cu înghețată, iar glasul babei Maria care striga: ”Înghețată! Avem înghețată!”, aduna în jurul căruței toată strada… pâlcuri, pâlcuri.

Cât timp baba Maria punea înghețata în cornete micuțe, soțul ei hrănea caii sau cerea o găleată de apă să-i adape. Parcă și acum aud zgomotul lingurii trasă frenetic de marginea cazanului de inox, pentru a calibra cantitatea de înghețată, făcând cazanul să alunece pe cuburile de gheață.

Părinții, dar mai ales copiii, plecau fericiți de la căruță ținând în mâini cornetul cu înghețată asortată: vanilie și cacao.

Baba Maria făcea cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată.

 

Bătrâna oarbă 

În vacanța aceea de vară, aparent obișnuită, aveam să aud de la un coleg de joacă un lucru care mi-a atras brusc atenția.

-O știți pe vrăjitoarea aia din capul satului? Am auzit că se roagă de toți vecinii să-i ia pâine și nimeni nu vrea să o ajute.

-Unde stă?, am întrebat interesată.

-Pe unde stau eu… mai e o uliță la stânga. În ultima casă stă vrăjitoarea.

La vremea aceea, pentru mine, vrăjitoare însemna o femeie foarte rea, dar… și chiar dacă ar fi fost foarte rea, mi s-a făcut milă când am auzit că nu are cine să-i cumpere o pâine.

În următoarea zi i-am povestit mamei ce auzisem, i-am spus că vreau să merg la femeia aceea singură, să o întreb dacă are nevoie de ceva. Mama a pregătit un pachețel și mi l-a dat să i-l duc.

 

Prima vizită

Când am ajuns, bătrâna, care era oarbă, stătea pe prispă cu un băț în mână. Am ridicat sârma care prindea poarta de stâlpul porții și am intrat.

-Sărut mâna, mamaie, i-am zis apropiindu-mă. Sunt Mihaela, fata lui… 

-Aaa, da, da. Stai pe acolo pe lângă biserică, a zis întrerupându-mă.

-Da. Sărut mâna. M-a trimis mama să vă aduc un pachețel și să vă întreb dacă aveți nevoie de ceva, am zis, nepomenindu-i de povestea pe care o auzisem pe ulița copilăriei.

-Ce bine că ai venit, a zis mișcând bățul în jurul ei pentru a-și da seama dacă sunt aproape de ea sau nu.

Bătrâna era complet oarbă. Nu zărea nici măcar umbre.

-În pachetul pe care mi l-ai adus… e și pâine?

-Da, este, am spus.

-Bine, bine, că nu mai aveam pâine. Intră în hol și pune-l pe masă, a spus indicându-mi drumul cu bățul.

Avea o casă mică, bătrânească, văruită toată cu var alb, ca spuma laptelui. Eram prea mică să-mi dau seama dacă acea casă era sinistră sau nu. Mi-amintesc doar că părea o casă pustie, la capăt de lume. Curtea era destul de spațioasă. Avea o potecă de la poartă până la intrarea în casă, iar stânga, dreapta, erau câțiva pomi fructiferi, înconjurați de iarba crescută la întâmplare. Printre pomi… era un nuc bătrân, care părea că era acolo de când lumea.

Ce m-a impresionat la acea bătrână era faptul că, deși era oarbă, avea casa foarte curată… parcă nu locuia nimeni în ea. Totul părea încremenit. Doar câteva găini care cotcodăceau într-un coteț din spatele casei… aminteau că în acea curte mai există viață.

Am stat puțin de vorbă cu bătrâna, m-a întrebat în ce clasă sunt, dacă mai vin pe la ea și când, mi-a spus că are doi copii, dar care pot veni doar la sfârșit de săptămână și că, dacă aș putea să o ajut, să-i mai fac niște cumpărături când și când, ar fi foarte bucuroasă.

I-am spus că voi veni în fiecare zi, chiar și după ce voi începe școala. Și așa am și făcut. Stând de vorbă cu bătrâna și privind prin curte, am recunoscut în spatele casei… casa unei vecine.

-Mamaie… în spatele casei locuiește tanti Valeria?[1]  

-Da. Poți veni pe la ea prin curte, ca să-ți fie mai ușor. Gardul din sârmă se poate ridica dintr-un colț și poți intra pe acolo.

-Mulțumesc! O să o rog să mă lase să trec pe la dânsa prin curte.

 

 Vizitele 

În fiecare zi o rugam pe tanti Valeria să-mi dea voie să trec prin curtea dumneaei pentru a ajunge la bătrână. De fiecare dată îmi spunea că… ar fi mai bine să nu merg, pentru că e o femeie foarte rea. Eu îi spuneam că nu este adevărat, că eu mă împac foarte bine cu bătrâna.

Tanti Valeria mergea și-mi ridica gardul de sârmă pentru a trece la bătrâna oarbă și, de fiecare dată, ofta. În fiecare zi petreceam câteva ore în compania bătrânei. Îi pregăteam masa, măturam prin curte, îi făceam cumpărături, povesteam diverse și… mergeam la găini să iau ouăle din cuibar. De fiecare dată îmi spunea să le las pe masă, că le pune ea în cămară.

Între timp începuse școala și… treceam în fugă dimineața să-i las ceva de mâncare, apoi după-amiază mergeam să o mai ajut la diverse.

 

Pânza neagră… 

Într-o zi, când am mers cu tanti Valeria să-mi ridice gardul de sârmă pentru a trece la bătrâna oarbă, lângă gard, în curtea vecinei, era o bucată de pânză neagră, ca o basma, legată la colțuri cu ață roșie.

-Nenorocita, a șoptit ca pentru ea. Apoi, privindu-mă în ochi, mi-a spus că e ultima dată când îmi mai permite să trec prin curtea ei și că va merge la mama să stea de vorbă cu ea.

Pe seară, tanti Valeria a venit la noi. Eram în casă, îmi făceam temele, iar ea discuta cu mama chiar în dreptul geamului.

-Ești inconștientă. Cum îți lași copilul să meargă la vrăjitoarea aia?, și-a început discursul. Tot satul știe că e o vrăjitoare nenorocită. A făcut mult rău, de-aia a pedepsit-o Dumnezeu de a rămas oarbă, dar… nici așa oarbă nu se lasă… A continuat cu argumente peste argumente. Să știi că eu nu o mai las să treacă pe la mine prin curte. N-are decât să o ia roată, tot satul, a încheiat revoltată.

-O să-i spun să nu te mai deranjeze, a zis mama pe un ton calm. Nu am ce să-i fac. Îi e milă de ea. Și mie mi-e milă de bătrână. Nouă nu ne-a făcut niciun rău…

-Sau poate nu știți, a întrerupt-o tanti Valeria.

-Da… sau poate nu știm… Oricum ar fi, nu o pot opri pe Mihaela. Nu am nici un motiv.

-Bine. Fă cum vrei. Până la urmă e copilul tău, a zis și a plecat.

 

Taina…

Începând cu a doua zi, drumul meu până la bătrână… se făcuse mai lung, dar am continuat să merg.

Într-o după-amiază… s-a întâmplat ceva straniu. I-am pregătit masa bătrânei și… după ce s-a așezat la masă, m-a întrebat ce mâncare are în farfurie.

-Aș mânca și un ou fiert, a zis bătrâna, după ce i-am răspuns. Nu am mai mâncat de mult.

M-am ridicat și am vrut să merg în cămară, unde îmi spusese că ține ouăle, să iau un ou și să i-l fierb.

Când m-am apropiat de cămară, a început să strige:

-Nu! Nuuuu! Nu deschide ușa!

Se ridicase de pe scaun, țipa și întindea mâinile către cămară.

M-am întors și am prins-o de mâini:

-Mamaie, mamaie… sunt aici.

-Ai deschis ușa?, a întrebat tremurând.

-Nu. Voiam doar să iau un ou să-l fierb.

-Nu. Nu mai vreau. Să nu deschizi niciodată ușa la cămară! Niciodată, a zis abia respirând.

-Bine. Bine. Nu o deschid. Hai, mănâncă! Dacă vrei, merg acasă să-ți fierb un ou.

-Lasă, lasă, mi-aduci mâine… a zis…

 

Drum prin întuneric… spre întuneric?

La câteva săptămâni de la această stranie întâmplare, starea bătrânei s-a înrăutățit, a fost luată de copiii ei și internată. La scurt timp, bătrâna a murit în niște condiții greu de imaginat. Tot satul vuia… Toți vorbeau despre cumplita moarte a vrăjitoarei oarbe.

În toamna aceea… toamna morții ei… am mai trecut o singură dată pe ulița unde locuise bătrâna vrăjitoare. Sârma pe care o ridicasem de atâtea ori pentru a intra la ea în curte era bine strânsă de stâlpul porții. Mai jos era un lanț strâns cu un lacăt gros. Curtea era plină de frunze… Nucile… căzuseră de-a valma pe iarbă și pe potecă… Era pustiu… pustiu de tot… Casa, văruită cu un var alb ca spuma laptelui, părea rătăcită dintr-un alt timp. Peste cotețul pentru găini se întinsese o iederă, ca o gheară venită de niciunde.

În casa aceea… rămăsese cămara în care nu aveam voie să intru… Cămara în care ascundea ceva…

Bătrâna oarbă… nu știu dacă a fost vrăjitoare sau nu… și chiar dacă ar fi fost… și chiar dacă ar fi avut, în cămara aceea, ceva care m-ar fi șocat sau mi-ar fi făcut rău… ea m-a protejat. L-a protejat pe singurul suflet care o ajuta să răzbată prin întunericul vieții ei…

Peste ani… bătrâna aceea… pentru mine… a devenit o lecție… Peste ani… când am întâlnit „oameni” mai răi decât fiarele, „oameni” care mi-au răspuns la  bine cu rău, mi-am dat seama că… femeia aceea „rea” – vrăjitoarea… fusese mult mai umană decât „oamenii buni”…   

                                                  ***   

Astăzi… intenționam să public articolul mamut, pe care l-am tot anunțat, dar… din păcate… nu l-am terminat… Ne vedem vineri, 11 iunie… sper… dacă am timp să termin articolul, dacă nu… revin luni, 14 iunie… cu articolul promis.

 

[1] Valeria este un nume ales la întâmplare. Nu am dat numele real, pentru a proteja cât de cât identitatea bătrânei.

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 1 comentariu

P.F. Daniel are toate motivele canonice și statutare să-l trimită pe Teodosie în Consistoriu. Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

 

În urma articolului ”Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel”, am primit foarte multe telefoane de la preoți, călugări, mireni, oripilați de atitudinea profund ostilă și denigratoare a lui teodosie față de Patriarhul Daniel.

Printre multele telefoane, am primit un apel de la cineva din comunitatea ProVita, Valea Plopului, județul Prahova, care, printre altele, mi-a spus:

Vă rog, vă implor, știu că blogul dumneavoastră este destul de urmărit, scrieți, să știe cât mai multă lume, că noi, în fiecare lună, avem niște mese calde și alte nevoi asigurate și datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De ani de zile, Preafericitul, din salariul Preafericirii Sale, ne dă o sumă de bani, care ne este de mare folos. Printre ajutoarele sigure pe care le avem, se află și sprijinul Părintelui nostru Patriarh.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Vă rog să scrieți că Patriarhul Daniel a ajutat foarte mult mănăstirea noastră, din salariul Preafericirii Sale, dar, vă rog, nu dați numele mănăstirii, pentru că nu am binecuvântarea Părintelui Stareț. Ba, mai mult decât atât, a dat, pentru toți călugării din mănăstire, câte un rând de veșminte noi-nouțe făcute pe măsurile noastre.

Altă rugăminte:

Scrieți, vă rog, că Părintele nostru Patriarh, în fiecare lună, dă bani pentru o fundație care se ocupă de bolnavii cronici.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Sunt preoți care au bisericile în construcție și primesc, în fiecare lună, la aceeași dată, o sumă de bani din partea Preafericitului. Asta arată clar că sunt bani din salariul Preafericirii Sale.”…

Teodosie, arhiepiscopul ca cacofonie

Și uite cum teoDUSie m-a transformat în lăudătoarea Patriarhului, ceea ce nu credeam că o să ajung vreodată.

Deși aveam de gând să postez un alt articol, din respect pentru urmăritorii mei sinceri, am simțit nevoia să le acord spațiu fie pentru a-și exprima gândurile, fie pentru a le face cunoscute mărturisirile.

Ai auzit, teoDUSie  (teoDUSie – botezat așa de jurnalistul Constantin Cumpănă. Și ce dreptate mai are!, pentru că duuuus mai e zlătarul!), ce face „mafiotul” (cum îi zici tu!) de Patriarh? Dă bani din propriul buzunar, nu ca tine, dai banii când primești salariul, cu martori, ca să aibă cine te lăuda, apoi iei de zece ori mai mult de la bieții preoți. Ca să nu mai vorbim cum „ajuți”:

Părinte, du-i Mihaelei Ion 100 de euro din partea mea și ți-i dau eu în câteva zile!”

Au trecut 20 de ani și nu i-ai dat nici acum.

După ce am încheiat legătura cu tine (Slavă Domnului!), când mi-au spus preoții cum „mă ajutai” din buzunarul lor, fără să le înapoiezi banii, mi-a crăpat obrazul de rușine. Unora le-am dat banii, alții… n-au vrut să primească.

Așa „ai ajutat” și „ajuți”, tu, oamenii, doar cu numele, pe când „mafiotul” de Patriarh, că pentru tine e un mafiot, ajută chiar din propriul salariu.

Auzi, bă? („bă-ul” acesta n-am vrut să-l scriu. Calculatorul e de vină!). 😊 Ți-e teamă că Patriarhul e mai mafiot decât tine? Stai liniștit! Nu te-a întrecut. Pe tine nu te întrece nici dracu. Până și acela stă cu un carnețel după tine, își ia notițe când faci strategii și se miră cum de nu i-a trecut prin coarne! Deci… demult… l-ai întrecut pe dracu.

Și cum am devenit, fără să vreau, „lăudătoarea” Patriarhului, simt nevoia să spun că Patriarhul face, după cum se vede, binele în taină, pe când teoDOS, când se screme și face câte o mărgică, cotcodocește să-l audă toată șatra (nu, n-am greșit, am lăsat intenționat cacofonia, deoarece, când e vorba despre teodosie, merge: că co, ca că, cu cu, mai ales cucu, dar nu orice cuc, să fie cuc maaaare)! 😊 

Sceleratul ăsta de teoDOSsie mă face să vorbesc așa cum n-am crezut că o voi face vreodată, dar, vorba lui Leonard Coca (Daniel Ion), parcă o cere, dar și merită!

        Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

De regulă nu abordez două subiecte într-un articol, dar, de sila lui teodosie, am preferat să fac asta pentru a nu mai reveni (sper) cu un alt articol tot legat de „mitropolitul proștilor” alias Pinocchio de la Mare.

Bă, teoDUSie, când a auzit Patriarhul că faci conferința extraORDINARĂ cu „mulți istorici” (???) s-a „speriat” rău, dar rău de tot.

Fac o paranteză. Chiar, mă, pe unde i-ai pierdut pe „istoricii” ăia mulți? Nu cumva oamenii s-au prins de manevra ta scârboasă de a lovi în Patriarh, și nu numai, și nu au vrut să se bage în mocirla ta? Și așa… conferința ta extraORDINARĂ a ajuns doar ORDINARĂ.

Revin la „sperietura” Patriarhului. Deci, când a auzit PF Daniel de conferință s-a speriat. Răăăuuu. M-a chemat să stau noaptea cu Domnia Sa, așa cum mă chemai tu. Am încercat să-l liniștesc. I-am cântat, i-am recitat poezii, l-am legănat, i-am citit povestea ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”… Aaaa, nu, pe-asta nu i-am citit-o. A zis că nu vrea… pentru că e cu pitici și-i amintește de teodosie – „Piticul erotic”. 😊

Trebuie să precizez pentru proștii lui teodosie că am glumit, nu m-a chemat Patriarhul (habotnicii din adunătura lui chiar ar fi în stare să creadă că m-a chemat). Nu, nu m-a chemat, am făcut mișto (ca să folosesc un termen „academic” a la „Academia Dosiana”… ăăă, asta… „Tomitana”… calculatorul iar face figuri!) de „mitropolitul ratat de la Tomis”.

Mitropolia a murit, trăiască pofta de băieți!

N-a mai putut Patriarhul de conferința ta. După cum ai văzut, după conferință, cererea de preamărire ți-a declarat-o „defunctă”. Deci… ți-a murit cererea, bă, teoDOSie! Știu… nici tu nu te simți prea bine… dar… pofta pentru băieți… nu ți-a murit.

De fapt, dragii mei cititori, cererea de înființare a mitropoliei era „decedată mortal” încă din anul 2002, de la prima zvâcnire de copite a lui teoDOSie de a ajunge Patriarh. Pentru că… dacă s-ar înființa Mitropolia Tomisului, ar trece înaintea Mitropoliei Moldovei, iar Mitropolitul Tomisului ar fi următorul Patriarh. Deci… behăitorul de pe turle de biserici, avea de gând să fie următorul patriarh… după Patriarhul Teoctist! Așa se adeverește zicala cu țiganul care vrea să ajungă Împărat!

Și dacă cererea a decedat în timpul Patriarhului Teoctist, scursura omenirii i-a făcut „învierea” și acum, în vremea Patriarhului Daniel. Numai că cererea de Mitropolie a decedat în timpul „resuscitării”.  În 2021… ca în 2002! Deci, teoDUSule, mai trage o dublă, că tu ești învățat să faci Învierea de două ori… Sau mai trage o dată… ca la „Loz în plic”!

Teodosie clocește petiții și proteste în Dealul Patriarhiei

TeoDUSie, nu-l cunosc pe Patriarhul Daniel, dar m-am interesat și eu… cum funcționează. Să știi că avem ceva în comun… și anume: cu cât suntem presați mai mult, cu atât ne înverșunăm mai rău.

Si să mai știi că Patriarhul Daniel nu cedează niciodată presiunilor, așa că… degeaba te agiți să-i pui pe preoți să semneze o petiție prin care să ceară ei, „fără să știi” tu, reînființarea Mitropoliei.

Ba, mai mult, tu, conform „strategiei” deja cunoscută, chiar o să te ”superi”, după ce-i pui să semneze… nu-i așa?

Degeaba te gândești să-ți trimiți muierile (doar ce-ai spus că femeia are „condiția slăbiciunilor ei” și că „femeia a început păcatul”!) pe Dealul Patriarhiei să urle isteric la Patriarh, pentru că o să reușești să-l enervezi și mai rău. Atât. Nimic mai mult.

După ce vei epuiza și metodele astea infecte, îți va rămâne doar schisma și asta ca să fie clar pentru toată lumea că tu ai vrut DOAR MĂRIRE… personală.

„Extraordinara” conferință de presă a fost… extra-ORDINARĂ!

Să amintesc puțin și despre mascarada numită „conferință de presă”, unde căpiatul de teodosie și-a adus un „avocat-academician al ONG-urilor”, despre care zicea că nu a avut cum să-l cenzureze.

Să te întreb pe țigăneasca ta: să mori tu că n-ați făcut strategia înainte? Tu „n-ai știut” ce o să spună, nu-i așa, infectule?

Dar nu cumva tu i-ai spus că Patriarhul nu ar fi scris cartea despre Brâncuși, așa cum mi-ai spus și mie despre F.P? Dacă Patriarhul „nu e în stare să scrie o carte”… atunci ești tu în stare? Tu, lovitule de prostie, care ți-ai dat doctoratul în Psalmii lui David și nu știi dacă David e sfânt sau nu!!!

Băăăăă, să vii într-o conferință extraORDINARĂ și să nu știi titlul unei cărți despre care spui că nu e scrisă de Patriarhul Daniel, e mai mult decât rușinos. Hai că vă spun eu, „academicieni de Valea portului”, care sunteți voi „academicieni pe persoană fizică”: lucrarea se numește „Brâncuși, sculptor creștin ortodox”, a apărut în anul 2013, la Editura „Trinitas”  și are 104 pagini, carte pe care chiar vreau să o citesc.

Din conferința de doi bani, și ăia găuriți, am ascultat trei minute, mai mult nu am rezistat… Restul, pentru că toată a fost alcătuită din resturi, mi-a fost povestit de prieteni.

Ce am văzut eu în cele trei minute? Doi oameni, mustind de frustrări, de ură și de răutate, care aruncau cu lături când în Bănescu – purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, când în academicieni, când în jurnalista Emilia Șercan și, mai ales, în Patriarhul Daniel. Niște silogisme de-alea scârboase, a la „Academia DOSiana”… când Patriarhul Daniel e genial, când nu e capabil să scrie o carte de 104 pagini etc…

Am înțeles că… „academicianul ONG-urilor” a spus: Academia nu știe carte”. Are dreptate. Academia nu știe carte pentru că este o clădire, academicienii însă… sunt intelectuali rasați, printre care el nu a vut loc.

„Academicianul” de la Tomitana vrea „oasele înapoi”!

Am mai văzut în presă că… „avocatul” lui teodosie a spus: Dacă ai luat oscioare din Zoticos (n.r. – unul dintre cei patru martiri de la Niculițel) de la Niculițel, din Dobrogea, și le-ai pus la temelia Catedralei Neamului… Dacă nu respecți Sciția Minor, Dobrogea asta, atunci adu oasele înapoi!”. Auuuu, ce pățirăți, mă? I-ați împrumutat oase Patriarhului Daniel și acum le vreți înapoi? Preafericirea Voastră, dați-le oasele înapoi! Dumneavoastră „nu respectați Dobrogea”, dar ei „respectă” sfintele moaște, zicând că sunt… OASE!

Am înțeles că „academicianul” lui teodosie a mai zis: Tu, Bănescule, cum îți permiți să te iei de un înalt ierarh?”… Dar tu, „academicianule” care NU EȘTI ACADEMICIAN, cum îți permiți să-l insulți pe Patriarhul Daniel, care, totuși, este Patriarhul B.O.R.?

La respectiva adunătură, teodosie stătea la masă ca o cucuvea cufurită și asculta cu încântare cum  era împroșcat Patriarhul cu toate zoaiele, apoi a spus că, după conferință, se va întâlni cu Patriarhul în rugăciune. E de o nesimțire alarmantă !…

Firesc și legal ar fi ca… acum… Patriarhul Daniel, pentru tulburarea pe care teoDOSie a provocat-o în sânul Bisericii, și nu numai, să-l bage în Consistoriu. Și dacă vrea, îl mai ajut și eu, pentru că mai sunt o groază… ”de groază”… știute și nespuse/ nescrise!

Cu „academicianul” închipuit, m-am întâlnit de foarte multe ori la evenimentele închinate marelui poet Mihai Eminescu, dar NICIODATĂ la mormântul lui Eminescu. Poate o fi fost, dar eu nu m-am întâlnit cu „domnia sa” (???). Și merg la mormântul marelui poet de vreo 23 de ani.

Se dă mare eminescolog, de pe scaun, dar dacă îl întreb: cum arată în acest moment mormântul lui Eminescu? Ce flori are puse pe mormânt? Mă tem că nu știe să răspundă.

E ușor să fie eminescolog, de pe scaun, să-l ”iubească” pe Marele Poet, dar să meargă la mormântul lui Eminescu… e în stare? E în stare să aducă apă pentru a-i stropi florile de pe mormânt? Să-și murdărească mâinile, smulgând ierburile de pe mormântul Marelui Poet? Să-i șteargă crucea? Să meargă pe vânt, pe ploaie, pe arșiță, pe ninsoare, ziua și noaptea? Eu… pe toate astea le-am făcut și le fac… și multe altele. „Academicianul” închipuit… le face?

Taraful de lăutari al lui Teodosie

Revenind la circul de la Tomis, am și eu o curiozitate. S-a terminat, mă, nunta-paranghelie? Atunci când nuntașul Tănăsescu striga: Costicăăă! Muzica. Închide-o de tot. Acum cântăm noi!… Teodosie și gașca de cântăcioși se credeau la nuntă și, înainte de aruncatul zoaielor, doreau să  schimbe tura de lăutari, dar și repertoriul, pentru că urma „taraful teoDOSie” cu un potpuriu de muzică țigănească. 😊

Apropiindu-mă de finalul acestui articol, vreau să vă mărturisesc că… Patriarhul Daniel nu se află printre  ierarhii mei preferați, nu am niciun interes să-i iau apărarea, nu urmăresc niciun avantaj, dar nici nu pot să rămân spectator la felul în care un infect ca teodosie, o creatură nefericită și bună de legat, minte cu atâta obrăznicie, nerușinare și nesimțire.

Preafericirea Sa nu se află printre ierarhii mei preferați poate și pentru faptul că nu-l cunosc foarte bine, dar cine știe… poate mă ajută teodosie să ajung la el și să-l cunosc, o întâlnire cu Preafericirea Sa fiind benefică pentru ambele părți.

Așa că… Preafericirea Voastră, aștept să mă invitați la un ceai. Vă promit o întâlnire de neuitat, pentru că nu veți avea cum să uitați ce v-aș putea spune și nu doar spune. Cu o astfel de ocazie, ați afla și despre alianțele pe care le-a făcut teodosie cu unii dintre sinodali, în ce scop și cu ce preț, în cazul în care nu știți.

Dacă mă invitați la un ceai și vreți să mă răsfățați, pentru că eu sunt o răsfățată, să-mi cumpărați un ursuleț de pluș! Îmi plac ursuleții de pluș!

Teodosie și stabilimentul „La felinarul roșu”

Teodosie… holbează-te bine la ce urmează și bagă la scăfârlie!

Bă, din cauza ta nu-mi pot desfășura activitățile în liniște, pentru că primesc tot felul de informații despre mizeriile tale. Dacă ar fi să scriu tot ce aud, ar trebui să scriu câte un articol la 15 minute, 24 de ore din 24. Oamenii apelează la mine pentru că au încredere și pentru că văd că nu mi-e teamă de un monstru ca tine. Am încercat să-i resping și apoi mi-a părut rău…

Tu nu te mai potolești? I-ai pus pe robii ăia să-ți facă „surpriză” volumul omagial de toată jena, ai făcut circ pe la emisiunile de la televiziunile preferate, pe Facebook…

M-am abținut și nu am scris nimic, deși am destule informații, pentru că eu vreau să mă descotorosesc de tine… DE TOT, dar acum cu Mitropolia ai întrecut măsura. Vrei Mitropolie și tu NU ești în stare să înlocuiești geamul acela spart de la turla Catedralei din Constanța, care e spart încă de pe vremea ÎPS Lucian! Ți-am spus de nenumărate ori că e curent în Catedrală, dar tu nu simți, pentru că ești nesimțit.

Schimbă becul acela de la felinarul de la poarta Arhiepiscopiei, că e ars de ani buni sau măcar schimbă felinarul. Pune un felinar roșu, să fie ca la stabilimentul „La felinarul roșu”!

Eu nu vreau să mai scriu despre tine, dar… voi scrie din două motive:

  1. Dacă-ți pui javrele să-mi răspundă în locul tău.

  2. Dacă mai minți ca un ordinar și îi acuzi pe alții de lucruri pe care le faci chiar tu.

Încetează cu tâmpenia cu Mitropolia! Nu mă determina să detaliez ce se află în spatele nebuniei tale! Să-ți intre bine în cap: la Tomis va fi Mitropolie, dar NUMAI după plecarea ta, viu sau mort, din scaunul de arhiepiscop. Ai înțeles, rușinea ortodoxiei?

Teodosie, o-preș-te-te!

Tu, cel mai corupt, cel mai infect, cel mai mincinos, cel mai fariseu, primul ierarh INFRACTOR din istoria B.O.R., tu, un homosexual înrăit, rușinea B.O.R. și a omenirii cu credință adevărată, tocmai tu vrei să fii Mitropolit al Tomisului, adică al doilea om în Biserică… după Patriarh? Niciodată, cățărătorule pe biserici și cisterne! Niciodată!

Și dacă, prin absurd, ar ceda Patriarhul la nu știu ce presiuni, ÎȚI PROMIT că voi declanșa cel mai mare scandal din istoria Bisericii și tot nu vei ajunge Mitropolit. Așa că… stai satano în banca ta, atât cât o să mai stai! Nu forța lucrurile, pentru că s-ar putea să-ți ceri plecarea înainte de vreme. Și așa ai ajuns mult prea departe.

Oprește-te, atât îți spun! O-PREȘ-TE-TE!… Pune STOP dorinței bolnave de preamărire personală, pentru că nu vreau să-mi investesc timpul și energia pentru a te pune la punct… de tot!…

Teodosie, o minte sufocată de păcate grave

Știu că foarte mulți ierarhi îmi urmăresc blogul. Ceea ce îi scriu nimicului este valabil și pentru cei care au de gând să susțină rușinea și mizeria numită teodosie și să pună presiune pe Patriarh, având fiecare anumite interese personale.

Vă adresez același mesaj: dacă vă pasă de Biserica strămoșească, vedeți-vă de problemele din eparhiile voastre, de credincioșii voștri, nu faceți jocul unui infect!

Nu uitați un lucru! Bolovanul, odată pornit la vale, nu se știe când și unde se oprește. Să nu se oprească și pe la voi prin eparhii!

În încheiere vreau să vă prezint niște maghernițe de-ale lui teodosie, numite biserici, construite de el ca să justifice cererea de ridicare a Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie, care, la mintea lui sufocată de orgoliu, aroganță, narcisism, arghirofilie, simonie, dorințe de plăceri sexuale nefirești și alte păcate extrem de grave, ar vrea să facă parte din Mitropolia Tomisului și să o reprezinte! Priviți și veți înțelege că acest individ este lacom de mărire personală, că vrea Mitropolie doar ca să-i fie trambulină către funcția de Patriarh al B.O.R. – boala gravă a lui teodosie, netratabilă și nevindecabilă.

Vă întrebați, desigur, cum ar putea ajunge, dacă, totuși, Patriarhul Daniel este în funcție? Știe el ce să facă. Ce i-a făcut și răposatului arhiepiscop Lucian.

P.S. Noi… ne revedem vineri, 4 iunie a.c. sau cel târziu… luni, 7 iunie… cu articolul pe care voiam să-l postez astăzi… articol, vă asigur, tulburător și șocant.

Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel

Catedrala neterminată, începută de vreo 12 ani, din parcul Casei de Cultură.

 

Biserica cu hramul „Întâmpinarea Domnului“, amenajată în garajul unui imobil P + 1, situat pe str. Moților, nr. 36 (cartier Palas)

Biserica din Valu lui Traian. Așa-zisa turla a bisericii este din folie de plastic.

Șandramaua „Izvorul tămăduirii”, situată pe trotuarul Bd. Tomis.

  

Biserica „Sf. Mc. Haralambie”, Boema, Tomis Nord (zona benzinăriei PETROM).

   

Biserica „Sf. Mc. Ștefan”, situată în Parcul Gării. Nu are cruce!!!… Este folosita ca agenție de organizat pelerinaje!!!…

Cartierul Tomis 3. Aici trebuia sa fie o biserica, dar Arhiepiscopia, după ce a distrus terenul și nu a construit NIMIC, l-a pierdut prin decizie a instanței!…

Foto: rezistenta.ro/

Șandramalele lui Teodosie (neterminate, ilegale, nesigure). Fotomontaj: info-sud-est.ro

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu